Comentarii la: Ostatici in cuplul conjugal

de: lia

lia — Mon, 12 Dec 2011 18:24:02 +0000

Da,la mine e valabil ADIO, DAR… LOCUIM IMPREUNA. acum e mult prea tirziu sa mai pot schimba ceva.mi-as fi dorit sa-mi fi vorbit cu mult timp in urma.Va multumesc ca existati.

de: Felix

Felix — Mon, 15 Aug 2011 22:08:42 +0000

Yeah, o pasa proasta, trece…
Si-apoi e o scurtatura pe care o putem folosi. Nu stiu daca merge, de obicei, nu, dar sunt unii mai smart si invata din pataniile altora. Drept ii ca-s putini, majoritatea sunt tenace, tin la experintele lor de viata, nu vor sa rateze drumul anevoios. E bine oricum…
Si sunt un nimeni care nu-si permite mare lucru, doar experimenteaza. Vad unde mi-e bine. Am fost si acolo si nici acum nu ma dumiresc cum am putut fi atat de…oarba – un termen galant.
Si nu-i vorba de nici o paradigma ori model, aste-as uneori bullshit-uri dupa care ne ascundem. Aici problema poate fi mult mai grea, poate avea legatura cu stima de sine si nesiguranta.

de: Lavinia

Lavinia — Sat, 13 Aug 2011 09:03:14 +0000

Felix, Felix, cum destrami tu vise si faci tandari iluzii si minciuni! E bine ca faci? Femeile astea au muncit si muncesc mult sa-si reprime nevoile, sa-si uite aspiratiile personale,sa se conformeze unor asteptari sociale, sa devina slugi ale barbatilor si sclave ale propriilor familii si sunt mirate ca desi fac tot ce trebuie, nu sunt rasplatite. Pai nu sunt, si nici nu vor fi.Daca asteptarile lor sunt nerealiste si tot efortul lor sortit esecului, cine esti tu, Felix, sa le oferi disconfortul adevarului in locul unui confort caldut emotional construit pe minciuna si manipulare? O femeie? O femeie care a inceput sa gandesca cu propriul cap? Pai cum de indraznesti? Cum iti permiti sa pui sub semnul intrebarii paradigme culturale si modele traditionaliste de viata si socializare?

de: Felix

Felix — Fri, 12 Aug 2011 08:45:38 +0000

Sigur ca da, nemernica cu pricina e vinovata pentru toata nefericirea produsa familiei, el e un inocent…Ah, si-a fost plecat doar 2 ani, o nimica toata, a venit repede. Cat intentionati sa-l asteptati, vreo 20? Si-n plus iluzia ca sunteti mai buna, ati castigat in fata acelei nenorocite, victima probabil si ea a nevinovatului si minunatului…
Trist si hilar in acelasi timp sa traim intr-o asa stupida iluzie, da’ suntem absolviti, cine se pune cu “iubirea”? Cum sa-ndrazneasca cineva sa ne arate ca de fapt il accepti doar pentru ca nu poti iesi din tiparul unei vieti nefericite, ca daca-mi spuneti ca sunteti fericita dupa ce s-antors, ca nu aveti resentimente, ca aveti deplina incredere in el, o sa va spun sa va mai ganditi o data, da’ bine de tot, sa-ncercati sa nu mai traiti in minciuna deoarece nu pe mine ma pacaliti.
Evident, nimeni nu contesta ca exista sentimente, ca n-ai forta sa te rupi de ceva ce crezi ca iubesti, desi nu-ti face bine, ca frica de-a nu ramane singura(e greu de luptat cu prejudecata ca o femeie cu copii nu are mari sanse sa-si gaseasca o relatie) sunt lucruri foarte convingatoare de-a accepta astfel de tradari. Dar tot tradare se cheama. Si cand esti tradat, s-a dus increderea si odata cu ea si fericirea. Sigur ca lucrurile se pot repara, dar asta presupune multa munca din partea ambelor parti. Si chiar daca crezi ca ai depasit momentul, tot ramane o suspiciune oricat de adanc ai ingropa sentimentul. Teama ca va recidiva ramane adanc infipta si e firesc sa fie asa. Totul e sa accepti sa traiesti cu ea, iar celalalt sa accepte asta, sa accepte ca nu mai e de incredere. Si sunt atat de putini cei care pot face asta…
Pentru ca, de fapt, vina pentru ca si-a parasit si tradat familia este a lui. Nu a fost vorba despre o aventura, pur si simplu a plecat fara sa-i pese prea tare de familia lui. Si s-antors dezamagit ca n-a primit ce cauta si dvs. l-ati primit bucuroasa inghitind toate prostiile pe care vi le-a indrugat, manipulandu-va f. usor pentru ca atunci cand “iubesti” un tradator, esti orb. Sau disperat sau atat de dornic sa castigi in fata concurentei. Iar astfel de oameni stiu cum sa iasa din situatie, directionand subtil responsabilitatea spre celalalt nemernic. Iar noi, prostii, abia asteptam hapul, abia asteptam ceva care sa-l disculpe pe ticalosul iresponsabil pe care-l “iubim”. Preferati un barbat iresponsabil si lipsit de demnitate care isi barfeste fosta partenera pentru a capata simpatia actualei? Asa-mi suna mie din ce scrieti. Nimic nu-i scuza comportamentul. Dar e alegerea dvs. daca triti in iluzia pe care v-ati creat-o sau va confruntati cu dureroasa realitate. De fapt, asta-i motivul pentru care ne-mbatam cu apa rece: fugim de durere. Si cu cat fugim mai mult, cu atat ea se aduna mai multa. Nenorocirea e ca intr-o zi e posibil sa ne lovesca si atunci sa te tii; nicio iluzie nu va mai fi de ajutor.
Asa ca puteti alege sa va infruntati sotul manipulator si iresponsabil, intrebandu-l daca nu cumva a fost rapit de acasa si tinut ostatic aproape 2 ani. De ce nu se duce la politie?

