Ce sa faci pentru a fi fericit/a – indrumar pentru vremuri de criza
Vorbind despre fericire riscam sa ne intristeze gandul ca suntem atat de departe de ea si ca vremurile nu ne ajuta sa traim cu bucurie viata.
Adevarat, nu este usor sa ne rupem de stereotipiile mentale care ne invata ca ar trebui sa fim nemultumiti cand avem probleme si sa cautam fericirea doar in spatiul satisfactiilor. Dar nicaieri nu scrie ca aceasta mentalitate este corecta sau ca aduce mai multa fericire. Dimpotriva. Ne-a transformat intr-o populatie de pretentiosi, inchistati, rigizi, ajungand sa pretindem vietii sa ia forma asteptarilor ori pretentiilor noastre.
Pana la urma, unde este fericirea? Acolo unde o cauti si de unde, la un moment dat, ar putea sa nu mai vina? Sau este peste tot daca stii sa o primesti?
Da-ti voie sa fii fericit, nu te mai conditiona!
Poti fi fericit in orice conditii. Sa fii convins de asta. Miliarde de oameni au dovedit-o, de-a lungul istoriei umanitatii. Chiar si in spitale, in azile, in detentie, in lupta, s-au putut bucura de viata, au putut trai momente inaltatoare, de fericire, seninatate, speranta sau iubire. Au dovedit ca fericirea clipei nu poate fi alungata, ca si in cele mai mizere conditii inima omului o recunoaste. Si asta dovedeste ca fericirea nu depinde atat de mult de circumstante, de ceea ce avem/posedam sau de ceea ce ne lipseste.
Noi suntem cei care dam prea multa atentie conditiilor, ambientului (important dar nu determinant). Este adevarat ca limitele noastre pot fi greu incercate de unele situatii – de aceea datoria noastra este de a ne crea in viata un mediu cat mai prielnic evolutiei. Dar asta nu trebuie sa ne limiteze relatia cu fericirea. Pentru ca, in ultima instanta, fericirea isi face loc si in cele mai aspre situatii.
Daca in acest moment ne lipsesc o gramada de facilitati sau bucurii, nu trebuie sa tinem fericirea la distanta. Pentru ca ea nu depinde de ce avem sau ce reusim sa pastram in viata noastra. Pentru ca fericirea nu are legatura cu a avea ceva. Ci cu a fi intr-un anumit fel care sa permita fericirii sa se instaleze. Acest fel se refera la deschiderea pe care o ai fata de fericire. Deschidere posibila doar daca ai mereu inima usoara, sufletul impacat si senin in orice conditii, oricat de grele. Pentru fericire trebuie sa fii mereu deschis. Altfel, neajunsurile vietii ajung sa para de zece ori mai mari.
Fericirea este mai mult decat o emotie de incantare sau bucurie, mai mult decat o relaxare ce atrage pe moment satisfactia. Fericirea adevarata este o stare de spirit si nu are legatura cu manifestarea spontana si temporara a rasului, cu bucuria zgomotoasa sau cu excitarea simturilor. Pentru ca a fi fericit este o asezare interioara a fiintei tale, un mod de-a fi, indiferent de situatiile de viata prin care treci si pe care trebuie sa le rezolvi. Le rezolvi din aceasta stare de seninatate si bucurie interioara – si o faci mult mai bine decat prin incordare permanenta, din perspectiva spaimei, regretelor, rusinii, furiei sau a ambitiei pure.
Starea de fericire interioara iti ghideaza felul in care vezi si abordezi viata, te ghideaza in alegerea scopurilor, te ajuta sa iti modelezi drumul in viata. Ea nu e o iluzionare, o incantare indusa ce te rupe de realitate ci un alt mod de a aborda existenta. Imaginati-va ca avansati in cariera nu din perspectiva celui ce doreste sa se puna la adapost pe viitor si sa aiba o pozitie cat mai „acoperitoare” (motive ce sunt alimentate de ingrijorari sau frici) ci de pe pozitia omului fericit interior care sesizeaza si isi valorifica sansele cu seninatate si incredere, cu larghete a inimii.
Fericirea interioara nu e un narcotic si nu iti pierde luciditatea, nu te rataceste in labirintul iluziilor. Pentru ca ea este expresia spiritului tau, atotcuprinzator, omniscient si omnipotent – scanteie din divinitate.
