Comentarii la: Sinceritatea – fundamentul libertatii interioare

de: mihaela

mihaela — Mon, 20 Dec 2010 21:44:51 +0000

gasesc in articolele dvs. raspunsuri de rara intelepciune, echilibru, profunzime, cu al caror adevar rezonez intr-o atat de mare masura incat sunt…fericita. Va multumesc si va doresc, cu mult drag, Lumina – pe care o aveti deja si o daruiti si celorlalti.

de: Robert

Robert — Wed, 15 Dec 2010 17:42:22 +0000

Vreau sa va intreb ceva…Ce este libertatea interioara? si daca puteti sa argumentati mai amplu sa inteleg

de: Mihaela Baldea

Mihaela Baldea — Sat, 23 Jan 2010 03:31:03 +0000

Buna dimineata,
Citesc, citesc, citesc si nu incetez sa ma minunez ca existi.Cu deosebita stima, Mihaela

de: madlene

madlene — Thu, 14 Jan 2010 14:14:59 +0000

waw!Citesc cu f mare interes tot ce scrieti si imi place enorm.Ca orice muritor de rand am si eu o nelamurire: “Cum faci sa impaci ratiunea cu sufletul?”…..de ex,atunci cand stai cu o persoana stiind ca nu o iubesti insa rational ai avea toate motivele sa o iubesti pt ca e extraordinara si te intrebi “de ce nu reusesc sa simt nimic pt omul asta care e absolut minunat?”……si intre timp persisti in relatie doar din comoditate,convenienta,inertie…..sau,mai rau,din mila!Sau poate ca ideea mea despre ce inseamna IUBIREA este gresita.Poate ca ar fi trebuit sa incep de fapt cu intrebarea :”Ce este iubirea?”

de: allyssa_h

allyssa_h — Sun, 10 Jan 2010 15:37:34 +0000

buna!
din intamplare am gasit acest articol despre SINCERITATE… am citit totul cu nesat… si apoi eu am citit comentariile voastre…
Absolut uimitor, cate adevaruri sunt spuse aici si ce marturisiri interesante… asta m-a face ca sa v-a spun si povestea mea pe scurt.
Am fost casatorita 17 ani de zile si avem doi copii…
Sinceritatea este modelul meu de viata si numai foarte rar fortata de imprejurari am mintit, dar nu pe cei din familia mea… alte persoane…
Am plecat din tara pentru a da copiilor mei dreptul la o viata mai buna si crezand ca schimbarea aceasta v-a aduce si o schimbare in viata mea si a tatalui copiilor.
M-am inselat si de fapt mi-am confirmat ceea ce eu stiam si simteam demult dar continuam ca sa m-a mint ca sunt fericita si totul este bine intre mine si el. Nu, nu era nici acasa si nici aici…. El a spus ca nu poate sa se schimbe…. De mult timp eu m-a simteam obosita si folosita, ajunsesem sa m-a intreb unde este viata mea si pentru mine ce am facut toti acesti ani…. In prima faza eu i-am cerut ca sa-mi acorde o perioada de liniste, dar nici asta nu a inteles. Discutiile au devenit si mai stanjenitoare si mai dese.
Am ajuns la apogeu si i-am cerut ca sa se mute in alta casa si el a inteles macar asta.
Acum suntem in proces de divort.
Intre timp eu am cunoscut un barbat, cu care m-am intalnit de trei ori, un barbat care este altfel. Dar nici cu el nu sunt…. s-a inchis in el sau poate s-a speriat de sinceritatea mea, nu inteleg…
Stiu ca m-a iubeste si ca este jumatatea vietii mele,… dar s-a retras si simt ca m-a asteapta acolo undeva, desi nu n-am mai vazut de 1 an si jumatate…
Uneori viata este atat de complicata….

de: mari_a

mari_a — Wed, 06 Jan 2010 20:07:00 +0000

da, multzumesc mult, tocmai mi-am vazut portretul in alt articol al dumeavoastra: ‘Cum sa ne cream o realitate pe care ne-o dorim’… Si am inteles: in ce spuneam eu mai sus nu era vorba despre sinceritate, ci despre autovictimizare, care e tot o minciuna (aducatoare de ‘beneficii’)

de: Camelia Patrascanu

Camelia Patrascanu — Wed, 06 Jan 2010 17:28:07 +0000

Sinceritatea dusa pana la capat integreaza intotdeauna cauzele comportamentelor. Intelegand cauzele nu mai poti fi neindurator. Nici cu tine insati. Acea sinceritate furnizeaza o profunda intelegere. Iar aceasta intelegere si aceasta intelepciune te opresc sa te ponegresti, sa te invalidezi. Pentru ca intelegi de ce ai gandit sau actionat in acel fel. Si vindeci. Prin recunoastere, intelegere, iertare, seninatate.