de: gabi-sinaia.

gabi-sinaia. — Thu, 11 Aug 2011 16:16:24 +0000

…ceea ce ai scris tu ,,parca este copia vietii mele.Dar la mine a avut un final fericit.Se mutase la ea si abea atunci ea isi daduse arama pe fata.O femeie care rapeste fericirea unor copii,care rapeste sufletul unei femei,fara ca ea sa fi gresit cu ceva,este o femeie fara inima,ea nu iubeste,joaca teatru si joaca bine si cu un scop bine intemeiat.Iar el a vazut asta dupa ce s-a mutat la ea si asta nu a durat nici macar doi ani.Apoi a venit inapoi si mi-a marturisit multe…nu are rost ..povestea este lunga.Daca il iubesti ,il accepti .

de: Felix

Felix — Sat, 18 Jun 2011 09:16:33 +0000

Acordati-va un timp, un ragaz pentru reasezare, pentru acceptare, pentru revenire…pentru tot ce aveti nevoie acum!
D-na care a postat mai jos, @rodica, spune un lucru extraordinar pe care, cei mai multi dintre noi, nu-l pricep, si anume ca “a fi singur, uneori poate fi un lux”.
Prizonieri ai conditionarilor de tot felul, inclusiv cele sociale, ne imaginam ca daca ne izolam o vreme, suntem singuri, ca daca nu ne-ntalnim cu “gasca” in fiecare saptamana, am pierdut contactul cu lumea. N-am pierdut nimic, de cele mai multe ori hlizeli false si barfe inutile care doar iti lasa un gust amar. Nu are rost sa va spun ca poti sa te simti singur cu zeci de prieteni sau rude care, in anumite situatii, nu pot face decat sa te irite cu intrebarile lor, cu insistenta lor, cu sfaturile lor “binevoitoare”.
Profitati de acesta singuratate pentru a invata sa va simtiti bine cu dvs. – credinta mea este ca un om echilibrat se simte bine si singur si in multime, fiind capabil de valorifice orice situatie, cu alte cuvinte sa vada partea plina a paharului. Nu va doriti sa faceti lucruri pe care pana acum n-ati avut timp sau nu le faceati pentru ca va era teama de judecata celor apropiati?
Oamenilor nu le vine sa ramana singuri cu ei pentru ca se tem de ce-ar putea descoperi. Si anume ca s-au tradat ani, zeci chiar, ca au functionat dupa un model care nu le apartine si daca-l abandoneaza n-au ce pune-n loc. Sigur ca e greu sa te redefinesi, uneori habar n-ai cine esti si ce-ti doresti cu adevarat, atat de tare ne-am spalat creierul. Iar demersul de-a afla ce vrei cu adevarat nu-i usor si, de cela mai multe ori, iti poate lua ani.
Aveti rabdare cu dvs. Acordati-va timp si spatiu, nu va grabiti, nu va invinovatiti, nu va blamati. Este uriasa tentatia de-a regreta iesirea din “cunoscut”. Chiar daca uram acea viata, era ceva “sigur”. Acum suntem pe nisipuri miscatoare si, nu-i asa, exista si riscul sa ne-nghita, daca ne zbatem prea tare. Lasati sa vina, nu disperati ca in cateva luni sau chiar 1-2 ani, n-o sa aveti viata dupa care tanjiti. Usor, usor, o sa obtineti cate un mic succes, asa cum ati spus ca sunteti mai linistita. A fi impacat cu tine, nu-i putin lucru. Tristetea e inevitabila in astfel de situatii, ar fi nefiresc sa lipseasca. Sa vedeti cand o sa apara durerea, suferinta care te sfasie si te arunca intr-o neagra disperare…asa ca, luati-o usor, nu va fortati limitele, aveti mila de dvs. cel putin tot atata vreme cat n-ati avut.
Iar parintii, ii puteti iubi de la distanta. N-aveti nevoie sa-i iertati, asta e o arganta, sa-i iertati pt. ce? pt. ca asa sunt ei construiti? Nu, doar incercati sa va descoperiti iubirea pentru ei, lucru deloc usor si care iar nu se produce de pe o zi pe alta, mai ales daca prapastia intre asteptarile dvs. si ce v-au oferit ei, este mare.
