Sinceritatea – fundamentul libertatii interioare
A fi sincer cu tine insuti este unul din cele mai mari daruri pe care poti sa ti le faci. Sinceritatea te elibereaza de povara mastilor, de contabilizarea minciunilor, iti reda libertatea si fericirea. Te face nesantajabil, transparent, iti reda demnitatea. Poate ca nu poti sa fii mereu sincer cu altii (pentru ca ei nu iti permit, nu sunt pregatiti iar tu inca nu stii sa fi sincer fara sa ranesti sau sa revolti) dar nu te costa nimic sa fii sincer cu tine. Dimpotriva. Castigi totul. Te despovarezi si te inseninezi, iti redobandesti linistea si stabilitatea, simti ca nu mai datorezi nimic in schimb, poti onora pe cei din jur cu puterea ta de a patrunde si recunoaste fatetele adevarului si ale realitatii.
Ati cunoscut vreodata o persoana cu care sa simtiti ca puteti fi sinceri fara teama ca aceasta sa va judece pripit sau sa va interzica un gand ori sa aiba reactii violente sau de imbufnare? Ce relaxare, ce aer rarefiat, ce libertate si firesc! Mie mi s-a intamplat. Si n-am putut sa nu ma intreb pentru cati oameni am reusit eu sa fiu o astfel de prezenta. Langa o astfel de persoana simti ca prinzi aripi, ca primesti putere, confirmare, ca esti ghidat si in acelasi timp lasat liber sa te exprimi.
Minciuna, iluzionarea, fuga de realitate, himerele, inadvertentele intentionate, aduc mereu complicatii. Pe cand transparenta si sinceritatea te scutesc de o permanenta contabilizare a doua realitati pe care te straduiesti sa le tii la distanta sau sa le mixezi armonios. Pentru asta chiar ar trebui sa ai nervi tari! De aceea sinceritatea este alegerea fireasca si relaxanta. Universul nu minte, este la vedere. Iar noi, ca parte a Cosmosului vazut si nevazut, ne simtim mai bine cand ne manifestam firesc fata de momentele cand suntem nevoiti sa ne punem masti, sa mintim, sa interpretam roluri cu pretentia de a ascunde adevarul despre noi. Oamenii nu sunt fericiti cand mint. Dar se pot simti mai in siguranta.
Si totusi…de ce mintim
Adesea, pentru ca ne doare sa spunem adevarul. Pentru ca ne raneste. Chiar daca e vorba de a menaja durerea altcuiva, ne doare sa infruntam durerea acelei persoane si mintim. Mintim pentru a nu ne confrunta cu altii, pentru a nu crea conflicte, opozitii, pentru a nu starni dusmanii sau invidii (cum iti mai merge? – ei, destul de bine, cum stii!), pentru a pastra aparente/prietenii/iubirii, pentru a obtine sau mentine mentine: avantaje/favoruri/faima/putere.
Mintim pentru ca am uitat sa privim adevarul din toate unghiurile si ne temem de latura sa dureroasa. Pentru ca nu mergem pana la capat cu sinceritatea care ne face sa privim realitatea din toate perspectivele, facand ca unui aspect neplacut sa i se adauge unul pozitiv si constructiv. Mintim pentru ca nu stim sa fim sinceri intr-un mod bland si alinator, pentru ca ne-am obisnuit sa pedepsim prin sinceritate, sa o pretindem si apoi sa ne servim de ea pentru a controla pe cel care ne-a facut onoarea de a-si marturisi gandurile. Suntem nesinceri cand nu ne straduim sa vedem intregul ci doar adevarul din perspectiva noastra, cand nu inglobam si adevarul celuilalt, cand nu ne interesam si de adevarul privit din punctul unde se afla ceilalti.
Uneori ne mintim pe noi insine. Adesea stim ca o facem. Alteori ni se intampla sa cadem in capcana propriilor noastre perceptii sau convingeri false. Grav este cand luam decizii in viata pe baza lor.
Valul minciunii
Uneori ne mintim pe noi insine. Atat de intens incat uitam de firescul nostru si ne chinuim inventand minciuna care apoi se cere contabilizata, mascata, conservata, izolata. Un numar mare de neuroni ii vom aloca ei. Un alt numar sentimentului de vinovatie si procesului de anihilare a mustrarilor. Alt numar, compensarii efectului minciunii. Dupa cum se vede, orice neadevar consuma mult mai multe resurse decat adevarul sustinut de insasi energia vietii.
Merita atunci sa ne intrebam, de fiecare data cand suntem mintiti, ce teama se ascunde in spatele minciunii, ce durere sau amenintare resimte cel care devine nevoit sa ne minta, sacrificand energie si constiinta. Ce il inspaimanta atat de mult incat apeleaza la un mecanism atat de costisitor si chinuitor (chiar daca unii par sa o faca atat de usor !!!). Inainte de a vedea jignirea si prejudiciul adus noua, ar merita sa vedem durerea si spaima celui nevoit sa minta. Adesea persoana care minte se teme de noi, de judecatile si reactiile noastre, de pretentiile sau slabiciunile noastre, de furiile sau jignirile noastre.
Descurajarea sinceritatii
Cand ne afirmam credintele si exigentele transmitem un mesaj puternic ca de fapt, nu acceptam alte opinii sau ca nu avem o parere buna despre alte comportamente decat cele agreate de noi, ca nu acceptam pe cei din alta tabara. Acesta este un mesaj puternic pentru copiii si partenerii nostri care se vad nevoiti sa devina nesinceri daca nu vor sa ne infrunte revolta, opozitia, critica, neacceptarea sau imbufnarea. Degeaba suntem uimiti de minciunile in care ne mentin apropiatii nostri. Sa ne intrebam intai daca stim sa primim sinceritatea lor, daca meritam acest privilegiu. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne reprimam propriile opinii, ci ca ele trebuie sa lase loc si altora sa respire.
A fi sincer si a sti cum sa primesti sinceritatea este o arta. Pierduta, daca privesti la cat de usor sinceritatea este transformata in arma sau este alienata prin mita si gresita evaluare. Sinceritatea este cel mai natural lucru. Cu toate acestea, pornirea naturala spre sinceritate este in pericol de a fi pervertita, deoarece este prea indelung ceruta, prea scump recompensata, prea fastuos premiata.
Sinceritatea este descurajata cand dam de inteles ca putem fi castigati prin minciuna, cand parem receptivi doar la adevarurile noastre, la ceea ce ne confirma opiniile si gusturile. Ati sesizat ca persoanele cu opinii conturate si puternice sunt evitate de cei aflati in dezacord cu ele. Tocmai pentru ca langa o persoana plina de propriile sale consideratii prea putin mai poti fii sincer. Risti sa creezi conflictul sau sa starnesti razbunarea. O relatie cu astfel de persoane te poate impinge la minciuna – spuneam ca minciuna intotdeauna ascunde o frica, o lasitate, o teroare la care suntem supusi. Oamenii care nu accepta alte opinii intretin fatarnicia si lasitatea.
Tiranii (fie ei parinti sau lideri) cultiva in jurul lor iluzia aprobarii, pentru ca nu fac fata sinceritatii, unui adevar mai complex din care punctul lor de vedere reprezinta doar o parte a realitatii.
Persoanele inclinate spre minciuna sunt persoane care au suferit pentru opiniile lor. Iar aceasta suferinta o privesc ca pe un afront la adresa persoanei lor, ca pe o invalidare, o negare a semnificatiei prezentei lor in lume.
Cand nu ne este acceptata sinceritatea
(capitol compus din suma raspunsurilor oferite la articolol)
Cand adevarul nostru nu este primit inseamna ca el raneste.
Putem spune adevarul razand! – remarca Horatiu.
Ca sa spunem adevarul intr-un mod neranitor trebuie sa ajungem la un adevar mai mare care include si realitatea celuilalt. Abia apoi putem impartasi adevarul nostru, cu prevenire si pasare pentru ce simte si cum gandeste celalalt. Adevarul personal nu intereseaza pe nimeni, pentru ca este subiectiv si important doar in economia evolutiei noastre (cu toate ca nu exista adevaruri care separa pentru ca toti suntem uniti in univers). Dar adevarul care vindeca si largeste orizontul, da, intereseaza. El devine un bun colectiv.
Sinceritatea absoluta nu va lasa pe nimeni pe afara pentru ca in spatiul transparentei devii una cu celalalt.
Este dificil sa fii sincer cu cineva care nu este dispus sa iti accepte sinceritatea.
Cand o persoana este rezistenta la adevarul altcuiva inseamna ca este blocata in adevarul personal si ca are o uriasa fobie de adevarurile si realitatile altora si de modul cum acestea ii pot schimba viata, lumea. Ii e teama de posibile greseli sau ca n-a avut mereu dreptate si a facut erori sau ii este teama ca receptivitatea fata de alt punct de vedere il faca sa para slab si speculabil. Trebuie mai intai relaxat cu privire la acest aspect si abia apoi i se poate impartasi o noua viziune. Cand oferim cuiva informatii trebuie sa vedem cum le primeste, ce impact au ele asupra persoanei. Nu dai o veste de moarte unui om cu inima labila. Il pregatesti. Sau iti asumi riscurile. Persoanele incremenite in adevarurile lor sufera de preinfarct sufletesc. Iar prezentarea unei realitati din alt unghi este un necrolog pentru acea persoana pentru ca exista riscul ca acel adevar sa-l invalideze pe al sau, sa-l anihileze. Asta este greu de suportat de oamenii orgoliosi sau anxiosi. E greu sa-i menajezi. Dar iubirea gaseste cuvintele si atitudinea potrivite.
Ne doare cand cineva spune mereu NU sugestiilor sau adevarurilor noastre. Si trebuie sa invatam sa abordam o astfel de situatie. Evident ca atat timp cat ramane in acel punct (opinie, viziune, mod de a judeca lucrurile) nu are cum sa spuna altceva decat NU. Si este inutil sa insistam. Mai mult, este o agresiune sa tot incercam sa o facem sa renunte. Felul sau de a percepe si de a gandi o fac sa spuna NU. Problema nu este sa o facem sa spuna DA ci sa simta acea noua posibilitate de a privi realitatea, sa nu se teama sa vada si un alt adevar care ii va modela lumea si actuala viata. Asta este greu de acceptat. Unii considera renuntarea la propriile pareri egala cu infrangerea. Dar daca reusim sa ajutam persoana sa iasa din tiparul ei mental atunci DA va veni de la sine.
A fi sinceri inseamna sa mergem pana la capatul cunoasterii, dincolo de propriul adevar. Sa dobandim o intelegere care cuprinde si modul de a gandi al celuilalt. Aceasta o putem face cu gandirea superioara, aceea aflata mai sus de mintea care ne face sa ne sustinem propriile convingeri. Sa luam aminte nu doar la adevarul nostru ci si la adevarul celuilalt. Cu ce minte putem patrunde felul de a gandi al semenului nostru? Eu o numesc mintea expandata.
Mintea noastra poate mai mult decat sa ne ofere un adevar personal, subiectiv, chiar daca aplicabil si corect in speta respectiva. Aceasta minte este inspirata de spirit. Este mintea expandata, constiinta holistica, mintea care atinge intelegerea transpersonala a lucrurilor. De aceasta minte avem nevoie pentru a intelege adevarurile celuilalt. Avem nevoie de mintea noastra extinsa care cuprinde intreg universul, de mintea divina. Acolo ne va fi usor sa intram in papucii cuiva fara sa-i uitam pe ai nostri. Aceasta minte are darul ca atunci cand intelegem adevarul celuilalt sa indice atitudinea, cuvintele si gesturile potrivite pentru ranile si puterea de intelegere ale celuilalt. Altfel, daca doar ne transferam in papuci sai vom reusi sa pricepem universul sau dar ne va fi greu sa traducem si sa gasim solutii. Solutiile vin din mintea inspirata de spirit, din viziunea si intelegerea holistica. Problemele relationale nu fac decat sa ne starneasca interesul pentru aceasta minte inalta, pentru aceasta gandire inmuiata in spirit ca pruncul in cristelnita.
Mintea expandata care ne ajta sa il cuprindem pe celalalt este mintea hranita de iubirea neconditionata. Iubirea neconditionata ne da acces la intelepciunea sufletului. De aceea vom sti cum sa-i abordam pe cei ce se tem sa accepte si un alt adevar decat al lor. Uneori intelepciunea ne poate spune sa ne apropiem cu delicatete, alteori sa ne distantam si sa le lasam timp sa se acomodeze cu mesajul nostru. Iubirea neconditionata ne ajuta sa nu ne temem de ceea ce simtim. Sa nu te temem de despartire, de distantare, de lipsa de comunicare care exista inca. Am intalnit multe femei si barbati care au inteles suferinta sau teama celui blocat in propriile adevaruri. Abordarea lor a fost atat de blanda si inteleapta, atat de inspirata incat partenerul s-a putut elibera de prorpia viziune, a putut indrazni sa priveasca dincolo de zid. Uneori reapare inchiderea – este alegerea caracterului acelei persoane. Dar de cele mai multe ori are loc revelatia – ca de fiecare data cand vedem pentru prima oara o alta posibilitate, cand descoperim ca acoperisurile pot avea si alta forma, nu doar cea tuguiata. Cand aflam ca suntem ca Oblio, singurii cu cap rotund din tara tuguiatilor. Sau ca Dali in tara ceasurilor ce curg. Sau ca Gaudi in tara cladirilor de turta dulce.
Cand suntem mintiti cu incapatanare in ciuda tuturor probelor inseamna ca motivele sau cauzele minciunii sunt extrem de serioase si inspaimantatoare pentru cel ce minte. Perspectiva adevarului este mai dureroasa ca o moarte. Cand ne confruntam cu o astfel de situatie e util sa incercam sa aflam motivele celui ce minte. Ce spera sa castige (sau sa pastreze) in schimbul torturii minciunii? Acel lucru e important pentru persoana respectiva. Poate nu o putem asigura ca il va obtine de la noi in orice conditii dar ii putem spune ca intelegem cat de important este pentru el acel lucru pe care vrea sa il pastreze prin minciuna (puterea, dreptatea, relatia, faima, credibilitatea, banii, sanatatea etc). Dar ca pe termen lung risca sa piarda exact lucrul dupa care tanjeste din cauza metodei prin care vrea sa il pastreze. Si ii putem spune ca suntem gata sa colaboram pentru a gasi alta metoda.
Intelepciunea sinceritatii
Cand insa sinceritatea va fi insotita de suferinta inseamna ca a fost stirbita, ca a urmarit o miza, un castig meschin si ca a fost folosit ca o arma. Inseamna ca a fost prea personal si marginit, ca nu a tinut cont de adevarul celuilalt, ca n-a stiut sa aline si sa vindece, sa deschida sufletul, sa aduca bucurie si incredere. O astfel de sinceritate schioapa, incompleta, prea personala, evident, dauneaza.
Sinceritatea se adreseaza spiritului – pentru ca numai el este complet dezbracat de aparente. Relatiile si gandurile sincere vor porni mereu din spirit si vor atinge sinele persoanei din fata ta. O atitudine onesta fata de tine si fata de viata te va ajuta sa vezi intotdeauna dincolo de aparente si sa ajugi mereu la miezul lucrurilor. De aceea este atat de eliberatoare sinceritatea, pentru ca despovareaza de toate mastile si de tot harnasamentul iluziei si suferintei. Mai mult, sinceritatea va contine mereu solutia si vindecarea vietii. Este sursa miracolului cel mai la indemana. Pentru ca spiritul, ce nu poate fi decat transparent (sincer), este sursa intregii vieti.
De aceea atitudinea sincera fata de tine si viata vindeca, elibereaza, aduce fericire, putere, relaxare. Ea construieste, creaza, schimba viitorul, ilumineaza.
de Camelia Patrascanuwww.horoscoptv.ro
gasesc in articolele dvs. raspunsuri de rara intelepciune, echilibru, profunzime, cu al caror adevar rezonez intr-o atat de mare masura incat sunt…fericita.
Va multumesc si va doresc, cu mult drag, Lumina – pe care o aveti deja si o daruiti si celorlalti.
Vreau sa va intreb ceva…Ce este libertatea interioara? si daca puteti sa argumentati mai amplu sa inteleg
waw!Citesc cu f mare interes tot ce scrieti si imi place enorm.Ca orice muritor de rand am si eu o nelamurire: “Cum faci sa impaci ratiunea cu sufletul?”…..de ex,atunci cand stai cu o persoana stiind ca nu o iubesti insa rational ai avea toate motivele sa o iubesti pt ca e extraordinara si te intrebi “de ce nu reusesc sa simt nimic pt omul asta care e absolut minunat?”……si intre timp persisti in relatie doar din comoditate,convenienta,inertie…..sau,mai rau,din mila!Sau poate ca ideea mea despre ce inseamna IUBIREA este gresita.Poate ca ar fi trebuit sa incep de fapt cu intrebarea :”Ce este iubirea?”
Exista insa si situatii cand vrem sa fim atat de sinceri cu noi insine, incat ajungem sa ne ponegrim, sa inventam sinceritatea celorlalti, iar in noi sa inventam monstri (pentru ca nu pot exista doua adevaruri, nu-i asa?), care apoi capata viata si decoperim ca …trebuie sa mintim ca sa ii ascundem privirii celorlalti. Deci, care este alchimia unei oglinzi perfecte (a se traduce ‘reale’)?
multzumesc
Sinceritatea dusa pana la capat integreaza intotdeauna cauzele comportamentelor. Intelegand cauzele nu mai poti fi neindurator. Nici cu tine insati. Acea sinceritate furnizeaza o profunda intelegere. Iar aceasta intelegere si aceasta intelepciune te opresc sa te ponegresti, sa te invalidezi. Pentru ca intelegi de ce ai gandit sau actionat in acel fel. Si vindeci. Prin recunoastere, intelegere, iertare, seninatate.
da, multzumesc mult, tocmai mi-am vazut portretul in alt articol al dumeavoastra: ‘Cum sa ne cream o realitate pe care ne-o dorim’… Si am inteles: in ce spuneam eu mai sus nu era vorba despre sinceritate, ci despre autovictimizare, care e tot o minciuna (aducatoare de ‘beneficii’)
buna!
din intamplare am gasit acest articol despre SINCERITATE… am citit totul cu nesat… si apoi eu am citit comentariile voastre…
Absolut uimitor, cate adevaruri sunt spuse aici si ce marturisiri interesante… asta m-a face ca sa v-a spun si povestea mea pe scurt.
Am fost casatorita 17 ani de zile si avem doi copii…
Sinceritatea este modelul meu de viata si numai foarte rar fortata de imprejurari am mintit, dar nu pe cei din familia mea… alte persoane…
Am plecat din tara pentru a da copiilor mei dreptul la o viata mai buna si crezand ca schimbarea aceasta v-a aduce si o schimbare in viata mea si a tatalui copiilor.
M-am inselat si de fapt mi-am confirmat ceea ce eu stiam si simteam demult dar continuam ca sa m-a mint ca sunt fericita si totul este bine intre mine si el. Nu, nu era nici acasa si nici aici…. El a spus ca nu poate sa se schimbe…. De mult timp eu m-a simteam obosita si folosita, ajunsesem sa m-a intreb unde este viata mea si pentru mine ce am facut toti acesti ani…. In prima faza eu i-am cerut ca sa-mi acorde o perioada de liniste, dar nici asta nu a inteles. Discutiile au devenit si mai stanjenitoare si mai dese.
Am ajuns la apogeu si i-am cerut ca sa se mute in alta casa si el a inteles macar asta.
Acum suntem in proces de divort.
Intre timp eu am cunoscut un barbat, cu care m-am intalnit de trei ori, un barbat care este altfel. Dar nici cu el nu sunt…. s-a inchis in el sau poate s-a speriat de sinceritatea mea, nu inteleg…
Stiu ca m-a iubeste si ca este jumatatea vietii mele,… dar s-a retras si simt ca m-a asteapta acolo undeva, desi nu n-am mai vazut de 1 an si jumatate…
Uneori viata este atat de complicata….
Camelia draga, am citit in Castaneda asa: “….una dintre actiunile unui luptator este sa nu lase niciodata ca ceva sa-l afecteze. Astfel, un luptator poate sa vada chiar pe dracul insusi, dar el nu va lasa pe nimeni sa-si dea seama de asta. Capacitatea de control a unui luptator trebuie sa fie impecabila” Acum, intreb: capacitatea asta de control este stapinire de sine sau liniste profunda si calm interior. Daca este a 2 varianta, cum o poti obtine in asa fel incit sa nu cazi in raceala, detasare, indiferenta, absenta vointei? Mai precis sa nu confund linistea adevarata, interioara, cu indiferenta, etc. Cred ca muchia e subtire. Eu imi doresc f. tare sa ajung la starea de a fi impecabila. In tot. Porneste tot de la sinceritatea fata de tine? multumesc, daca ai vreme sa citesti.