de: mari_a

mari_a — Wed, 06 Jan 2010 15:10:54 +0000

Exista insa si situatii cand vrem sa fim atat de sinceri cu noi insine, incat ajungem sa ne ponegrim, sa inventam sinceritatea celorlalti, iar in noi sa inventam monstri (pentru ca nu pot exista doua adevaruri, nu-i asa?), care apoi capata viata si decoperim ca …trebuie sa mintim ca sa ii ascundem privirii celorlalti. Deci, care este alchimia unei oglinzi perfecte (a se traduce ‘reale’)?
multzumesc

de: Camelia Patrascanu

Camelia Patrascanu — Wed, 23 Dec 2009 19:38:15 +0000

nu stiu cum sa fac sa ies dintr-o asemenea relatie care ma face fericita,dar ma si macina pe interior.
Nu iesi din aceasta relatie. Si nu te mai mahni. Bucura-te de ce ai fara sa vrei sa stii precis cat o sa dureze. Ai avut experienta unui mariaj “sigur” care n-a durat. Ai avut parte de incercarea ta. El n-a avut parte de o incercare asemanatoare si nu are profunzimea ta in iubire. Daca-l iubesti cu adevarat te vei bucura pentru fericirea lui indiferent cum si langa cine va fi aceasta. Si daca il iubesti cu adevarat sufletul tau nu va fi gol lunga vreme daca el va pleca. Se va umple cu iubirea pe care i-o porti, cu iubirea pentru frumusetea vietii. Si vei vedea ca alt barbat iti va umple viata. Cei care au cu adevarat de daruit nu se vor plange niciodata ca nu au cui sa ofere.

de: floriana

floriana — Wed, 23 Dec 2009 18:43:44 +0000

Pana de curand,am crezut ca am intalnit sufletul pereche.Dar ce inseamna ,de fapt, sufletul pereche???Nu mai stiu ,iar dupa aceasta experienta ,sunt sigura ca nu am stiut niciodata:am 38 de ani,am trecut printr-o casnicie de 15 ani(ratata desigur),apoi am avut o relatie frumoasa ,timp de 3 ani.Pentru mine,aceasta relatie a fost perfecta din toate puncte de vedere cu exceptia faptului ca la inceput el a specificat faptul ca nu putem avea un viitor comun,motivul:este mai mic ca mine cu 6 ani,nu a fost casatorit niciodata.
Timpul a trecut si eu am sperat ca am tot mai multe sanse sa-i schimb opinia si asta doar iubindu-l sincer(pentru ca il iubesc de ma doare sufletul)si totodata neingradindu-l cu aceasta iubire.A fost frumos:m-a respectat,tinea la mine,ne placeau aceleasi lucruri,ne-am ajutat reciproc,ne-am umplut viata.Pana cand cineva i-a facat cunostinta cu o alta fata si atunci a hotarat ca vrea sa vada daca poate avea un viitor comun cu ea.Avantajele ei:de fapt era doar unul,avea 30 de ani.
Oare nu am fost pregatita sa accept adevarul??? “Iubirea neconditionata ne ajuta sa nu ne temem de ceea ce simtim. Sa nu te temem de despartire, de distantare, de lipsa de comunicare care exista inca.” Se pare ca iubirea mea nu a fost neconditionata asa cum mi-am spus intr-una,pentru ca am suferit si mai sufar inca foarte mult,plang intr-una si nu imi mai gesesc echilibrul,nu am de ce sa ma agat,viata este pustie si imi este teama sa nu imi neglijez munca(deoarece am o cariera frumoasa).
Incercarea lui de a trai o alta relatie a durat doar o luna,pentru ca nu i-a placut,nu s-au inteles si atunci el a hotarat sa nu mai piarda timpul.Si cred ca nu va surprinde:s-a intors la mine iar eu l-am primit.L-am primit ,dar nu pot spune ca sunt fericita,sunt un pic mai bine fata de cum eram fara el,dar ceea ce a facut doare foarte tare.Si sa nu credeti ca s-a intors cu gandul unei relatii indelungi,ci tot asa ca inainte-pana gaseste”sufletul pereche”,este lucrul pe care mi la spus cand s-a intors.Stiu ca gresesc,dar nu pot sa ma eliberez,nu stiu cum sa o fac pentru ca atunci cand este cu mine,este tandru,iubitor,ne bucuram impreuna ,imi umple viata.De curand mi-am fracturat piciorul si are grija de mine cu foarte mare indarjire.
Draga Camelia,nu stiu cum sa fac sa ies dintr-o asemenea relatie care ma face fericita,dar ma si macina pe interior.
Vreau sa va mai spun ca nu i-am reprosat nimic,nici o clipa si ma port ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Cum sa fug de un barbat care imi spune ca ma considera perfecta din toate punctele de vedere cu exceptia varstei???
Adevarul pe care mi-l spun este:nu cred ca ma iubeste,altfel ar fi trecut peste varsta.
In speranta unei povete….