Sunt fericit daca…
Cei mai multi dintre noi conditioneaza fericirea de indeplinirea unui obiectiv. De cele mai multe ori o idee de acest tip se plimba prin mintea noastra: „Voi fi fericit daca termin proiectul, am posibilitati sa avansez ierarhic”. „Voi fi fericit daca voi avea bani – cu acestia imi voi cumpara o excursie in Tahiti si voi fericit”. „Voi fi fericita daca imi va arata ca ma iubeste” etc.
Dar nimic nu garanteaza ca, daca termin proiectul sau daca plec in Tahiti, automat voi fi fericit. Chiar daca ating tintele, pot fi extrem de nefericit. Plus ca, pana imi ating obiectivul, voi fi nefericit, deoarece, evident, in acest moment nu sunt fericit daca ma gandesc la o fericire viitoare. Proiectarea fericirii in afara noastra si conditionarea ei suprima din start accesul la fericirea de facto, imanenta.
Aceasta este maniera cea mai dezastruoasa de a ne fura singuri caciula. Practic, vorbim aici de un tipar mental care la un moment dat se transforma intr-un mecanism subtil ce ne controleaza viata, mecanism pe care nu-l „vedem” cand porneste, de care nu suntem deloc constienti (am si alte exemple de mecanisme nevazute care ne controleaza si ne conduc viata, despre care voi vorbi in noul curs pe care il voi inaugura in toamna – la timpul potrivit va voi anunta)
Asadar, trebuie sa imi gasesc fericirea inainte si independent de indeplinirea obiectivului. Altfel, risc sa contaminez rezultatul cu nefericirea mea prezenta. In plus, instalarea in starea de gratie a fericirii ma va pune in armonie cu mine insami si cu lumea si imi va inspira orice idee si actiune. Acestea nu vor putea fi decat armonioase si lipsite de orice agresivitate pentru ca ele izvorasc din iubire si acceptare, din fericire si impacare. Asta nu inseamna insa ca acele actiuni si idei vor fi aprobate de toata lumea. Ci ca reactiile la ele vor fi primite cu aceeasi stare de toleranta pornita dintr-o inima impacata si fericita. Iar asta are darul de a nu perpetua dezbinarea, invidia, competitia sau agresivitatea.
Fericirea, adevarata libertate interioara!
Fericire inseamna libertate interioara – sa incetezi sa depinzi de motivele nefericirii tale. Starea de fericire te face liber de constrangeri, frontiere, conventii, interdictii chiar daca ele, intr-un plan al realitatii, continua sa existe.
Cand simti ca sufletul este inundat de fericire toate constrangerile inceteaza sa-ti mai faca rau (chiar daca persista, pereceptia ta se schimba, scotandu-te din starea de victima pasiva), tu incetezi sa crezi ca starea ta interioara depinde de ele, spiritul tau trece dincolo si vede cauzele lucrurilor, perspectiva asupra vietii se schimba. Deodata, suferinta, zbaterea sau prizonieratul tau, desi pot continua sa existe si esti deplin lucid in privinta asta, nu mai au putere asupra inimii tale, asupra felului in care te simti. De aceea, noul mod in care gandesti rezolvarea nu se mai inradacineaza in solul disperarii ci al fericirii interioare care gaseste imediat drumul spre libertate, avand puterea sa genereze solutii.
Conform legii rezonantei, bucuria si libertatea interioara te vor ghida spre libertatea exterioara. Frica si ambitia interioara te vor indrepta spre situatii care vor atrage situatii generatoare de frica si ambitie in exterior. Este extrem de important in ce sol ne ancoram radacinile atitudinilor, alegerilor, comportamentelor si ale gesturilor noastre. Sa stam putin si sa reflectam – sunt ele infipte in impacare si bucurie interioara, in Sine, ori sunt in solul subtire si superficial (desi pare rezistent doar pentru ca e dur, inchistat) al fricii, ambitiei si atentiei incordate, al competitiei?
Fericirea lui „ A FI”
Am vazut muribunzi fericiti ca primeau o imbratisare, cersetori care zambeau la primirea unui gest de atentie, am vazut oameni singuri bucurandu-se de pomii din parc, cenobiti fericiti ca se pot ruga. Fericirea depinde mai mult de o stare de spirit: un amestec de deschidere, incredere, luciditate, voiosie, bunavointa, creativitate, imaginatie, iubire. Iar acestea nu sunt determinate de ce avem, de confortul nostru material (uneori confortul excesiv chiar le impiedica). Desigur ca, daca ti-e frig te gandesti in primul rand la un adapost si la imbracaminte mai groasa. Dar te poti gandi sa ti le procuri si fara sa mentii in inima ta nefericirea. Ti le procuri pentru ca vrei sa le ai pentru supravietuirea ta si nu pentru ca vrei sa scapi de nefericire.
