
Anul 2010 vă ajută să prosperaţi material şi financiar (sigur, in contextul economic dat). Chiar dacă vă faceţi griji pentru bani (poate mai mult din cauza ambiţiei voastre mari de câştig şi doar în unele cazuri din pricina unor probleme financiare reale) sunteţi protejaţi şi stimulaţi astral să identificaţi sursele de finanţare. Iubirea bate şi ea la uşă, dar îi atinge mai mult pe cei născuţi în primele zile ale zodiei. Ceilalţi va trebui să aşteptaţi până în 2011 pentru a fi săgetaţi de Cupidon. Cariera se menţine pe linia stabilită în ultimii doi ani. Doar lunile de vară mai dau posibilitatea celor născuţi la finalul zodiei să îşi corecteze traseul profesional – în sensul creşterii stabilităţii şi a prestigiului în companie dar şi a onorariului pentru munca depusă.
Menirea anului 2010 este de a vă face mai practici şi mai implicaţi în munca voastră. Dar la un alt mod decât până acum: punând accentul mai mult pe rezultatul muncii şi mai puţin pe condiţiile de muncă. Deveniţi mai puţin pretenţioşi şi mofturoşi, interesându-vă în primul rând să daţi performanţă. Cu atât mai mult cu cât banii voştri depind de asta. Generozitatea sau risipa cu care v-aţi obişnuit alaiul de prieteni va fi uitată. Pentru că în acest an învătaţi eficienţa şi economia (banii vor fi adunaţi şi investiţi în proiecte cu adevărat valoroase).
Retrogradarea lui Marte la începutul anului (ianuarie-martie) măreşte şansele de a rezolva o problemă privind o călătorie în strainătate sau una ce vizează statutul vostru şcolar-profesional într-o altă ţară. Iar retrogradarea lui Venus între 8 octombrie şi 18 noiembrie vă dă posibilitatea să vă ocupaţi serios de sănătatea voastră: atenţie la infecţii virale, probleme genitale sau metabolice.
Relaţia cu familia se detensionează, chiar dacă nu toate problemele se rezolvă. Mulţi dintre voi se pot reconcilia cu părinţii sau se extrag de sub tutela lor tiranică. Îşi capătă libertatea de expresie chiar şi cei căsătoriţi care sunt mai puţin dispuşi să dea socoteală de acţiunile lor. Iar unii dintre voi vor profita de protecţia lui Jupiter, achiziţionând un bun imobiliar sau finalizând construcţia unei case.
sursa: http://www.horoscoptv.ro
publicat la data de 2009-12-18 19:03:03
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |