Ostatici in cuplul conjugal
tacere, teama, promisiuni / resuscitarea relatiei
Toti pornim intr-o relatie cu cele mai frumoase si mari vise. Uneori si impartasite. Fiecare dintre noi a simtit, atunci cand a iubit, ca acolo se sfarseste vechea sa lume si incepe adevarata Viata, un nou Univers dictat de pulsul inimii.
Asa incep toate cuplurile. Indiferent ca sunt sau nu sunt casatorite. Viata conjugala (conjugalitatea inteleasa ca relatie stabila asumata de parteneri) poarta mereu haine de gala cu buzunarele burdusite de promisiuni si sperante. Si la un moment dat … pentru unii dintre noi … nu mai e nimic de spus. Evadarea apare ca unica solutie. Pana atunci casnicia se transforma intr-o luare de ostatici.
Lipsa comunicarii
De cate ori nu ati auzit ca lipsa de comunicare este vinovata de distantare in cuplu sau chiar de despartiri. Sa fie mutenia primul agent de crestere a ratei divorturilor? Nu!
De fapt, lipsa dorintei de a impartasi, de a comunica, este efectul vizibil al convingerii, deja formate, ca:
- nu ai cu cine sa discuti
- ca nu esti ascultat
- ca nu esti inteles
- ca nu obtii nimic daca iti deschizi sufletul.
Cauza este deci dincolo de verb.
In consultatii intreb cum stateau lucrurile inainte de criza parteneriala – cei mai multi imi spun ca abia acum realizeaza ca nu au comunicat niciodata cu partenerul lor.
Ca iubirea si fascinatia sunt cele ce compenseaza tacerile, golurile de sens, poate chiar lipsa unor scopuri comune, a unei viziuni comune despre viata, compenseaza discrepantele convingerilor partenerilor, credintele aflate la poluri opuse.
Este adevarat, fericirea conjugala nu depinde in totalitate de credintele comune sau de educatie similara. Dar se bazeaza mult pe respectul opiniilor diferite, opinii pe care fiecare trebuie sa si le sustina neofensator in fata partenerului.
Pedeapsa prin tacere
Cand o persoana decide ca nu mai are cu cine sa discute si ca nu este ascultata, face din tacere un act de revolta – te resping, nu esti capabil/a sa ma asculti, nu meriti sa iti impartasesc trairile mele. Tacerea este un gardian dur. Momentele de gol si apasare aduc un nor de suspiciuni care sunt interpretate de fiecare in propriul limbaj: unul din parteneri se poate simti respins, altul izolat sau ignorat, unul se simte acuzat, altul ranit si desconsiderat.
Tacerea nu doar ca nu permite lamurirea situatiei dar intretine un mediu toxic, apasator, intr-o relatie din care nu poti iesi dar nici nu ii mai apartii pentru ca nu s-a discutat clar despre difunctionalitatile relatiei. O discutie ar risca identificarea unei probleme ce risca la randul ei sa puna partenerii in tabere diferite, lucru ce ar genera o separare.
Dar comunicarea este curativa. Taifasul conjugal da tonul relatiei, descarca micile tensiuni, destinde, apropie, insenineaza, amuza. Nu intodeauna rezolvam probleme planetare prin conversatiile cu partenerul de viata, insa importanta este mentinerea intr-un exercitiu de sinceritate si spontaneitate, de incredere si ascultare reciproca. La primul semn de disfunctionalitate tacerea (alteori opusul ei - agresivitatea verbala, irascibilitatea) este semnalul care ne ajuta sa ne trezim, sa descoperim de ce nu ne putem impartasi celuilalt, ce ne opreste, de ce ne este teama, care este rana ce ne doare. A prelungi tacerea inseamna sa aduci un gardian in casa. Nu atat pentru tine, cat pentru partenerul ce devine prizonierul secretelor si fricilor tale. Invata cum sa spui ce simti chiar daca este incomod pentru celalalt. Tactica dialogului se invata. O vom face impreuna, aici.
Teama de a fi respins/inchiderea dialogului
Cand stim ca partenerul nu este de acord cu opiniile sau actiunile ori gusturile noastre avem din start tendinta de a fi mereu in defensiva, de a ne apara, de a ne ascunde (pentru ca dezacordul cu el consideram ca ne mentine intr-o stare de alerta, de atentie si asta ne pare o agresiune latenta, un asediu de care ne aparam). De aici reactiile exagerate si mereu presupunerea ca trebuie sa luptam pentru fiecare centimetru din spatiul personal. Ca mereu trebuie sa ne aparam dreptul la libertatea de expresie, la timpul liber, la a avea relatiile pe care le dorim, la hobby-urile pe care le iubim.
Cand ii povestesti sotului ca te-ai intalnit cu o prietena despre care el nu are o parere prea buna si pe care o critica nejustificat in opinia ta, este posibil ca data viitoare sa ii ascunzi intalnirea cu ea sau sa ai deja pregatit un raspuns taios. Peste alte cateva astfel de schimburi de replici fiecare va amuti si va prefera sa nu mai deschida nici subiecte banale sau care candva erau pe placul amandurora.
Asadar, teama si inchiderea apar din dorinta de a evita:
- ranile sufletesti, depasirea pragului de sensiblitatea la diferentele de opinie
- represaliile sau criticile primite cand exprimi ce simti sau spui ce faci
- oboseala in fata unei lupte permanente de a-l convinge pe partener de adevarul sau suferinta ta
- epuizarea in urma apararii propriilor tale valori
Dictatul promisiunilor
Exista un moment, cand suntem foarte indragostiti, cand vrem sa impresionam. Poate pentru ca simtim ca partenera/ul isi doreste asta: sa fim eroii salvatori, printesele fermecatoare. Acela este momentul cand magia ascunde capcana. Tentatia de a fi grandiosi in ochii celor dragi ne poate impinge la promisiuni mari. Poate nu le rostim, dar le lasam sa incolteasca in mintea si inima omului de langa noi. Cei mai grozavi vor face juraminte solemne, isi vor lua angajamente, vor promite ca vor fi mai buni decat in toate relatiile de dinainte, ca vor aduce Luna de pe cer, ca vor fi mereu iubitori si intelegatori, ca nu vor dezamagi niciodata. Uneori naivitatea si necunoasterea propriilor nevoi, alteori dorinta de a parea mai buni si valorosi, alteori teama de a fi respinsi sau considerati inadecvati , ne fac sa promitem stelele de pe cer.
Uneori promisiunile nu sunt rostite de partener, ci doar inchipuite de cel ce si le doreste Sunt presupuse.
Dezamagirea neimplinirii lor da sentimentul delincventei sentimentale, al folosirii, amagirii si manipularii. Foarte fals, de multe ori. Dezamagirea este reala, dar nu dintr-o intentie malefica. Uneori unul din parteneri este lasat cu buna stiinta sa spere (acolo e trisarea) de dragul magiei, al mai bunei cooperari, de dragul adormirii vigilentei care nu mai percepe micile neseriozitati sentimentale. Insa promisiunile, chiar daca sunt salvari de moment, ne rascolesc constiinta si sentimentul onoarei. Ne-ar placea sa ne tinem de cuvant. Sa fim atat de minunati precum ne-am zugravit. Aici promisiunea devine temnicerul relatiei. Promisiunile ne inlantuie, ne leaga de celalalt, de propria pretentie de a fi onorabili si buni. Promisiunile, si de aici datoria, mentin fortat cuplurile impreuna. De aceea, cand simtim imboldul de a promite ceva sa ne gandim daca intr-adevar putem oferi acel lucru, daca deja il avem. Apoi, cand nu mai simtim sa i-l oferim celuilalt, in ciuda promisiunilor, trebuie sa discutam in primul rand de ce nu mai simtim sa il oferim si nu despre decizia de a nu-l mai oferi.
Un astfel de dialog permite analizarea situatiei si a modului in care s-au format asteptarile, daca au fost cu concursul celuilalt sau doar dintr-o nevoie personala de visare, de mirific. Distantarea poate conduce la instrainare, invinovatire, respingere. Si totul pornind de la inchipuirea unor puteri herculeene.
Resuscitarea relatiei
Un esec in relatie, o proasta abordare a unei situatii nu inseamna automat ratarea relatiei. Dar putini indragostiti gandesc asa. Cuplul este o entitate distincta de personalee implicate, desi reprezinta rezultatul contributiei lor. Dar relatia conjugala nu este matematica, este mai mult decat 1+1. In cuplu se produce o magie, o alchimie. Adesea, oamenii devin mai buni, mai inspirati, mai inzestrati, mai intelepti datorit aiubirii.
Cuplul reprezinta un Univers intreg. Daca ceva nu merge bine nu inseamna ca toata relatia este compromisa. . Uneori trebuie sa aflam ce ofera in plus cuplul dincolo de disfunctiile care ne dor, sa vedem daca acele zone sunt suficient de importante si dezvoltate pentru a ne salva relatia.
Daca, de exemplu, suntem in dezacord sub aspectul cheltuirii banilor poate ca suntem de acord in privinta confortului casei si concepem asemanator nevoile amandurora de liniste si siguranta materiala. Aceasta zona de interese comune ne poate ajuta sa restabilim, prin conversatie (fara reprosuri, prin intelegere si empatie) strategia financiara a cuplului.
Stiu iubiri ruinate de jocuri de noroc, de substante, de lene, de alcool. De multe ori, salvarea a fost ratata prin focusarea doar pe zona disfunctionala si pierderea din vedere a celorlalte zone benfice.
A accepta esecul intr-o directie te ajuta sa fii mai putin dramatic, mai lucid si sa apelezi, pentru vindecare, la restul elementelor functionale din viata de cuplu.
Gardieni si detinuti
Cand lucrurile nu mai merg dar n-ai curaj sa spui, devii cu buna stiinta prizonierul dar si gardianul relatiei. Vrei sa scapi dar ai vrea sa ti se ofere cheia celulei, chiar sa fii impins afara fara regret. Asta te scuteste de sentimentul ca, de fapt, ai ucis relatia dar n-ai ingropat lesul.
Am intalnit astfel de situatii in care unul din parteneri avea deja o alta relatie, dar nu avea curajul sa marturiseasca adevarul partenerului sau. Astfel lua nastere politica neglijentei – semne care indicau raceala, distantarea, separarea, existenta unei a treia persoane. Politica neglijentei tine loc de destainurie, de infruntare a reprosurilor, de recunoastere a abdicarii cursei conjugale. Este o lasitate gandita sa menajeze partenerul considerat slab, incapabil sa faca fata unei astfel de vesti – s-a terminat! De ce este considerat incapabil? Aici este o problema. Se numeste menajare excesiva.
Menajarea – catusele iubirii
Prizoneratul intr-un cuplu poate incepe si cand incerci prea mult sa il menajezi sau sa-l suplinesti pe celalalt, devenind astfel prizonierul pretentiilor, slabiciunilor, incapacitatilor sau comoditatilor sale. A-ti trata partenerul ca pe un om intreg (chiar si cand are slabicini fizice de care trebuie sa tii cont), ca pe un spirit si o constiinta libere, este un semn de respect si de putere pe care i-o recunosti. Iar el/ea va aprecia asta.
Este adevarat ca putini dintre noi suntem obisnuiti sa ni se dea respect si sa ni se recunoasca puterea. Unii pot chiar respinge aceste forme de reverenta in fata intregului care suntem. Suntem obisnuiti sa ne aparam mereu libertatea si opiniile sau sa ne lasam cocolositi, lamentati, compasionati, asa cum am fost obisnuiti de cei care au avut grija de noi. De aceea, un partener care ne reda demnitatea poate fi uneori prea mult. Inca mai vrem sa ne plangem, sa pretindem, sa criticam, sa fim fie nemultumiti, fie slabi. Dar asta nu va face decat sa il impinga pe cel de langa noi in rolul de menajator, de ingrijitor. Mereu preventiv/a, mereu cu o plasa de protectie impotriva iesirilor, intolerantelor, limitarilor sau fragilitatilor noastre emotionale. Astfel, dovedim ca nu suntem capabili sa acceptam opinii contrare, ca nu stim sa ne aparam convingerile, ca nu putem lasa loc parerilor celorlalti sa respire, ca nu putem suporta abandonul. Si incepem sa fim menajati. Si incepem sa vedem semnele parasirii in loc sa discutam despre relatie. Suntem menajati pana in ultima clipa. Mintiti de dragul nostru. Poate ca marturisirea abrupta, franca este dureroaposa, dar ne repune in demnitate, chiar daca pare un gest de nepasare si neglijare a sentimentelor noastre. Macar suntem tratati ca oameni intregi si vii.
Capcana milei
Mila pare onoranta, christica dar de fapt include vinovatie si teama. Mila pentru partener il fura de putere. La nivel energetic ii ucidem forta. Iar pe un om rapus nu il pui in fata adevarului tau, nu il parasesti, nu ii faci observatii critice. Intram astfel intr-o celula conjugala. Mila poate surveni dupa o marturisire – rezultatul este un compromis intre adevar si lipsa de onoare. Poate ca ai puterea adevarului, dar nu ai onoarea unei atitudini principiale si ferme. Adevarul pare mai mult o forma de razbunare si nu un mod de viata.
Cand intervine mila, cuplul se transforma intr-o inchisoare. A se intelege corect! Poti ajuta pe cineva si fara sa-ti fie mila. Astfel il ajuti sa isi pastreze, chiar si intr-o conditie umila, simtul verticalitatii interioare, onoarea. Daca ii furi onoarea acea persoana va fi vaduvita de orice sansa la recuperare, la vindecare, la normalitate potrivit conditiei sale.
Amorfismul conjugal
Placiditatea conjugala se instaleaza lent, in timp. Nici n-o simti. Probabil apare pe cand stai pe canapea la televizor, lasandu-ti mintea ocupata cu ideile si imaginile altora. Fura cuplului timpul viu al impartasirii, bucuriei si intamplarilor conjugale aducatoare de sens si iubire. Lipsa de forma si structura conjugala vlaguieste partenerii, care pot simti ca nu stiu incotro se indrepata, asta daca se mai intampla sa se afle in miscare in viata si nu sunt cu totul intepeniti.
Am intalnit oameni care marturiseau ca iubirea lor s-a stins, ca au descoperit intr-o seara absolut banala ca nu mai au ce sa-si spuna. Dar continuau sa traiasca impreuna. Din apatie, obisnuinta, acceptand un prizonierat bun pentru adapostul pe care il ofera. O astfel de relatie sufera de astm, este lipsita de aer si moare in fata unei ferestre pe care nimeni nu are curajul sa o deschida.
Adio, dar … locuim impreuna!
Ati intalnit si voi, sunt sigura, persoane care marturiseau ca nu mai au nimic pentru partener dar totusi nu divorteaza si continua sa raman impreuna, amandoi avand vieti total separate, poate chiar alte relatii. Aranjamentul pare comod. In fond nu sunt ei cei ce au impartit totul, cei ce se cunosc cel ma bine oferindu-si acum cel mai loial suport? De obicei lucrurile isi mentin echilibrul pana cand unul din parteneri intalneste pasiunea si doreste sa rupa aranjamentul. Celalalt, in mod straniu, se simte tradat si mobilizeaza toate fortele pentru a lupta pentru relatie.
Exista multe forme de impreuna exploatate de cuplurile disfunctionale. Una este aceasta formula de despartire-coabitare. Pentru unii e mai buna decat separarea fizica si patrimoniala. E posibil ca acest aranjament administrativ de fapt sa mascheze un anumit sentiment de pasare, atentie sau iubire.
Cand intalniti persoane care spun ca nu mai e nimic intre ei si parteneri dar ca locuiesc impreuna e bine sa investigati daca nu e vorba de un prizonierat conjugal, de o dependenta subtila in care acoperisul comun tine loc de viata conjugala.
CONCLUZIE
Intr-un cuplu exista multe forme de a ne pune catuse. Ele pot prelungi relatia dar in acelasi timp alunga iubirea. E bine sa fim atenti si sa sesizam cand facem partenerul prizonierul pretentiilor sau slabiciunilor noastre, si cand ne lasam controlati de teama noastra de a infrunta adevarul, de a recunoaste diferentele de gusturi, convingeri si trairi dintre noi si partener.
Demnitatea si iubirea ne indemana sa fim deschisi si atenti la nevoile partenerului renuntand la a-i mai cersi atentie si dragoste. Suntem prea valorosi pentru a nu le primi de bunavoie si cu mult entuziasm. Cineva ne asteapta poate chiar acum sa oferim iubirea de care suntem capabili si sa-i primim iubirea ce o are de oferit. Sa ne eliberam partenerul din stransoarea deceptiei si a obligatiei, sa ne eliberam inima din chinga fricilor si sa ne traim cu putere timpul, varsta si sufletul de acum!
de Camelia Patrascanu
www.horoscoptv.ro
Draga Camelia, as vrea sa te intreb ceva: daca cineva are luna neagra in gemeni asta inseamna ca trebuie sa se fereasca de gemeni?dar daca are ascendentul in fecioara inseamna ca se intelege bine cu cei din fecioara?Multumesc mult!
Toate cele bune!
Pe curand,
Andreea M.
Nu, nu trebuie sa se fereasca de Gemeni. Nu nativii Gemeni sunt responsabili pt Luna Neagra in aceasta zodie, timp de 9 luni, aspect care afecteaza un mare grup de oameni. Ci acei oameni sunt responsabili cum isi gestioneaza aspectele astrale.
Luna Neagra identifica zonele unde ne simtim nesiguri sau inadecvati, unde ne lipseste confortul, siguranta deplina.
Prezenta in Gemeni ar indica la persoana respectiva sentimentul ca nu este destul de sigura de informatiile pe care le are: cunostinte, date, diplome care atesta pregatirea; ca nu e sigura de corectitudinea convingerilor sale, de argumentele de care se foloseste, de crezurile sale, de felul in care comunica, vocabularul pe care il foloseste, de conventiile sociale ce trebuie respectate pentru a te putea integra in mediu etc.
Aceasta nevoie permanenta de a-si completa sau verifica cunostintele poate s-o faca nesigura de sine sau intr-o permanenta cursa a adevarului – un bun investigator, un detectiv interesat de ce ar putea scapa important. Totul este sa nu caute sa foloseasca manipulator informatiile, sa nu fie intresata mai mult de aflarea adevarurilor negative omitandu-le intentionat pe cele pozitive, sa nu puna informatia bruta in slujba unor interese personale sau a unei viziuni inguste si egoiste pe care incearca sa o justifice; s anu cada in patima de a suspecta pe oricine de neloialitate sau nesinceritate, dandu-si astfel motive de noi investigatii; sa faca din intrebare un instrument constructiv si nu unul de tortura mentala (a sa ori a altora).
Pentru un ascendent in Fecioara nativii din Fecioara sunt prezente marcante, oameni care vor ajuta nativul sa isi contureze personalitatea. Dar exista doua posibilitati:
1. Fecioarele care sunt stimulative si ajuta nativul sa isi contureze personalitatea, sa lupte pentru afirmarea personalitatiii sale, sa fie mai bataioasa, sa isi sustina mai ferm covningerile
2. Fecioarele care pot parea nativului “grele”, persoane care le limiteaza libertatea de expresie, de care s etem sau de care trebuie sa aiba grija, sa se poarte cu priudenta, prevenitor ori de-a dreptul terapeutic; care le par obositoare, impovaratoare.
Draga Camelia, iti multumesc mult.
Toate cele bune!
Pe curand,
Andreea M.
Calculat la ascendentul in fecioara, ce ar insemna ca aspectele sentimentale sunt frumoase pe harta? La ce as putea sa ma astept in viitorul apropiat macar? Apare pe harta ceva bine?iar daca nu, atunci mai bine sa imi spui pentru ca este mai bine sa stiu…Este greu, am impresia ca voi ramane singura toata viata. Este primul an in care sunt singura de Paste..
Nu esti condamnata la singuratate. De aceea nu trebuie sa iti fie teama de momentele cand viata te pune fata-n-fata cu tine, cand te lasa singura cu tine. Te obliga sa iti alegi mai atenta drumurile si oamenii. Te obliga sa iti dai atentie, sa iti porti de grija – acum, prin tine si nu prin altul.
Te-ai intrebat de ce iti este atat de greu sa fii cu tine insati? De ce te simti atat de parasita? De ce te simti goala si inutila, fara sens in lipsa cuiva drag? De ce nu reusesti prin tine insati sa umpli propria viata? Crezi ca e fericita vreo persoana sa fie cel ce umple golurile din viata cuiva? E cineva fericit sa “plombeze” golurile cuiva? Nu pune pe nimeni sa iti umple golurile ce cad in sarcina ta. Pentru a fi fericita cu cineva trebuie sa incerci sa fii fericita cu tine insati. Acesta este primul test.
Apoi, pentru a avea o relatie reusita cu oamenii din jurul tau trebuie sa ai , in primul rand, o relatie buna cu tine : sa te asculti cu adevarat, sa te privesti cu adevarat si sa te accepti/respecti cu adevarat. Astfel, vei dezvolta in tine “organele” ascultarii, atentiei si comunicarii de care vei avea nevoie in interactiunea cu semenii , pe care vei stii sa ii asculti cu adevarat, sa ii privesti cu atentie, sa le fii aproape cu adevarat.
Cand propria fiinta ti se va parea interesanta si pretioasa nu vei mai dori atat de dramatic pe cineva care sa fie cu tot dinadinsul in viata ta. Vei dori pe cineva potrivit tie. Omul de langa tine nu il vei mai percepe ca un “plombator” de goluri si terapeut al disperarilor tale ci ca pe un tovaras cu care intri in comuniune.
- inca din 2009 era recomandat sa te focusezi pe munca
- relatia de suflet pare sa aiba legatura cu munca ta : iti cunosti partenerul prin profesie sau lucrati impreuna ori va sustienti in problemele vietii si colaborati perfect
- toamna lui 2011 si august – noiembrie 2012 sunt momente de maturizare afectiva: inveti sa nu te mai sperii de propriile sentimente, sa nu mai ai disperari, goluri pe care sa le pui la dispozitia “stomatologilor cardiaci”, stii mai bine ce iti trebuie/ce vrei/ce oferi
- fii mai practica si mai realista, fara sa te iluzionezi in privinta lui sau a ta – sa vezi lucrurile asa cum sunt, rezistand in fata nevoii tale de fantastic si romantic ce iti pot deforma perceptia adevaratelor nevoi prorpii dar si a realelor trasaturi ale partenerului
- incearca mai intai sa intelegi ce este si apoi sa actionezi adecvat la ce este; fii mai profunda in perceptii – cand te uiti la tine ce vezi? si mai departe, in al doilea strat, ce vezi? si mai departe, dincolo de disperare, de furie si nemultumire, ce este? Sau dincolo de frica de singuratate, de lipsa de respect de sine si in acelasi timp de pretentia de a sta cineva cu tine, ce este? Dar cand te uiti la el, la cel de langa tine, ce vezi dincolo de ce iti cere si ce face?