A fi lipsit de cele necesare si a fi nefericit sunt doua aspecte distincte. Lipsurile nu sunt indisolubil legate de nefericire si nu trebuie sa sa ne simtim obligati sa fim nefericiti numai pentru ca suferim diverse lipsuri materiale in viata. Chiar cand presiunea culturala ne impinge sa ne simtim mizerabil pentru aceste lipsuri.
Daca nefericirea ar fi strict legata de lipsuri n-am mai fi niciodata fericiti – mintea oricum ne este educata/manipulata in sensul consumismului si ne face sa dorim in permanenta lucruri pe care nu le putem obtine (cel putin nu imediat) si de care, in mare proportie, nici nu avem de fapt nevoie.
Fericirea ta este responsabilitatea ta - si asta nu depinde de circumstante
Oamenii au dovedit si dovedesc faptul ca si in cele mai grele conditii si nevoi fericirea a fost si este posibila.
Cu cat ti se pare ca suferi de lipsuri mai mari, cu atat ar trebui sa cauti mai intens fericirea interioara. Mentinerea nefericirii doar te incurca prin generarea gandurilor negre ce te infasoara intr-un „bandaj” intunecat ce atrage apoi situatii din ce in ce mai dramatice.
Daca vrem sa ne facem un bine cand ducem lipsuri, atunci trebuie sa continuam sa ne straduim pentru confort dar fara sa ne lasam contaminati de nemultumire si nefericire. DAR ASTA NU INSEAMNA SA NE HIPNOTIZAM CONVINGANDU-NE CA SUNTEM BINE !
Pentru ca asta ne va aduce si mai multa nemultumire: negarea realitatii traite creandu-ne o proiectie falsa, contrara intuitiei noastre. Ideea nu este sa ocultam/contrafacem realitatea palpabila, ci sa ne pozitionam mai tonic fata de ea si sa nu o lasam sa preia conducerea.
Pentru ca nu circumstantele ne fac fericiti, ci modul in care decidem sa le traim.
Nu contesta nimeni existenta dramelor autentice, a poverilor reale. Dar datoria noastra este de a lupta cu toata fiinta pentru a le face fata. Putem avea doua reactii:
– dam putere dramei asupra noastra si ne lasam coplesiti de nefericire
– ne scuturam de poveri (sau chiar rezistam sub ele) necontaminandu-ne de virusul nefericirii care ne condamna la moarte sufleteasca. Iar un om mort sufleteste poate face cele mai mari rele la adapostul propriei sale drame, poate lua cele mai proaste decizii sau se poate lasa folosit de ceilalti, considerand ca oricum sansele lui sunt inchise, invitand prin asta la abuzuri asupra persoanei sale.
De aceea, de fiecare data cand suntem gata sa ne declaram nefericiti sa ne aducem aminte ca fericirea este in primul rand data de starea noastra sufleteasca si nu de conditiile traite.
A avea grija de fericirea ta nu este egosim.
Iar fericirea ta nu depinde de ce ai ci de cum esti in viata ta.
Fericirea poate aparea in cele mai negre conditii de trai. Dar asta nu inseamna sa fim total neglijenti cu conditiile in care traim. A avea grija de viata noastra, fara sa ne conditionam insa prin comoditati de tot felul, este o datorie fata de noi insine. Faptul ca putem trai fericirea in orice conditii nu inseamna sa ne traim viata oricum, sa fim neglijenti si nerespectuosi fata de spiritul nostru. Lipsa de respect, iubire si grija de sine ne arunca in obscurantismul constiintei. Felul in care ne tratam viata are impact asupra vietilor celor din jur: neglijenta noastra poate deveni povara altora sau un model neconstructiv pentru unii. Lucrul acesta s-a intamplat de fiecare data cand oamenii, inainte de a-si educa personalitatea, au copiat actiunile marilor inteleptiti (ce-si traiau viata intr-o aparenta neglijenta materiala) lipsindu-le fondul intelegerii dar si modelarea personalitatii – fac aceasta precizare mai ales celor ce au pasit deja pe un drum spiritual.
Cand sufletul tau este fericit (fara nici un motiv, ca o stare a sa de a fi) nu se mai poate considera victima nimanui, nici a vietii, si va avea mereu cea mai pozitiva si constructiva pozitie. Fericirea care vine din fiintare este adevarata fericire pentru ca ea nu dispare la primul neajuns si nu depinde de circumstante.