In viziunea mea este liniste profunda, calm interior. Asa cum o spune Castaneda insa pare mai mult control de sine, infranare. Dar eu cred ca si el se refera la un nivel mai profund, cand nu mia e nevoie de stapanire pentru ca deja ESTI stapan pe tine.
Da, limita intre calmul ca stare a spiritului si calmul rezultat din stapanire de sine (nu sunt acelasi lucru) este subtire. Cele doua conditii implica stari diferite ale constiintei. Stapanirea de sine poate induce detasare si un cinism spiritual, cum il numesc eu. Adica acea superioritate de genul – i se intampla ce merita, este un efect al actiunilor sale; nimic nu este intamplator iar dramele au sens evolutiv in viata cuiva; el si-a atras consecintele faptelor; intalnirea calau-victima este dictata de programele de viata … bla-bla-bla.
Da, riscul este sa confundam calmul constiintei cu calmul vointei.
Calmul constiintei, acela cand ramai neclintit si neinfricat in fata complementaruului luminii si al dumnezeirii (ca Pacala care isi rade de Sacaraotchi – ce poveste admirabila!; ca Ivan Turbinca), este atins prin sinceritate, prin plonjarea deplin ain tine insuti pana ajungi la SINE. Ancorandu-ti aoclo intelegerea, cunosterea si iubirea ajungi in desavarsire, impecabilitatea de care vorbesti. Ea nu mai este studiata, educata, vegheata. Este un mod de-a fi al fiintei tale revelata.
“….in viata intalnim mult mai multi oameni care ne platesc altfel decat cu bani (prietenie, sentimente, idei, entuziasm, prezenta etc) si e bine sa-ti dezvolti acest mod de a recunoaste “moneda” lor. Altfel te vei simti saraca si nerecompensata. Ca acum, cand nu poti sa te consideri platita si bogata pentru ca plata nu este conform cu asteptarile tale si cu posibilitatiel tale de a converti “moneda”. A fi un bun negustor inseamna si sa poti transforma in castig sau bogatie ceea ce ti se ofera. ….”
Mi-a placut foarte tare ce am citit …
Buna ziua doamna Camelia. Vad ca raspundet la intrebari,nu stiu de unde atata rabdare. Sunteti o persoana foarte deosebita. am vazut numeroasele articole despre dragoste si as vrea sa va intreb cum e cu sufletele pereche. Exista? Pot sta despartiti? si ca o gluma sa spunem,o pot lua pe cai gresite? Multumesc mult
Exista. In opinia mea pot exista chiar mai multe suflete-pereche pe cap de om. Asta nu inseamna ca le bifam pe toate, pe unele le mai ratam. Pe altele le confundam. Pe altele nu le intalnim deloc, poate in alta viata.
Intalnirea cu sufletul-pereche nu duce neaparat la castorie. Uneori talcul intalnirii este altul iar casatoria este liber aleasa.
Da, pot sta despartiti si da, o pot lua pe cai gresite. Pentru ca ai libertatea, data de Dumnezeu, de a alege ce faci cu sufletul tau si cu relatia in care esti.
Platon in Banchetul scrie despre Mitul Androginului ,unde apare prima oara ideea de suflet -pereche..
“..la început trăiau pe pământ fiinţe androgine. Arătau ca doi oameni lipiţi spate în spate: două femei, doi bărbaţi sau un bărbat şi o femeie. Aceştia deţineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.
Zeii se temeau de puterea aproape infinită a androginilor şi, pentru a nu mai reprezenta o posibilă ameninţare, îi despart.
Separaţi însă, părţile nu mai fac nimic. Pe pământ domneşte o letargie completă.
Tot mai mulţi mor de tristeţe şi dor.
Zeii, văzând că rămân fără supuşi, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume.
În acest fel oamenii işi petreceau viaţa căutându-şi jumătatea. Cei puţini norocoşi care se găseau se contopeau formând fiinţa de odinioară. ”
Cred ca sufletul -pereche e doar unul…
De ce crezi ca exista mai multe?
Daca dam credit conceptului lui Platon, da. El are la baza o lege hermetica, inteleasa intr-un mod particular – Legea Genului sau Legea Polaritatii: Totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are doua extreme, asemanatorul si neasemanatorul au aceeasi semnificatie, polii opusi au o natura identica insa de grade diferite, extremele se ating, toate adevarurile nu sunt decat semiadevaruri, toate paradoxurile pot fi conciliate.
Dar imaginea cu cele doua fiinte de sexe diferite care se cauta pentru a se intregi explica ideea de a accepta opozitul, de a integra armonios polaritatile, aspectele antagonice vazand ca totul este Unul. Din perspectiva mea ea nu se refera strict la relatiile umane si la ideea ca fiecare dintre noi are o singura pereche, asa cum gresit au inteles-o “relationistii”. Aici ma apropii mai mult de orientali, de budisti, care cred ca toti suntem unul, uniti la nivelul SINELUI lipsit de gen, unde se integreaza armonios orice polaritate. In acest caz te poti descoperi “jumatate” cu oricine. Pana cand constiinta va fi pe frecventa Sienlui poate e mai bine sa nu complicam lucruriel si sa ne cautam complementaurl. Dar trebuie, in acelasi timp, sa avem disponibilitatea de a descoepr corespondentul in orice fiinta umana. Pentru ca orice fiinta umana ascunde un sine identic cu al nostru. Cum sa nu o iubesti? Si iubind ai deplina libertate de a alege daca o accepti in viata ta sau nu, ca parte din destinul tau – asta este altceva.
Pare mai simplu sa iubesti o persoana complementara – te atrage, de intriga, iti trezeste interesul. Sau o persoana asemanatoare, cu gusturi identice. Si totusi viata ne aduce in afata altor oameni. Pe unii ii putem iubi, pe altii ii intelegem…
De ce?
A-ti cauta mereu complementarul te poate distrage de la bucuria de a descoperi Sinele celuilalt.
Pana de curand,am crezut ca am intalnit sufletul pereche.Dar ce inseamna ,de fapt, sufletul pereche???Nu mai stiu ,iar dupa aceasta experienta ,sunt sigura ca nu am stiut niciodata:am 38 de ani,am trecut printr-o casnicie de 15 ani(ratata desigur),apoi am avut o relatie frumoasa ,timp de 3 ani.Pentru mine,aceasta relatie a fost perfecta din toate puncte de vedere cu exceptia faptului ca la inceput el a specificat faptul ca nu putem avea un viitor comun,motivul:este mai mic ca mine cu 6 ani,nu a fost casatorit niciodata.
Timpul a trecut si eu am sperat ca am tot mai multe sanse sa-i schimb opinia si asta doar iubindu-l sincer(pentru ca il iubesc de ma doare sufletul)si totodata neingradindu-l cu aceasta iubire.A fost frumos:m-a respectat,tinea la mine,ne placeau aceleasi lucruri,ne-am ajutat reciproc,ne-am umplut viata.Pana cand cineva i-a facat cunostinta cu o alta fata si atunci a hotarat ca vrea sa vada daca poate avea un viitor comun cu ea.Avantajele ei:de fapt era doar unul,avea 30 de ani.
Oare nu am fost pregatita sa accept adevarul??? “Iubirea neconditionata ne ajuta sa nu ne temem de ceea ce simtim. Sa nu te temem de despartire, de distantare, de lipsa de comunicare care exista inca.” Se pare ca iubirea mea nu a fost neconditionata asa cum mi-am spus intr-una,pentru ca am suferit si mai sufar inca foarte mult,plang intr-una si nu imi mai gesesc echilibrul,nu am de ce sa ma agat,viata este pustie si imi este teama sa nu imi neglijez munca(deoarece am o cariera frumoasa).
Incercarea lui de a trai o alta relatie a durat doar o luna,pentru ca nu i-a placut,nu s-au inteles si atunci el a hotarat sa nu mai piarda timpul.Si cred ca nu va surprinde:s-a intors la mine iar eu l-am primit.L-am primit ,dar nu pot spune ca sunt fericita,sunt un pic mai bine fata de cum eram fara el,dar ceea ce a facut doare foarte tare.Si sa nu credeti ca s-a intors cu gandul unei relatii indelungi,ci tot asa ca inainte-pana gaseste”sufletul pereche”,este lucrul pe care mi la spus cand s-a intors.Stiu ca gresesc,dar nu pot sa ma eliberez,nu stiu cum sa o fac pentru ca atunci cand este cu mine,este tandru,iubitor,ne bucuram impreuna ,imi umple viata.De curand mi-am fracturat piciorul si are grija de mine cu foarte mare indarjire.
Draga Camelia,nu stiu cum sa fac sa ies dintr-o asemenea relatie care ma face fericita,dar ma si macina pe interior.
Vreau sa va mai spun ca nu i-am reprosat nimic,nici o clipa si ma port ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Cum sa fug de un barbat care imi spune ca ma considera perfecta din toate punctele de vedere cu exceptia varstei???
Adevarul pe care mi-l spun este:nu cred ca ma iubeste,altfel ar fi trecut peste varsta.
In speranta unei povete….
nu stiu cum sa fac sa ies dintr-o asemenea relatie care ma face fericita,dar ma si macina pe interior.
Nu iesi din aceasta relatie. Si nu te mai mahni. Bucura-te de ce ai fara sa vrei sa stii precis cat o sa dureze. Ai avut experienta unui mariaj “sigur” care n-a durat. Ai avut parte de incercarea ta. El n-a avut parte de o incercare asemanatoare si nu are profunzimea ta in iubire. Daca-l iubesti cu adevarat te vei bucura pentru fericirea lui indiferent cum si langa cine va fi aceasta. Si daca il iubesti cu adevarat sufletul tau nu va fi gol lunga vreme daca el va pleca. Se va umple cu iubirea pe care i-o porti, cu iubirea pentru frumusetea vietii. Si vei vedea ca alt barbat iti va umple viata. Cei care au cu adevarat de daruit nu se vor plange niciodata ca nu au cui sa ofere.
draga camelia,
este prima data cand fac cu nostinta cu tine, prin intermediul a ceea ce ai scris. daca nu esti celebra (inca)
) … este doar pentru ca nu te-a citit un numar suficient de mare de oameni, masa critica. e doar o questiune de timp.
daca sunt printre ultimii, ma inclin si imi cer iertare pentru ignoranta!
oricum, nu vreau sa fie o lauda ci un indem pentru a continua. e limpede exprimat, necesar si tamaduitor ce ai scris.
numai bine. felicitari pentru articol. este exceptional (pentru mine).
sarbatori fericite!
s
Inainte de a face aceasta afirmatie, precum ca nu ar fi o persoana celebra, ar trebui sa faci cercetari,sa verifici daca intr-adevar este asa. Nu poti sa cataloghezi eronat o persoana pur si simplu din cauza ignorantei proprii in a te informa cine e cu adevarat Camelia.