Andreea, ce este in noi dincolo de dorinte, sentimente de tot felul, de nevoi? Ale cui nevoi/dorinte/sentimente le satisfacem? Care fiinta din tine este multumita acum sa fie cu cineva si care fiinta din tine asista/constata aceasta multumire? Fiinta disperata din tine cine este si fiinta care incearca sa inteleaga si sa discute lucid despre asta, cine este? Sunt amandoua in tine. Cine sunt?
Draga Camelia, ai dreptate, trebuie si vreau sa gasesc raspunsul la toate aceste intrebari.
Vazand totul din aceasta lumina clara simt ca am un nou punct de plecare, cel corect, vazut dintr-o noua perspectiva si imi dau seama ca ceea ce s-a intamplat a fost tocmai pentru a ma ajuta sa ma regasesc, sa ma redescopar.Da.Trebuie sa folosesc in favoarea mea acest timp care mi-a fost dat, nu sa il irosesc in disperare, deznadejde, furie, sa imi plang de mila si sa incerc sa schimb ceea ce nu mai poate fi schimbat… Tu m-ai ajutat sa constientizez acest lucru si iti multumesc.Da, ma voi gandi mult la ceea ce mi-ai scris. Si simt ca sunt gandurile bune, constructive…nu ti-ai pierdut timpul cu mine, iti promit tie si mie!
Pe curand,
Andreea M.
ok:)Camelia,iti multumesc din tot sufletul! Iti doresc Paste Fericit si linistit si toate cele bune tie si celor dragi.
Cu drag, pe curand
Andreea M.
Imi doresc sa imi schimb domeniul de activitate. Motivul principal este ca nu imi place ceea ce fac si indiferent cat de bine m-ar plati nu as veni cu drag la servici.
Problema ce ma ingrijoreaza este daca o sa mut nemultumirile adunate la locul de munca la alt loc de munca.
Nemultumiri acutale – monotonia, mancatoria, ti se da o sansa daca sefului ii plac ochii tai, invidie, rautate, esti dat la o parte pentru ca vai domne esti tanar si nu ai experienta, fac aceleas lucruri de ani buni, daca vrei sa inveti nu ai sustinere si chiar ti se pun piedici,etc.
Am lucrat pentru o scurta perioada in domeniul in care as vrea sa lucrez in viitor, si mi-a placut. Problema este ca nu ma vedeam venind zi de zi acolo. Imi place sa interactionez cu oameni si medii diferite. Sa am parte de experiente diferite, sa evoluez, sa vad diferite moduri de abordare. Atata timp cat aveam avantajele actualului servici imi placea la jobul part time deoarece aveam parte de experiente pe care altfel nu as fi avut parte.
De unde sti ca nu o sa muti aceleas probleme in alt context?
O sa iti placa ce faci, insa si acolo o sa apara monotonia, oameni invidiosi rautaciosi, care o sa te tina intr-un colt deoarece nu isi doresc sa fi mai bun ca ei, etc.
De unde stiu ca dupa ce termin a doua facultate si profesez un an doi nu o sa zic – Nu sunt facuta pentru acest domeniu, cred ca mi-am descoperit vocatia, vreau sa fac altceva.
Cand am pornit pe drumul actual am crezut ca toate sacrificile mele merita deoarece actualul statut o sa imi aduca un trai decent putand sa imi hranesc pasiunile si sa nu traiesc de pe o zi pe alta. Insa m-am ales cu diplome, sperante desarte, un statut castigat greu si cam atat. Am pus mult suflet si am ajuns chiar sa ma pacalesc singura ajungand sa cred ca imi place ce urma sa devin. Realitatea a fost alta.
De unde stiu ca nu o sa se intample la fel ? O sa muncesc mult, o sa pun suflet si o sa fiu dezamagita de oameni, de sistem,etc.
Andra.
Nu iti pune sperantele in oameni si in sistem ci in tine. Oamenii si sistemul te pot dezamagi. Uneori, pentru ca este singurul lucru pe care stiu sa-l faca, fara intentie. Pune-ti sperantele in tine si bucura-te de provocarile pe care ti le oferi – ca acum, cu schimbarea profesiei.
Alegerea ta a fost buna atunci. Ea te-a adus pana aici. Si nu trebuie sa gasesti motiv in nemultumiri pentru a pleca din acest punct mai departe, spre altceva. Cei care se folosesc de nemultumiri pentru a avea curajul schimbarii, vor proiecta in fata lor, in noul context, samanta unor viitoare nemultumiri – de alt gen dar furnizoarele acelorasi angoase.
Facultatea nu te condamna la un domeniu de activitate. Este o trambulina. Si asa e bine s-o vezi. Altfel nimeni n-ar fi lucrat vreodata in alt domeniu decat cel pregatit de universitati. Si nimeni n-ar fi venit niciodata cu o viziune profesionala indrazneata si conexa altor domenii daca s-ar fi limitat la studiile standard.
Inainte de a pleca de la actualul serviciu onoreaza-ti tot drumul parcurs pana aici – indiferent de ce ai dorit si ce ai obtinut. Fii mandra de efortul tau. De rezultatele tale. Fii mai ingaduitoare cu reactiile celorlalti. Legaturile dintre oameni sunt adesea superficiale. Daca am reusi sa fim mai profunzi ne-am trata altfel. Multe gafe le facem pentru ca nu-i vedem pe cei din jur ca fiinte purtatoare de suflet. Adesea pentru ca uitam ca si noi avem unul. Rautatile sunt adesea simple uitari ale sufletelor, pierderea memoriei lor. Atat.
Cand te indrepti spre noua profesie, lasa inima sa te ghideze. Fa ceea ce te bucura si te anima. Cariera se va crea prin aceasta bucurie. Atat cat destinul tau si atitudinile tale permit cozonacului sa creasca.
Cand am scris prima carte-horoscop nu stiam daca voi avea bani de tipar (am imprumutat toti bani nestiind daca se va vinde). Dar am renuntat sa ma gandesc la asta. Pentru ca important era sa spun oamenilor ce aveam de spus. Restul se creaza de la sine, din energia trairii inimii. Totul este sa nu incurci aceasta curgere a energiei prin inima ta. Sa o lasi libera. Sa o asisti. Pentru ca ti se intampla tie si este unica aceasta experienta – trairea propriei inimi si a constiitei.
Va multumesc pentru raspuns. Adevarul este ca de multe ori imi pun singura piedici prin gandirea negativista.
Hristos A Inviat!
Draga Camelia, imi doresc foarte mult sa am de la tine o interpretare a astrogramei personale, insa nu sunt in tara, nu pot suna la telefon si nici nu pot sa intru prin videochat. S-ar putea ca eu sa trimit banii intr-un cont, inclusiv toate taxele postale si tot ce trebuie si sa inregistrezi pe un CD si sa mi-l trimiti la o adresa din Bucuresti?Platesc tot ce trebuie.Nu mai pot astepta pana in vara cand vin in tara…
Multumesc tare mult
Andreea M.
Andreea, prefer ca atunci cand interpretez astrograma sa discut cu persoana careia ii fac analiza. Am mai spus-o: aceeasi harta poate fi interpretata pe mai multe nivele, in functie de persoana. Harta e ca un costum masura 42 purtata insa in moduri diferite in functie de constiinta celui ce il imbraca. De aceea consilierea este o conversatie si un antrenament in care importanta este conexiunea astrolog-solicitant. Altfel…. ai o descriere a hartii, valoroasa pentru toti cei nascuti la data ta de nastere.
Andreea, daca doresti, iti poti lasa aici datele de nastere si temele pe care vrei sa discutam sau problemele pe care vrei sa le lamuresti.
Draga Camelia, iti multumesc din suflet. Sunt intr-o mare incercare a vietii mele acum si am mare nevoie de un sfat, oricat de mic ar fi. Acum sunt plecata din tara, viata mea s-a intors pe dos de cateva luni si pot veni abea in septembrie…Sunt nascuta in Bucuresti, pe 10 noiembrie 1977, nu stiu exact ora de nastere, noaptea, intre 0:30 si 2..Nu stiu ce se intampla cu astrele, insa este vorba de viata personala, de o despartire dureroasa si dintr-o data, dupa mai multi ani.
Draga Camelia, iti multumesc din tot sufletul, iti doresc Paste Fericit, tie si celor dragi si toate cele bune. Sa ne vedem cu bine.
Pe curand
am fost impreuna 4 ani. Nu vreau sa ma raportez acum la el. As vrea sa te intreb ce parere ai avea despre viata mea personala in general, despre iubire ,daca voi mai intalni pe cineva, daca ma voi casatori vreodata sau daca voi avea copii si ce usi crezi ca s-ar putea deschide acum cand altele s-au inchis cu atata putere..
Iti multumesc din suflet si iti doresc tot binele.
Cu mult drag,
Andreea M.
Ai nevoie de oameni, de prieteni, d eun partener. Singuratatea este exclusa. Intalnesti oameni care iti pun probleme din ca reinveti sa te relationezi corect. Adica echitabil si echilibrat, prin cointeresare, dand si primind. Sunt greu de evitat dependentele de partener sau relatie. Dar vei invata. Harta e minunata pt comunicare si relatinare. Ai fi fost un psiholog relationist, pacificator, negociator, cosilier conjugal, jurnalist, pedagog, trainer, de exceptie
Harta astrala in Romania iti plaseaza ascendentul in Fecioara pentru intervalul orei de nastere indicat de tine. Insa daca esti plecata in vestul Europei, ascendentul se muta in Leu. Asta indica faptul ca plecand, viata de familie capata mai multa importanta si, intr-un fel, esti dependenta de contextul vietii personale. Daca ea este armonioasa te face fericita. Daca este dizarmonioasa te poate scoate din echilibru mai mult decat daca ai fi stat in Romania. Mai mult, conflictele conjugale te fac sa te simti neputincioasa chiar daca ai din plin dorinta de redresare.
In acest moment nu vointa te scoate din situatie. Pentru ca ea este slabita si pentru ca energia ta pare mai orientata spre rezistenta, intelegere, ingrijire si aplanare a conflictelor ori evitare a confruntarilor. Intelepciunea, rabadarea, intelegerea cauzelor (care pot fi adanci infipe in firea omului si in trecutul lui). Remediul pt deziluzii nu e fuga ci intelegerea, intepciunea.
Pana in iulie, prietenii si propria ta constiinta, reflectiile proprii, detasarea, observarea spectacolului de pe margine, meditatia si rugaciunea te vor ajuta. Nu este un timp al actiunii ferme – o poti face dar s-ar putea sa nu ti-o sustii pana la capat, poate si din cauza uzurii sufletesti care betesugeste corpul.
Da-mi feedback si iti scriu.
Draga Camelia,te rog, indraznesc sa te mai intreb ceva. Eu sunt de 4 luni plecata si voi veni definitiv sa locuiesc in Romania in septembrie,voi sta plecata din tara doar 10 luni in total, deci viata mea este in Romania. Daca am ascendentul in Fecioara se schimba lucrurile?pentru ca toata viata mea e in Romania.te rog din suflet imi poti spune cateva cuvinte ?legate de viata sentimentala?Iti multumesc din suflet pentru timpul acordat. Numai bine!
Anndreea M.
Draga Camelia, imi pare rau, acum am vazut. Cum adica sa dau feedback?Vreau mult sa ne mai scriem.Imi cer scuze daca va deranjez dinnou.
Cu tot sufletul,
Andreea M.
Andreea, aspectele sentimentale sunt frumoase in harta ta. Faptul ca ai un episod sentimental dureros nu e atat de dramatic pe cat simti tu. Din octombrie anul trecut si pana la inceputul lui iunie anul asta, Leii, Varsatorii, Scorpionii si Taurii au avut decizii importante de luat. Pentru unii cariera a fost cap de afis, la altii familia.
Pt Lei este vorba de drumul lor in viata si de sentimentul realizarii – dharma, destinul, menirea.
Relatia trebuie plasata intr-un cotext mai larg si mai pretentios – te ajuta s ate implinesti ca fiinta umana?
Relatia asta, te ajuta sa scoti la lumina ce ai mai bun?
Draga Camelia, iti multumesc din tot sufletul. Esti o fiinta foarte calda si dai multa incredere si energie celor din jurul tau. Mai rar intalnesti astfel de oameni.Mi-a facut tare bine sa vorbim si ma voi gandi la ceea ce mi-ai scris.Si ai dreptate, ca intotdeauna. In jurul lunii octombrie au inceput schimbarile majore din viata mea.
Iti doresc numai bine.Pe curand,cu mult drag,
Andreea M.
Draga Camelia, calculat la ascendentul in fecioara, ce ar insemna ca aspectele sentimentale sunt frumoase pe harta?la ce as putea sa ma astept in viitorul apropiat macar?acum sufar foarte tare si am impresia ca nu voi reusi niciodata sa trec peste asta. Apare pe harta ceva bine?iar daca nu, atunci mai bine sa imi spui pentru ca este mai bine sa stiu…Este greu, am impresia ca voi ramane singura toata viata. Este primul an in care sunt singura de Paste..
Iti multumesc tare mult si iti doresc din suflet sa fii fericita!
Pe curand,
Andreea M.
Doamna Camelia Patrascanu, vroiam sa va intreb : Este adevarat ca putem ajuta un animal, un om din egoism (ne gandim doar la noi)?
Sa zicem – ajutam animale aflate la greu, oameni aflati la greu -pentru a ne satisface anumite nevoi personala (sa fim in centrul atentiei, sa ne simtim utili, sa atragem admiratia, respectul, dragostea celor din jurul nostru, sa simtim ca nu traim degeaba, sa fim mai aproape de ceea ce ne dorim -medicina). Nu ne pasa de durerea sau nevoile animalului, omului ci doar de ce vem noi, ce avem noi nevoie. Ne folosim de ei pentru a ne satisface anumite nevoi personale.
Cate lucruri le face cu intentii pure si cate le facem din egoism?
Am devenit egoista atunci cand mi-am dorit din tot sufletul sa devin medic veterinar. Pana atunci ajutam daca situatia cerea. Acum am ajuns sa ma hranesc din problemele lor de sanatate, din noptile nedormite,din grija pentru ele, tanjesc atat de mult sa fiu medic veterinar si stiu ca imi este interzis (nu am bani si nici nu am gasit cum sa fac bani pentru asta). De ce nu sunt si eu ca altii, sa pot sa imi indeplinesc visele si sa nu mai cersesc sa mi se recunoasca calitatiile.
Catalina.
Da, putem ajuta din placerea ce ne-o returneaza chiar gestul facut: recunostinta primita, admiratia starnita, afectiunea castigata astfel, o relatie care se creaza si ne face sa ne simtim importanti. Dar aceste sentimente sunt normale. Insa ele trebuie tinute in control, altfel ajungem sa tanjim dupa o stare de bine pe care credem ca nu o putem obtine decat prin dedicare excesiva, altruism patologic, ce seamana a desconsiderare personala – cand credem ca meritam iubirea sau atentia cuiva doar daca dam in schimb ceva, daca dovedim ca suntem valorosi si nu pentru ceea ce suntem de fapt si in mod obisnuit ca persoane. Practic, ajungem sa castigam dragostea ca personaje si nu ca persoane. Atata timp cat ne punem in rol de: salvatori, ingrijitori, prieteni loiali, secunzi modesti, subordonati vasali.
Dar dedicarea cu scopul de a obtine atentie nu trebuie confundata cu dedicarea din vocatie.
Daca simti sa ajuti fiintele din jurul tau nu trebuie sa iti ceri scuze pentru necazul in care se afla fiinta ajutata. Nu ti l-ai dorit. Asa cum cel responsabil cu iluminatul public nu-si cere scuze pentru faptul ca avenit inserarea, desi traieste de pe urma ei. Atat timp cat exista fiinte bolnave tu ti-ai luat angajamentul ca esti acolo, sa le conduci spre vindecare. Este o frumoasa profesiune de credinta. Si sper sa ti-o urmezi atat timp cat vei simti nevoia sa fii de folos in felul acesta. Asta nu inseamna ca te rogi sa fie cat mai multe fiinte la ananghie. Vocatia de vindecator se manifesta in multe feluri. Cel mai direct este cel al vindecarii fizice. Dar exista si alte forme de vindecare. Chiar si preventia si ingrijirea sanatatii sunt, intr-un fel, o atentie permanenta asupra vindecarii: sunt micile reparatii cotidiene din mers, de care avem nevoie fizic si sufleteste pentru a continua.
Cate lucruri le face cu intentii pure si cate le facem din egoism?
Excelenta intrebare. La care trebuie sa raspunda toti cei ce ajung sa si-o puna – cinste lor ca se uita in acest fel in propria inima. Si nu trebuie sa-ti fie teama niciodata, Catalina, de secventele tale de egoism strecurate in actele caritabile. Este normal ca ele sa existe. Unele sunt ale noastre, cu altele ne-am contaminat. Dar nu-i nimic, atata timp cat esti onest cu tine esti liber sa decizi ce faci cu micile tale egoisme. Important este ca le-ai sesizat. Gasesc nepotrivit sa incepem sa vanam micile noastre porniri egoiste. Pentru ca remediul pentru egoism nu este “condamnarea vrajitoarelor” ci blandetea si intelegerea vindecatoare pentru umanul din noi.
Va multumesc frumos pentru raspunsul la mail. Catalina.
Poveste pentru suflet
Era odata un rege care avea 4 neveste.
Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie
din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce
era mai bun.
De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se
mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama
ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era
intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele
avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste
momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie
in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea
il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata
lui plina si isi spuse: “Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi
singur.”
O intreba pe cea de-a patra nevasta: “Te-am iubit cel mai mult, ti-am
daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu
am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”
“Nici vorba!” replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.
Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: “Te-am iubit toata viata mea.
Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”
“Nu!” veni raspunsul celei de-a treia sotii. “Viata e prea buna! Cand vei
muri, ma voi recasatori!” Inima regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: “Intotdeauna am gasit la tine
intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei
sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”
“Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!” replica cea de-a doua
sotie. “Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau.” Regele fu devastat
si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uita
imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era atat
de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: “Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de
tine cand am avut ocazia!”
In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort
investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati
ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru
dupa ce nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa
averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma
oriunde vom merge.
Deci, sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca
este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru
eternitate.
Frumos si adevarat.
Draga Camelia,
Felicitari pentru horoscop!
Te rog frumos,pana ajung in tara si pot veni la o consultatie, ai vrea sa imi spui si mie ce inseamna in limbaj astrologic “sortit”? Dar “mare iubire”? Daca se spune ca am trecute in harta astrologica 3 mari iubiri ce inseamna? Poate aparea pe harta scris daca iti vei intalni sortitul sau nu? Sau daca cunosti ziua de nastere a cuiva poti spune din start ca iti poate fi sortit sau doar o mare iubire? Iar daca nu apare nici un copil pe harta inseamna automat ca nu vei avea un copil al tau?
Iti multumesc mult si iti doresc toate cele bune. Pe curand
Andreea M
Acest gen de interpretari sau sentinte imi sunt straine dar stiu ca multi astrologi cocheteaza cu ele. Eu interpretez in alte chei o harta astrologica. Si nu consider ca viitorul e imuabil. Bornele sunt scrise de sufletul nostru, inainte de nastere, noi ni le-am fixat deci nu avem de ce sa le contestam. Dar avem libertatea sa o facem, daca asa vrem, asa cum putem sa iesim de pe drumul destinului nostru ratacind caruta.
Cand ajunge la tine o informatie si ea este corecta sufletul tau o recunoaste. Cand ea este incorecta sau exagerata simti nevoia sa o verifici sau o respingi fara drept de apel.
Am vazut harti fara sanse astrale pentru copii si totusi posesoarele au fost mamici printr-o “derogare” cereasca meritata.
Am vazut harti care indicau o persoana ferma in relatii care a ramas singura desi ocazii de a avea alaturi un partener au fost multe.
Am vazut harti care indicau persoane ce creau usor confuzii sentimentale dar asta nu a condus obligatoriu la parteneri simultani sau la mai multe casatorii, cand a inteles tiparul ei reactiv. Ca
Doar ziua de nastere a cuiva nu iti spune daca iti este sortit in sensul de partener pe viata sau marcant. Si apoi… sortirea poate fi pentru iubire, pentru comunicare, pentru stimulare in cariera, pentru ce? Arareori sortirea este strict conjugala. Ca dovada ca iubim mai mult decat ne casatorim sau coabitam.
Parerea mea este ca in viata avem parte de cativa sortiti veritabili. Unii ne sunt parteneri de lunga durata, altii ne sunt prieteni, altii opozanti. Ei ne sortesc unor relatii importante ce ne ajuta sa evoluam. Am vazut de multe ori incurcandu-se borcanele si crezand ca o intalnire e sortita amorului cand ea aduce alate lectii de viata – lectii ce nu puteau fi insa asimilate fara interesul nascut de dragoste.
Multumesc mult, Camelia, pentru tot! Sa ai o zi buna!
Pe curand,
Andreea M
Cu ingaduinta voastra:
“De ce tipa oamenii unii la altii” de Mahatma Ghandi (povestire)
Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cind sint suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cind cealalta persoana e chiar linga tine?, intreba din nou inteleptul.
-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou: -Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri: -Stiti de ce tipam unul la altul cind sintem suparati? Adevarul e ca, atunci cind doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cit sint mai suparati, cu atit mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cind doua fiinte sint indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce ? Fiindca inimile lor sint foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sint atit de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cind iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cind doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul a zis:
-Cind discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atit de mare, incit inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere. Sa va fie zilele pline de pace, iubire si lumina.”
Multumesc Camelia si La multi si imbelsugati ani pentru Horoscop .Tv.
Draga Dana,frumoasa povestirea!Stiam eu ca nu e bine sa tipam cand ne suparam,dar la asta nu ma gandisem. Spre rusinea mea, mai obisnuiesc sa tip la copiii mei si ei unul la celalalt.Acum ma voi gandi sigur inainte de a o face,caci gasesc explicatia din povestire foarte adevarata.Iti multumesc!
Vorbesti un diverse persoana despre o relatie din viata ta, nereusita. Incerci sa te intelegi pe tine cat si pe celalalt. Analizezi si iar analizezi. Ajungi la un moment dat sa crezi ca ai gasit raspunsul la cele 1000 de intrebari pe care le aveai si crezi ca asta te va elibera. Crezi ca te-ai vindecat asa ca te intorci la acele lucruri care iti aduc aminte de persoana respectiva cat si la momentul respectiv, ca o persoana noua (care a inteles ce inainte nu intelegea). Reantoarcerea la acele lucruri care iti aduc aminte de acele vremuri te fac sa simti ca ai rasuci un cutit in rana vie, si nu intelegi. Doar sunt alta persoana! Am inteles atatea lucruri, am mers mai departe!
Si totusi inima te doare! Va trece vreodata definitiv acea durere din suflet? O sa pot vreodata sa vindec durerea din sufletul meu, deoarece eu simt ca doar am ingropat durerea si nu am vindecat-o ?