Nimeni nu te poate face fericit in afara de tine!
Este adevarat, multe persoane iti pot oferi atentie, iubire, incredere, sustinere dar esti fericit langa ele doar daca tu in inima ta esti fericit si daca nu astepti sa obtii fericirea prin ele.
Oamenii cu adevarat fericiti daruiesc incredere, respect si iubire semenilor lor fara sa depinda de raspunsul afectiv al apropiatilor. Pentru ca au tot ce le trebuie in propria inima.
Faptul ca putem gasi resurse interioare sa stam alaturi de oricine nu ne obliga sa fim neglijenti cu relatiile noastre. Dar criteriul dupa care alegem apropiatii nu are de ce sa fie cantitatea de fericire pe care ei ne-o furnizeaza. Ci comuniunea pe care o putem crea cu ei, rezonanta, bataia la unison a inimilor.
Alegeri nefericite
Uneori facem alegeri care ne ingreuneaza mult fericirea, care ne plaseaza in adevarate inchisori. Si avem senzatia ca doar scapand din acele inchisori mai putem fi fericiti. Din pacate nu este asa. Cand din diverse motive (si asta e o discutie separata: cum de ajungem sa ne cream inchisorile) ajungem sa o zbarcim rau de tot, suntem datori ca in timp ce ne eliberam din situatia nepotrivita sa cautam sa gasim fericirea in inima noastra. Cand spun fericire nu ma refer la acea stare euforica, de veselie exuberanta. Exista si fericiri in surdina, mai calme si mai intelepte, mai lucide si mai practice. Asadar, daca nu gasim fericirea in interiorul nostru in procesul eliberarii, riscam ca odata eliberati din drama sa o recream, dupa un timp, in viata noastra, cu alte personaje. Faptul ca ne-am gasit siguranta, seninatatea si puterea inca din timpul dramei garanteaza si ca vom iesi din ea (pentru ca exact trasaturile intarite de echilibrul interior sunt cele ce ne ajuta sa ne eliberam) dar si ca ne vom reface viata fara sa recream situatiile nefericite.
Aceasta minunata nefericire!
De multe ori nefericirile exercita un magnetism paralizant – ventuzati de ele, prizonieri ai suferintei, ajungem involuntar sa le mentinem si le perpetuam, sabotand propria salvare. Ele sunt raul cu care ne-am obisnuit, mai sigur si confortabil emotional decat eliberarea si asumarea puterii personale.
Plangerile, reprosurile, regretele, criticile, nemultumirile, terorile ajung sa faca parte atat de mult din viata si indentitatea noastra de victime incat renuntarea la ele ne-ar arunca deodata in spatiul gol al libertatii de alegere si al schimbarii. O putere pe care n-am experimentat-o inainte pentru ca daca am fi facut-o am fi iesit demult din rolul de victime, ne-am fi extras din nemultumirile si durerile ce ne faceau nefericiti. Necunoasterea acestei puteri ne face sa ne folosim fortele si energia in a suporta mai bine calvarul nefericirii decat in cautarea iesirii din labirint. Apoi, mai este si atasamentul magnetic de tot contextul victimizant, de personajul care am devenit impreuna cu toate limitarile sale (nu pot sa plec pentru ca am obligatii, nu pot sa fiu liber pentru ca trebuie sa am grija de altii, nu am finante sa ma descurc singur, sanatatea nu ma mai ajuta, prietenii m-au parasit etc.). Acest personaj abuzat imi ofera o identitate, uneori si un statut moral si poate atrage chiar sustinere ori admiratie – cei ce se sacrifica sau sunt victime atrag rapid atentie si compasiune, chiar daca nu suficiente pentru eliberare (nici nu este asta intentia). O victima salvata va recrea adesea situatii victimizante sau va cadea povara pe capul salvatorului. Pentru ca victima este obisnuita sa supravietuiasca intr-un tipar chinuitor. Ca acele persoane salvate din strada ce isi recreaza in interiorul unei case decente conditiile mizerabile din care au fost scoase. Pentru o salvare autentica devictimizarea trebuie facuta inainte de salvare. Puterea si fericirea interioara trebuie gasite inainte de eliberare.