“daca nu esti celebra (inca)… este doar pentru ca nu te-a citit un numar suficient de mare de oameni, masa critica. e doar o questiune de timp”
observ ca pentru tine asta este o certitudine.
sunt convinsa ca dorinta ta a fost sa o incurajezi pe Camelia si sa exprimi recunostinta pentru ceea ce face. Mesajul nu ar fi fost discordant , daca nu exista acel pasaj.
Numai bine,
Monica
A fi sincera cu mine insami mi-a redat libertatea,libertatea de a gandi,de a lua decizii,de a reactiona.Cand am descoperit sinceritatea cu mine ansami a fost ca redescoperirea copilariei,am inceput sa fiu mai fericita,mai impacata cu mine insami,mai sigura in decizii.Mintindu-ma pe mine,ii minteam pe ceilalti si nu era corect.Sunt momente in viata cand sinceritatea fata de tine insuti este lucrul cel mai important,cand de aceasta sinceritate depinde viitorul tau si al altora.Cati ma au constiinta de sine in ziua de azi,cati mai sant sinceri cu ei insisi?Ce relatie exista intre sinceritate si constiinta?
Una mai buna decat intre sinceritate si moralitate. Uneori moralitatea iti perverteste sinceritatea. Constiinta, niciodata. Si stie si sa fie morala. De o mai inalta moralitate decat cea dictata de legile sociale gandite spre ordonarea firii oamenilor si a colectivitatilor.
Daca te iubeste, atunci barbatul tau procedeaza bine. Si sper sa ramana cu aceeasi inima dupa ce toate vor trece.
Da, uneori dam semnificatii diferite unei relatii de iubire. De aceea unul se desprinde mai usor, celalalt mai greu. Din cate pvestesti tu este o relatie de dependenta energetica. Te-ai obisnuit sa te simti bine, inspirata, energica, tonica, frumoasa, vesela, avandu-l pe omul iubit in viata ta. (Si el se simte flatat de atentia ta dar sigur uneori este obosit/agresat de laserul gandurilor tale spre el – din fericire iubirea ta inmoaie acest vector) Asta inseamna sa iei energie din relatie, din “norul” iubirii, din campul pe care pasiunea voastra l-a creat. El poate ca nu a facut asta si a ramas mai conectat la el insusi si la viata lui. De aceeea o poate avea. Chiar daca in timp la el apar probleme, este macar viata lui, rezultatul alegerilor lui. Tu nu il mai ai nici pe el si nici o viata a ta. Pentru ca tu nu esti conectata la tine, la destinul tau. Ti-ai luat forta din el/relatie si acum esti in cautarea altei surse. In curand vei lua de la partener, de la copil (daca exista sau cand va exista) sau de la un alt barbat.
Invata sa traiesti prin fortele tale!
In al doilea rand, relatia te-a invatat mai multe despre tine si casnicia ta. Te-a ajutata sa afli care iti sunt dorintele, pasiunile si limitele in iubire. Care este pretul lor. Ce inseamna iubirea pentru tine. Ce astepti de la un barbat. Cat poti oferi unui barbat.
Si pe sotul tau l-a clarificat. Si-a dat sema ca nu te poate pierde. Si pe el l-a inviat amorul tau liber.
Am mai intalnit un barbat care si-a lasat sotia sa plece de acasa la amantul ei cand a vazut-o ca facea o criza de isterie din pasiune pentru acel barbat, criza ce a amenintat echilibrul emotional al copilului lor. El a condus-o la taxi. O iubea. Cand iubesti cu adevarat ( si nu vrei doar sa indatorezi pentru a manipula mai tarziu) pui binele celuilalt inaintea ta. Un astfel de om merita iubit si onorat pentru sufletul pe care il poarta si nu pentru cate face pentru tine. Iubirea nu este un act de recunostinta. Iti poti iubi sotul pentru ceea ce este el si nu pentru ce face pentru tine?
Te inteleg mai bine acum. Cred ca stii singura ce este bine acum pentru amandoi. Dar este a doua oara cand ti se intampla acelasi lucru – iubesti si primesti mai putin sau “mai altfel” iubirea celui iubit. A fost asa si cu sotul tau la inceput si cu iubitul dau de acum. Asta merita analizat un pic. Sa nu fie un tipar (cine stie cum format) in car eexista o etapa in relatie in care tu oferi dar nu primesti in replica acelasi lucru. Stiu ca in iubire nu facem contabilitate. Dar vorbesc aici de iubireea aceea care inca mai are intrebari si nu de iubire ailuminata care nu ar ma intra pe acest ebloguri pentru ca are toate raspunsurile. Ei bine, acest tipar s-a format candva, este un mod de a aborda iubirea si este posibil sa nu te lase sa gusti iubirea celuilalt dect atucni cand iti pierzi interesul pentru el sau cand se creaza un “gradient de potential amoros” intre tine si partener. Ca pe un balansoar. Sunteti aproape de punctul de echilibru. Trrebuie doar sa surprinzi ce iti da prea multe aripi si ce te dezumfla.
Si da, fata aceea n-a ramas cu iubitul ei. S-a despartit si a mai cautat in multe locuri iubirea. Inca n-a gasit-o. Sotul ei a iubit-o. Stie asta. Dar atunci nu putea primi ce ii oferea el. Din pacate este inca marcata de toate intamplarile si nu poate inca primi linistit iubirea.
am stat noua luni cu el. nu mi-a fost viata deloc usoara dar l-am iubit. am plecat, a venit dupa mine…. niciodata nu a avut timp de mine, aproape intotdeauna eu trageam de el, eu m-am agatat de el (de ce daca nu-mi facea viata usoara?). timp de un an jumate nu am stiut unul de altul nimic. mi-a dat un telefon,,,, l-am avut pentru 4 luni din nou. NU AM PRIVIT IN ACELASI SENS, el nu mai vine in Romania, eu nu pot trai acolo cu alti 7 oameni in casa (sa ne facem acolo o familie cu copii…). El munceste acolo pentru a-i face mamei lui o casa confortabila. Nu intelege (nu vrea) decat adevarul lui. Si cireasa de pe tort s-a casatorit in vara cu alta femeie (cu siguranta il apreciaza pentru ceea ce face si il accepta cu aceste planuri de viitor. Eu inca il mai astept… Oare si cu ea asa se comporta? OAre se mai gandeste la mine? pun intrebari de copil mic, eu care am 39 de ani si am o viata profesionala extraordinara. Cu el nu as fi avut asa ceva. Am totul si sufletul pustiu.
Draga Suflet,poate d-na Camelia nu mai are timp sa raspunda,sau poate nu are ce sa iti mai raspunda.Pentru ca descrii cu atata luciditate relatia bizara care o intretii incat nu stie ce sa iti mai spuna.Nu am inteles, sotul tau stie? si te indeamna sa reiei legatura cu celalat ca sa nu mai suferi?Sau am inteles eu gresit?Cat despre acel el care iti chinuie inima, daca ai nevoie de o confirmare ca se joaca si esti vioara a doua sau cine stie a cata,la distanta nu il poti controla, ei bine iti confirm.Nu te iubeste si nu are intentii sa oficializeze relatia cu tine.Mai ales daca e liber,si nu are pretexte de sotie si copii, cu atat mai clar.Nu te mai chinui,iubirea e numai din partea ta, si analizeaza daca e o iubire sau nu cumva este o obsesie sau teama de a recunoaste ca te-ai indragostit de cine nu trebuia sau gandul nemarturisit ca daca pui punct definitiv nu vei mai avea acele prilejuri de de a simti fluturi in stomac.Analizeaza ce te face sa nu iti iei gandul de la el si daca motivul e atata de intemeiat.Iubirea neconditionata nu trebuie sa fie umilitoare si poti sa il iubesti in suflet dar sa actionezi cu demnitate.Nu e nici o telepatie,crede-ma,e doar experienta lui si stie cand a intins prea mult coarda.Iti doresc sa te limpezesti,nici cu sotul tau nu prea inteleg ce relatie ai tu de te trimite din “iubire” la altul.Daca vrei sa mai discutam,scrie si eu iti voi raspunde.Sarbatori cu liniste si pace.
Dupa parerea mea, a fi sincer, inseamna sa fii integru si este egal cu un intreg de neatins.A trai fara integritate inseamnaa fi o fiinta umana stirbita.nesinceritatea si minciuna, ne franeaza nu numai dezvoltarea personala, dar si sociala. Ne impiedica de la a atinge potentialul pentru a avea o viata plina sufleteasca, a trai sentimentul propriei valori si a lega relatii sanatoase. min ciuna, este asa zisul bine de moment, dar nu si de perspectiva.Ne incarca subconstientul si de fapt suntem rezultatul propriilor noasre ganduri si actiuni.Dumneavoastra doamna Camelia Patrascanu,ce parere aveti?imi puteti da alte sugestii legat de modul in care gandesc ca este bine sa relationam cu cei din jur?si ca nu ne trebuie decat sa acceptam sa ne schimbam un pic!cu multa stima si respect pentru tot ceeace faceti!Ecaterina-18.12. 2009
Daca integritatea ta nu raneste pe nimeni (si n-ar trebui daca este adevarata, pentru ca atunci e blanda si permisiva) atunci da.
Dar mai adesea gasesti “sinceritosi” plini de virtutea lor, brutali si marginiti in moralitatea lor lipsita de umanism.
Camelia, te intreb aici ceva. Si intreb si Universul odata cu tine. Barbatul meu imi spune f. des ca trebue sa ii fiu recunoscatoare pt. ca m-a luat de nevasta. Ca ar trebui sa-i fiu recunoscatoare. Ca sint nerecunoscatoare, etc. etc. etc. O face, asa, din cind in cind. Ca si cum nu sint cuminte si vrea sa-mi reaminteasca ceva. Eu simt aici o mare manipulare. Recunoscatoare sint si trebuie sa fiu lui Dumnezeu.El lucreaza prin oameni si prin tot.Dar aici,simt ca e manipulare. Si ma tot intreb, cu ce scop? Ca sa ce? Si apoi, imediat ameninta: ai sa vezi tu ce-o sa fie. Iti cer ajutorul sa inteleg. Vreau doar sa-l inteleg. O fi adevarul lui. ok. Si daca nu mi-l spune mie, ca nu-l spune, vreau sa inteleg de ce imi spune mereu chestii din astea.