Andra
Draga Andra, aceeasi durere o simt si eu…aceleasi intrebari mi le pun si eu la nesfarsit!…in zadar insa, se intorc ca un bumerang, fara raspunsuri.Poate ca “timpul le vindeca pe toate”..sau poate le “ingroapa” din ce in ce mai adanc, ramanand la suprafata cicatricile…Vreau sa cred ca va veni o zi in care ne vom simti dinnou sufletul usor…vreau sa cred…
Andreea M.
Poate ne place sa suferim. Poate suntem dependenti de durerea respectiva, deoarece ne face sa simtim ca traim !
Poate ne este teama de necunoscut, poate ne ambitionam prosteste si ne facem iluzii desarte – asa cum atunci cand suntem mici dorim o anumita jucarie si avem impresia ca fara ea nu am putea fi fericiti. Poate nu stim sa pierdem, poate nu stim sa recunoastem ca nu era nimic de pierdut.
Am inteles ca fericirea nu trebuie sa o cautam in oameni, evenimente, lucruri materiale deoarece ele sunt efemere.
O zi buna. Indiferent cate raspunsuri am gasi trebuie sa invatam sa traim cu aceasta durere, sa ii dam o forma constructiva, sa o valorificam -invatand ceva din experienta respectiva.
Asta deja e masochism.
Faptul ca ai inteles cum sta treaba cu inima ta si cu relatia nu te face Superman,sa te poti intoarce la locul supliciului emotional si sa ramai imperturbabil, drept si cu pelerina in vant. Daca intelegi greselile doar pentru a te putea intoarce in relatia toxica inseamna dependenta emotionala. Si asta doare, oricat de intelept devii in teorie.
Sa vezi daca ai invatat detasarea intorcandu-te la relatia care te-a facut sa suferi inseamna sa vezi daca mana in manusa de fier mai doare cand e prinsa in menghina. Nu bun.
Ordinea e asa: traiesti relatia, intelegi natura ei si natura celor doua caractere implicate, constientizezi, mergi mai departe. Aici stop, birfucatie. a. mai departe singura b. mai departe impreuna ca o expresie fireasca (si nu ca verificare) a celor 2 suflete care vor sa continue relatia intr-o formula imbunatatita.
Cand intelegerea cauzelor problemelor cuplului este reala, nu mai exista drame, dezamagiri, regrete sau reprosuri. Chiar daca mai faci o incercare (asa, ca sa verifici…) si mai dai o sansa. Cand intelegi de-adevaratelea esti lucid, impacat, senin. Altfel… n-a fost o inteleptire autentica ci o dorinta de a te imbunatati doar in speranta ca asa te vei adecva mai mult partenerului.
Oricine merita o iubire adevarata. Mai bine mergem la izvor, acolo unde iubirea curge fara sa o negociem. Acolo unde oamenii sunt destinsi si veseli, unde vor sa ofere iubire. Si nu mai chinuim relatiile sa dea mai mult decat pot. Si nu mai tragem de partener sa ne dea altceva decat are in buzunare pentru noi.
Si da, Andra, uneori ne obisnuim sa suferim si asta ajunge sa ne placa pentru ca tot emotie este si tot despre iubire este vorba. Dar asa cum ne-am obisnuit asa ne putem dezobisnui.
Va multumim pentru raspuns. Andra.
Salut,sunt Angy.Doamna Camelia,chiar imi doresc o dezvoltare personala si daca dumneavoastra faceti astfel de cursuri cum as putea sa particip la ele?Am scris si ieri despre acest lucru dar nu mi-am vazut mesajul mai sus.Va multumesc mult si pt raspunsurile date aici si de alti cititori,au fost revelatoare si mi-au schmbat in bine problema.Va doresc numai bine si astept raspuns!
Simon, tu ce crezi despre povestea asta?(1315)
Draga Andrea,
Povestea 1315 este o poveste la mana a doua, daca nu chiar la mana a treia=)). Nu cred nimic despre ea, nu ii “simt vibratia”…Simt doar tristetea ta dulce traind vietile altora prin povestile lor.
Simon,nu este asa. Chiar vreau sa o ajut, dar nu traiesc prin povestea ei. eu am viata mea si povestea mea, pe care poate o voi impartasi candva. Ma interesa parerea ta pentru ca ar fi venit de la un barbat si as fi vrut sa stiu cum s-ar vedea aceasta poveste prin ochii unui barbat.
Aceasta poveste este cat se poate de reala si de dureroasa pentru prietena mea. De pe data de 15 feb incerc sa o ajut si intoarcem totul pe toate partile si de aceea am hotarat, fara stirea ei, sa cer parerea voastra, a unor oameni “din afara”. Hotararile le ia singura, insa acum ma are doar pe mine si mi se pare firesc sa fiu alaturi de ea.
De ce nu crezi ca este reala povestea asta?Sincer,chiar mi-as dori sa nu fie adevarata si tu sa ai dreptate.
Iti multumesc totusi ca ai citit-o.
Pe curand
Andreea M.
Draga Monica,mi-as dori atat de mult ca povestea pe care o stiu eu sa se transforme in povestea pe care o stii tu…
Nu sunt un bun povestitor, dar traiesc totul intens. Am sa incerc sa va spun povestea mea..Totul a inceput dupa inmormantarea mamei mele, in aceeasi zi l-am cunoscut pe el,un barbat cu 13 ani mai in varsta.Eram doar o copila ce cauta iubire,poate mai mult iubire parinteasca. El m-a inteles perfect(trecuse prin aceeasi problema cu ani in urma) si de aici s-a legat totul. Mi-a fost aproape in fiecatre clipa grea..m-a ajutat sa trec peste toate problemele, mi-a adus zambetul pe buze, in timp ne-am indragostit. Simteam ca nu mai pot trai fara el, eram dependenta de iubirea lui..il divinizam, asta pana am aflat ca are o alta relatie..o relatie ce aveam multi ani de istorie iar locul meu parea sa fie doar pe post de servetel. A fost inexplicabil de dureros..persoana care imi castigase respectul si pusese stapanire pe iubirea mea era doar un tradator. Am suferit mult dar tot el m-a invatat ca trebuie sa lupt pentru ceea ce-mi doresc si asa am decis sa lupt pentru el..il vroiam doar pentru mine, aveam nevoie de el. Pe zi ce trecea orgoliul era tot mai putermic si asta m-a facut sa lupt un an si jumatate pentru a-l obtine. Suna ciudat, nu? Dar asa este..am luptat. Stiam ca ne leaga multe si ca alaturi de el voi fi fericita si l-am obtinut..La scurt timp mi-a cerut sa ma mut cu el… n-am ezitat nici o secunda. Totul a fost bine pana..am inceput sa-l vad mai mult ca pe un tata de la care aveam multe de invatat. Asa am intalnit alta persoana cu care, da..l-am inselat. Moment trist dar eram inca cu o minte frageda, imatura, eram inca o persoana ce vroia sa experimenteze si apoi sa aleaga ce e mai bun pentru ea. Ne-am despartit..fiecare a luat-o pe drumul lui.In prezent avem fiecare o alta relatie..dar inca mai vorbim la telefon, pe internet..inca simtim ca ne leaga ceva. Intr-un fel, in sufletul lui mi-a inteles si iertat greseala, se astepta sa fie asa. Stiu ca ma vrea iar langa el,mi-o spune mereu.. si vreau sa ma intorc dar mi-e frica..mi-e frica de mintile critice si mi-e frica sa nu ranesc persoana cu care sunt acum. Am invatat multe din aceasta experienta, atat eu cat si el..tot ce sper e sa ne regasim. Cred ca poti sa ajungi sa iubesti fiecare om care trece prin viata ta..dar cu siguranta doar de unul iti va fi dor vesnic..
Buna, Camelia,
Stiu ca esti ocupata, dar ai vrea, te rog, sa imi raspunzi si mie la ceea ce am scris…Poate ca nu ai timp sa raspunzi tuturor…totusi ti-am cerut ajutorul si am mare nevoie de el!Dupa cum vezi este prima data cand imi iau inima in dinti si imi deschid sufletul in fata ta…si a celor de pe blog si nu regret. Am gasit aici oameni minunati. Crezi ca poti sa te gandesti un pic si la povestea expusa de mine(1315)?Astept un semn de la tine si iti multumesc.
Iti multumesc tare mult, Monica!Pentru tot
Pe curand
Andreea M.
Andreea, cand am vrut sa-ti raspund am vazut ca Monica ti-a scris exact ce as fi vrut si eu sa-ti spun. Reciteste ce ti-a scris ea.
As mai adauga doar ca in cazul unor astfel de reintalniri, in marea lor majoritate, este vorba de o “inchidere de cerc”, adica de o incheiere ce n-a avut loc.
Asa cum scria si Monica mai este ceva de spus, de facut, de inteles. Eroii tai poate nu stiu ce trebuie sa incheie. De aceea au senzatia ca trebuie reiterata exact fosta iubire. Semn ca emotional ei nu au crescut prea mult din acel punct. Dar se stie ca varsta noastra cronologica nu este aceeasi cu cea biologica sau cu cea emotionala.
Si parerea mea este ca prietena ta trebuie sa il lase sa se lamureasca – astfel va sti daca el e pregatit pentru o relatie matura sau se intoarce la adolescenta sa emotionala pentru a se putea maturiza. Mai bine ca regasirea a avut loc acum si nu peste 5 ani cand poate existau si copii.
Draga Camelia, iti multumesc mult pentru sfat, prietena mea are mare nevoie de el…
Dupa o relatie de 7 ani de zile, in care totul fusese perfect din toate punctele de vedere(trebuiau sa se casatoreasca anul acesta) pana cum cateva luni cand a reaparut EA… prietena mea a decis cu durere sa plece, sa stea departe unul de celalalt si sa il lase sa se lamureasca singur… O doare faptul ca el nu intelege ca trebuie sa faca o alegere. El spune ca cu acea persoana nu are nici un viitor, ca ea are un iubit de multi ani si doi copii cu acesta si ca, desi nu este fericita cu el, nu s-a pus niciodata problema sa il paraseasca.Si din aceasta cauza nu ar fi nimic rau sa continuie sa se vada, sa isi scrie, sa isi vorbeasca, sa…
Ea a plecat. Era singurul lucru pe care putea sa il faca. Ce ar putea sa faca ea de acum inainte pentru relatia lor?ar putea sa mai faca ceva?am impresia ca totul depinde acum de el. Nu stiu cum sa o sfatuiesc. Poate ca ar fi mai bine sa nu isi mai vorbeasca deloc o vreme?…si astfel sa il faca pe el sa ii fie dor de ea?…
Sau ar fi bine sa ii spuna ca ea nu poate trai in acest fel cu el si sa nu o mai caute decat atunci cand el a luat hotararea sa renunte definitiv la fosta iubita?…Iar daca nu renunta la fosta iubita sa nu o mai caute?..
Nu stiu…
Este adevarat ca ei nu ii mai ramane absolut nimic de facut decat… sa astepte?…
Draga Camelia,iti multumesc inca o data pentru tot.Imi poti spune te rog mai multe despre “inchiderile in cerc”?In astfel de situatii cum se poate afla ce este de incheiat? Si de unde ar putea stii daca s-a incheiat totul si ca ea nu ar mai aparea peste ani de zile dinnou?Tu crezi ca astfel de intalniri sunt foarte puternice si de multe ori nu dispar niciodata?
Prietena mea a plecat acum. Ar trebui sa dispara complet din viata lui pana ce el se va lamuri?(spun asta pentru ca el continua sa o sune).
Stiu ca poate v-am scris prea mult si am ocupat blogul cu aceasta poveste, insa prietena mea este distrusa…
Va multumesc din suflet
Pe curand
Andreea M.
Andreea, aceste “inchideri” depind de situatie, de nivelul de educatie sufleteasca a celor doi. Cei care isi cunosc sufletele si functioneaza pe nivele inalte de constiinta pot inchide cercul printr-o privire prin care si-au spus totul, au trait totul. Ca o reverenta a sufletelor, unul in fata celuilalt. Altele… au nevoie de multe cearsafuri pentru a putea incheia etapa din trecut. Altii au nevoie de multe cuvinte, de explicatii, de gesturi care trebuie facute inainte de incheierea adevarata a episodului din trecut. Am observat ca rareori aceste reintalniri au menirea de a le oferi celor doi sansa unei relatii conjugale. In majoritatea cazurilor este vorba de un episod amoros, mai mult erotic, prin care fiecare isi redefineste nevoile si scopurile.
Cum nu poti impune nimanui sa te iubeasca, cel mai corect este sa te retragi dintr-o relatie in care nu esti dorit, decat sa completezi pauzele sau ca sa furnizezi mereu dovada ca esti acolo orice s-ar intampla. Dar daca nu ai maturitatea sa te retragi fara sa-ti faci rau prin regrete, tanjiri, doruri, furii etc, atunci mai bine stai si cersesi, lupti, bati, te tavalesti. Si accepti ca astfel te faci de plans, de ras, de respins. Dar macar te-ai racorit si te-ai dat in stamba cat sa te faca pe tine sa renunti la o relatie care a ajuns de circ. Stiu femei care abia dupa o astfel de scena s-au simtit mai bine. Altele s-au retras demn, decent si s-au imbolnavit de suparare. Mai bine ar fi tipat si ar fi sarit cu poseta in capul iubitului.
Un soc emotional poate surpa sanatatea grav, in cateva saptamani. In astfel de cazuri e preferabila rusinea unui mic scandal indreptatit prin parasirea cu cateva luni inaintea altarului decat o boala incurabila. O cearta nu e eleganta dar poate fi curativa daca persoana nu are puterea sa plece fara resentimente si regrete.
De obicei inchiderea de cerc e definitiva – ori impreuna ori separat. Este fara echivoc. Femeia care spune ca nu renunta la familia ei pentru o fost aiubire reactivata a dat deja un raspuns. Iubitul reintalnit o accepta asa cum e probabil pentru ca abia acum consuma acea iubire din trecut si traieste plenar varsta de atunci. Asta ii poate da sansa sa se maturizeze.
Prietena ta trebuie sa se gandeasca bine pe cine vrea inapoi. Pe iubitul de dinaintea reintalnirii? S-a rputea aca cea persoana s anu mai existe chiar daca amorul reincalzit se incheie acum – episodul a lasat urme in amandoi. Pe cel de acum caruia , spera ea, ii vine mintea la cap – e un strain, de fapt, o persoana pe care va trebui sa o cunoasca de acum inainte.
Ma intrebi : Poate ca ar fi mai bine sa nu isi mai vorbeasca deloc o vreme?…si astfel sa il faca pe el sa ii fie dor de ea?…
Astea sunt strategii in care isi propune ceva avand ca miza castigarea lui. Nu asa merg lucrurile. Sa faca asa cum simte nu cum isi impune. Probabil ca vrea sa ceara explicatii si sa discute cu el. Este posibil ca el sa nu isi doreasca asta. Atunci sa discute cu oricine, cu prietenele ei, cu un consilier, sa se descarce.
Sau poate simte sa isi descarge energia in miscare – sa danseze, sa fac tae-bo, inot, calarie, kangoojumping, planorism, orice o ajuta sa defuleze energia. E important pentru echilbrul ei sa se descarce.
Probabil ca ai vazut ca si mine o multime de filme america de dragoste. In situatii asemanataore, in comediile romantice, EA lupta pentru EL. O vreme. Pana cand, l afinalul unui intreg circ si al unor situatii ilare, ea ii spune ca a inteles ca e amerita tot ce e mai bun, ca nu e de demnitatea ei sa cerseasca iubirea cand pe planeta asta trebuie sa fie cineva care abia asteapta sa i-o ofere de buna voie, ca si el merita sa fie iubit si nu merita o batalie armata pentru mana lui. In punctul asta americanii il fac pe el sa isi dea seama ca ea e adevarat lui dragoste. Si renunta la cealalata, cu toata averea sau nurii ei. Asa sunt americanii, au nevoie de eroi. Dar ideea este ca in cele din urma ea intelege sa se elibereze de obsesia pentru el, saii dea drumul si in felul asta sa se elibereze si pe sine; intelege ca iubirea poate fi traita si altfel, fara conflicte, drame si competitii, fara sa trebuiasaca sa il faci pe celalat cat pretuiestis i cat il iubesti pentru ca vede si singur.
La asta sunt buni americanii si mereu discursul de final e partea cea mai grozava din film, precis scris de un scenarist care a trecut printr-un curs de dezvoltare personala sau prin cabinetul unui consilier relational.
Draga Camelia, mi-a facut bine sa vorbesc cu tine! Esti un om extraordinar si iti doresc tot binele din lume! Iti multumesc pentru sinceritate si pentru tot ajutorul.
Da! Prietena mea a plecat demna si cu capul sus. Nu a implorat, nu a plans, nu a cersit. Acum sufera, insa stie ca ar fi suferit mai tare daca nu pleca. Este greu…si viata este nedreapta uneori, insa trebuie sa o traim frumos si sa gasim in noi puterea sa ne ridicam atunci cand suntem cazuti la pamant. Ai dreptate in tot ceea ce spui si cu siguranta ea va vedea mult mai clar lucrurile de acum inainte. Ea trebuie sa traga aer in piept si sa mearga mai departe, sa il lase in urma, sa il uite. Este o femeie puternica. Merita ceva mai bun.
Priveste la coordonatele de timp, cind ai scris tu si cind am scris eu. hehe.
Hahhaha!!!! Da, chiar! Din ce in ce mai interesant… Am rabdare sa se reveleze ce e de revelat. E clar ca suntem pe aceeasi frecventa.
Multumesc, Camelia. Foarte tare. Am pus cap la cap materialul acesta, ultim, al tau, ceea ce mi-ai scris acum, partea mea de Varsator de la Destinul in 2010 si Frica de viitor- Lilith in Varsator. Am descoperit piedica mea cea mai mare. Frica de rezultat, presiunea ca el sa vina si sa fie cum vreau eu, corsetul strins al unui “trebuie”. O lipsa totala de smerenie imi dicta gindul si actiunea. Si da, fac 2 lucruri deodata. Epuizant. Cind, datorita tie, am realizat ca ,,,,,,,,,,nu-i nevoie. Am realizat ca mergeam inspre trezire “ca sa”. Ei bine, vreau sa merg inspre trezire, de dragul trezirii. Al vietii. Stii, imagineaza-ti ca sint linga o groapa. Cineva, cazut acolo, striga sa-l ajut sa iasa. Ma aplec, il scot, si eu cad in groapa si el urca in locul meu. Legea nescrisa, ce sa-i faci. ok. Iar cade si iar ma striga. Iar ma aplec si, iar sint hrana pt groapa.N-am invatat lectia, asa ca e firesc ca ajung in locul lui. Fac din nou eforturi supraomenesti sa ies si, linga groapa fiind, are loc un transfer de frici. Cel care a fost mereu in groapa stie cum e si stie ca am avut mereu puterea sa-l scot si sa ies si eu. Si ca sa nu-i mai fie lui frica de cadere, mi-o inocula constant mie. Si eu aveam de lucru. (hehe) Fricile mele plus fricile altuia. Ce sa mai, o veselie. Pina mi-ai vb tu despre transferul de energie. ok. Vreau sa ajut, dar doar sa-i intind un toiag. daca se pricepe sa-l foloseasca sa iasa singur, e ok. Iti multumesc.
Camelia, inaintez in efortul meu de a nu mai da energie celuilalt. Si, descopar pe zi ce trece ca sint pauze din ce in ce mai lungi, zile intregi cind abia daca sint 2-3 replici schimbate, goluri pe care le vad la propriu, asa ca niste gauri. Eu am devenit mai linistita si parca, cu simturile mai ascutite. Daca mi se adreseaza, VAD acum, daca e o provocare, o intrebare la care trebuie sa raspund sau este un simplu comentariu de tip test ca sa imi declanseze reactia. Asumat, am venit in citeva seri mai tirziu, nu sun EU, nu pun intrebari , nu fac comantarii aiurea, nu umplu timpul nimanui. Si am sesizat o retragere totala in vorba si fapta. Cumva parca supravegheaza dar si asteapta ca tot eu sa vin, ca de fiecare data pina acum, sa intreb, sa cer, sa propun, sa vin cu idei, cumva, parca sa ma motivez singura. Sint in dilema: sa las totul sa curga cum vine sau sa cer clarificarea rolurilor si dupa cum spuneai, renegocierea lor. Si sa stii, ca ma simt mai puternica. Multumesc, daca ai vreme pt mine.
Esti in faza cand simturile subtile sunt mai ascutite – si cele orientate spre propria ta fiinta si cele responsabile de perceptia exteriorului. Aceasta stare de atentie poate sa aduca pentru o vreme un freamat interior si aparenta pierdere a spontaneitatii. De fapt, atata timp cat este o curgere, nu se pierde spontaneitatea ci se observa realitatea in timp ce ea se petrece! Aceasta este o experienta foarte rara si extrem de pretioasa. Ne observam in timp ce traim, suntem atat de vii incat milioane de informatii vin spre noi din interiorul nostru si din exterior. Cum pot fi ele gestionate? Si ce e de facut cu toate aceste informatii?
Instanta care filtreaza este CONSTIINTA. Ea poate sa emita raspunsul cel mai corect (biologic, psihologic, sufletesc, mental etc) in mod automat, in functie de ce am stabilit in constiinta noastra ca vrem sa fim sau sa facem. Daca am stabilit ca suntem pe frecventa armoniei noastre interioare si a celei conjugale atunci instinctiv vom avea atitudinea interioara, comportamentul, privirea, gestul, cuvantul adaptate si calibrate conform constiintei noastre. Aici e o discutie separata despre calibrarea constiintei.
Sunt convinsa ca vezi si simtit clar cum se “plimba” energia intre voi.
Ca lucrurile sa fie autentice trebuie sa fii atenta acum la miza ta, la relatia ta cu RELATIA existenta. Cu cat vrei mai mult un anumit rezultat, cu atat reactiile tale sunt coordonate si nu curg.
Dana, noi nu suntem inca iluminati. De aceea inca ne observam si ne ghidam interior. Tu faci acum 2 lucruri deodata: te descoperi pe tine si urmaresti si relatia. Este mult. Mai ales daca urmaresti un anumit rezultat. Daca nu urmaresti nici un rezultat dar esti interesata si participativa, este mai bine. Dar atunci trebuie sa stabilesti in interiorul tau ca lasi relatia libera. Capcana cea mai mare – intampinata de toti cei porniti pe calea iluminarii sau spiritualizarii este pragul dintre pasare si detasare. Undeva, tot lasand ca lucrurile sa fie, risti sa pierzi interesul pentru ele si pentru prezent. Este un punct care din nou te invata cum sa fii participativ si implicat fara sa te lasi inrobit, absorbit total, fara sa iti pierzi martorul, fara sa incepi sa controlezi si sa te atasezi de rezultat, de miza, de ceea ce vrei sa obtii sau sa se intample.
Este o proba grea sa vrei relatia dar in acelasi timp sa o lasi sa respire chiar si cand relatia inca nu e pregatita sa se desprinda de aparate.
Va veni o vreme, curand, in care vei simti ca iubesti omul de langa tine, relatia cu el, cand te vei intelege pe tine si pe el, cand te vei relaxa si te vei bucura de ceea ce este fara sa mai observi atent ce este pentru ca vei simti si vei vedea Si asta iti va fi de ajuns.