De multe ori suferinta aduce avantajele ei. Compasiunea, mila, atentia, superioritatea morala, sentimentul bunatatii sufletesti, al inteleptei cedari, al sacrificiului de sine. E greu sa renunti la aceste trasaturi cand ele au fost asociate dintotdeauna cu virtutile cele mai inalte. Ar insemna ca intreaga ta valoare sa dispara si ca intreaga ta suferinta sa fi fost degeaba. Ca identitatea ta de om virtuos sa se naruie. Unde ma pui ca apoi trebuie s-o iei de la capat, alegand o libertate care aduce din nou lupta pentru afirmare, pentru iubire si apreciere, pentru pastrarea lucrurilor bune din viata ta.
Suferinta este indiscutabila si autentica. Dar autocondamnarea la o viata de suferinta prin suportare resemnata si prin promovarea sacrificiului de sine depaseste pana si intentiile abuzatorului. Devictimizarea trebuie facuta din interiorul contextului neplacut. Acolo se naste cel puternic, iubitorul de libertate personala, cel dornic sa isi traiasca viata demn si plenar. Uneori, iesirea din inchisoare se face in suflet si in minte inainte de a iesi cu trupul. Corpul se eliberaza ultimul, ca o consecinta a libertatii gasite de inima si mintea noastra. Inainte se schimba felul in care gandim viata noastra si felul in care simtim ca meritam sa alegem o alta viata. Regretul nu ne ajuta cu nimic. A regreta inseamna sa mergi inainte privind inapoi. A incerca sa recuperezi ce ai pierdut nu te ajuta cu nimic – ar insemna sa cauti mereu trecutul ratat (in speranta corectarii sale) in viitorul spre care te indrepti. Solutia este sa traiesti viata care vine cu ceea ce esti acum – puterea, bucuria si increderea eliberarii.
Fericirea din Tine Insuti
La nivelul spiritului, Sinelui, toti suntem identici, mici divinitati intrupate. Dar asta nu inseamna ca toti manifestam in acelasi grad divinul launtric sau ca traim in contact cu Sinele – mereu asta depinde de libera alegere si de inteligenta de a nu crea contexte care ne ingreuneaza manifestarea liberului arbitru. Ceea ce ne deosebeste intre noi sunt trasaturile fizice, temperamentul si personalitatea (adica tot ce a rezultat in urma impactului cu viata).
Radacina fericirii este acea stare de constienta deplina a propriei persoane, in multidimensionalitatea sa, intelegand atat partea superficiala (personalitate, temperament – atitudini, convingeri) cat si partea profunda. Constienta deplina o ai cand intri in contact cu Sinele. Sinele este stratul cel mai profund al fiintei tale, cel care te pune in contact cu divinitatea. Se poate spune ca starea de fericire absoluta o traiesti doar cand iti revelezi Sinele.
Cum sa ne mentinem sentimentul de fericire in orice circumstante?
In planurile emotional, mental, sufletesc:
- da-ti voie sa fii fericit, nu te mai conditiona!
- primeste cu bucurie fiecare zi din viata ta si daruieste-te vietii cu increderea ta
- alege liber acele putine lucruri care iti mentin un mediu favorabil gasirii fericirii interioare – nu ai nevoie de prea multe pentru a fi fericit
- fericirea te ajuta sa mergi mereu inainte – ia aminte cand viata ta sta pe loc si apar repetitiile, pretentiile, fricile, rusinea pentru ca atunci lasi fericirea sa plece
- fericirea nu inseamna ca totul iti merge bine, ci ca nu te pierzi pe tine insati cand lucrurile merg prost, ca mereu stii drumul spre tine insati
- nu lasa fericirea ta in mainile altora, sa decida ori sa aleaga altii feicirea ta, sau sa te simti fericiti doar daca altii face ceva anume ca tu sa te simti astfel pentru ca atunci, oricat de bine ar fi, vei trai imaginea despre fericire a altora
- ne cream o imagine despre fericire si o traim pe aceea, nu fericirea absoluta, dar macar alegeti propria imagine despre fericire si te vei apropia mai mult de fericirea interioara, absoluta; fericirea absoluta nu are imagini si e orice imagine si traire si nimic, este totul, asa cum e
- mentine-ti mintea in pace si alunga gandurile de repros, regret, judecatile critice la adresa altora sau la adresa vietii, ia lucrurile asa cum sunt ca sa le poti apoi schimba
- pastraza-ti credinta in forta vietii si in destinul tau, imagineaza-ti viata facand parte dintr-un plan mai mare, vezi lucrurile in ansamblu: in felul acesta necazurile curente iti vor apare ala dimensiunea lor reala, adica foarte mici in contextul larg al rostului destinului tau
- renunta la castigurile provenite din nefericire: superioritate morala, gasirea unui sens in suferinta, subordonarea in fata suferintei din autopedepsire pentru vini exagerate, acceptarea suferintei ca metoda de purificare a sufletului, iluzia ca ca suferinta face parte din pachetul onorant al iubirii neconditionate etc.