Sotul tau raspunde prin atitudinea lui nesigurantei tale. Esti nesigura in relatia cu el, el simte si exprima constient, sau mai degraba inconstient realitatea relatiei. Interesant ar fi sa ne spui si ce raspunzi tu.
Nu cred ca vrea sa te manipuleze. Mai curand simt ca este vorba de o fractura in sufletul lui. Nu stie cum sa te inteleaga. Este atras de tine dar probabil felul tau de a fi contravine unor convingeri sau a unui mod de-a fi in care s-a educat. Si desi te iubeste nu stie daca este bine sa accepte anumite comportamente ale tale, sau nu. Probabil crede ca este mai bun ca alti barbati. Inca nu accepta nici el la el insusi modul sau de a reactiona, in pofida unor prejudecati barbatesti sau a unor conformisme culturale.
Va urmaresc,va ascult la posturile de tv unde am ocazia si intotdeauna primesc raspunsurile de care am nevoie. Va multumesc pt ca existati!
Sincer …ma regasesc in tot ceea ce se scrie aici , ma bucur ca sunt oameni care-si exprima liber trairile interioare si noi avem ocazia sa-i intelegem , iar din rasp D-nei Camelia tragem concluziile si invatamintele necesare !! Doamna Camelia , acest e-mail va este adresat direct dvs ….eu una va multumesc din suflet ca existati si timpul dvs ne raspundeti la toate intrebarile ….parca nu ma mai simt singura si izolata , am pe cineva caruia ii scriu si culmea imi si raspunde !!! nu este complezenta sa stiti , este ceea ce simt cu adevarat , chiar va multumesc pt interesul manifestat fata de noi toti , cei care va scriem !!! Va mai scriu , akm sunt la birou ….cica muncesc !!! Sarumana …o zi minunata !! Mirela
Cred ca doamna Camelia ar fi un bun psiholog. De multe ori viata ni se pare atat de complicata cad adevarul este exact in fata noastra si tocmai deaceea avem nevoie de o persoana care sa ne ajute sa vedem acele lucruri pe care nu reusim sa le vedem dar care ele exista.
Raspunsurile dumneavoastra m-au ajutat sa ma eliberez. Va multumesc.
Referitor la sinceritate, asa cum primim un compliment la fel ar trebui sa primim si o asa zisa critica. Cand o sa reusim acest lucru viata noatra o sa fie mult mai frumoasa. Problema este ca un compliment are o incarcatura pozitiva (ne imbogateste)iar o critica are o incarcatura negativa (ne goleste). Ar trebui sa gasim un echilibru intre cele doua.
O zi buna.
Andra, chiar este bun psiholog. Nu ,,ar fi”.
Poate n-are patalama, dar abilitatile se vad in abordarile de la horoscoapele generale si mai ales in consultatiile private, individuale de la cabinet. Si pentru ca tot a venit vorba, cred ca este un MUST HAVE pentru un astrolog. In lipsa calitatilor de psiholog, un astrolog poate face mai mult rau decat bine.
,,Când spun o prostie, toată lumea mă tolerează. Când spun un adevăr, toată lumea mă urăşte”… a zis J.W. von Goethe.
BUNA SEARA,DUMNEZEU SA NE AJUTE IN TOATE ,MAI ALES DACA ESTE VORBA DE
MINTE,DACA DECLINI CUVANTUL SI NU IL CONJUGI.
LA NOI SE APLICA ZICALA LUI GOETHE,PENTRU CA NOI SUNTEM ACUM 100 DE ANI.
A DISPARUT O CLASA SOCIALA ACUM 60 DE ANI SI ASTA NU SE FORMEAZA IN TREI
GENERATII,DE ACEEA ,VA DORESC
SARBATORI FERICITE !!!
Interesant blog, am intalnit nu de mult o persoana care am crezut gata sa sfrsit cu singuratatea mea,
Dar mam inselat si doare, de ce oare a trebuit sa ma minta .
Ia-m atras atentia cel mai tare urasc minciuna si tocamai cu asta a inceput , la inceput am zis ma insel sunt eu suspicioasa dar a continuat cu lipsa de sinceritate, unde gresesc eu?
Oare in lipsa de incredere in oameni?
Sau nu sunt suficient de toleranta…
Cer prea mult unui om sa fie sincer sau nu stiu eu cum sa cer…
Pentru mine cel mai important lucru la o persoana este sinceritatea.
Astazi, intreaga zi, am facut ce-am facut, m-am invirtit prin casa cu treburi si iar am intrat aici pe blog. Am mai inchis calc. si iar l-am deschis. Citesc si recitesc pasaje scrise de Camelia si vis a vis de ce a scris in ultima postare m-am gindit la pilda margaritarelor date la porci din Evanghelii. Exact cum spune Camelia. De adevarul tau n-are nevoie nimeni. Fiecare il are pe al sau si il lustruieste mereu cum stie el mai bine. banuiesc ca in cazul in care il recunosti cinstit in fata ta si ti-l asumi cu toata constiinta ta, fiind in relatie pe VERTICALA, te schimbi. si se schimba, cred, si atitudinea ta. si e suficient. nu mai trebuie sa-l dam lumii. sa-l dam altora. Sinceritatea aceea asumata cu responsabilitate isi face treaba singura. ma mai gindesc ca granita dintre sinceritate si judecata este fff subtire. o parere spusa sincer poate fi pt altul o judecata. de aia, cred, tre sa ne tinem margaritarele. cind iti cere cineva un adevar, o bucata din sinceritatea ta, inseamna ca e pregatit pt ea. altfel raneste. asta ca sa inchei cercul cu primele cuvinte ale Cameliei. adevarul care nu este primit inseamna ca raneste. iti multumesc Camelia.
Si eu iti multumesc mult, din tot sufletul!
Dana, surprinzi multe aspecte extrem de profunde si sunt total de acord cu ele. Aici insa am extras un rand ce mi se pare ca este pus in evidenta pentru prima data in discutia generata de acest articol: Sinceritatea aceea asumata cu responsabilitate isi face treaba singura.
Ai dreptate.
Este suficient sa stim noi adevarul, nu mai trebuie sa il impunem altora, sau sa obtinem confirmarea altora. Daca cineva are nevoie de el si ni-l cere, il putem impartasi.
Acest ADEVAR care exista prin el insusi este insa unul “de-jur-imprejur”, global, care include si adevarurile altora. De aceea nu are nevoie de confirmarea cuiva. Pentru ca o contine. Acest Adevar este nedemonstrativ si nu poate fi contrazis pentru ca el accepta toate micile adevaruri pe care le contine. Acest Adevar iti da accesul la punctul celuilalt de vedere, la empatie, intuitie, compasiune, iubire, bucurie, intelegere, putere, sigurnata si pace. Pentru ca acest Adevar catre care ne indreptam prin SINCERITATE si TRANSPARENTA fata de noi si fata de ceilalti (in a ne accepta/intelege natura caracterului si trasaturile fiintei) este ancorat in DIVINITATE. Sinceritatea cu car eprivim in interiorul nostru si ajungem in acest punct al trasparentei noastre ne face sa accesam constiinta christica ce ne ajuta sa intelegem negarile, refuzurile, incapatanarile, nesinceritatile prorpii si ale celorlalti. Iar abordarea noastra vizavi de aceste umane metehne, va fi una divin inspirata.
Buna dimineata,
Citesc, citesc, citesc si nu incetez sa ma minunez ca existi.Cu deosebita stima, Mihaela
Buna seara , sunt noua pe aici , insa imi permit sa-mi dau cu parerea si dc nu cer prea mult sa-mi etalez si eu problema in speranta unui potential raspuns …. cum totusi sa fim sinceri cu cei din jur cand noi de fapt ne rusinam de ceea ce am facut , nu ne asumam treutul si incercam sa-l dam uitarii , dar viata e de asa natura incat nu ne lasa …trebuie sa platim anumite cuvinte , fapte , gesturi facute si sa le acceptam pana si noi …eu sincer am ajuns sa reneg ceea ce eu de fapt am comis in trecut ….anumite actiuni care mi-au adus prejudicii de imagine, reputatie patata si suferinta …auzeam diferite zvonuri lansate la pers mea si le negam cu vehementa , stiam ca-s adevarate dar nu-mi asumam asta …minteam fara scrupule pt a ma salva …n-am reusit insa , lumea vorbeste …isi da cu parerea si etc ..offf in situatia asta cum puteam sa spun adevarul ?? sa aprob practic ceea ce regret acum ….dar face parte din trecutul meu din pacate (este vb despre o relatie cu un barbat insurat Va multumesc ca mi-ati acordat sansa de a “descarca ” aici …o seara buna va doresc si aveti grija de voi , eventual invatati din experientele altora ! V-am pupat
Intrebare. Daca ai auzi acum de o fata tanara ca are o relatie cu un barbat casatorit, ai infiera-o? Daca da, atunci e normal sa nu te ierti si sa n-ai curajul sa iti recunosti trecutul. Dar daca ai intelege-o si te-ai opri sa o condamni (ceea ce nu inseamna ca ai incuraja astfel de relatii) atunci inseamna ca te apropii de momentul in care tu te vei fi iertat.
A spune adevarul este o mare responsabilitate. Suportam consecinte. A recunoaste adevarul fata de noi insine este prima etapa. Si nu e usoara. Iar tu tocmai ai repurtat o victorie. A-ti spune adevarul in gura mare e si mai greu. Asigura-te ca oamenii stiu ce sa faca cu el. Nu ma gandesc acum la jena ta de a recunoaste public trecutul. Sa spunem ca poti trece senin peste ea. Dar oamenii sunt capabili sa reactioneze corect fata de recunoasterea ta sau nu faci decat sa provoci carnasierii? Adevarul trebuie spus cui stie sa-l asculte (asta nu inseamna sa il maschezi intentionat sau sa il manipulezi cum vrei pe motiv ca nu il poti divulga oricand, oricui). Aminteste-ti ca sunt multi suferinzi de preinfarct sufletesc, care nu pot auzi un adevar fara sa arunce cu piatra. Chiar daca tu iti asumi penitenta poate nu e cazul sa-i transformi pe acei oameni inofensivi in judecatori necrutatori.