Renegocierea rolurilor se poate face verbal. Adesea insa are loc atunci cand te comporti altfel si esti constant in atitudinea ta iubitoare si respectuoasa fata de propria persoana si prin asta si fata de celalalt. Acesta este un mesaj puternic care te pune intr-o alta postura in relatie. Si acest lcuru este extrem de graitor. Celalalt poate sa fie coplesit de noua ta postura. Va trebui sa-i lasi libertatea sa aleaga directia proprie.
Sa nu traiesti cu iluzia ca dand iubire si libertate relatia se va imbunatati neaparat. Lasa-i libertatea celuilalt sa fie orb, nerecunoscator sau iubitor, afectuos, interesat ori indiferent …… oricum vrea el sa fie. Asta inseamna sa lasi relatia sa respire. Este adevarat ca atragi si creezi ceea ce oferi. Dar nu neaparat de la cel caruia ii oferi daca el – din varii motive si orbiri – alege sa intoarca spatele sau sa-si mentina tiparul relational. Trebuie sa-i dai libertatea sa fie ce vrea sa fie. Da, poti sa deschizi o discutie. Dar fii libera de asteptari. Fa ceea ce simti si nu sugruma un rezultat pe care il astepti. Fii exact asa cum simti dar in inima ta ramai calma si iubitoare. Fara sa vrei sa predai lectii, fara sa fii prizoniera unor mize, fara o jignitoare detasare sau superioritate. Iubirea adevarata stie sa fie si libera, nu se lasa prinsa in lat si nu se lasa compromisa ori santajata. Asa ca iubirea nu te va face sa iti tradezi inima. Dimpotriva. Iubirea adevarata te va face puternica si demna, empatica, suportiva, respectuoasa cu celalat asa cum intelege el sa se manifeste.
Felicitari pentru articol!
M-a pus pe ganduri…
Ce parere ai avea insa despre situatia in care o relatie frumoasa de iubire s-ar ruina pentru ca el si-a regasit prima iubita si, desi declara ca o iubeste pe actuala si isi vede viitoarul cu ea, se intalneste si cu fosta iubita careia ii spune ca o iubeste, o saruta si o imbratisaza, ii scrie scrisori,ii spune ca abea asteapta sa o vada, sa o auda,sa o sarute, sa se intalneasca dinnou…El ii pretinde actualei iubite sa o accepte pe fosta iubita, deoarece considera ca este normal sa o iubeasca pe fosta iubita si sa isi scrie in fiecare zi, sa se intalneasca cu ea…si chiar sa o sarute. El nu gaseste absolut nimic anormal in acest lucru…
Da, eu sunt intru totul de acord ca cu totii pastram in suflet dragostea pentru fostii iubiti, insa cred ca aceasta dragoste trebuie sa ramana in TRECUT si doar in inima noastra…
Camelia, cum ai vedea tu lucrurile? …Este o situatie fara iesire si prietena mea este DISPERATA…
Da…este greu de raspuns…este intr-adevar o situatie la care nimeni nu ar vrea sa se gandeasca…dar mite sa o traiasca…
Andreea, faptul ca nu ai primit inca un raspuns de la Camelia sau de la alti cititori ai acestui blog nu cred ca se datoreaza faptului ca este greu de gasit un raspuns.Nu vorbesc in numele nimanui,dar poate ceilalti au vazut intrebarea ta mai tarziu decat ti-ai fi dorit tu.
In general, din orice situatie grea se poate iesi, mai ales daca stii sa vezi ce vrea ea sa te invete.
Ii spuneam lui Simon mai devreme ca daca cineva e aleasa nu inseamna ca sufletul celui care a ales este 100% acolo. E…uite exact ce povestesti tu. Este o situatie care imi este foarte familiara,cu mici diferente de context.
Nimeni nu are dreptul sa isi bata joc de propria persoana lasand pe altul sa ii faca rau.Prietena ta nu ar trebui sa accepte acest trio doar pentru ca el nu poate depasi momentul. Cu siguranta cei doi iubiti au o gramada de intrebari fara raspuns. Acordati-le sansa sa spuna tot ce nu a fost spus si sa isi dea seama daca povestea mai poate continua sau nu.Sfatuieste-o sa discute deschis cu el ce sentimente ii trezeste aceasta fosta iubire,sa incerce sa gaseasca impreuna o modalitate de a trece peste,de a lamuri ce e de lamurit. Lucrurile nu trb. confundate. Faptul ca a iubit-o atunci nu inseamna ca este fata de care are acum nevoie,poate iubeste imaginea pe care el si-a construit-o despre ea si totul este o iluzie de care el ar trebui sa isi dea seama. Degeaba este disperata prietena ta,ea nu prea are ce face decat sa il faca pe el sa constientizeze ca trebuie sa isi analizeze sentimentele, sa gaseasca si sa ofere raspunsurile necesare si sa faca o alegere,indiferent care va fi ea(excludem posibilitatea de a ramane cu amandoua). Daca el continua sa fie indecis si sa bata la ambele usi…cel mai bine ar fi ca prietena ta sa se retraga pentru ca degeaba vrei sa schimbi un om daca el nu doreste. Poate exista prietenie intre doi fosti iubiti,dar amandoi trebuie sa se elibereze de orice sentiment rau:gelozie,invidie,dorinta de razbunare etc. Va trebui ca cei doi fosti iubiti sa fie foarte sinceri si daca decid sa renunte la idila pentru a fi simpli prieteni,atunci va trebui sa se comporte ca atare, fara sa incerce sa isi faca indirect rau unul altuia; si in acelasi timp sa fie sinceri cu prietena ta si sa o asigura ca intre ei este numai amicitie.
Repet,el este cel care trebuie sa constientizeze problema,mai mult decat prietena ta. Daca nu vrea sau nu reuseste sa se desprinda de trecut inseamna ca este putin imatur si ca nu invatat lectia la timpul ei.
Sper ca apele sa se linisteasca si fiecare sa isi gaseasca echilibrul de care are nevoie.
Toate cele bune,
Monica
Salut Monica, sunt Angy si vroiam sa te felicit pt. raspunsurile intelepte pe care le dai.Am citit povestea ta in cadrul articolului despre iertare si m-a impresionat.Si tu ai suferit atat de mult!Sper ca raspunsul tau sa o ajute pe prietena Andreei.O viata frumoasa iti doresc!
Draga Angy,multumesc pt aprecierile tale. Povestea pe care ai citit-o in articolul despre iertare era scris intr-adevar de o persoana cu acelasi nume,insa nu era scris de mine. Oricum,fiecare pastreaza in suflet o poveste a lui….uneori mai trista,alteori mai putin trista….nici eu nu fac exceptie.
Toate cele bune,
Monica
Draga Monica, iti multumesc tare mult pentru sfaturile intelepte! Este ceea ce simt si eu si ai mare dreptate!Cu siguranta ne-ai ajutat mult!A fost ca o raza de lumina in realitatea atat de intunecata!
Draga Monica si draga Angy, va multumesc pentru gandurile bune! Ii voi povesti prietenei mele despre voi si se va bucura ca suntem alaturi de ea!trece prin clipe foarte foarte grele…
Dupa cum spuneam,povestea asta imi pare cunoscuta. Numai ca in povestea pe care eu o stiu…fosta iubita nu a dorit nici jocul dublu, dar nici amicitia(din considerent personal ca unele lucruri isi au locul lor numai in trecut).Evident ca inainte de a spune stop, cei 2 fosti iubiti si-au raspuns la toate intrebarile posibile,si-au deschis sufletele si le-au pus unul in palma celuilalt,fiecare a multumit celuilalt pt gesturile si momentele frumoase petrecute impreuna si au incercat sa accepte ca s-au schimbat atat de mult pe parcursul anilor incat iubirea pt celalalt este doar o iluzie. Uneori ne schimbam atat de mult incat nu am mai putea sa fim cu cel din trecut;dar il dorim cu ardoare pt ca vrem sa simtim iarasi iubirea,siguranta,caldura din suflet.
Am impresia uneori ca nu ne este dor de o persoana pt ce este ea ca fiinta fizica(inaltime,ochi,educatie etc), ci ne este dor de sentimentul pe care il simteam langa o persoana. Poate nu ne e dor ca X sa faca un gest, l-ar putea face si Y la fel de bine, important este daca trairea noastra este la fel de intensa,in cazul in care dorim asta.
Mult succes,
Monica
Asa este. Un articol excelent. Multumesc Cara!
Vise naruite -Larry Crabb (un articol super, ce merita citit)
“Omul nostru ducea o viaţă plăcută. La fel era şi închinarea lui.
Cele doua mergeau bine împreună.
Dumnezeu însă nu era mulţumit. Aşa că a îngăduit ca viaţa omului nostru să devină neplăcută.
Omul a reacţionat imediat, şocat. “Cum se poate una ca asta ? Cum se poate întâmpla aşa ceva în viata mea ?”
Sub starea de soc a omului se ascundea îngâmfarea. El însă nu considera că e îngâmfare, ci încredere. “Asta va trece curând. Dumnezeu este credincios. Viaţa va fi iarăşi plăcută.” îşi spunea el. Închinarea lui însă a rămas pe mai departe lipsită de pasiune.
Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a îngăduit ca în viaţa omului nostru să se întâmple şi mai multe lucruri neplăcute.
Omul a încercat din greu să-şi controleze frustrările, pentru că , nu-i aşa ?, avea credinţă în Dumnezeu. “Voi avea răbdare”, a hotărât el.
Nu-şi dădea însă seama că hotărârea lui de a rămâne răbdător venea din convingerea lui că viaţa plăcută i se cuvenea. Şi nu-şi putea auzi propria inimă care spunea: “Dacă sunt răbdător, Dumnezeu va face ca lucrurile să fie iarăşi plăcute. Asta e treaba Lui.”
Astfel, închinarea lui a devenit o modalitate de a-L convinge pe Dumnezeu să ii redea viaţa plăcută de dinainte.
Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a îndepărtat o parte din gardul de protecţie cu care îl ocrotea pe omul nostru. Viaţa acestuia a devenit mizerabilă.
Omul s-a înfuriat. Dumnezeu părea de neclintit, indiferent, nepăsător. Uşa cerului îi fusese trântită în faţa şi omul nostru ştia ca nu o putea forţa.
Nu se putea gândi decât la zilele mai bune – nu la zilele mai bune ce urmau să vină, ci la zilele mai bune de dinainte, zile care nu mai erau şi care nici nu dădeau vreun semn că s-ar mai întoarce.
Visele sale cele mai înalte erau acum de a se întoarce la acele zile, la viaţa plăcută pe care o dusese odinioară, când simţea ceea ce credea că este fericirea.
Nu putea visa o mai mare fericire decât aceea de a se întoarce la ceea ce fusese cândva. Ştia însă că viaţa nu face niciodată paşi înapoi. Adulţii nu pot redeveni copii. Bătrânii nu-şi mai pot recăpăta energia anilor tinereţii.
Aşa că şi-a pierdut speranţa. Dumnezeu îşi retrăsese binecuvântarea şi nu erau semne că ar putea să se răzgândească.
Omul a căzut în depresie. A încetat să se mai închine.
Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a dezlănţuit toate forţele iadului în viata omului nostru.
Ispite cărora înainte reuşea să le facă faţă, erau acum irezistibile. Durerea de a trăi era atât de mare, încât plăcerea pe care i-o oferea ispita, ca o eliberare, părea normală şi chiar necesară. După plăcere însă urma întotdeauna un altfel de durere, o durere care îi acoperea sufletul ca o ceaţă prin care nu puteau pătrunde nici cele mai puternice raze ale soarelui.
Omul nu putea vedea decât durerea lui. Nu-L putea vedea pe Dumnezeu.
El credea că poate, dar dumnezeul pe care-l vedea era unul a cărui sarcina era să îndepărteze durerea din viaţa lui. Şi-l putea imagina pe acest dumnezeu dar nu-l putea găsi.
Omul nostru se adresa singurului dumnezeu pe care îl ştia. Cerea într-una ajutor. Dincolo de cererile lui de ajutor, aproape că auzea ce spunea inima lui, “Dumnezeule, trebuie să mă ajuţi. Nu voi crede niciodată că merit să mi se întâmple toate acestea. Durerea aceasta nu este din vina mea. Este din vina Ta”.
Închinarea lui luase întotdeauna până atunci forma cererii, dar acum lucrul acesta era atât de evident, încât omul nu prea mai putea să nu-l recunoască.
Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a îngăduit ca zbaterea omului să continue.
Şi a lăsat ca în viaţa lui să vină noi necazuri.
In acea parte a inimii lui în care se năşteau cele mai înalte vise ale lui, omul fusese sigur că nu va trece niciodată prin noile necazuri prin care trecea acum. Ani la rând îşi spusese în adâncul inimii(fără să fie conştient anume de aceasta), “Asta nu mi se poate întâmpla mie. Dacă ar fi aşa, viaţa mea s-ar sfârşi. Dacă mi s-ar întâmpla una ca asta, concluzia la care aş ajunge ar fi că Dumnezeu nu este bun. Aş avea atunci toate motivele să-I întorc spatele. Şi nimeni, nici măcar El, n-ar putea să mă învinovăţească”.
Omul însă tot nu-şi auzea inima vorbind. Ce auzea era o voce seducătoare care îl îmbia cu cea mai periculoasă ispită cu care se confruntase până în acel moment – să-şi piardă încrederea în Dumnezeu – lucru ce părea a-i da o aureolă de sceptic damnat, care sfidează cu curaj divinitatea, singurul mod de a se mai regăsi pe sine.
Lupta era tot mai grea. Omului îi mai rămăsese totuşi un licăr de speranţă. Nu renunţa la credinţa lui. In continuare însă nu-şi putea auzi inima care spunea, “Am tot dreptul să renunţ la credinţa mea. Aleg însă calea nobilă. Continuu să cred în Tine. Continuu să cred că Tu eşti Dumnezeu şi că cele mai mari speranţe ale mele de bucurie – oricâte vor mai fi rămas – sunt in Tine. Oare asta Te impresionează ? Dacă nu, Doamne, atunci ce Te impresionează ?”
Omul continua să se închine, acum mai disperat ca oricând. O făcea însă tot cu mândrie.
Dumnezeu nu era mulţumit. Aşa că a lăsat pe mai departe ca încercările omului nostru să continue şi durerea să nu-l părăsească. A menţinut în continuare distanţa dintre El şi om. Nu-i oferea nici un sprijin, nici un motiv palpabil pentru a mai spera. Lui Dumnezeu Ii era greu să nu intervină şi să nu îndrepte lucrurile din viaţa omului. Şi Ii era chiar şi mai greu să nu apară în mod direct în faţa lui şi să-L asigure de prezenţa Sa.
Ii era greu dar nu a făcut-o. Si aceasta pentru ca avea un vis mai mare în ce-l privea pe omul nostru decât întoarcerea lui la o viaţă plăcută. El voia ca omul să descopere adevărata bucurie. Îşi dorea mult să-i redea acestuia speranţa pentru ceea ce conta cel mai mult. Omul însă continua să rămână în necunoştinţă cu privire la ce putea fi acel ceva.
Ceaţa din jurul sufletului omului ajunsese de-acum atât de groasă încât o putea simţi, era ca un zid de jur împrejurul lui. Nu mai era decât mister; era bineînţeles şi frică, ba chiar groază, dar mult mai acut era sentimentul misterului, al misterului unei vieţi rele şi a unui Dumnezeu bun.
Unde era EL ? Când avea cel mai mult nevoie de Dumnezeu, Acesta dispăruse. Nu mai înţelegea nimic. Era Dumnezeu acolo sau nu era ? Şi dacă era, Îi pasă sau nu de el ?
Omul nu putea sa renunţe la Dumnezeu. Şi-a amintit de Iacov. Aşa că a început să lupte. Dar se lupta în întuneric, un întuneric atât de dens, încât nu-şi mai vedea visele pe care le avea pentru o viaţa plăcută.
Intr-o beznă adâncă nu poţi vedea. Poţi însă auzi. Şi acum, pentru prima dată, putea auzi ce spunea inima.
“Binecuvântează-mă!” a strigat el. Din adâncul sufletului, putea auzi cuvinte ce reflectau o hotărâre fermă de a nu pleca de lângă Dumnezeu.
“Binecuvântează-mă! Nu pentru că eu sunt bun, ci pentru că Tu eşti bun.
Binecuvântează-mă ! Nu pentru că merit binecuvântarea Ta, ci pentru că este în natura Ta să binecuvântezi. Pentru că nu poţi face altfel. Vin la Tine nu în virtutea a ceea ce sunt. Pentru ca nu Îmi datorezi nimic. Vin la Tine în virtutea a ceea ce eşti Tu”.
Îşi vedea în continuare durerea. Dar acum Îl vedea şi pe Dumnezeu. Şi strigătul pentru binecuvântare nu mai era o cerere pentru o viaţă plăcută. Era un strigăt după orice voia Dumnezeu să facă, după oricine era El. Omul simţea acum ceva diferit. Era începutul smereniei. Dar tocmai faptul ca era aceasta îl împiedeca să vadă ce era.
Omul uitase de sine însuşi, descoperind dorinţa pe care o avea de Dumnezeu. Nu-L găsise încă pe Dumnezeu, dar avea speranţa, speranţa că ar putea trăi ceea ce sufletul lui îşi dorea cel mai mult.
Şi atunci l-a văzut. Un izvor cu apă proaspătă clipocind în deşertul sufletului său. Era un vis nou. Îl putea vedea cum prinde contur. Era visul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat şi de a fi reprezentantul Lui într-o lume aflată sub semnul durerii. Visul avea o direcţie tot mai concretă; înţelegea acum cum Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu şi cum Îl putea reprezenta înaintea altora într-un mod care sa fie numai al lui şi nu al altcuiva. Se simţea ca şi când s-ar fi întors acasă.
Înţelegea acum că puterea lui de a le vorbi altora în numele lui Dumnezeu atunci când aceştia s-ar afla în mijlocul necazurilor vieţii depindea de capacitatea lui de a le vorbi din mijlocul propriilor lui necazuri. Niciodată până atunci nu mai fusese recunoscător pentru necazurile lui.
Suferinţa lui devenise uşa prin care putea intra în inima lui Dumnezeu. Acum împărtăşea cu El durerea Lui din marele Sau plan de mântuire. Faptul că suferea împreună cu Dumnezeu pentru aceeaşi cauză îl făcea să se simtă mai aproape de El.
Un gând noi îi încolţi în minte, “Mă voi uni cu toate forţele care luptă împotriva rădăcinii acestor necazuri. Mă voi alia cu bunătatea împotriva răului. Nu voi aştepta să văd lucrurile mai limpede; orice va trebui făcut voi face. Voi rămâne însă aproape de izvor. Pentru că sufletul meu e însetat. Nu o viaţă lipsită de necazuri este apa pentru sufletul meu; orice vine de la Dumnezeu – oricine ar fi El – aceasta este singura apă adevărată. Şi-mi este destul.”
Omul I se închina lui Dumnezeu şi Dumnezeu era mulţumit. Aşa că Dumnezeu a lăsat ca apa izvorului să curgă spre sufletul omului. Când omul nu venea în fiecare dimineaţă la izvor să bea, sau nu revenea în fiecare seară să bea din nou, setea devenea insuportabilă.
Unele lucruri din viaţa lui s-au îmbunătăţit.
Altele au rămas la fel.
Iar altele au mers chiar mai rău.
Dar omul avea acum vise noi, visa la altceva, la ceva mult mai înalt decât o viaţă plăcută. Şi găsise şi curajul de a-şi urma visele. Era de-acum un om care avea speranţa şi speranţa îi aducea bucurie.
Dumnezeu era foarte mulţumit. Si aşa era si omul.
(Extras din cartea „VISE NĂRUITE- nebănuita cale a lui Dumnezeu spre bucurie” de dr.Larry Crabb)
“Visele nãruite, scrie Larry Crabb, nu le avem niciodatã la întâmplare. Ele sunt întotdeauna o piesã dintr-un joc de puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lungã. Duhul Sfânt foloseste durerea cu care rãmânem în urma nãruirii acestor vise pentru a ne ajuta sã descoperim dorinta de Dumnezeu pe care o avem si a începe sã visãm cel mai extraordinar vis. Visele nãruite sunt oportunitãti prin care Duhul mai întâi pune în noi, dupã care împlineste acest cel mai extraordinar vis”.
Dr. LARRY CRABB este un autor de succes, consilier si psiholog, cunoscut fiind în lumea întreagã nu numai datoritã multelor cãrti publicate, dar si ca un talentat orator, fiind frecvent invitat la seminarii si conferinte.
Dintre cartile lui au apãrut în limba românã:
Schimbare lãuntricã
Întelegând oameni
Gãsindu-L pe Dumnezeu – prin si dincolo de problemele noastre
Vise nãruite – nebãnuita cale a lui Dumnezeu spre bucurie
Presiunea a disparut
A simti o pasiune vie si puternicã pentru bunãstarea noastrã în aceastã lume este la fel de natural ca si a respira. Si nu este nimic gresit în aceasta, în afarã de cazul când nu simtim nici o altã pasiune care sã fie mai puternicã ! Dumnezeu a spus cã noi trebuie sã-L iubim cu o pasiune care trebuie sã le depãseascã pe toate celelalte. Pânã când nu Îl dorim pe Dumnezeu asa cum doreste apa o cãprioarã însetatã, cãutându-L cu mai multã ardoare decât cãutãm un nou cãmin, aprobarea pãrinþilor, sau copii care sã ne facã sã ne simtim mândri de ei, lumea aceasta ni se potriveste foarte bine. ne-am conformat valorilor ei. Cetãtenia noastrã este aici. Ne preocupã mai mult sã ne îmbunãtãþim viata aceasta decât sã-L gãsim pe Dumnezeu si sã trãim pentru o nãdejde viitoare. Apelãm la Dumnezeu numai ca sã-L folosim pentru îmbunãtãtirea vietii noastre actuale.
Suntem însã chemati sã trecem prin si dincolo de problemele noastre pentru a-L gãsi pe Dumnezeu. “Mã veti cãuta si Mã veti gãsi, dacã Mã veti cãuta cu toatã inima. Mã voi lãsa sã fiu gãsit de voi, zice Domnul” (Isaia 29:13)
(de pe coperta cãrtii “Gãsindu-L pe Dumnezeu – prin si dincolo de problemele noastre” de dr. Larry Crabb )”
MULTUMESC!!!!
Ma bucur ca nu v-ati suparat. Cara.