Poate ar fi bine sa va insoteasca cineva in demersul acesta de refacere. Un terapeut bun ar fi binevenit. Un astfel de om, iti da sentimentul ca nu esti singur, ca cuiva ii pasa de tine. Si-ti ofera un sprijin real si de incredere, mult mai mult decat un prieten, pentru ca o astfel de persoana nu te poate trada. Acolo exista un contract nescris, o deontologie, el este “prietenul” tau platit. Si afectiunea care se leaga, pentru ca in mod cert este vorba si de asta, altfel terapia ar fi lipsita de succes, o sa va hraneasca lipsa pe care o resimtiti. Gasiti un astfel de om care o vreme va va fi alaturi si cu care puteti lucra inclusiv lipsa de incredere. Asta vine din dvs., nu aveti incredere in dvs. si, evident, nu aveti incredere nici in ceilalti. Si eu sufar inca, si dupa multi ani de terapie si diverse alte demersuri, de acest sindrom. Dar va garantez ca sunt o norocoasa, in bransa asta am intalnit oameni minunati care m-au ajutat enorm. N-ai zice ca un om pe care l-ai intalnit cu 2 luni in urma se ofera sa lucreze cu tine pe datorie pentru ca n-ai bani!
Oameni minunati exista, si sunt multi, la fel de multi ca ceilalti, totul e sa-ti dezvolti capacitatea de-ai detecta.
Si constelatiile v-ar putea ajuta. Acolo ai sentimentul de apartenenta la grupul care se formeaza si, am mai scris, grupurile cele mai reusite, dupa mine, sunt ale lui Ion Bucur. Chiar si pt. un weekend, apartii si inveti sa vezi asta, in plus, te hranesti cu ceva, nu pot defini, probabil ca fiecare cu ce are nevoie.
Daca pentru asta nu sunteti pregatita sau nu aveti incredere, va recomand ceva mai lumesc, cursurile fundatiei Calea Victoriei. Ei organizeaza cursuri de toate felurile si evenimente de cateva ore in care sunteti conectati cu oameni si unde faceti ceva ce va place sau incercati ceva nou. Intrati pe site-ul lor si va garantez ca aveti de unde alege, in plus, sunt organizate profesionist(cel putin cele la care eu am participat).
Nu va asteptati ca schimbarea sa se produca rapid! Tot ce e profund si autentic, are nevoie de timp.
Va doresc sa aveti puterea de-a continua demersul dvs. si cand aveti sentimentul ca-i inutil, ganditi-va ca perseverenta face ca lucrurile sa se materializeze.

de: crina

crina — Sat, 18 Jun 2011 05:36:12 +0000

Buna dimineata,tuturor!
Dupa o lunga perioada de timp, revin si scriu din nou…In viata mea s-au petrecut atat de multe…”niciodata sa nu spui niciodata”..
Am inceput divortul..sotul meu a facut o greseala fatala, care m-a determinat sa inteleg ca, orice ar fi, tb. sa ies din aceasta relatie..
Ai mei initial au incercat, din nou, sa ma aseze cu forta in “colivie”, apoi m-au condamnat,(nu mai pot de-atata bine..), apoi m-au ignorat reprosandu-mi ca-i fac de ras, acum ma intreaba de ce nu mai trec pe la ei..Eu nu mai am puterea sa le ascult toate jignirile si reprosurile si, pt. a evita sa mai fiu ranita, incerc sa-i evit, pe cat posibil..poate, dupa ce-mi voi gasi linistea, voi gasi puterea sa iert..La acest capitol, am inceput sa fac ordine..si sunt mai linistita..
Cel mai trist insa, este faptul ca acum sunt singura..nu am prieteni, nu am pe nimeni..si nici incredere in oameni nu am..am fost de prea multe ori ranita..
Candva, cineva imi spunea ca sunt frumoasa si desteapta, dar ca nu stiu sa “ma vand”, sa ma pun in valoare, sa ies in evidenta, sa arat lumii ce pot..Sunt genul de persoana mai curand timida..astept sa fiu descoperita si nu-mi place sa intru cu forta in vietile oamenilor..Ma straduiesc in continuare sa invat, pt.mine, si pt. sansa de a reusi sa intru intr-o alta lume..unde sa cunosc oameni,sa-mi fac prieteni, poate,..am f.mult de oferit..tb. doar sa sa traiesc intre oameni care sa aiba rabdarea sa ma cunosca asa cum sunt..la prima vedere par inconjurata de ziduri..dincolo de ele, insa, se ascunde un un om cald, caruia ii este frica sa nu fie din nou ranit…