Asa incat, sinceritatea fata de tine insati nu trebuie urmata obligatoriu de sinceritatea publlica decat daca stii cum sa iti asumi efectul unui astfel de gest, daca stii sa preintampini transformarea judecatorilor tai in calai.
va multumesc frumos pt timpul acordat si pt raspunsul dvs …Sarumana , o seara buna si tot ceea ce doriti !!
Draga d-na Camelia,ca de obicei articol bine scris si cu miez.Incerc sa pun o intrebare si sa vad cum imi raspundeti.A spune adevarul mereu nu inseamna sa te “dai” de tot?La intrebarea:”la ce te gandesti?” pusa de partener, daca i-ai raspunde totdeauna sincer,nu exista riscul pierderii unui mister atat de necesar cuplului si intimitatii tale? Nu exista riscul sa produci o furtuna si sa il ranesti pe viata, spunandu-i ma gandesc la altcineva?Ce te faci cand stii ca adevarul ar lovi un om care nu ti-a gresit cu nimic? Va multumesc.
In primul rand simt ca te simti vinovata fata de cel de langa tine
sa te surprinzi gandind liber si poate intr-un mod neasteptat pentru
partener. In al doilea rand invata sa ii spui adevarul. Este adevarat, nu
ii putem vindeca pe cei dragi de cosmarurile si spaimele lor. Unii se tem
de infidelitate, altii de superficialitate, altii de cine stie ce. Dar daca partenerul tau doreste sa stie ce gandesti si tu te surprinzi evadand
mereu, merita sa investighezi ce se intampla acolo. Este posibil ca in general el sa puna presiune pe tine in relatie, cu diverse pretentii si asteptari. Esti sincera deplin cu celalalt (adica inglobezi si realitatea lui) cand iti este tie in primul rand clar care este raportul dintre voi, cand tu esti stabila in relatie, nu timorata de el. Abia atunci iti poti gasi intelepciunea de a sti cum sa-i spui a da, gandurile tale sunt departee de el sau in contradictei cu el. Cat inca te simti vinovata ca nu il satisfaci sau ca il tradezi, nu esti pregatita sa fii sincera cu el pentru ca inca nu ai atins deplina transparenta cu tine insati.
Doamna Camelia,
Abia in seara asta am reusit sa intru iar pe blog si am vazut ca mi-ati raspuns.Ati reusit sa rezumati totul.Mare dreptate aveti si chiar daca stiam asta, voiam sa stiu daca “adevarul” meu il vede si altcineva.Timorata nu sunt,ati vazut vreun varsator timorat de partener?Problema este ca de multe ori incep sa spun un inceput de adevar si bate in retragere.Si nu o data..Daca ar fi ofensiv,o da!ce as mai sti sa lupt!Insa mila asta,care te face sa iti pui intrebarea daca fericirea ta merita lacrimile celor tradati..Ar fi interesant daca ati scrie si un articol despre mila si cui face bine de fapt.Va multumesc pentru raspuns si felicitari pentru profunzimea de care dati dovada.Stim cu totii ca timpul va este pretios,dar dupa cum ati vazut, toti tanjim dupa raspunsurile d-voastra ca niste copii egoisti. Va asteptam si cu alte articole de acelasi calibru.Succes!
Mila fura energia celui considerat intr-o anumita problema, neputincios. Tu il handicapezi. El, instinctiv, va dori sa isi recapete puterea strivindu-te. A-l reconsidera puternic nu inseamna sa ii testezi forta si inteligenta spunandu-i ce stii ca il doare. Inseamna ca atunci cand alegi sa nu ii marturisesti inca ce ganduri ai, sa taci pentru ca vrei sa alegi momentul mai potrivit, cuvintele mai inspirate. Nu ti-l imagina slab chiar daca te astepti ca reactia lui sa fie nepotrivita.
Ok. Stiu ce gandeste, stiu ce simte referitor la o problema. Cum il fac sa zica Da cand el stie sa zica doar NUUUUUUUUUUUU. Cred ca unele lucruri sunt pierdute din start insa nu vrem sa recunoastem asta. Cand sti clar ca un om, din anumite motive, nu doreste ceva, este o speranta inutila sa crezi ca acea persoana o sa se schimbe la 90 de grade si peste noapte o sa isi dea seama ca ar putea fi si altfel decat crede el. Sa fim seriosi.
Evident ca atat timp cat ramane in acel punct nu are cum sa spuna altceva decat nu. Si este inutil sa insisti. Mai mult, este o agresiune sa tot incerci sa il faci sa renunte. Felul sau de percepe si de a gandi il fac sa spuna NU. Problema nu este sa il faci sa spuna DA si sa simta acea noua posibilitate de a privi realitatea, sa nu se teama sa vada si un alt adevar care ii va modela lumea si actuala viata. Asta este greu de acceptat. Unii considera renuntarea la propriile pareri egala cu infrangerea.
Va multumesc frumos. Aveti mare dreptate.
si poate fi real, la nivel sufletesc, ca atunci cind reusesti sa ‘”vezi”(asa cum am spus mai sus/jos) adevarul celuilalt, ajungi sa-l poti intelege si daca il intelegi poti intra in iubirea neconditionata pt el? ar fi asta primul pas? cred ca am fost incoerenta. iertare.
Da, Dana. Mintea expandata care te ajta sa il cuprinzi pe celalalt este mintea hranita de iubirea neconditionata. Ai dreptate. Iubirea neconditionata ne da acces la intelepciunea sufletului. De aceea vom sti cum sa-i abordam pe cei care se tem sa accepte si un alt adevar decat al lor. Iar uneori intelepciunea iti poate spune sa te apropii cu delicatete, alteori sa te distantezi si sa le lasi timp sa inteleaga mesajul tau. Iubirea neconditionata te ajuta sa nu te temi de ceea ce simti. Sa nu te temi de despartire, de distantare, de lipsa de comunicare care exista inca. Am intalnit multe femei si barbati care au inteles suferinta sau teama celui blocat in propriile adevaruri. Abordarea lor a fost atat de blanda si inteleapta, atat de inspirata incat partenrul s-a putut debloca, a putut indrazni sa priveasca dincolo de zid. Uneori reapare inchiderea – este alegerea caracterului acelei persoane. Dar de cele mai multe ori are loc revelatia – ca de fiecare data cand vedem pentru prima oara o alta posibilitate, cand descoperim ca acoperisurile pot avea si alta forma, nu doar cea tuguiata. Pana atunci ne simtim ca Oblio, singurii cu cap rotund din tara tuguiatilor. Sau ca Dali in tara ceasurilor ce curg. Sau ca Gaudi in tara cladirilor de turta dulce.
extraordinar cum punctati fiecare aspect al vietii cu acest articol!
parca nici un alt articol nu a fost mai aprins!
asa este…. eu am stat cinci ani intr-o relatie care ducea nicaieri. si totusi… 9 luni de zile am incercat cu duhul blandetii… am plecat…. am renuntat…. m-am reintors dupa 1 an jumatate…. am incercat toate mijloacele si tot degeaba. el tot adevarul lui “absolut” il vede si acum. eu il inteleg, l-am inteles intotdeauna dar n-a vrut sa gaseasca o cale de mijloc. inseamna ca nu a fost sa fie.
sunt FOARTE impresionata de acet articol si de comentarii!
Sunt o persoana sincera si nu imi place sa mint.Problema este ca uneori sinceritatea te face sa te simti expus, gol in fata celorlalti. Iti pui sufletul pe tava, le spui ce simti, ce vrei, ce conteaza cel mai mult pentru tine, iar apoi ei te strivesc ca pe un gandacel (iti iau exact acel lucru depre care ei stiu ca inseamna foarte mult). Faptul ca sunt ranita nu ma deranjeaza atat de mult, ce ma deranjeaza este ca persoana respectiva stie si cred ca asta il face fericit.
Cunosc o persoana care respinge orice idee ce nu vine de la propria persoana. Poate fi o idee geniala, asta nu conteaza, deoarece sigur nu o sa o adopte sau nu o sa o cumpere deoarece nu vine de la propria persoana sau de la angajatii sai care “sunt geniali si se pricep la orice ca doar el i-a ales”. De fiecare data raspunsul – nu am nevoie, ne descurcam si singuri, o sa il pun pe Ionica ca el stie.
Mie imi place sa fiu sincera si corecta, si daca vad ceva bun sa recunosc, insa nu toti oamenii sunt la fel.
O zi buna. Va multumesc.
Camelia, uite, am citit raspunsurile tale si opiniile prietenilor nostri. Mi-a venit rapid in cap ideea ca, de fapt, ca sa cuprinzi si adevarul celuilalt ar trebui sa ai puterea, sau abilitatea, sau nu stiu cum sa-i spun, ca sa te pui in papucii lui si sa vezi adevarul CU OCHII lui. ma gindesc ca numai asa poti cuprinde un adevar intreg. pt ca , da, eu am numai o bucata din adevar. al meu. partial. asa este. waw! bun. si atunci, trebuie sa cer de la Dumenezu darul de a vedea prin ochii celuilalt dar CU MINTEA SI INTELEGEREA LUI. Asa-i? ca daca vad si inteleg tot cu mintea mea, nu am adevar. corect? ei, asta da incercare! of, trebuie sa ma gindesc mult la asta si sa cer lumina ca sa si FAC asta. asa_i? cu drag.
Mintea noastra poate mai mult decat sa ne ofere un adevar personal, subiectiv, chiar daca aplicabil si corect in speta respectiva. Aceasta minte este inspirata de spirit. Si este a noastra. Este mintea expandata, constiinta holistica, intelegerea transpersonala a lucrurilor. De aceasta minte avem nevoie, nu de mintea celuilalt care ofera tot adevaruri particulare. Avem nevoie de mintea noastra extinsa care intelege intreg universul, de mintea divina. Acolo ne va fi usor sa intram in papucii cuiva fara sa ii uitam pe ai nostri. Aceasta minte are darul ca atunci cand intelegem adevarul celuilalt sa gasim atitudinea, cuvintele si gesturile potrivite pentru ranile si puterea de intelegere a celuilalt. Altfel, daca doar ne trasnferam in papuci sai vom reusi sa intelegem dar ne va fi greu sa traducem si sa gasim solutii. Solutiile vin din mintea inspirata de spirit. Problemele relationale nu fac decat sa ne starneasca interesul pentru aceasta minte.
Intotdeauna articolele tale sunt venite intr-un moment de cumpana al vietii mele. Astazi la horoscop (balanta) – Judecatile de valoare in felul in care obisnuiti sa ganditi viata si principiile dupa care va guvernati pot trece printr-un proces de innoire – si in momentul urmator a aparut articolul care mi-a mai deschis inca odata ochii asupra unei probleme personale spinoase care m-a urmarit/consumat de cinci ani; problema care a culminat anul acesta aparent cu ce este mai rau. Dar dincolo de aparente este foarte bine ca s-a finalizat asa.