Cum sa ma supar!.. Orice material sau link ce ajuta este binevenit.
sunt Angy si am o replica la raspunsul tau Simon. Daca tu zici ca poezia, gingasia,sesibilitatea sunt gretoase, vulgaritatea cum o califici? Si nu am zis ca stau si ma rog de el hai iubastem-ma si pe mine!Tocmai asta m-a facut sa fiu atat de confuza caci eu ii cer sa ma lase in pace ,dar el spune ca ma iubeste! Si modul lui de a-mi arata este acela ca imi povesteste,numai atunci cand vrea el, ultima aventura! De multe ori s-a ascuns f bine si aflam de la el. Daca ar fi un campionat al minciunii ar casiga sigur. Ce vreau sa zic e ca facandu-ma confidenta lui intr-un fel ma obliga sa-l si iert si treceam mai departe cu relatia noastra.Ultima oara a fost la fel,la inceput m-a mintit si a spus cand am aflat ca doar s-a folosit de ea,si ca acum nu mai e nimic din partea lui,ea nu-l lasa in pace si-l ameninta ca se omoara, l-am inteles. Apoi a venit momentul mult asteptat sa pot veni la el,in tara in care muncea , si fara ca eu sa imi dau seama au continuat relatia inca 4 luni.Abia atunci s-au despartit si abia de atunci a inceput sa mi se confeseze. Oare prin lucru asta nu ma obliga sa-l accept? Nu sa il iert ca nu crede ca a gresit fata de mine!Deci eu ma simt in aceasta situatie ca si cum mi-a pus un sac in spinare si ma obliga sa-l port.Nu?Pacatul marturisit e pe jumatate iertat,dar cu cealalta jumatate cum ramane? Si vreau sa zic ca eu m-am schimbat in sensul ca el spunea ca din cauza relatiei sexuale a plecat tot timpul pe alta carari,si m-am schmbat dar el nu da ceea ce cer si eu.Mai multa tandrete,atentie,sa nu ma mai critice.Chiar un barbat nu poate face asa ceva?Ba eu cred ca poate dar unde dragoste nu e nimic nu e! Doamna Camelia zicea ca iubirea la barbati e”la pachet” cu orgoliul,in felul asta am inteles de ce a venit inapoi la mine.Sper ca nu e la toti la fel spre fericirea celorlalte femei! Si as vrea sa gasesc o solutie de a scapa de acest sac strans legat de gatul meu. pt ca eu stiu sigur despre mine ca nu pot accepta asa ceva.Multumesc pt atentie.
Problema nu este cine pe cine trezeste ci daca macar unul din doi(care iubesc)se trezeste.E suficient unul,pentru ca daca unul se schimba ,celalalt care iubeste se va schimba si el chiar daca se opune.Face parte din univers legea atractiei. Important este doar sa iubim.Si tot ce asteptam va venii.
Ai dreptate cand spui ca daca unul se schimba celalalt, daca iubeste, se lasa impregnat. Dar ar fi o gresala spirituala sa consideri ca de la sine inteles ca asa sa se intample. Trebuie sa lasi celuilalt totala libertate. Inclusiv pe aceea de a intoarce spatele iubirii. A iubi si a sti ca iubirea transforma da voie geniului ingamfarii sa se strecoare in cel mai sacru sentiment.
Pacat ca te descopar atat de tarziu.Am gasit in articolul tau fraze care parca ar fi ale mele, din experienta mea de viata.
Ideea e ca sunt casatorita de 14 ani cu sotul meu, pe care azi il iubesc asa ca in prima zi.El e mai mare decat mine cu 20 ani.Avem impreuna un inger de fata frumoasa, desteapta, inteligenta.Problema e alta.Dintr-un om independent m-am transformat, nici eu nu stiu cum, intr-unul care are mereu nevoie de El.Nu este gelos iar uneori imi da senzatia ca se complace in relatia noastra.Spre deosebire de mine, care sunt foarte deschisa ,el este introvertit(desii trebuie sa recunosc ca s- a schimbat si el,nu mai este asa inchis).
Inclin sa cred ca ne cunoastem de dinainte de a ne cunoste.Parca vine de undeva dintr-o alta viata.Asa a fost si cand l-am cunoscut.Am avut cea mai puternica senzatie de deja-vu din viata mea.
Ce ma enerveaza cel mai tare este ca se lasa iubit fara sa dea impresia ca ar depune cel maimic efort in sensul asta.Oare sunt de vina astrele, karma, destinul?
Habar n-am.Cert e ca in toate horoscoapele se spune ca relatia noastra(balanta+ scorpion)este dezastruoasa.Insa eu(18.10.1974) ma incapatanez sa-l iubecs ca-n prima zi pe el(06.11.1954)in ciuda tutoror si spre fericirea noastra.
Buna seara !Numele meu este Gabriela.
Am descoperit de curand acest site si imi place foarte mult.Sunt foarte interesante articolele.
Doamna Camelia va rog mult daca se poate sa ma ajutati si pe mine cu un sfat
Sunt casatorita de aprox.20 ani cu un barbat pe care nu l-am iubit niciodata.
M-am casatorit sub blestemul mamei mele.Mai exact mama mea m-a blestemat,daca nu ma casatoresc cu el sa ajung mai rau decat el(are un handicap).
Casnicia a fost un esec.Nu ne-am inteles niciodata.Nu a existat comunicare intre noi,nu a existat sustinere,nu m-am putut baza pe el niciodata.Lucrul care m-a scarbit cel mai tare este faptul ca el a incercat sa ma faca sa-l iubesc cu forta.Asta face si in prezent.Vede in mine o sluga a lui. I se pare normal ca eu sa am doar responsabilitati.El lucreaza in alt oras.Acolo traieste cu alta femeie.
Am vrut sa divortez de mai multe ori dar nu am avut niciodata suficienta putere.De fiecare data a intervenit mama.Pentru fericirea si multumirea mamei am renuntat de fiecare data la divort.Dar acum sunt hotarata sa divortez.Am incercat sa discut pe cale amiabila cu sotul meu,dar nici nu vrea sa auda.
M-a amenintat ca ma omoara,daca divortez.Nu vreau sa mai traiesc asa.Casnicia mea este toxica.Mi-am pierdut increderea in mine.Ce atitudine ar trebui sa adopt sa-l fac sa ma paraseasca ? Mi-a spun ca sta cu mine din razbunare.Stie ca daca ar pleca m-ar face fericita.
V arog mult sa-mi raspundeti.
Nu pot sa mai scriu sa nu vina sa ma vada.Noapte buna !
Gabriela am si eu o intrebare : Poti sa te descurci singura in caz ca pornesti actiunea de divort(locuinta, bani pentru proces,etc.)? Ai prieteni care sa te inteleaga si sa te sustina?
Ai incercat sa iei legatura cu un avocat, cu care sa vorbesti despre problema ta?
Daca vrei sa reusesti sa te eliberezi, macar pentru o perioada ,incearca sa rupi legatura cu mama ta, care se pare ca are o influenta foarte mare asupra ta. Gaseste oameni care sa te inteleaga si sa te suporte.
Un om daca vrea sa te blesteme, te poate blestema chiar si fara stirea ta. Un om care a vazut ca are putere asupra ta,rostind un blestem, ar putea sa apeleze din nou la asa ceva. Nu te mai lasa impresionata. Fiecare are viata sa, mama ta nu treieste in locul tau.
Sper sa reusesti. Iara.
Buna lara.
Iti multumesc ca mi-ai citit mesajul si mi-ai oferit sfatul tau.
Da,pot sa ma descurc.Am rude,prieteni care m-ar sustine.
Problema mea este teama de tot scandalul ce care il provoaca un divort.Va trebui sa stau ascunsa o perioada,sa nu ma gaseasca.
Oricum va trebui sa-mi fac curaj de a face acest pas.
O zi buna tuturor!
Gabriela, sper sa gasesti puterea interioara sa iti redobandesti libertatea.
Sa fugi, sa te ascunzi, nu cred ca ar fi o solutie. Ideal ar fi, din punctul meu de vedere, sa gasesti puterea sa infrunti situatia.
Este groaznic sa traiesti mereu cu frica in san, sa te simti mereu in pericol ca ar putea sa te gaseasca, ca ar putea sa iti faca rau, ca ar putea o mie si alte lucruri sa faca.
Trebuie sa incerci sa nu te stresezi pentru acele lucruri ce nu tin de tine si pe care nu le poti schimba, dar in acelasi timp sa fi precauta, cu nebunii nu trebuie sa te pui.
Poti apela la : un avocat (chiar si pentru niste sfaturi inainte sa iti anunti intentiile),si chiar la un psiholog (un divort poate fi foarte traumatizant, iar faptul ca te-ai casatorit cu un barbat pe care nu il iubeai datorita mamei tale intr-un fel sau altul ar putea reprezenta si asta o trauma. Un psiholog te poat ajuta sa reusesti sa gasesti puterea in tine si cauzele reale ale problemei. Este cam costisitor, insa ai putea incerca.)
Iti doresc sa gasesti puterea interioara sa fi fericita (sa te eliberezi din colivia in care te-ai bagat) si sa revi pe acest blog sa ne spui ce mai faci.
Iara
Gabriela, se pare ca trebuie sa infrunti 2 persoane: mama ta si sotul tau. Pentru unii poate fi prea mult, o incercare prea grea aceea de a se lupta cu cele mai apropiate persoane din viata lor. E trist cand oamenii de langa tine ajung gardienii tai. Cand spatiul vietii personale se transforma intr-o inchisoare.
Regimul de detentie impune o alta psihologie a libertatii, mult mai profunda si dramatica. Iar libertatea devine o stringenta spirituala mai mult decat in cazul altor oameni. Nu vorbesc aici in primul rand de libertatea fizica. Gabriela, inainte de a se pune problema plecarii tale din casa sau din viata conjugala, de la sotul tau, se pune problema sa iti gasesti libertatea in inima ta. Degeaba pleci daca in continuare ti-e frica, te simti prizoniera, inchistata, limitata, daca ti-e frica sa gandesti, daca te vei teme ca esti urmarita sau judecata pentru plecarea ta. Exista diferite tipuri de inchisori – cea mai rea dintre toate este inchisoarea mintii, cu cel mai temut paznica al ei : frica. Asa ca inainte de a fi captiva mariajului sau a convingerilor mamei tale, esti captiva propriilor tale frici, a propriei neincrederi in fortele tale, a necunoasterii propriilor calitati, a propriei puteri si a propriului destin. Cu siguranta ele sunt serioase, puternice si iti dau motive sa crezi in ele. Mama ta probabil ca stie sa ameninte si sa devalorizeze, sa condamne si sa batjocoreasca, cu siguranta ca sotul stie sa inspaimante. Deci fricile par sa fie mereu reale. Dar ele nu exista fara suport. Pentru ca mereu trebuie sa fie acolo cineva care le primeste si le face de fapt sa aiba sens: cel inspaimantat. Ei pot sa ameninte. Tu poti sa fii inspaimantata de amenintarile lor sau sa nu fii. Si daca alegi sa nu te inspaimanti asta nu inseamna sa nu iei in serios o amenintare reala. Dar una este sa fii pregatita sa actionezi in cazul unei primejdii si alta este sa mori de frica simtind primejida, traind evenimentul si apoi anihiland evenimentul. Sunt deja 3 faze in care frica pune stapanire pe tine si te imbolnaveste. De aceea e important sa iti cunosti frica si sa ti-o domini, sa ti-o domesticesti, sa o recunosti, sa o respecti si sa o conduci spre vindecare. Altfel nu vei putea sa pleci, sa te eliberezi, sa ai o viata noua cu adevarat.
Exista insa si situatii in care libertatea poate fi gasita in interiorul inchisorii. Asa cum ciungii isi gasesc libertatea in interiorul unui trup incomplet, vatamat sau had. Asa cum dependentii au licare de lumina prin ceata ptimilor lor. Asa cum detinutii reusesc sa se elibereze in interiorul suferintei, al torturii si umilintelor din inchisoaore. Asa cum copii se elibereaza din inchisoarea brutalitatii, insensibilitatii sau imaturitatii parintilor lor. Uneori fuga nu e posibila. Eliberarea fizica nu e mereu posibila. Dar cea spirituala, da.
Nu stiu acum pentru care din cele doua libertati esti mai pregatita.
*Cea fizica – lucru ce ar implica o serie de masuri concrete pentru viata ta: bani, actiune, prieteni, prezenta de spirit, informatii juridice, curaj.
*Sau pentru cea spirituala. In care intelegerea faptului ca sotul tau nu a putut sa isi descopere propria libertate in fiinta si trupul sau a facut sa te inchida si pe tine intr-o viata careia sa-i fii prizoniera.
Sau amandoua.
Dar oricare din ele iti cere sa iti gasesti in primul rand in inima ta libertatea. Sa te pretuiesti si sa incepi sa fii convinsa ca poti trai o alta viata. Ca te poti bucura de viata. Ca poti cunoaste o alta viata despre care inca nu stii nimic, cum arata, ce ti-ar putea oferi. Dar poti sa intuiesti ca va fi altfel. Daca nu iti gasesti aceasta libertate interioara si acest curaj al demnitatii risti sa iti creezi o noua inchisoare, sa o regreti pe aceasta din care pleci, sa fii nevoita apoi sa dai dretate mamei. O mama poate creea un camp de esec foarte puternic copilului ei, fie prin intimidarea copilului si neincredere in el fie prin anxietati si spaime care ii profetesc copilului nereusita.
Va multumesc mult d-na Camelia.
Am plans cand am citit articolul.Parca m-ati cunoaste de o viata asa de bine mi se potriveste tot ce mi-ati spus.O sa iau in considerare sfatul d-voastra.Voi lupta sa ma eliberez si fizic si spiritual.Voi reveni pe acest blog sa va impartasesc experientele prin acre trec.
Va doresc numai bine !
Intelepciune si curaj, scumpa Gabriela! Si nu te gandi la tine ca la un detinut terorizat. Ci ca la o persoana care se gandeste si la un alt mod de a-si trai viata.
Vroiam si eu sa intreb ceva ce nu are legatura cu subiectul.
Daca nu reusesti sa iti indeplinesti un vis pe care l-ai ingropat cu mult timp in urma, si care a fost dezgropat de altii inseamna ca:
a)nu esti suficient de puternic pentru a reusi?
b)nu este scris in destinul tau?
c)nu ai reusit sa rezolvi ecuatia care statea la baza indeplinirii acestui vis?
d)te hranesti din tristetea pe care ti-a da neindeplinirea acestiu vis?
e)nu crezi cu adevarat si realizarea visului respectiv si astfel nu valorifici 100% calitatile proprii?
f)astrele iti sunt potrivnice?
g)iti este mai usor sa renunti decat sa lupti?
Putem oare reusi fara ajutorul celorlalti?
Recunosc ca pana in prezent am benficiat de mult ajutor din partea celorlalti si ca fara ei nu as fi ajuns unde sunt in prezent. Eu am facut partea mea (am muncit, am fost constincioasa, etc.) iar ceilalti mi-au deschis anumite usi ce au generat oportunitati.
Acum sunt singura intr-o lupta ce pare irealista si in care simt ca nu am sustinere astrala. Nimic nu se leaga, drumurile si toate incercarile mele sunt blocate, si culmea ca sunt peste.
O zi buna. Cata.
Pot fi toate si chiar simultan.
Am primit de multe ori aceasta intrebare – fac totul ca la carte si totusi visul nu se realizeaza, nu materializez.
Aici discutia trebuie dusa pe 3 fronturi
- cat de corect si reprezentativ pentru menirea ta este obiectivul propus (poate el e nematerializabil pt ca nu se isncrie in menirea ta , ba chiar incurca, caz in care sufletul poate baga bete in roate) – de invatat arta proprunerii obiectivelor corecte
- metodele de atingere a obiectivului sau de materilizare a dorintelor pot fi gresite – de invatat nesabotarea propriilro obiective si a propriului succes
- interactiunea cu un mediu ostil care poate bloca/ntarzia accesul la realizare – de invatat managerierea resurselor externe si cum sa-ti creezi mediul ideal de sustinere a propriilor vise
Toate acestea insa vor face parte dintr-un curs pe care l-am pregatit impreuna cu sotul meu. Detalii in curand. Pot sa spun acum doar ca toate secretele unei vieti de succes vor fi la indemana cursantilor.
Datele astrologice NICIODATA nu te vor opri sa te realizezi,sa iti implinesti menirea. Ele iti spun unde esti sensibil si cum sa-ti gestionezi sensibilitatile sau slabiciunile, cum sa ti le educi sau cum sa nu ti le suprasoliciti. Urmand acestea poti sa iti atingi propriul varf. Esecul apare cand nu te cunosti si te pui pe o cale gresita, cand nu iti cunosti darurile si deci te lipsesti de principalele instrumente de realizare sau cand nu accepti tipul de realizare careia i-ai fost “distribuit” si te “aloci” unui tip de existenta straina de tine – dar asta tot pentru ca nu iti cunosti abilitatile si caracterul.
Va multumesc pentru raspuns. Sunt situatii in care totul se leaga, si situatii in care oricat te-ai agita totul este inzadar.
A fost o perioada cand totul parea pierdut, iar apoi ca prin minune persoana de la care nu mai speram sa zica da, a spus da. Am crezut ca mi-am descoperit destinul-lucrurile pareau sa prinda contur. Ulterior la scurt timp un nor negru a acoperit soarele si de atunci nu a mai plecat. Poate ca pretentiile mele au fost mult prea mari, ceea ce a determinat aparitia acelui nor, iar DA ulterior s-a transformat in NUUUUUUUU.
Am simtit ca mi-a fost permis sa am parte de aceasta experienta (cineva mi-a deschis usa)ca apoi sa imi spuna -pana aici.Dintr-un motiv, pe care nu il stiu trebuia sa cobor din autobuzul care credeam ca o sa ma duca la destinatia dorita. De atunci sunt ca o corabie care plutesc in deriva.
Poate Dumnezeu nu crede ca merit sa fiu ajutata.Poate nu merit sa fiu fericita.
Va multumesc.
DA AI MARE DREPTATE ACOPERISUL COMUN TINE DE VIATA CONJUGALA DE CARE MULTI AR DORI SA SCAPE,PRECUM O PASARE DIN COLIVIE.
AI MARE DREPTATE,DAR AS DORI SA-TI CER O PARERE(UN SFAT)
vorbeati mai sus de relatie bolnavicioasa,asa a fost si relatia mea. Acum lucrurile stau mai bine,adica primesc de la el ceea ce-mi doream,dar cu ce pret? Ea l-a schimbat atat de mult,zicea ca se simtea cu ea ca la psiholog atunci cand vorbeau. Si ma doare ca nu eu am fost cea care l-a schimbat,ma doare ca a ales sa ramana cu mine dar ei ii pastreaza o memorie ca unei icoane,intelegand cat de mult a gresit fata de ea. A ales sa repare lucrurile prin uitare dar eu imi doresc de multe ori ca ei doi sa fi ramas impreuna ,astfel eliberandu-ma din aceasta relatie pe care eu o vad bolnavicioasa.As vrea sa plec dar nu am curaj datorita copiilor,il iubesc atat de mult!Sant eu oare captiva in acest cuplu? sa accept ce s-a intamplat si sa merg mai departe sau sa-mi fac curaj si sa plec pe un alt drum?
Draga Angy, imi pare rau sa aud ca treci prin o astfel de situatie. Cu siguranta, atunci cand ai intrat in aceasta relatie ti-ai pus toate sperantele ca va functiona minunat. Daca dai un pas inapoi si privesti putin lucrurile din afara,obiectiv,ce sfat i-ai da persoanei pe care o vezi in fata ta si care se chinuie in acea casnicie? Cred ca intai de toate trebuie sa ai grija de sufletul tau(pt ca intai de toate suntem suflete trimise de Dumnezeu pe pamant, si de abia apoi suntem niste corpuri fizice) sa il ajuti sa se ridice si sa continue pe drumul sau. Gandeste-te ca sufletul tau nu merita jumatati de masura, nu se merita sa acumulezi toata aceasta energie negativa venita din gandurile si faptele ce s-au petrecut in acest trio pe parcursul timpului. Eu as zice sa analizezi cu atentie tot ce ti s-a intamplat, sa constientizezi ce lectie trebuie sa inveti din fiecare situatie de viata, sa ierti ceea ce ti s-a intamplat, dar sa te rupi de el pentru a-i putea oferi sufletului tau ceea ce merita cu adevarat. Eu zic ca meriti sa fii respectata, sa ti se dea valoarea cuvenita, meriti ca dragii tai copii sa te vada o mama demna, puternica. In acelasi spirit ii vei creste si pe ei,vei fii exemplul lor (tu alegi daca unul bun sau nu).Il iubesti mult, dar aceasta iubirea i-o poti pastra in inima si fara sa accepti excapadele sale si fara sa te gandesti in fiecare zi cat de mica si putin importanta esti in comparatie cu ea( nu spun ca asa esti, ci doar ca asa te vezi tu).Nu cred ca avem dreptul sa ne facem singur rau si cu atat mai mult, sa le permitem altora, nu este drept fata de divinitate. E ca si cum ai primi un dar pretios (in acest caz viata noastra) dar l-am uita prafuit intr-un colt sau i-am lasa pe altii sa il rupa, sa scrie pe el orice si eventual sa il si arunce la gunoi.
Ai spus ca ai fi preferat sa ramana cu ea. Probabil consideri ca era cel mai simplu lucru pentru linistea ta si asta pentru ca iti e frica sa iti asumi raspunderea pentru o eventuala despartire.
Nu trebuie sa astepti acordul celorlalti, nici sa vrei sa intri intr-un tipar (casnicie fericita ce trece peste orice obstacol si dainuie pe vecie), ci cred ca trebuie sa iti gasesti linistea interioara, echilibrul; trebuie sa simti ca esti in deplina armonie cu tine, ca stii ce vrei,te cunosti si stii ce te face implinita. Analizeaza totul in amanunt,inclusiv persoana ta si intreaba-te daca ceea ce faci zi de zi este in echilibru cu ceea ce iti doresti de fapt? Cand suntem implicati intr-o situatie ni se pare ca este cea mai mare problema de pe pamant. Revin cu intrebarea de la inceput, daca i s-ar intampla altcuiva toata povestea aceasta, ce sfat i-ai da in mod obiectiv?
Sper sa se rezolve toate cu timpul si sa gasesti raspunsurile de care ai nevoie si mai ales sa te regasesti pe tine.
Toate cele bune iti doresc,
Monica
iti multumesc draga Monica pt rabdarea pe care ai avut-o pt a-mi citi scrisoarea si iti multumesc pt raspuns,am plans cand l-am citit. Modul tau de gandire este cel pe care incerc sa mi-l asum si eu.Si chiar el m-a facut sa inteleg ca m-am umilit acceptand toate aventurile lui,eu crezand despre mine ca sunt iertatoare,el caracterizandu-ma ca fiind o persoana umila.Si i-am zis ca nu pot sa mai fac asta,ca o sa plec din nou acasa,mai ales ca aici nu pot lucra,stau doar cu copiii si simt ca viata mea sta in loc acum doar pt el.Dar nu am avut curajul sa-i zic ca as vrea sa luam o pauza,cu toate ca asta simt.Iar raspunsul la intrebarea ta e ca privind din afara sfatul meu ar fi fara sa stau prea mult pe ganduri: PLEACA DAR FARA RESENTIMENTE,regasestete pe tine!Iti multumesc inca o data,Monica.