de: alessia

alessia — Fri, 20 May 2011 20:40:38 +0000

E uimitor cum ma regasesc printe randuri,atat in cele in care am suferit dar si in cele in care am inteles ca viata merge inainte.Am 32 de ani,un copil minunat de 7 ani si sunt in divort intr-o tara straina ptr. ca fostul meu sot a vrut sa duca copiluL in ROMANIA fara ca eu sa stiu nimic,am facut o denuntie si de aici a inceput totul.Nevoia de invata,sau sufletul de mama iti spune ca trebuie sa mergi inainte.El a inceput divortul in Romania ,cerea si custodia copilului prt. ca avea un venit mai mare,eu aici,pentru ca copilul a inceput scola dar si ca aveam frica ca acolo ar fi putut sa castige el.Era sigur ca fara el nu o sa fac nimic a incercat sa ma lase si fara servici,a inchis contracul la casa desi judecatorul a decis sa ramanem noi in acel apartament ptr. ca era in chirie,dar eu am mers mai departe,mi-am luat copilul de mana si am plecat din casa in 10 zile,am lasat acolo o parte din mobila,toata camera copilului,a fost greu.El a demisionat,asa nu mai platea pensie alimentara si s-a intors in Romania,repetand acelas lucru ca fara el nu fac nimic.Acum suna copilul cu nr. privat,ca sa nu fie gasit.Mi sa strigat multe in strada chiar si in fata copilului dar am mers mai departe,ptr. ca intr-o zi am visat ca copilul meu era intr-o zgarda pe care o tragea dupa el dar venea la mine.M-am rugat mult la dumnezeu si o sa ma mai rog sa pot sa merg inainte,mi-am facut prieteni noi,acum locuim cu o doamna asa dividem cheltuielile,am facut cererea ptr. casa de la stat si acum asteptam.Mi-am dus copilul la psiholog,norocul meu este ca el socializeaza foarte mult,merge bine cu scoala,are foarte multi prieteni,fac foarte multe activitati in cadrul scolii.Invat cateodata de la el…are un proiect cu un zar al PACII,intr-o zi a trebuit sa arunce el zarul pacii si a venit fata pe care scriia II IUBESC PE TOTI! si el a spus ca este dificil sa iubesti pe toti ptr. ca el are tata in romania si mama aici…mergem inainte ,impreuna si ii multumesc lui dumnezeu in fiecare zii ptr,ceea ce imi ofera si ma rog sa imi de-a forta sa merg mai departe…

de: madlene

madlene — Tue, 17 May 2011 20:55:12 +0000

Multumim pt impartasire, Florina! Te admir pentru curajul si optimismul tau. Si eu am luat,de curand, hotararea de a ma separa de sotul meu. Am si pus-o in practica. Nu credeam ca va fi atat de greu insa. As fi vrut sa ma strecor prin usa din spate si sa ma fac nevazuta, dar despartirile nu sunt niciodata atat de simple. Acum sunt singura si nu pot sa spun ca mi-e mai bine pentru ca ma incearca multe sentimente de vinovatie. Cred ca cel mai mult ma doare faptul ca am facut un om sa sufere. Desi nu l-am iubit niciodata si am simtit ca nu avem un viitor impreuna acum imi pare rau ca trebuie sa-l las in urma mea suferind. Incerc sa imi reprim acest sentiment de mila pt ca tocmai el m-a facut sa intru in casatoria asta si am vazut bine ca nu a folosit nimanui.
Acum trebuie sa ma redefinesc, sa ma reconstruiesc interior si sa-mi aflu calea. Inca nu stiu ce voi face cu viata mea, dar sper ca Dumnezeu imi va calauzi pasii pe calea cea buna.

de: light

light — Sun, 01 May 2011 16:56:07 +0000

Bine zis.. “si multii altii care ne citesc acum”… eu inca n-am iesit din ea…