Incep fiecare dimineata cu articolele tale si sunt convinsa ca toata lumea citeste dincolo de randuri, fiecare cuvant are o incarcatura subtila si TOTUL de pe acest blog m-a ajutat in acest an sa depasesc un moment psihologic foarte greu.
Exceptional articol ai reusit sa sintetizezi atat de bine gandurile mele
multumesc mult.
pentru ca atrage inca una si inca una si tot asa si asta doar pentru a nu-l rani pe cel pe care il iubesti si pe care vezi ca adevarul il jigneste si-l doare si-l indurereaza. Si ce poti sa faci cand celalat nu accepta alt adevar decat al lui? Este atat de orbit de adevarul lui ca nici nu vrea macar sa se gandeasca ca ar putea sa nu fie decat perceptia lui. In situatia asta ajungi sa-l eviti sau sa eviti discutiile pe anumite teme si dupa asta ajunge sa te acuze de nesinceritate sau lipsa de comunicare. 
Am bagat si eu de seama ca sunt oameni care practic te obliga sa-i minti si cand ei sunt chiar dintre cei dragi este foarte greu de gasit calea de a le putea spune adevarul fara sa-i ranesti. Si ai dreptate o minciuna este mare consumatoare de resurse
Cred ca primul pas este sa realizam toti ca exista posibilitatea ca adevarul nostru sa nu fie tocmai “ADEVARUL” si sa incercam sa ne punem in situatia celuilalt.
Greu
Faptul ca este prea prins in adevarul lui indica o uriasa fobie de adevarurile si realitatile altora si de modul cum acestea ii pot schimba viata, lumea. Ii e teama de posibile greseli sau ca n-a avut mereu dreptate si a facut erori. Trebuie mai intai relaxat cu privire la acest aspect si abia apoi i s epoate imprtasi o nua viziune. Cand oferim cuiva informatii trebuie sa vedem cum le primeste, ce impact au ele asupra persoanei. Nu dai o veste de moarte unui om cu inima labila. Il pregatesti. Sau iti asumi riscurile. Persoanele incremenite in adevarurile lor sufera de preinfarct sufletesc. Iar prezentarea unei realitati din alt unghi este ca un necrolog pentru ca exista riscul ca acel adevar sa-l invalideze pe al lui, sa-l anihileze. Asta este greu de suportat de oamenii orgoliosi sau anxiosi. E greu sa-i menajezi. Dar iubirea gaseste cuvintele si atitudinea potrivite.
Cum poti concret sa incluzi si realitatea celuilalt?Tu stii ca celalalt te minte dar nu poti sa-i spui asta in fata pentru ca stii ca celalalt nu vrea sa auda asta si nici nu o va accepta.Cum poti comunica cu cineva care nu vrea sa auda?Iti multumesc pentru articolele tale minunate.
Incearca sa afli motivele minciunilor lui. Ce spera sa castige (sau sa pastreze) in schimbul torturii minciunii? Acel lucru e important pentru el. Poate nu il poti asigura ca il va obtine de la tine in orice conditii dar ii poti spune ca intelegi ca acel lucru, pe care vrea sa il pastreze prin minciuna (relatia, faima, credibilitatea, banii, sanatatea etc) e important pentru ca el. Dar ca pe termen lung risca sa piarda exact lucrul dupa care tanjeste dinc auza metodei prin care vrea sa il pastreze. Si ca puteti sa colaborati pentru a gasi alta.
Ce nu imi place la dumneavoastra este faptul ca raspunsurile cat si horoscopul sunt foarte vagi, si lasa loc de interpretare.
“Ca sa spui adevarul intr-un mod neranitor trebuie sa ajungi la un adevar mai mare care include si relitatea celuilalt.” Ce as putea intelege eu din un adevar mai mare care include si realitatea celuilalt. Poate nu ma duce capul, insa eu nu inteleg.
Am facut voluntariat la un cabinet veterinar si cand l-am intrebat pe sef ce parere are despre a ma plati pentru munca desfasurata m-a dat afara pe usa, dupa 8 sambeste si duminici in care am muncit cu drag in cabinetul respectiv, am stat peste program, am trecut peste mandrie, orgoliu, nu am comentat, am fost angajatul-voluntar ideal. Iar patronul sa ma alunge ca pe ultimul om. Si ce ar trebui sa inteleg ca atata timp cat nu ii aduc beneficii directe nu ma poate plati. Nu sunt studenta, si, si daca as fi abia din anul trei ma poate folosi pentru a scoate direct bani. Indiferent de cat de mult as intelege, eu raman cu durerea in suflet iar el cu nesimtirea. Am pus atata suflet iar el nu vrea sa imi dea o sansa reala. Stie cat de mult am nevoie de ajutorul lui insa nu il intereseaza. Mi-a placut foarte mult acolo deoarece faceam ceea ce imi place, si atitudinea sefului chiar nu mai conta atata timp cat puteam face ceea ce imi placea. Insa el nu dadea nici doi bani pe munca mea si nici pe mine. Asta este. Am ramas cu o durere in suflet de care nu pot sa scap. Trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu vrea sa imi dea o sansa indiferent cat de mult mi-as dori eu si ce as face.
Poate adevarul lui era ca el te plateste permitandu-ti sa ai un loc unde faci ce iti place, inveti lucruri noi si ai ocazia sa castigi increderea cuiva care te poate invata tainele meseriei sale, care te lasa sa interactionezi cu clientii sai cu care iti poti crea apoi legaturi directe, sa intri in intimitatea unui cabinet avand acces la informatii, clienti, agenda de lucru, sa vezi cum se desfasoara o astfel de afacere. Unii considera aceasta ca fiind deja o plata. Eu am lucrat pentru o astfel de plata. Si am continuat sa lucrez atata timp cat mi-am permis sa ma intretin financiar din alte surse. Apoi am plecat cand doar eu am considerat ca meritam sa fiu platita, multumind pentru schimbul de informatie de pana atunci.
Exact asta creade. Insa pretentiile sale erau mult mrea mari fata de cat oferea. Deoarece nu sunt studenta nu mi se poate permite sa invat mai mult decat am invatat, deaceea am considerat ca daca raman nu eu am de castigat din asta ci el, cabinetul. Eu am avut de castigat in cele 8 zile de voluntariat, insa mai mult de atat nu mai aveam cum sa castig. Sigur, in timp,o sa imi treaca supararea insa acum vreau sa fiu suparata si sa nu ma intereseza motivele lui.
Va multumesc pentru raspuns.
Am o intrebara. Cum il pot face sa ma primeasca din nou la cabinet, insa sa ma plateasca? Mai exista oare ceva ce as putea faca? Am tot incercat, insa nu am reusit. Ce absurda sunt. De ce oare vreau asa mult sa imi dea o sansa? De ce oara cred ca aceasta sansa este unica si singura mea sansa pentru a putea sa imi platesc taxa la facultatea?
Va multumesc.
Invata sa insisti. Fara sa pretinzi sau sa impui,
fara sa te plangi, fara teama,fara sfidare. Si lasa-i
libertatea de a avea ce reactie doreste.
Aceasta abordare are sanse mai mari sa ii inspire
incredere si bunavointa.
Andra, nu ma pot abtine sa nu iti atrag atentia pentru lipsa ta de politete sau mai bine spus pentru insolenta ta – insinuezi langa un comentariu prostesc si rautacios si pretentia pentru un raspuns. Manipulare maxima, dar grosolana. Sunt uimita totodata de calmul si bunavointa excesiva a d-nei Camelia, dar aceasta atitudine a domniei sale provine din intelepciunea si bunatatea sa.
Oare tu vezi ceea ce sare in ochi celor ce citesc acest blog ?: intervii cu critica nefondata, cu un atac la adresa persoanei de la care doresti sa obtii un lucru, manipulezi.
Poate ar merita sa te intrebi daca aceasta atitudine are legatura cu esecurile din viata ta. Si un gest frumos ar fi sa-ti ceri scuze de la doamna camelia.
Maria – a fost un exemplu de asa zisa sinceritate. Din cate stiu asta este subiectul. Chiar ma asteptam ca doamna Camelia sa se lege de acest exemplu direct.
Se pare ca ne place sa fim mintiti atata timp cat adevarul altuia nu corespunde cu adevarul personal.
O zi buna.
Andra, m-am gandit la cazul tau. Si cred ca e potrivit sa-ti spun la ce m-am gandit. Cred ca te simti ranita de acel medic pentru ca nu poti integra modalitate alui de plata. Nu spui ca vrei sa lucrezi pentru bani. Dar in conditiile prezentului se pare ca integrezi mai bine o plata financiara decat sub alta forma. Dra in vaita intalnim mult mai multi oameni care ne platesc altfel decat cu bani (prietenie, sentimente, idei, entuziasm, prezenta etc) si e bine sa-ti dezvolti acest mod de a recunoaste “moneda” lor. Altfel te vei simti saraca si nerecompensata. Ca acum, cand nu poti sa te consideri platita si bogata pentru ca plata nu este conform cu asteptarile tale si cu posibilitatiel tale de a converti “moneda”. A fi un bun negustor inseamna si sa poti transforma in castig sau bogatie ceea ce ti se ofera. Tu cum poti transforma experienta lui la cabinet in avere, in castig, in bogatie? Cu ce cunoastere pe care o poti transforam in aur, pleci de acolo? – si nu ma astept aici sa-mi pomenesti doar la cunostintele pur profesionale.
Cred ca aceasta experienta are legatura cu alta experienta din trecut pe care nu am stiut sa o gestionez corect. Deaceea cred ca asa cum ziceati si dumneavoastra – atunci cand renunti la ceva nu trebuie sa renunti pentru ca seful este dur, ca nu iti plac colegii, etc. deoarece s-ar putea sa intalnesti la alt loc de munca acelas gen de oameni, acelas sef dur, etc. Pe scurt – trebuie sa rezolvi problemele ci nu sa fugi de ele deoarece s-ar putea sa te intalnesti cu o situatie asemanatoare si sa nu sti sa o rezolvi.