Angy, tot ce ti-au spus prietenii tai de aici te poate ajuta. Multe dintre cele scrise de ei ti le-as fi spus si eu. Sfaturile si observatiile te pot ajuta chiar daca sunt contradictorii. Ideea nu este sa alegi ceva sau sa dai cuiva dreptate ci sa vezi global, din mai multe perspective situatia ta.
Este clar ca esti profund atasata de sotul tau. Si el de familia voastra. Langa care el a decis sa ramana. Cu regretele lui cu tot. Halal ramanere… Daca va continua regretand va face viata voastra de nesuportat. Dar daca va accepta alegerea si darurile oferite de casnicia si familia voastra atunci va putea fi fericit.
Nu abandona acum. Invata sa intelegi ce se petrece. Ai o buna observatie a situatiei, ai profunzime si sensibilitate, iertare si finete in perceptie. Asta te ajuta sa ierti pe cel ce a gresit, sa vezi sufletul celui ce pare sa fie vinovat, sa tratezi pe cel ce pare sa-ti atace familia ca pe o fiinta umana in cautarea propriei fericiri. Este un lucru rar. O calitate uriasa, nu o slabiciune. Numai cei foarte puternici pot fi iertatori, compasivi, egali in afectiune. Iar bucuria si multumirea lor vine nu atat din imbratiasarea cuiva cat din fericirea de a sti ca au creat in jurul lor un spatiu binefacator pentru cei dragi.
Sotul tau a ales. Onoreaza-i alegerea. Nu te indoi de ea pana cand el singur nu se va indoi de sine. Pana atunci sustine-l in alegere. Este una curajoasa pentru un barbat in situatia lui. A avut de luptat cu tentatii mari. Din fericire sufletul lui a intuit ca dincolo de ele nu este atat de multa sensibilitate si profunzime in viata lui alaturi de altcineva si ca ce are acum in familie este mai important si mai reprezentativ pentru nevoile lui sufletesti – barbatii, din motive enigmatice, adesea, nu se casatoresc nici cu cea mai buna amanta nici cu cel mai bun psiholog – oare de ce?….)
Un barbat invata in timp sa iubeasca femeia dincolo de invelisul ei. Pe tine incearca sa te iubeasca astfel. Ajuta-l sa te descopere sustinatoare, calma, sigura pe sine, intreprinzatoare, eficienta, matura. Aici poti concura cu oricine. Pentru ca esti langa el si aceste calitati le poti face mai vizibile decat oricine.
Poate inca nu e un bun iubit sau sot. Dar daca este un bun tata lauda-l pentru asta. Lauda-l pentru ce face bine. Incurajeaza-l pe acest drum pe care l-a ales inca o data:familia. Nu-l impinge sa compare sau sa regrete sau sa explice de ce a ales astfel. Doar sustine-l. Stiu ca si tu ai nevoie de iubire. Dar se pare ca structura este una dedicativa si suportiva. Iti face bine sa ii stii pe cei din jur bine. Mult mai bine decat sa rupi o legatura care poate ar mai fi avut sanse. Nu-ti spun asta ca sa te indoiesti de valabilitatea unei despartiri sau a apucarii unui drum pe cont propriu. Eu vorbesc de relatie. Iar relatia poate sa existe chiar daca oamenii isi suma o realizare sociala independenta, chiar daca au servicii sau firme pe cont propriul.
Noi femeile punem altfel pret pe demnitate si pe spiritul de onoare fata de un barbat care le pretuieste deosebit, excesiv uneori. Si asta pentru ca pentru femei ele au alte conotatii. Cand esti purtatoare si nascatoare de prunci demnitatea personala se lasa devansata de daruire si smerenie – preferi sa-ti cultivi capacitatea de a salva viata copilului si mai putin demnitatea ta. De aceea femeia se poate smeri fara detrimentari ale orgoliului ei mult mai elastic. In schimb un barbat…. Pentru un barbat onoarea conteaza. O are in sange, indiferent cum se poarta curent.
Cand un barbat ramane langa familie e un gest de onoare si asteapta sa fie apreciat pentru asta. Isi tine primul cuvant dat – cand si-a asumat protejarea sotiei si a copiilor, ocrotirea familiei.
Pentru un barbat inseamna enorm ca o femeie sa valorizeze acest lucru – in limbajul lui inseamna ca il respecta, ca intelege ce a facut, ca pretuieste gestul sau. Insa de cele mai multe ori femeile nu pretuiesc atat ce vine din onoare cat ce vine din iubire. Dar la un barbat onoarea este o expresie eminamente masculina a iubirii. Si asta intelegem noi mai greu.
De aceea este important sa fie inteles si celebrat pentru acest gest. Care nu-i va creste trufia pentru ca de fapt ii subliniaza o virtute si nu o pornire temperamentala.
Recunoaste-i importanta alegerii. Stiu ca pentru tine nu e suficient sa ramana langa familie (dar pentru copii tai poate ca este). Pentru tine important este sa te iubeasca. Dar ramanerea langa familie este o forma de iubire pentru el. Insuficienta pentru tine, poate . Invata macar sa o onorezi pe intelesul lui.
Nu pleca de langa el acum cand are mai mare nevoie de prezenta voastra (si cand inca nu esti pregatita sa iti asumi impacata despartirea), sa vada mereu oamenii pe care i-a ales. Asa va invata mai repede si mai profund iubirea. Dar poarta-te cu el pastrandu-ti demnitatea. Fa-l sa inteleaga ca a meritat sa fie alaturi de tine. Fa-l sa te respecte pebntru ceea ce esti ca persoana. Inspira-i iubirea. Nu copiind alte femei. Ci fiind tu in cea mai stralucitoare si puternica varianta a ta. Intelege ca pentru un barbat iubirea se traduce in alti termeni. Da, fa-l sa inteleaga ca a meritat. Apreciaza-l. Subliniaza-i virtutile si arata-i ca esti puternica si sigura de tine. Acum are nevoie de confirmarea faptului ca a facut bine. Intareste-i alegerea si bucurati-va de familia voastra!
Va multumesc doamna Camelia pt raspunsul dumneavoastra;il asteptam!M-ati ajutat foarte mult sa-mi mai pun gandurile in ordine.E minunat ceea ce faceti dumneavoastra aici!Multa sanatate si iubire va doresc!
Salut!Numele meu este Angela si am intrat intamplator pe acest blog,atrasa fiind de titlul articolului”Ostatici in cuplul conjugal”.O problema pe care am intalnit-o la multe cupluri pe care le cunosc,chiar si la parintii mei si pe care simt ca o traiesc si eu chiar acum.Si totul pleaca de la relatia sexuala,parerea mea.Sper sa aveti rabdare sa cititi povestea mea si sa ma ajutati sa imi gasesc raspunsul la intrebarea :Sant eu oare ostatica in cuplul conjugal? Am 35 de ani iar povestea mea de dragoste a inceput acum 18 ani.Eu aveam 17 ani ,iar el 18.De la inceput am simtit ca el ma iubeste mai putin decat il iubeam eu,dar speram ca se v-a schimba asta.Cred ca din motivul asta,dar si pt ca eram prea tineri i-am iertat de multe ori aventurile ocazionale pe care le mai avea cu alte fete.Sigur ca de multe ori ma suparam dar nu faceam vreodata vreo scena,preferam sa-l ascult apoi faceam pe suparata iar in momentele cand isi cerea iertare simteam ca ma iubeste mai mult.Explicatiile lui erau tot timpul ceva de genul :-Stii eu nu am vrut,ea a tras de mine!Si uite asa au trecut 17 ani ,timp in care ne-am casatorit,am facut doi copii frumosi,un baiat de 7 ani si o fetita de 2 ani si jumatate.In urma cu 7 ani am plecat impreuna afara din tara pt ca acolo i se oferise altceva de munca,pana atunci noi muncind impreuna in acelasi loc.Baietelul abia se nascuse,avea o luna,cand a inceput munca in noul loc.Am petrecut 2 ani frumosi acolo,totul era nou:munca,viata alaturi de bebelusul nostru.Dar dupa 2 ani am decis de comun acord ca eu sa plec cu baiatul acasa si peste cateva luni sa se intoarca in tara si el.Dar lucrurile nu au stat asa,lui a inceput sa ii placa tot mai mult munca pe care o facea,si nu se mai putea hotari sa plece chiar daca nu castiga banii pe masura muncii lui.Si uite asa au trecut mai mult de 4 ani asteptand sa se hotarasca sa ramana acasa.Ne vedeam la 2 sau 3 luni cate cel mult 10 zile,si imi era atat de dor de el tot timpul si nu stiam ce sa fac sa-l conving sa ramana.El nu vroia sa renunte in primul rand din orgoliu ca nu realizase multe pe plan material ba chiar ma acuza ca banii nu ii gestionez eu bine,si din cauza asta eram mai tot timpul morocanoasa,incepuse sa nu imi mai povesteasca multe despre viata lui,zicea ca eu nu stiu sa-l ascult.Intre timp am ramas din nou insarcinata,s-a nascut si fetita dar a situatia era aceiasi:venea,pleca si nu mai vorbea decat de munca lui.Dupa un an de la plecarea mea de acolo am aflat ca demult nu mai are la munca un secretar,asa cum stiam eu, ci o secretara si ca uite ce frumoasa e ,si mi-a aratat poza ei.Am fost surprinsa ca mi-a ascuns asta 1 an dar nici nu m-am gandit ca ar putea fi ceva intre ei,aveam impresia ca se maturizase in privinta asta,mai ales ca avea un copil pe care il iubea.Si nu am crezut decat ca sunt doar prieteni, asa cum imi spusese,pana anul trecut cand am vazut ca in casuta lui de mesenger au aparut niste ciudate combinatii intre numele lui si al ei,apoi niste poze cu ea,la cateva zile niste poze impreuna,la birou bineinteles ca prietenii.Nimic deosebit a zis si el cand l-am intrebat,ca doar el facea poze cu orice coleg.Cand venea acasa il suna foarte mult,pe tel meu ca pe al lui il tinea inchis,iar eu din bun simt nu raspundeam si il credeam cand spunea ca o pune patronul fabricii la care lucra sa sune,pt a-l grabi sa se intoarca la munca.Pana intr-o zi cand am decis sa raspund eu si sa o intreb ce e cu pozele de pe mesenger.Respuns:-Este iubitul meu de 3 ani si vrem sa ne casatorim!…Nu imi venea sa cred ca ar putea sa faca asa ceva!Dar facuse si a recunoscut tot in maniera lui : eu nu am vrut decat sex dar ea s-a indragostit de mine si acum vrea sa se omoare pt ca nu vreau sa raman cu ea.Am acceptat si asta ,el a spus ca nu s-a gandit niciodata sa ma paraseasca dar era prea singur acolo si s-a folosit de ea.A trecut jumatate de an de atunci,acum eu am venit din nou aici,la el,cu copiii si ar trebui sa fie bine dar nu e.De atunci vorbim mult despre asta,a recunoscut ca a iubit-o,ca a gasit la ea ceea ce nu aveam eu.Si ce nu aveam eu?Pe langa multe calitati pe care mi le-a enumerat la ea mi-a povestit modul in care era ea dispusa sa faca dragoste si anume era spontana,de multe ori ea inchidea usa biroului si nu-i pasa de faptul ca oricand putea veni cineva sa-i caute,noaptea dupa ce termina el odata ea era cea care il incalzea pt inca o partida si inca o partida,iar pt perioadele cand ea avea menstruatie ii spusese sa nu faca nimic singur,sa vina la ea.Eu nu am fost niciodata atat de iubareata cum a fost ea cu el,nu pt ca nu as fi vrut dar asteptam de la el tot timpul un preludiu mai lung,mai multa atentie cum ar fi mici surprize,flori si ma inchideam atunci cand vedeam ca nu primesc ce-mi doresc cu toate ca ii spuneam dar nu ma auzea,mai ales in ultimul timp cand credeam ca nu ne iubeste indeajuns de nu vrea sa vina acasa si in felul asta nici relatia sexuala nu era stralucita dar eu credeam ca eu sunt nemultumita si cand mi-a spus ca si el era nemultumit, mai ales dupa ce am avut primul copil mai mult el tragea de mine,am fost surprinsa si am recunoscut ca a avut cu ce sa-l faca colega lui sa se indragosteasca de ea. Problema e ca a iubit-o dar mintit-o si i-a promis multe,dar m-a ales pe mine.A inceput sa-i para rau de ce i-a facut ei mai mult decat ce mi-a facut mie.Noi ne-am schimbat acum si vorbim foarte mult unul cu altul,fac dragoste cu el fara resentimente si e bine.Avem acum o relatie perfecta pot sa zic,dar ce a facut el parca nu se sterge.Acea fata a fost data afara de la locul de munca pt ca vroia sa se omoare,el spunandu-i ca nu poate fi cu ea pt ca ca are copii,am vazut un film in care ii spunea ca o iubeste,mie mi-a zis ca ea a fost pt el tot ce si-a dorit de la o femeie dar m-a ales totusi pe mine,ca ea a fost aurul si eu sunt argintul si a zis ca daca nu eram eu ar fi ramas cu ea.Faptul ca i-am iertat asa multe mi-a luat din personalitate si ma simt de multe ori umila in fata lui.Sunt foarte confuza acum! De multe ori zic ca nu am avut o reactie pe masura si ca m-am umilit acceptand aceasta poveste.As vrea tare mult sa aud parerea dumneavoastra .Eu sunt nascuta pe 23 august 1974 iar sotul pe 16 septembrie 1973.
Angy, din povestea ta eu inteleg ca ti-ai cam facut-o cu mana ta! La ce te asteptai, lasand un barbat singur, in strainatate, fara suportul si dragostea familiei lui! La recunostinta vesnica si osanale? Esti norocoasa, ar trebui sa ii multumesti lui Dumnezeu ca sotul tau s-a intors la tine! In povestea ta, victima este domnisoara secretara, nicidecum tu! Ea a investit timp, sentimente si sperante in relatia cu sotul tau, si probabil multa munca si credinta! Au trecut vremurile in care amanta era o femeie intretinuta, acum amanta e o femeie care munceste pentru un barbat care ii este sef si presteaza gratis si servicii sexuala in aceeasi bani! Este un model foarte des intalnit in viata de zi cu zi si blamat ipocrit de toate partile implicate,precum si de societate, caruia un barbat nu prea ii poate rezista, plus ca acest model ii da o oarecare putere sociala, un barbat cu amanata e vazut mai bine la slujba si de sefi, si de subalterni, in mod tacit, bineinteles. Trist, dar adevarat! Poate va veni vremea cand femeile se vor aprecia pe ele insele, cand isi vor regasi demnitatea si puterea interioara! Pana atunci, bucura-te ca familia ta a rezistat aceste incercari si incearca sa faci viata frumoasa tie si familiei tale. Resentimentele si reprosurile sunt tardive si dauneaza grav sanatatii mentale.
Iti multumescsi tie Simon pt raspuns.Daca la raspunsul Monicai am plans la al tau am zambit pt ca multe din parerile tale le are si sotul meu,sunt tentata sa zic ca sunteti barbati si ganditi la fel.Dar stiu ca nu e asa,e doar un alt punct de vedere cu care cateodata sunt si eu de acord.De cand am aflat care sunt adevaratele lui sentimente pt ea,spun sunt pt ca nu cred ca a uitat-o,am trecut prin diferite stari,cand gelozie ,cand recunostinta ca s-a intors la mine,cand compasiune pt suferinta ei,cand umilinta ca accept asta,pt ca stiu ca acum erau impreuna daca eu renuntam la el. Si sunt de acord ca ea e victima aici dar cu mine cum ramane?In ultimii 4 ani viata mea ar fi fost alta daca el imi spunea ce il deranjeaza la mine,daca renunta la orgolii si nu mai pleca de acasa pt noi nemaifiind posibil sa venim nici macar intr-o vacanta la el,tocmai cand copiii erau f mici am ramas singura si el zicea ca facem sacrificii. Putea sa aiba multe aventuri in timpul asta dar nu o singura femeie care i-a fost ca si o sotie. Spunea OSHO ca ar trebui sa ne iubim partenerii in asa fel incat daca o alta femeie il face fericit pe iubitul meu,sa fiu si eu fericita. I-am citit asta sotului meu si bineanteles ca a fost de acord. Dar voi barbatii a-ti putea fi fericiti in aceste conditii? Eu chiar am vorbit si cu EA si i-am zis ca-mi pare rau pt ce i s-a intamplat si ca stiu cat de mult l-a facut fericit pe EL, dar m-am simtit umilita apoi ca am facut asta.Si apoi nu e placut sa ti se zica ca esti de o calitate mai putin buna.Criticile pot fi constructive dar cand vin de la persoana iubita… Mai e ceva ce nu stiam si anume ca pt un barbat, e o mandrie sa aiba o amanta!La asta nu ma gandisem! Am si eu o intrebare pt tine: Ai trecut sau treci prin ceva asemanator? Vorbesti ca “de-acolo”! Va multumesc inca odata pt raspunsurile voastre,e prima oara cand vorbesc despre problemele mele cu cineva necunoscut si e minunat. Ma simt deja mai bine!
Dragalasa Angy,
. Bucura-te de ce-ti ofera viata, bucura-te de relatia ta cu sotul tau, bucura-te ca nu ai un job si-ti poti vedea copii cum cresc si iti poti astepta sotul acasa linistita, impacata si senina. Nu lasa ca lucruri din trecut sa-ti macine gandurile si sa-ti intunece sufletul. Ce a fost a fost si nu poti schimba, dar intelegand poti trai mai frumos, fiind mai vigilenta, mai atenta la viata, la oameni, la semnalele pe care ei ti le transmit, pentru ca, iarta-ma ca-ti spun, daca tu nu ai observat si nu te-ai prins ce se intampla cu sotul tau, avand atatea indicii, insemna ori ca nu te-a interesat relatia ta cu el, ori ca aveai alte interese 
. Curaj! Invata din ce ti s-a intamplat, iarta (si pe tine iarta-te, iarta-l si pe el, iart-o si pe celalta femeie) si vezi ce e de facut de acum incolo! Intamplarea asta ar trebui sa-ti creasca stima pentru tine, doar esti “aleasa”, si increderea in tine ca om si ca femeie, nicedecum sa te tarasca in nesfarsite dileme si false probleme. Simplifica-ti viata, nu o complica inutil!
Vorbele sunt vorbe, dar faptele vorbesc! Daca un barbat vrea sa traiasca cu o femeie, pleaca pur si simplu si traieste cu ea. Sotul tau s-a intors la tine, deci orice ar spune e egal cu zero barat! El te-a ales pe tine. Punct. Pleaca de la realitatea “care este”
@Simon….
Am o parere destul de diferita de a ta, nu te contrazic si nu te atac, ci vreau doar sa imi argumentez parerea, respectand in acelasi timp pctul tau de vedere.
Din ce am invatat eu pana acum de la viata si din felul in care vad lucrurile pot spune ca uneori exista alte motive in spatele gesturilor noastre decat cele pe care le sustinem ca fiind motive. Gandeste-te la persoana care nu isi paraseste partenerul(indiferent de care gen vorbim) datorita copiilor,pozitiei sociale, sigurantei etc. Gandeste-te la cei care renunta la o iubire pt a inceta certurile cu parintii sau cu un alt partener. Sunt situatii in viata cand renunti la o iubire, toti cred ca ai uitat-o dar o porti in suflet. Si iti aduci aminte de ea poate in momentul cand faci dragoste cu partenerul si involuntar iti vin in minte alte imagini si iti doresti sa fie altcineva acolo. Sau ai o problema pe suflet si o spui partenerului,dar stii ca de fapt ai fi vrut sa te asculte altcineva.
Ce vreau sa spun este ca faptul ca Angy (sau oricare alta persoana care este intr-o astfel de situatie) a fost “aleasa” nu garanteaza ca sufletul este 100% langa ea.
Un vers dintr-o melodie foarte trista dar adevarata spune cam asa….”Cine m-ar iubi nu te poate inlocui.”
Pentru ca tabloul teoriei mele sa fie cat mai complet…reciteste cateva dintre gandurile lui Angy pe care le-am selectat din ceea ce ne-a impartasit ea.
Parerea mea nu poate fi generalizata si nici nu pretind asta,nu consider ca este perfect adevarata pentru fiecare persoana,recunosc ca este subiectiva si incarcata de sentimente puternice (pentru ca stiu persoane apropiate care au stat cu cineva dar gandul si inima erau in alta parte), dar eu cred cu tarie in credintele mele.
* Ea l-a schimbat atat de mult,zicea ca se simtea cu ea ca la psiholog atunci cand vorbeau
* a ales sa ramana cu mine dar ei ii pastreaza o memorie ca unei icoane,intelegand cat de mult a gresit fata de ea.
* A ales sa repare lucrurile prin uitare
* a recunoscut ca a iubit-o,ca a gasit la ea ceea ce nu aveam eu.
* A inceput sa-i para rau de ce i-a facut ei mai mult decat ce mi-a facut mie
* el spunandu-i ca nu poate fi cu ea pt ca ca are copii
* mi-a zis ca ea a fost pt el tot ce si-a dorit de la o femeie dar m-a ales totusi pe mine,ca ea a fost aurul si eu sunt argintul si a zis ca daca nu eram eu ar fi ramas cu ea.
Dragalasa Monica,
Si tu si Angy, vedeti viata de dupa o perdea roz cu floricele de plastic. E o vorba: un barbat destept f*** si se muta! Ca pe urma brodeaza floricele sa iasa el bine din poveste e partea a doua!
Eu nu ma simt”aleasa” ci doar cea care eram deja acolo si nu mai avea ce face.Oricum pentru mine tot romantismul relatiei a disparut,eu ii pot canta lui :Si nu uita,Ca-n viata mea,Esti prima iubire si ultima; pt ca a fost si este singurul barbat din viata mea; dar el? Ce romantism,ce loialitate! Eu nu cred ca barbatii nu pot fi capabili de astfel de sentimente. Eu credeam ca exista oameni si oameni,nu barbati si femei. Iti multumesc pt interesul pe care l-ai avut pt povestea mea,si iti multumesc pt sfaturile date, chiar daca eu gandesc mai mult ca Monica si tu ai multa dreptate.
Preagingasa Angy,
Te rog incearca sa nu mai canti cantecele altora! Gaseste-ti propria voce si canta-ti cantecul tau. Si cand il gasesti, canta-l pentru tine, nu-i mai canta cantece sotului tau, facandu-i declaratii sforaitoare pe care nu le apreciaza pentru ca nu le intelege, si de care rade infundat! Afla cum gandesc barbatii si invata-le limbajul, pentru a putea comunca cu ei! Naivitatea ta e delicioasa, dar ar fi bine sa cam termini cu ea, copilaria s-a terminat, e timpul sa te matiurizezi. Si pentru ca ai mult timp liber, ai putea citi cateva carti de dezvoltare personala, ai putea participa la un curs, eventual la cel pregatit de gazda noastra, Camelia Patrascanu. Fa ceva, orice, dar nu mai canta melodii de un romantism gretos si deloc constructiv! Copiii tai merita o mama puternica! Ofera-le-o!
Poate gresesc dar, de regula, pina ajungem sa avem centrul de greutate in interiorul nostru, si nu in afara noastra, pina ajungem sa ne dumirim ca in momentul in care dai voie ca exteriorul, fie oameni, obiecte etc. sa iti dicteze starile de bine, sau nu, pina realizam ca avem putere, ca oricare altul, si ca nu trebuie sa o cersim de la altii,,,,,,,,,, ehe, de obicei e cale destul de lunga si dureroasa. Impartasesc in totalitate ce spune Kiron, aici mai jos, si ce spune Camelia, mereu si mereu si merg si eu pe “drum”, la fel ca noi toti, primind de la Dumnezeu exact ce imi trebuie ca sa ma trezesc si sa apartin DOAR SURSEI. De acolo am venit, acolo ma intorc. Poate suna cam filosofic, dar asa e. Eu, in tot ce am trait, nu mi-am pus intrebari si nu l-am intrebat niciodata pe Dumenezu de ce se intimpla una sau alta. Si nici nu I-am cerut sfatul daca e bine pentru mine intr-o parte sau in cealalata. Si nici pe mine nu m-am luat in seama. Sufletul meu, bob cit o gamalie in interiorul meu, ma avertiza mereu, dar n-am tinut cont. Am inhibat tot. Acest CEVA din interiorul nostru totdeauna ne avertizeaza. Ne face sa ne simtim cumva. Depinde de situatie, de intimplare. Daca ne luam in seama, daca ne oprim mai des si ne uitam, ne recunoastem noua insine ca nu intelegem sau nu pricepem si stam sa ascultam sau sa observam, daca ne punem intrebari si daca punem intrebari, daca avem curaj si nu sintem tematori si caldicei, se face lumina in jurul nostru. Si eu am proiectat pe altul, ce era NUMAI in capul meu. Saracu’ om, n-avea nici o vina si facea si el ce putea. In plus, cind a vazut ca are de unde lua, a luat fara mila. Am revenit in relatie, dupa un timp, dar am facut pe terapeutul. Abia acum imi dau seama. Ce acumulam pentru vindecarea mea, ii dadeam lui. Devenisem un fel de Wikipedia: ce nu stia , ce nu intelegea, ce nu avea chef sa faca, etc, etc, pocnea din degete si eu imi faceam datoria. Eram Crucea Rosie. Acum fac misto de mine, dar ce amar e! Insa, totul este cu rost. Unii invata si urca treptele intr-un fel, altii in alt fel. Dar discursul asta, il am acum. Dupa ani intregi de zbucium. Dupa ce am trecut, cum bine povestea Kiron, si prin Iad si prin Rai. Ce bine ca sintem toti, UNUL! Acum, ii intreb pe toti prietenii de aici: are cineva “Portile perceptiei” a lui Aldoux Huxley? In engleza, cartea cred ca se numeste “Doors of perception”. Insa eu mi-o doresc in romaneste, tradusa bine, daca o are cineva. Multumesc, Camelia!
A aparut o carte extraordinara..
Se cheama “Scoala Zeilor”de Stefano E. D’Ana
“….Nimic nu e in afara ta….Ceea ce numesti ”lume” este doar un efect..Ceea ce numesti ”realitate” este materializarea ,imaginea in oglinda a visurilor si cosmarurilor tale….
Aspira la libertate,lasa disperarea in urma..Impune-ti un nou mod de a te simti pe tine insati. Cucereste-ti imensitatea interioara si galaxiile vor deveni granule de nisip…
…Cand nu te mai sprijini pe lucruri, oameni sau bunuri pentru a te face fericit, iti permiti tie insati sa fii fericit oricand alegi. Asa esti in stare sa transformi dependenta inconstienta intr-o alegere constienta…”
Am ales cateva citate pentru a va trezi interesul…:)
Vrei ca relatia sa mearga, insa partenerul crede ca este timpul sa puneti punct. Ramai cu sufletul facut franjuri in timp ce el nici nu mai isi aduce aminte numele tau. Vine o zi cand el te vrea inapoi. Tu mereu l-ai vrut si ai tanjit ca intr-o zi sa va impacati. Nu ai pe nimeni in viata ta, esti singura, tista si totusi nu ai uita ca te-a facut sa suferi.
Sa treci peste orgoliu si sa speri ca lucrurile o sa mearga de data asta?
Sa ii razi in fata spunand ca el nu a insemnat nimic pentru tine, mintind fireste?
De ce ar trebui sa ne intoarcem intr-o relatie bolnavicioasa? Doar pentru ca l-am pus pe un piedestal si ne-am pus atatea sperante in relatia asta si consideram ca el este raspunsul la toate problemele noastre?
De ce da? De ce nu?
Iara.
1. De ce ar trebui sa ne intoarcem intr-o relatie bolnavicioasa?
Am putea sa ne intoarcem doar daca vrem sa fim terapeutii sau infirmierii sau “mantaua de ploaie” a celuilalt.
Cand se revine cu cainta sincera ar trebui sa existe, deopotriva, iubirea si respectul necesare de a nu se pretinde o capitulare neconditionata si fara explicatii/discutii, sub pretextul ca ce a fost a fost. Aici se face confunzia intre
- situatia nerecomandabila de a trai in trecut sau de a te lasa conditionat de trecut raportandu-te cu teama la vechea experienta
- si cea in care vrei sa afli cum a interpretat faptele si situatia cel care te-a ranit iar acum se asteapta la reluarea relatiei – trebuie sa stii cu cine reiei relatia: cu cel de atunci, care a ranit si se dumireste intr-un tarziu cum sta treaba cu cuplurile astea sau cu cel de acum care e mai intelept sau…. cine zice ca este? (nu cine promite sa fie).
2. Tu mereu l-ai vrut si ai tanjit ca intr-o zi sa va impacati.
Pe cine ai vrut? Pe cel iubit (care poate a fost mai mult versiunea lui din capul si inim ta) sau pe cel care a iubit in felul lui si a parasit? E important pe cine doreai inapoi, pentru ca este posibil ca acel om sa nu fi existat decat in perceptia ta, in povestea ta de dragoste nu si in viata lui. Este normal sa ne vedem diferit. Dar undeva imaginile astea ar trebui sa se intalneasca si sa se suprapuna. Daca eu te vad generos si tu esti egoist nu o sa sesizez cand imi iei timpul sau energia, cand tii doar pentru tine timpul tau liber, prietenii tai, pasiunile si visele tale, viitorul tau si nu le impartasesti cu mine. Si pentru ca nu sesizez asta, dupa ce ne despartim o sa sper sa ma impac cu iubitul meu care era asa cum il vedeam eu. Dar cel care vine la impacare cine este? Si eu pe cine mai vad? Tot fantoma celui care nu exista?
Nu e nici o problema daca il vezi asa cum este si iti asumi relatia asa cum este. Te risti dar macar stii ca o faci si cu cine. Problema apare cand tu crezi ca relatia are viitor iar el, fara semnale prealabile (discutii, plangeri) iti anunta despartirea. E clar ca acolo au fost 2 perceptii mult diferite despre relatie. SI ca nu s-a discutat despre cum vede fiecare relatia (fara multe filosfii) si ce vrea fiecare de la relatie, cu ce contribuie si ce viitor doreste de la relatie. Astfel de discutii nu sunt angajamente, sunt expuneri, prezentari de stare sufleteasca si de intentie. Atat. SI n-ar trebui sa fie prea complicat sa se discute despre ce inseamna relatia pentru fiecare. O astfel de discutie poate fi afectuoasa dar n-are nimic din romantismul siropos de care se tem barbatii, sau din presiunea unor angajamente de care fug barbatii. O astfel de discutie consta, de fapt, in prezentarea 2 imagini, din acel moment, despre iubire si relatie in general si despre acea relatie, in special.
3. Sa treci peste orgoliu si sa speri ca lucrurile o sa mearga de data asta?
Sa treci peste orgoliu si sa speri intr-un bine viitor nu ajuta cu nimic daca nu se lamuresc motivele despartirii, imaginea personala despre iubire si despre relatia prezenta, chiar si despre relatiile trecute daca ele au lasat urme sau au determinat actualul comportament in cuplu. Aici e de spus un lucru.
Cand intri intr-o relatie e bine sa afli care au fost experientele sentimentale marcante ale partenerului/ei. Nu pentru amanunte picante sau pentru a te stradui sa eviti toate capcanele vechii relatii ci pentru a sti motivul despartirii, cauza unor probleme, felul in care au fost ele asimilate, ce urme au lasat. Pentru ca toate acestea vor exista in casa cuplului vostru. Si trebuie as stiti ce faceti cu acesti saci – ii dati afara sau ii sortati?
De exemplu, daca intri intr-o relatie cu un barbat care a fost inselat te intereseaza nu detaliile cazului ci cum a integrat el experienta, ce l-a ranit de fapt, cum a trecut peste, cu ce concluzie. Pentru ca altfel te poti trezi ca a dezvoltat o neincredere in femei ori nerespect pentru ele sau ca vrea o relatie pentru a-si demonstra atractivitatea. Nu ar trebui sa fie nici o problema sa se vorbeasca despre propriile experiente marcante – cu discretie, discernamant si respect pentru interlocutor. In fond, numai asa se castiga increderea. Ca pasiunea ci iubirea oricum zburda pe acolo.
Inca de la inceput el nu a crezut in aceasta relatie si a incercat sa gaseasca motive sa isi demonstreze lui ca nu ar putea merge. Am ajuns in relatie datorita insistentelor mele. Eu am facut tot ce mi-a stat in putinta sa fiu pe placul lui, deoarece doream sa ajung la inima lui, sa il conving ca sunt minunata. Un alt motiv pentru care am vrut sa raman in relatia asta a fost – sa il schimb. Sa poata vedea lucrurile altfel, sa il fac sa vada lucrurile ca mine. M-am straduit atat de mult sa il conving ca sunt minunata ca in final sa ajung sa reusesc sa ma conving pe mine. Cred ca aceasta relatie era bolnavicioasa deoarece pe el il deranjau calitatiile mele, nu accepta ca femeia sa stie sau sa faca ceva mai bine decat el, ii placea sa fiu supusa sa stau in coltul meu si sa nu comentez prea mult, ii placea sa creada ca este cel mai tare si nu avea nevoie de cineva care sa ii stirbeasca ideea aceasta.
L-am parasit considerand ca merit ceva mai bun, insa apoi m-am simtit vinovata ca am renuntat asa usor si m-am intors. Nu am avut curajul necesar sa infrunt necunoscutul. La scurt timp el a horarat sa rupa relatia de teama ca o sa il parasesc. Ii place sa detina controlul si nu avea de hand sa lase o “pustuaica” sa ii faca figuri. Eu am 27 de ani el 35.
Va multumesc frumos pentru raspuns. Sper ca nu v-am furat prea multa energie cu problemele mele. Iara.
Faci si tu, ca majoritatea fetelor, greseala de a incerca sa fii pe placul celui cu care relationezi. Fii tu insati! Efortul de a face non stop pe placul altuia, precum si incercarea continua de a-l schimba pe celalat te secatuieste, te stoarce de energie si te debusoleaza; nu cladeste nimic! Asumati responsabilitatea de fi tu insati, accepta-l pe celalalt asa cum este, apoi vezi daca se poate lega o relatie. Daca merge, bucura-te cat merge, daca nu, ia o pauza, respira adanc si mergi mai departe. Bafta!
Simon – tu spui sa fiu eu insumi, insa oare noi nu suntem si in functie de cei din jurul nostru? In fiecare din noi exista ingeri si demoni. Persoanele din jurul nostru scot la iveala un inger sau poate un demon. Omul este o materie care este modelata in permanenta de evenimentele si persoanele din jurul sau. Sa iti dau un exemplu – Acelasi om, in aceeas perioada poate fi harnic, constincios, serios, etc – cat si puturos, delasator, neserios. Depinde care sunt asteptarile/cerintele celor din jurul sau, ce ii place sa faca,etc. Deci – Cum este acest om – harnic sau puturos, serios sau neserios, delasator sau constincios?
O zi buna. Iara.
Dragalasa Iara,
Daca inca nu ai aflat cine esti, de ti se pare asa dificil sa fii tu insati, mai ai un strop de rabdare, la 28 de ani, Saturn se reintoarce in pozitia in care era atunci cand te-ai nascut, si te ajuta el sa-ti afli centrul. Poate va pune o presiune excesiva pe tine, dar te va “comprima” suficient cat sa te centrezi pe tine in viata ta. Va veni sa te intrebe”: esti personajul principal in viata ta? Mai ai un pic sa cauti si sa afli singuara raspunsul sau te va forta viata, prin incercari si suferinta sa il gasesti. Bafta maxia!
Nu poti schimba pe nimeni si daca iti doresti sa o faci ,tu doresti -de fapt- alta persoana.
Nu ai destula iubire pentru propria -ti persoana si atat timp cat functionezi pe lipsuri, nu ai cum sa fii fericita(orice ar insemna aceasta).
Construieste-te, descopera-te, imbogateste-te interior ca abia apoi sa poti si darui..Armonizeaza-te cu Iubirea Universala care este infinita si abia atunci te anagjezi pe o cale normala. Nimic nu vine din exterior,de la altul.Tu ai tot .Tot ce vine la tine este o reactie la ceea ce esti tu.
Orientandu-te in sens invers, catre interiorul tau, obtii reactia exteriorului…Din pacate sistemele noastre de educatie au fost si sunt
eronate si ne-au orientat in sens gresit.
Dna Camelia, ma numesc Madalina, am raspuns si eu la acest articol in data de 26. februarie si astept insetata de la dvs un sfat, pentru ca dvs aveti darul de a lumina calea cuiva aflat in nevoie cu iubire si intelepciune.
Va multumesc anticipat.
Numai bine
Depinde din ce unghi privesti!Pe oricine, pe orice si…nu oricum! Depinde ce-ti doresti! Eu cred ca cea mai buna relatie functioneaza in momentul acordajului: A FI PE ACELEASI FRECVENTE! A vibra IMPREUNA, nu separat…si totul poate fi MINUNAT. Dar trebuie sa stii CUM. Nu-i usor, dar e posibil. SUCCES!
In cea mai importanta relatie din viata mea, exista niste aspecte extraordinare : Venusul meu conjunct cu Soarele lui ,iar Venusul lui conjunct cu Soarele meu, Luna mea cu Luna lui conjuncte ,Luna lui sextil cu Venusul meu, Marte al meu in trigon cu Marte al lui. Nodul Nord al meu cu Nodul Nord al lui aproape conjuncte ,Saturn al meu trigon cu Venusul lui,Saturn pe Saturn…
Din toate aceste aspecte poate reiesi o relatie apropoape perfecta…. in realitate am avut multe confruntari importante din care am iesit mai intelepti, mai puternici, ne-am cunoscut pe noi insine.
Cand renuntam de la prima ciocnire, ratam evolutia.
Am devenit pe rand gardieni si stapani,amorfi si milosi,respinsi si agreati ,magici sau condusi de frici,posesivi si altruisti. ….
Ceea ce este interesant este cum actioneaza Saturn pentru entitatea pe care am creat-o…Ne lasa sa gresim o perioada ,pana cand zice” Stop! N-ati asimilat lectia asta si cealalta si etc” si ne poarta inapoi blocand ….Daca ne-am asculta vocea interioara..
“…marturisirea abrupta, franca este dureroasa, dar ne repune in demnitate, chiar daca pare un gest de nepasare si neglijare a sentimentelor noastre. Macar suntem tratati ca oameni intregi si vii…”
Am procedat constant la marturisiri abrupte,am rupt si am reluat…insa din toata lupta am acumulat,caci evolutia nu vine decat exerimentand… Aspectele favorabile exista pentru ca aducandu-ne impreuna sa experimentam relationarea ,sa ne cautam pe noi insine si sa ne vindecam propriile suflete de tot felul de idei eronate, educatie rigida si falsa,datorii trecute ,de atat de plictisitorul si inutilul ”asa trebuie”.
Nu ne-am propus promisiuni, nu ne-am propus angajamente…limitari ..Desi harta compusa arata cuplu(Marte conjunct cu Venus in Casa 7), asta nu inseamna ca se si intampla… Am inteles ca fiecare a facut celuilalt un mare dar , acela de a-si descoperi calitatile si defectele, acela de a reusi sa functionam impreuna dar si separat.
Ceea ce am acumulat impreuna este integrat in fiecare dintre noi ,pentru ca fiecare in parte sa fie un intreg. Ceea ce am acumulat impreuna ca si energie ,s-a sedimentat si ne face sa functionam la fel ,independent unul de altul …
Desi esti tentat sa vezi conflictele care apar ca pe niste ”dusmani”,lucrurile stau exact invers. Ti se dau anumite situatii, persoane cu care sa iei contact o perioada mai mica sau mai mare de timp, relationand ca si cuplu sau nu , tocmai pentru a-ti dezvalui potentialul cu care esti dotat, sa te cunosti si intelegi . Si cand l-ai descoperit , unealta nu mai e necesara ,se termina misiunea celui care te-a ajutat.
A face cuplu nu este un scop in viata ,ci doar un mijloc si asta nu ne spune nimeni in scoala….
Majoritatea dintre noi avem ca tel a ne construi o familie . Nu este ceva gresit dar nu asta e scopul. Unii invata impreuna, altii separat ,ajutati o perioada mai mare sau mai mica de catre un ”partener”. Cand s-a realizat ”umplerea”,urmeaza alta etapa.. Inceperea unei alte etape o percepem ca pe ceva negativ ,sau am fost invatati sa o vedem asa si blamam faptul ca un om si-a terminat misiunea fata de noi…
Un ”dusman” este un prieten care-ti face un mare bine , obligandu-te sa experimentezi pentru a evolua.
Eu nu stiu daca suntem cuplu(in sensul clasic) si daca va fi pana la ”adanci batranete”, nici nu conteaza asta,nu asta este scopul.Acesta este doar mijlocul prin care ne cunoastem pe noi insine , sa ne desprindem de limitele ego-ului…
Cel mai mare dusman al nostru este ego-ul…Iar noi, de cele mai multe ori , nu facem decat sa-l hranim. Ego-ul nu ne lasa sa vedem ca noi toti suntem UNUL , ca suntem interconectati si ca orice ”rau” cu care ne confruntam arata de fapt o lipsa a noastra . Oricine vine si ne arata ca gresim ,este perceput ca si ”dusman”, cand realitatea este exact invers.
Relatiile scurte, tensionate,le consideram un mare rau si blamam, cand ar trebui sa multumim ca suntem ajutati …
Ca sa ajungem la relatii ”perfecte” ar trebui mai intai sa ne straduim noi insine sa ajungem macar pe drumul care duce la perfectiune .Din pacate functionam pe nevoi, suntem cersetori si obtinem nimic pentru ca asta proiectam in exterior: lipsa…
Daca am intelege ca putem intra intr-o relatie doar cand suntem incarcati de iubire( si nu inteleasa ca si sex) atunci am vedea numai oameni fericiti in jur.
Cat timp acest lucru nu este integrat in ceea ce suntem , nu functionam la parametri.
Vom ramane o lume nefericita atat timp cat realele valori nu sunt asimilate …
Kiron, splendid articol princare ne daruiesti parte din viata si cunoasterea ta! Iti multumesc din toata inima! In frazele tale imi regasesc atat de mult crezurile si experientele….
Felicitari si pentru cunostintele de astrologie, draga confrate!
Multumesc… Si eu te apreciez in mod deosebit… “Nimic nu e intamplator”
Tin sa va felicit pentru cea ce faceti pentru noi d-na Camelia,pentru parerile si sfaturile pe care ni le inpartasiti…insa am si eu o intrebare ce se intampla cu persoanele care in sufletul lor este alt cineva insa din respect pentru o persoana care tot timpul a fost langa mine,mi-a ascultat pasurile ma casatorersc cu el,in ciuda faptului ca nu ne potrivin la formarea unui cuplul a unei famili…cum mai pot indrepta lucrurile …eu pot spune ca mam facut prizionera,ostatica propriei mele vieti.
Va multumesc ca existati.
E o situatie complicata si des intalnita. Inima indreapta spre o alegere, onoarea sau datoria si recunostinta spre alta alegere. Trebuie sa te cunosti bine pe tine si mai ales pe tine in perspectiva ca sa poti alege ceva ce nu vei fi nevoita sa indrepti mai tarziu. Regretul tau este ca nu poti face o alegere temporrara. Simti ca pasul tau te angajeaza pe termen lung, in mod profund. Si asa este. Oamenii inca mai trateaza casatoria ca pe o institutie rigida.
Tu esti prizoniera inainte de a se construi temnita!!!!!! Esti prizoniera obligatiilor create si a promisiunilro facute sau a sperantelor pe care le-ai dat omului de langa tine.
Pentru situatia ta trebuie curaj. Nu exista solutii comode in acest caz. Respingandu-ti logodnicul risti sa fii privita ca find nerecunoscatoare – desi nu asta esti, dimpotriva. Asa dovedesti ca respecti prea mult partenerul ca sa te casatoresti cu el fara sa il iubesti total, chiar daca stii ca ai avea parte de o viata comoda si de inima lui intreaga. Asta ar dovedi demnitate, forta, putere interioara, stima de sine, respecti si iubire pentru cel de langa tine.
Unora acest pas si aceasta recunoastere li se par grele. Am intalnit persoane care au declarat ca s-au casatorit pentru ca au promis, ca sa nu dezamageasca. Si acest gest i-a costat zeci de ani desi erau siguri ca vor divorta dupa cateva luni de cand si-au facut “datoria”.
Daca logodnicul tau asteapta casatoria ca rasplata a dedicarii si sustinerii sale atunci te abuzeaza emotional. Este un abuz subtil, imbracat in victimizare fata de sin si dezaprobare la adresa autenticitatii tale. Dar poate nu stie ca tu nu nutresti sentimentele pe care le asteapta de la tine si atunci este nevinovat. Dar daca stie ce simti, prin comportament si atitudine te face sa te simti nerecunoscatoare si brutala daca il respingi. Poate nici nu realizeaza ca te preseaza emotional. Dar totusi o face pentru ca simte ca asa castiga, instinctul il invata cum sa procedeze.
Intrebarea este daca tu ai forta si demnitatea sa stai pe propriile tale picioare, indiferent pe cine alegi in final. Experienta de a te sutine singura (emotional, material, financiar, social etc.) iti va da claritate in gandire si simtire, vointa si putere sa alegi corect pentru viata ta.
“Ostatici in cuplu conjugal.”
Ostatici? De cele mai multe ori stam de buna voie. Motivele ar fi multe, nu este x motiv este y motiv, gasim noi ceva. Ce am observat din experienta personala cat si din experienta altora este faptul ca sunt situatii cand ajungem dependenti de relatia respectiva. Cand zic relatie nu ma refer strict la o relatie amoroasa. Poate fi chiar si o relatie parteneriala ce presupune subordonare.
Principala cauza, cred eu, pentru care ramanem “ostatici” in relatia respectiva ar fi teama de singuratate cat si teama de necunoscut.