In aceasta colaborare am simtit ca nu sunt apreciata, ca nu da doi bani pe mine pentru ca nu sunt studenta, asistenta sau doctor. Am muncit forte mult insa cu drag si cand un om iti spune ca nu are nevoie de tine si sa pleci te doare. Am trecut pe acolo cu un caine si ma uitam la cei doi studenti care erau in cabinet (doctorul inca nu venise), stateau cu mainile in buzunar, nici nu se trezisera inca. In cabinet era mizerie dar ei nu aveau nici o apasare, probabil ca le cadea rangul daca puneau mana pe matura. Mie mi-ar fi facut capul cat casa. Dar ei sunt sudenti, viitori doctori iar eu sunt nimeni, cel putin pentru doctor. Chiar nu mai conteaza, pentru ca stiu ca e inseala. Valoarea unui om nu sta in diplome sau acea adeverinta de student.
Andra, ai perfecta dreptate. Si trebuie sa ti-o aperi. In acelasi timp nu poti lua nimanui dreptul de a gresi sau de a fi incorect. Probbail ca aceasta experienta te va ajuta sa te decizi sa urmezi calea profesionala care iti place, inclusiv aceea de a obtine o diploma care iti va da posibilitatea sa te porti altfel cu cei care muncesc onest si pun suflet. Nepoata mea este studenta la medicina veterinara si a facut munca necalificata in cabinetele veterinare si in fermele unde a lucrat. Urmeaza-ti visul. Uneori experientele dure de viata ne ajuta sa ne punem problema cum am fi procedat noi daca eram in locul acelui om care greseste – si acesta este darul pe care acela ni-l face. Ne ajuta sa ne alegem un drum in viata. Si nu are sens ca dupa ce iti alegi drumul astfel inspirata sa ii mai reprosezi ceva acelui om. El si-a facut rolul in viata ta – te-a stimulta sa mergi mai motivata pe drumul tau! Acesta este de multe ori rostul unei intalniri.
Andra,
Poate ca tu nu ai fost cinstita cu tine insati inca de la inceputul colaborarii voastre; poate ai acceptat sa faci voluntariat cu speranta nemarturisita de a fi platita la un moment dat.Te desconspira propria relatare: un voluntar nu poate sta peste program, pentru ca el nu ere program. Nu conteaza ca munceste sambetele sau duminicile, din moment ce face voluntar munca respectiva…Se pare ca sinceritatea fata de tine lipseste din povestea ta si o proiectezi in afara, asupra sefului tau. Reciteste articolul Cameliei, gasesti in el solutii si calea catre tine si catre dorintele tale secrete. Nemultumirea ta e ca lumea nu e asa cum doresti tu, iar asta e calea sigura spre suferinta. Respira adanc, iarta-te si mai incearca o data. Nimeni nu reuseste sa inteleaga din prima, decat daca e foaaaarte norocos.
Simon iti multumesc frumos pentru comentariu. Ai mare dreptate. Inca de la inceput mi-am dorit sa lucrez acolo, insa eram constienta ca nu ar fi acceptat sa ma plateasca. Asa ca am incercat o cale ocolita. Am sperat ca atitudinea mea o sa il faca sa doreasca sa imi dea o sansa reala, insa m-am inselat. Asa cum zicea si doamna Camelia, el considera ca prin faptul ca m-a primit la cabinet ma plateste. Este adevarat ca nu sunt voluntar si nu am fost niciodata, insa am facut cu drag tot ce am facut.
“Cand adevarul tau nu este primit inseamna ca el raneste.”
Nu este asa. Cunosc o persoana pentru care exista un singur adevar, al sau. El stie cel mai bine, el face cel mai bine, el ia cele mai bune decizii, si orice persoana care are ceva de spus este alungata. Daca ii demonstrezi ca nu are dreptate te tine minte toata viata si daca ii ceri ajutorul nu te ajuta.
Omul acela se teme sa iasa din spatiul sigur dar limitativ al convingerilor personale. De aceea orice adevar exterior il raneste, il intimideaza si ascunde bien asta prin respingere sau atac. Omul acela este speriat si ranit. Iar rostitoru adevarului ar putea sa vada intai pe ce rana cade cuvantul sau gestul sau. Asta inseamna sa cuprinzi un adevar mai mare – sa vezi punctul celuilalt de vedere si impactul la adevarul tau.
Aproape ca “sorb cuvintele” dvs. si incerc sa ma regasesc in ele,sa ma inteleg mai bine …
Cunosc si eu pe cineva care nu accepta nimic de la altcineva fara sa faca o completare , nu face un compliment cuiva care a atins o performanta in scurt pe care el a dobandit-o in mai mult timp … si totusi are o atitudine atat de aroganta si superioara ,incat mi-e greu sa cred ca ar avea puncte sensibile … si chiar il/o acuz de egoism
As avea o intrebare … cum putem fi sinceri cand cineva ce ne-a ranit groaznic fara pic de compasiune (nu ca am avea nevoie de mila atunci cand iubim ,dar totusi este mai buna decat nepasarea)… cum putem sa ii mai spunem ca de fapt am iubit cu tot sufletul ? Prima reactie e sa ne retragem si sa nu recunoastem nimic ,sa negam totul ,ca sa “ne salvam” demnitatea ,sa nu “ne dezgolim” … N-am putut sa spun niciodata nimanui ,nici macar parintilor acele cuvinte .Dar nici nu le-am primit vreodata … din contra
Ultima oara eram ferm convinsa ca sentimentele exista chiar daca nu sunt rostite sau sunt negate … insa cineva mi-a spus ca orgoliul m-a facut sa cred asta …Poate nu o sa aflu niciodata …cine stie
Framantarea asta o au multi oameni – sinceritatea nu te face vulnerabil, nu te “dezgoleste”?
Depinde cat de departe iti propui sa mergi in sinceritate. Daca te opresti la suprafata, la o sinceritate a mintii rationale, da.
Dar daca mergi pana la capat, la sinceritatea fiintei tale, cand iti intelegi si iti constientizezi cum ti-ai format adevarurile in care crezi, cand te dovedesti
intelegator cu adevarurile altora, atunci nu mai esti vulnerabil. Ai depasit granita adevarului personal , confortabil si ai ajuns in tara adevarurilor universale, care cuprind toate punctele de vedere. A fi sincer inseman asa fii transparent cu tine dar si cu altii, sa lasi intelepciunea sa iti arate cauzele adevarurilor si crezurilor altora. Atunci simti ca te reflectezi in oglinda unui lac.
Toate situatiile de viata care ne pun in dificultate, care ne fac sa cautam raspusnuri mai ales la problemele relationale, ne obliga sa apelam la mintea expandata, la constiinta superioara. Intelegerea simpla, rationala, liniara, strict matematica, nu este suficienta. Ea pledeaza pentru a face din adevarul personal o dogma. Constiinta ne indica punctul de vedere al celuilalt, care face si el parte din adevar. Iar constiinta, minte aspirituala este desavarasita, divina. Iar o sinceritate ancorata in ea nu are cum sane faca vulnerabili. E ca si cand am spune despre Christos ca e vulnerabil pentru ca iarta prea mult.
Si eu cunosc o persoana de genul acesta… Dupa incercari in fel si chip , de-a lungul unei perioade de 5 ani, iti spun sincer , Camelia, am obosit.Orice tentativa a mea de a-i reliefa in multe feluri posibile ca isi face rau si se autocondamna, ca se autolimiteaza si se autoblocheaza in propria sa evolutie, ca nimeni nu-i este dusman desi ii blameaza pe toti pentru nereusitele si durerile sale,nu mai vad nici o solutie..Ce s-ar putea face in cazul acesta?Daca renunt , e ca si cum as lasa sa cada in prapastie, daca nu renunt ma secatuiesc eu….
Exista cale de mijloc?
Poti iubi acceptand ca persoana iubita nu intelege decat ca viata e un zid in care dai cu capul?
Ce ar trebui sa spuna despre noi (si ce a r trebui sa simta pentru noi) ermitii, cenobitii, retrasii in meditatie, sfintitii, iluminatii, inteleptii?
Poti iubi lasand omul drag sa fie?
Chiar cu riscul ca el sa cada in prapastie. Nu e nevoie sa il impingi si tu acolo gandindu-te ca pentru el nu exista alta varianta. Poate chiar acceptarea ta ca el e posibil sa cada il elibereaza de insistenta salvarii tale si de apararea pe care si-a construit-o fata de tine si informatiile binevoitoare si drepte pe care i le dai… Si ne mai aparandu-se de salvatori, de tine, are o sansa in plus sa vad acum sta.
Ai foarte mare dreptate…. Insa cocheteaza cu ruperea firului vietii…( din motive independente de mine ) Nu imping ,accept , exist pentru momentul in care cade .Si-l sustin …Numai ca tot ce e negativ in viata sa nu vine de la mine si totusi eu sunt de vina ….Cand vrei sa gasesti vinovati, te razbuni pe cei din apropiere…
Vad ca oamenii nu vor adevarul.( poate ca vorbesc despre mine acum, fara sa-mi dau seama) Nu vor sinceritate. O cer,o pretind chiar, dar nu o vor cu adevarat.Asa, ca medicament. Vor, mai bine , sa fie mintiti.Un om dezarmant de sincer , cu el si cu cei din jur, este ocolit sau lovit sau folosit. Este considerat naiv si prost. Sau rau. Cred ca iti trebuie putere , totusi, pt a fi adevarat in ceea ce esti si in cine esti, pt a-ti respecta sinceritatea si a o face respectata si de catre ceilalti. Pt ca mai poti fi sincer si din slabiciune, din frica. Asadar, ma gindesc ca potrivit ar fi sa fi sau sa devii f puternic, in interior, pt a-ti permite luxul sinceritatii. Si puterea o primesti ca dar. Gresesc? Si, una peste alta, multumesc pentru tot ce scrii. Si ce spui, evident. multumesc.
Cand adevarul tau nu este primit inseamna ca el raneste.
Poti spune adevarul razand, spunea Horatiu.
Ca sa spui adevarul intr-un mod neranitor trebuie sa ajungi la un adevar mai mare care include si relitatea celuilalt. Abia apoi poti spune adevarul tau cu prevenire si pasare pentru ce simte si cum gandeste celalalt. Adevarul personal nu intereseaza pe nimeni, pentru ca este subiectiv si important doar in economia eolutiei tale (cu toate ca nu exista adevaruri care separa pentru ca toti suntem uniti in univers). Dar cel care vindeca si largeste orizontul, da. El devine un bun colectiv.
Sinceritatea absoluta nu va lasa pe nimeni pe afara pentru ca in spatiul transparentei devii una cu celalalt. De aceea iti devin explicabile motivele pentru care ceilalti se tem sau resping adevarul tau.