Am intalnit pe cineva cu care am avut o relatie profesionala. Persoana respectiva a scos la iveala din mine ce era mai bun. Ulterior lucrurile nu au mai mers si el a intrerupt colaborarea. Atunci cand am plecat am plecat impreuna cu toate calitatiile cu care am venit si pe care le-am descoperit in aceasta colaborare, insa m-am simtit goala, ca si cum tot ce traisem fusese doar in inchipuirea mea si tot ce valoram atunci era de domeniu trecutului. Mi-a dat atata putere fara sa isi dea seama iar apoi mi-a luat tot inapoi si putin mai mult. Mult timp am tanjit sa ma primeasca inapoi deoarece imi era dor de mine, vroiam sa o intalnesc din nou pe Andra frumoasa, vesela, obtimista, desteapta, sociabila, capabila sa se adapteze oricarei situatii, capabila sa muta muntii din loc. Chiar daca au trecut multe luni inca nu mi-a trecut. Culmea este ca atunci cand lucram pt el facea tot posibilul sa imi demonstreze ca eu sunt mimeni iar el este cel mai tare si faptul caeu eram pe zi ce trece mai minunata il enerva la culme, insa in final a reusit fara sa isi dea seama sa ma faca sa ma simt asa cum dorea.
Puterea pe care ne-o da o relatie poate creea dependenta.
Puterea pe care ne-o da o relatie poate creea dependenta.
Asa e, cand acea PUTERE nu este asumata ci vazuta mereu ca rezultatul minunat al acelei colaborari. De fapt, puterea si minunea ne apartin. Noi le-am generat, stimulati de intalniri, colaborari si evenimentele ce au constituit declicul. A crede ca fara acele stimulente noi nu am fi gasit resursele interioare ale splendorii noastre (sau a nu fi foarte convinsi, mental si emotional, ca nu puteam fara acele imprejurari favorabile) ne face sa ne pierdem puterea descoperita sau sa refuzam sa o folosim deplin.
In viata, noi suntem ocazii fericite pentru unii oameni si le cream oportunitati minunate, chiar fara stiinta noastra. Altii sunt pentru noi ingeri pazitori sau maestri calauzitori ori parteneri inspiratori. E pacat sa pierdem ce am descoperit in noi insine doar pentru ca vehicolul care ne-a dus acolo are alta ruta.
Acest gen de dependenta apare cand nu ne asumam/integram/acceptam/iubim puterea din noi insine ci iubim mai mult conjuctura in care am descoperit-o.
Este o lectie frumoasa a iubirii de sine aceasta: a aprecierii lucide, generoase, libere, a ceea ce suntem, lasand loc si altora langa noi sa fie ceea ce sunt – uneori fiinte care vor separare sau fiinte mai putin recunoscatoare. Dar asta este calea lor, noi ne traim splendoarea pe care am descoperit-o. Pentru ca noi am facut-o posibila, neratand ingerii, maestrii si inspiratorii intalniti in cale. Si… pentru ca nu am ratat sa-i inspiram sa ne ofere ce au mai bun.
Va multumesc pentru raspuns.
Foarte frumos spus :
“E pacat sa pierdem ce am descoperit in noi insine doar pentru ca vehicolul care ne-a dus acolo are alta ruta.”
O zi buna. Andra.
Din mica mea experienta de viata mi-am dat seama cata dreptate ai .
Nu stii cat bine faci publicand astfel de articole.
Iti ascult si horoscoapele si-ti multumesc pentru toate.
Multa sanatate si Dumnezeu sa te intelepteasca pe mai departe.
Cu mult drag
Georgeta
Draga Camelia,
Minunat comentariu! Intelesesem de mult ca sunt prizoniera intr-o mascarada si nu o adevarata casnicie. Intre noi nu mai exista NIMIC, poate ca de fapt, in realitate, nu a fost niciodata nimic, iar eu refuzam sa recunosc si sa accept acest lucru! Trebuia sa inteleg cu mult timp inainte ca eu aveam intotdeauna numai obligatii si niciodata drepturi. Ca eram SINGURA desi eram in doi. In final am inteles ca imi va fi mult mai bine in afara inchisorii decat inauntul ei! Si am facut pasul pentru a deveni EU! Acum astept sa pot oferi si primi, pe masura, IUBIREA! Lumina si iubire Tie Camelia si tuturor prietenilor nostri ! Cu mult drag, Simona
Singuratatea este cel mai mare dusman al omului,iar cand te simti singur in doi este ca si cum ai muri incet,incet.
Sa ai parte de iubire si implinire,Simona!
Impresionant articol, poate fi citit lasand egoismul de-o parte si fiecare sa se recunoasca intr-unul din fragmente. Articolul acopera integral aceasta ”gama” de situatii ce intervin intr-un cuplu. Felicitari si Dumnezeu sa-ti ”incarce” permanent cu energie muzele tale inspirative, deoarece aduci mult adevar in tot ce scrii ! cu bine
Buna seara tuturor:
este adevarat ca asa ma simt ca o casnicie in lanturi ,daca dupa 18 ani traim unul langa altul mai mult de forma sau nevoie .Este mai mult decat adevarat (pentru mine) ceea ce este scris pe blog ,insa nu stiu de ce tocmai cand nu trebuie ,atunci se renunta si se abandoneaza relatia .
Va multumesc d-na Camelia pentru tot ceea ce faceti .
Bun gasit Dan!
Cand stai intr-o relatie care te solicita risti sa obosesti chiar si cand continui sa iubesti (iubirea fiind sursa de energie, un perpetuum mobile speta I). Cand partenerul iti vine in intampinare dupa 10, 15, 20 etc. ani, si realizeaza ca iubirea ta era emisa pe o frecventa pe care el a gasit-o abia acum, trebuie sa se astepte la costurile produse de lipsa impartasirii acelei iubiri (pe frecventa respectiva pentru ca este clar ca iubire exista de ambele parti) timp de X ani. Acolo nu mai este doar emitentul iubirii ci si ranitul din iubire.
Daca partenerul revine fara sa tina cont de aceste rani va avea o atitundine si comportamente inadecvate fata de partenera. Care asteapta nu doar trezirea din somnul inimii ci si imbarbatare, duiosie, responsabilitate si chiar vindecare. Ca atunci cand prinzi din urma un tovaras de drum epuizat de calatorie si il imbratisezi cu drag. Nu e suficient sa-i spui: hai, scoala, acum te-ai trezit sa te odihnesti cand sunt si eu cu adevarat in cursa?!!
A prinde din urma cu blandete dovedeste cu adevarat iubirea (nu doar constientizarea sentimentala a situatiei), maturitatea, asumarea deschisa/ferma a intregii biografii relationale, acceptarea cu demnitatea a prezentului (care poate include si reprosuri, uneori). Cand prinzi din urma pe cel ce a mers singur inainte, il lasi sa se racoreasca si ii transmiti mesajul puternic (chiar si printr-un blog) ca esti in continuare acolo, indiferent ce decizie ia. Ca desi 2 adulti pot merge separat, iubirea avuta candva ii va uni in inima si ca nu ai de gand sa negi asta sau sa te revolti impotriva acestui fapt. Acest tip de acceptare senina si impacata este un fel de a “ramane stanca” si de incredere, indiferent pe ce drum o veti lua fizic. Iar asta impresioneaza cu adevarat. Asta poate vindeca intr-o clipita toate ranile trecutul cand nu este doar o rostire.
Dna Camelia, doresc sa va transmit din tot sufletul meu toate urarile de bine. Sunteti un om minunat, un inger al lui Dumnezeu si ceea ce faceti pentru oameni este nepretuit, de nedescris. Ne ajutati sa ne descoperim si sa ne salvam sufletele cu pacea si iubirea pe care le emanati! Momentan trec si eu printr-o situatie delicata si simt ca nu mai gasesc iesirea. Sunt intr-o relatie cu un baiat de 2 ani si de 1 an si jumatate locuim impreuna. Ne-am iubit foarte mult si inca ne iubim foarte mult. Numai ca… a avut o viata grea alaturi de familia sa( probleme din exterior ) si inca mai are, si eu la fel si …tot ocupandu-ne de acestea, ne-am cam neglijat relatia. El este o fire foarte vesela, vorbareata, are un suflet extraordinar, dar de ceva timp , simt ca l-au coplesit problemele, nu prea mai comunica, ascunde unele lucruri de teama sa nu ma faca sa sufar, se transpune in jocurile pe calculator si , evident, avem probleme si in viata intima. Sincer nu mai vad vreo solutie, am tot incercat sa schimb atmosfera, dar mi-e teama sa nu fortez lucrurile sau sa devin vreo pisaloaga. Simt nevoia sa stau de vb cu cineva care m-ar intelege, pentru ca sunt foarte multe de povestit. Nici eu nu mai stiu cine sunt, ce vreau, nu mai am incredere in mine, deznadajduiesc. Vreau sa luptam sa ne ajutam, sa salvam relatia , mai ales fiindca este intre noi o iubire adevarata. Astept cu nerabdare un sfat de la dumneavoastra, o idee, un impuls. Va multumesc ca existati! Numai bine
Imi aduc aminte cu placere de scrisoarea pe care am scris-o ,iar la a doua emisiune pe care ati avut-o in direct ati citit-o. S-au confirmat multe dintre cele spuse. Va doresc tot binele din lume si sa ne aduceti vesti cat mai bune. Multumesc
Am pornit in casnicie cu multa dragoste,speranta…Dupa douazeci de ani de convietuire am divortat,hotarata si fericita ca vom avea,impreuna cu cei doi fii ai nostri o viata linistita si demna.Credeam ca oamenii se pot schimba in bine si am avut dreptate – s-a schimbat in bine dupa ce am divortat.La inceput am comunicat si nu eram ascultata si inteleasa,apoi m-am revoltat si nu am dorit sa mai comunic.Cand am devenit constienta ca sunt responsabila pentru viitorul fiilor nostrii,i-am comunicat ca voi divorta pentru binele tuturor.Au trecut noua ani de atunci si sunt mai puternica,mai tanara si mai fericita decat am fost vreodata.
Multumesc mult,Camelia!
Si eu iti multumesc pentru ceea ce ne impartasesti. Esti fantastica! Succes mai departe si bucurii din partea familiei tale.
******************
Si multumesc tuturor pentru cuvintele si atentia voastra, pentru generozitatea cu care ne impartasiti situatiile voastre de viata si pentru participarea la discutiile generate aici, discutii din care noi toti avem mereu de invatat!
Multumesc pentru tot ceea ce faci,Camelia!Ne daruiesti cu atata dragoste din invataturile tale,incat nu pot sa nu comunic din situatile de viata pe care le-am trait.Incerc tot timpul sa invat si viata este darnica.
Doresc tuturor sa traiasca in iubire!>:D<
Am trecut prin fiecare etapa pe care ai descris-o si nu m-am gandit niciodata ca pot ajunge sa scriu 3 pagini .
Puse pe hartie , mi se dezvaluie crudul adevar: transformarea intr-o fiinta care ani la rand a dus lipsa de afectiune; respectata dar fara a fi iubita…..
Ana,ce nume frumos ai!Sunt convinsa ca esti o femeie iubita,sigur exista cineva care te iubeste chiar daca pana acum nu ti-a spus deschis.Iubirea se afla in fiecare din noi,in tot ce este viu.Cred ca in primul rand este necesar sa avem incredere in noi insine si sa traim cu bucurie ca suntem sanatosi.
tot ca tine frumoasa domnita ANITA ,insa dupa 18 ani de casnicie …si de ce nu acceptati persoana care vrea si chiar reuseste cu adevarat sa se schimbe in bine ? daca dupa 18-20 ani atunci ii vine omului mintea la cap ,de ce tocmai atunci …cand vede cu adevarat forma dragostei si a familiei iubite …abandonati relatia ? de ce pana atunci nu a-ti avut curajul sau nevoia de a o face ?Nu pot intelege ,daca cineva a putut suporta ani de viata (buna sau rea)tocmai cand este dragostea mai mare si mai bine inteleasa ,de ce se renunta ?
Multumesc pentru ca ati citit ceea ce am transmis din viata mea.
Am supotrat atatia ani de casnicie din dorinta de pastra ceea ce doream sa fie o casnicie.An de an se schimba in mai putin bine,incat jocurile de noroc combinate cu alcoolul ne-au transformat viata intr-un calvar.Copiii erau timorati,aveam lipsuri materiale…Pentru ca mi-am dat seama ca viitorul copiilor depindea de siguranta familiei,am comunicat copiilor ce doresc si am hotarat de comun acord sa divortez(fiul cel mare era in clasa a saptea si cel mic in clasa a patra).Astazi sunt sanatosi,fericiti si fiul cel mare student la zi(fara taxa),iar cel mic termina liceul.
Tatal copiilor s-a schimbat in bine,dupa divort-acum munceste pentru ca nu are cine sa-l intretina si nu mai are gand de suicid.Copiii au mers la el de cate ori au dorit si pastram comunicarea(telefonic) pentru binele copiilor.
Domnule Dan,parerea mea este ca atunci cand cineva renunta la o casnicie/relatie,este alegerea sa, pentru o viata mai buna.Oare timp de 18-20 de ani,nu s-a putut schimba in bine?Iar de DRAGOSTE nu fuge nimeni.
Va respect si va doresc o viata linistita,cu impliniri!
Ai perfecta dreptate Camelia,dar sunt situatii cand din necesitati trebuie sa stai.
Eu am crezut ca traiesc o frumoasa poveste de dragoste, am 55 ani ma aflu intr-o tara nordica, invatarea limbii este foarte grea la anii mei, intensitatea dragostei s-a cam stis.
Trebuie sa rabd, ca nu stiu limba, sunt dependenta total de el.
Imi vei spune :*Pleaca in tara si continuati drumul*
Cine ma mai amgajeaza pe mine, in conditiile in care se afla Romania?
Si trebuie sa rabd.
As spune ca solutia este plecarea daca nu il iubesti sau daca suferi violente, abuzuri. Atunci da, trebuie sa pleci imediat.
ca sa afli ca este o perioada in care multi dintre noi trec, pana pe 15 martie, prin perioada de smerire, de defensivitate, de reanalizare a propriei fiinte si a modului de a fi, perioada in care alegem cum vrem sa traim si sa ne simtim in pielea noastra – deci deocamdata doar ne gandim, reflectam si dupa 15 martie, cand suntem pregatiti si mai intelepti, putem alege CE/CINE vrem sa fim in viata noastra.
Dar din mesajul tau inteleg ca tineti unul la altul si ca nu e vorba de violenta – nu una intentionata, cel putin.
Insa cand doi oameni au dorit sincer sa formeze un cuplu si se afla in impas solutia nu e plecarea (uneori chiar si in cazul adulterului – o plecare ar accentua sentimentul folosirii, al abuzului, fara sa fie clare cauzele). In cazul vostru este chiar o problema de comunicare a ta cu MEDIUL in care te afli. O limba poate fi invatata cu dictionarul in fata sau cu sufletul, cand desi nu stii cuvinetle oamenii te inteleg, te accepta, iti zambesc. Recunosc, mimica si mainile sunt de ajutor in aceasta comunicare.
Cred ca am mai scris intr-un articol despre semnificatiile pe ca rele dam situatiilor in care suntem pusi. Tu spui ca trebuie sa rabzi situatia pentru ca esti dependenta de sot.
Acesta este un punct de vedere, unul care te face sa te simti limitata, neputincioasa, dominata, tolerata. Iar acest punct de vedere nu te ajuta sa te simti puternica. Poate crezi ca el reprezinta realitatea. Numai ca realitatea poate fi privita din mai multe unghiuri, toate corecte.
Unul ar fi ca te afli intr-o relatie in care iubirea supravietuieste in pofida circumstantelor, ca ai 55 de ani si nu 75, ca te afli intr-o tara civilizata avand ocazia sa incepi o noua viata cand a altora, mai tineri, se stinge; si ca in acest context ai dificultati de acomodare si ti-e greu sa te simti utila.
Acestea pot fi 2 variante de a privi realitatea ta. Si mai sunt si altele. Este si cea a invidiosilor : ” ce i-o fi trebuit sa plece asa departe”….etc, etc, etc stii despre ce vorbesc.
Tu poti alege unghiul realitatii care te face sa te simti puternica si valoroasa. Firea ta si experientele de pana acum te pot orienta spre o abordare colerica, ce cere rezultate mari si imediate, prin care iti pretinzi performante mari. Dar tu nu esti sclava firii tale. Tu ai o fire. Deci TU decizi ce fire posezi si cum o modelezi. Deci tu poti alege sa privesti lucrurile altfel decat pana acum, tu decizi ce semnificatii le dai (daca le consideri dramatice sau negative) fara sa fii mai putin realista si chiar critica. Este necesar sa ramai lucida, doar ai atat de multe lucruri de facut! Este importanta semnifiatia pe care o dai, lumina in care vezi lucrurile. Pentru ca asta decide atitudinea, calitatea gandurilor si trairilor referitoare la situatia ta. Iar gandurile si trairile creaz ain jurul tau un halo care atrage din viat aevenimente placute sau nu in functie de calitatea acestui “nor” si a dispozitiei pe care ti-o creezi.
Nu spun sa iti inventezi ganuri bune, sa te hipnotizezi ca este bine. Nu te-ar ajuta la nimc. Asta nu e gandire pozitiva.
* Pozitiv este sa crezi ca poti face fata situatiei (fara sa-ti impui sa gasesti ACUM o solutie – ai incredere, ea va veni pe fondul unui suflet mai increzator si deschis dar vigilent).
* Pozitiv este sa te bucuri si sa pui in valoare lucrurile bune din viata ta de acum – relatia, mediul placut sau nou te care te bucuri.
* Pozitiv este sa iti privesti calitatile si vointa cu mai mutla incredere – este imposibil ca ele sa nu te duca undeva si sa nu iti sugere unde vor sa te duca.
* Pozitiv este sa te bucuri de relatia pe care o ai.
* Pozitiv este sa urmaresti prognozele de pe horoscoptv
Prea draguta doamna m-ati impresionat profund !
Sa dea Domnul ca dupa data de 15 martie sa fiu capabila a decide CINE/CE vreau cu adevarat sa fiu in aceasta viata, in care neincrederea in sine si indoiala mi-au fost mai mult prietene.
Multumesc !
imi palce articolul dvs,sunteti deosebita si deasemenea specialista in aceste probleme,multumim
Concluzia spune totul: “Demnitatea si iubirea ne indemana sa fim deschisi si atenti la nevoile partenerului renuntand la a-i mai cersi atentie si dragoste. Suntem prea valorosi pentru a nu le primi de bunavoie si cu mult entuziasm.”
Doamna Camelia, felicitari!
adevarat grait-ai in toate cele.dar cum gasim solutii sa scapam onorabil din acest prizionerat inchisoare??????????/ cum gasim taria daca nu ai pe nimeni sa te ajute????????cum poti fi indrumat?????.daca ai un alt partener nu e prea riscant sa parasesti in acest mod inchisoarea????/
Ceeace te face fericit poate deveni cea mai cumplita pedeapsa a ta… Nu era prost Dante cand a facut aceasta afirmatie….
Foarte, foarte cuprinzator articolul; pacat ca esti oarecum limitata de rigorile unui blog, ca spatiu… Eu astept si prima ta carte pe teme de dezvoltare
Nu crezi ca se poate sa intri intr-o relatie cu gandul (neconstientizat, evident) de a deveni prizonier?
eu am transmis toate datele personale de saptamana trecuta, dar nu am primit inca nici un raspuns despre zodia mea astept un raspuns,am o pasa proasta si as fi tare curioasa sa vad inspre ce trebuie sa ma indrept va multumesc
noi nu suntem si in functie de cei din jurul nostru?
Noi suntem noi. Fiecare este el insusi. Abia dupa ce descopera acest “eu insumi” profund individul se poate adapta adecvat la mediu. Pana atunci doar incearca sa se integreze, sa fie acceptat, sa nu fie exclus, sa fie iubit. Sa fie considerat de valoare. In acest EU, sau SINE sta insa cea mai inalta valoare. Cand ajungi acolo renunti sa mai cauti sa iti gasesti pana si valoarea si te multumesti sa fii – dar asta este nivelul avansat despre care inca doar vorbim. Si e bine ca vorbim.
In fiecare din noi exista ingeri si demoni.
Un intelept spunea ca in fiecare fiinta umana exista lupul alb si lupul negru care se bat mereu pentru sufletul omului. Si invinge doar cel care este hranit. Omul tau s-a decis pe cine hraneste?
In principiu orice om poate evolua, se poate desavarsi, poate constientiza. Eu am intalnit un om care a constientizat dupa ce a luat cateva vieti. Altii au constientizat dupa ce si-au distrus propriile vieti. Sau ale altora. Oricand exista un drum spre lumina. Nu te poti rataci, dumnezeu e pretutindeni, de aceea orice drum are sansa sa duca Acasa daca il parcurgi cu constiinta treaza, atent la ce ti se intampla si indiferent de ce ti se intampla
Si pentru ca exista atat de multe drumuri fiecare il poate alege pe al sau. Si poate sesiza cand se abate. Al tau care e? Al lui care e?
Cand esti harnic afli ce te “harniceste” Cand esti lenes, afli ce te leneveste. Pentru ca nu vrei sa traiesti la intamplare. Cand esti enervat afli ce te enerveaza. Cand iubesti afli sufletul celuilalt si sufletul tau. Asa merg lucrurile. Altfel… iubesti dar nu stii exact cine esti in iubire si pe cine iubesti, risti sa ranesti sufletul celuilalt desi nu asta ai vrut, dar ti-a iesit, te lasi ranit desi nu asta ai visat sa ti se intample. Altfel… iubesti si speri sa se schimbe, sa vada cine esti, uitand ca omului trebuie sa-i dai libertatea de a fi ce vrea si ce poate sa fie, inclusiv nerecunoscator sau orb, si sa-l iei asa cum e. Sa-l ieie acasa sau doar in suflet. Depinde cum vrei sa iti traiesti iubirea.
Sunt si iubiri mai sanatoase la distanta decat aproape.
Omul este o materie care este modelata in permanenta de evenimente.
Unii nu se lasa modelati deloc, marginiti in propriile lor convinegri, frici, biografii care le dicteaza reactiile. Unii traiesc multa vreme intr-o capsula. Uneori se intampla sa mai si moara acolo. Alteori capsula se sparge si da voie semintelor sau fluturelui sa se elibere. Nu poti sa stii… omul insusi decide ce face cu aripile sale. Cand iubesti ai grija doar sa nu il incurci cand si le va intinde, ai grija sa il inspiri sa si le descopere. Dar totul depinde de el. Uneori dureaza ani.
Uneori viata ta capata sens asteptandu-l = daca faci sa aiba sens pentru tine asteptarea care devine aventura ta alchimica, pretextul, prilejul propriei tale transformari.
Alteori viata ta doar se iroseste asteptandu-l = daca miza este trezirea sau transformarea sa.
Mi-ai dat deja feedback. Adica mi-ai raspuns la ce am scris, ca sa ma pot orienta.