In plan fizic:
- relaxeaza-te inainte de orice ai de facut si simte bucuria din interiorul acelei actiuni – numai asa ea va reusi si iti va oferi energie in loc sa iti consume energie vitala
- deconecteaza-te prin miscare – asta te va ajuta sa cureti corpul energetic de reziduurille dizarmonioase
- cand te simti incarcat, un dus rapid cu apa calda iti va restabili echilibrul auric – si un simplu spalat pe fata, cu mana uda trecuta prin par, precum si spalatul talpilor, te poate ajuta
- conecteaza-te la natura – rezerva-ti cateva ore petrecute in sanul naturii: un parc din apropierea casei, o mica padure, un crang, o plimbare pe un camp deschis, contemplatia pe malul unui lac, atingere aunui copac, sunt remedii rapide pentru indepartarea emotiilor si gandurilor ce ne pot ecrana Sinele, accesul la fericirea interioara
- alege hrana care aduce in corpul tau sanatate, vitalitate, energie
- asculta-ti corpul si nu-l face nefericit oferindu-i un program de viata care il imbatraneste prematur: o dieta corecta pentru nevoile si limitele sale, orele cuvenite de somn si veghe, efort fizic suficient si neexcesiv, o postura corporala corecta in fiecare moment, eliminarea ticurilor nesanatoase, un ambient cat mai sanatos pentru mentinerea functiilor sale, relaxarea necesara reincarcarii energetice
de Camelia Patrascanuwww.horoscoptv.ro
superb articol! cum spunea Voltaire, Noi cautam cu totii fericirea, insa fara sa stim unde este, ca si acei betivi care isi cauta casa, stiind confuz ca au una pe undeva… deocamdata imi regasesc fericirea in castigurile la pariuri sportive live…. da fericirea mea e imperfecta… dar asta e fericirea in Vest. lucruri simple nu exista, doar comlicate)
buna ziua! astazi e prima zi in care am citit cele postate de dvs pe blog. Aveti o putere foarte influenta asupra gandurilor noastre si acest lucru este mai mult decat de apreciat avand in vedere ca ceea ce ne impartasiti chiar ne revitalizeaza.
Daca imi permiteti, v-as ruga foarte mult sa -mi calculati astrograma 19 .01.1986 ora 00:30, braila. De 5 ani de zile, aproape 6 nu mai reusesc sa traiesc in prezent cu totul.Regretele sunt prea putin spus, frustrarile mi-au creat alta viziune asupra mea si a vietii pe care o voi duce. Conditia fizica nu ma mai ajuta pentru ca mereu ma simt obosita de la atatea ganduri, regrete, offuri, nostalgii , melancolii pe care pur si simplu nu le pot depasi. Mintea incearca sa le alunge, dar e ceva mai presus decat mine care ma tine legata de trecut. Nu mai sunt persoana care avea vise, care credea in dragostea adevarata, nu sunt impotriva barbatilor, dar am ajuns sa privesc mai realist lucrurile decat as fi crezut ca o voi face vreodata. Problema este ca eu , in adancul sufletului meu , nu sunt asa. Tanjesc dupa ce mintea si sufletul meu au creat acum cativa ani , iar acele simtiri ma bantuie si acum. Nu ma pot dedic relatiei adevarate intru totul nici acum dupa 2 ani jumate de relatie.( cvasirelatie). Aveam ambitii, vise si elan..acum ma simt ca o leguma, am inceput sa am probleme grave de sanatate… si stiu ac este de la dezechilibrul meu energetic in fata caruia simt ca nu am ssanse sa-l restabilec. Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat!
Cu toata recunostinta va rog sa imi calculati astrograma personala.Trec printr-o perioada extrem de dificila si as vrea sa stiu ce trebuie sa fac ca viata mea sa fie iar frumoasa cum a fost.
Data nasterii: 09.11,1980.ora 06:00. jud dolj craiova
Cu speranta ca o sa imi dati in scurt timp un raspuns, va multumesc anticipat.
ce vreau sa povestesc implica si o alta persoana care intra destul de des pe blog si nu as vrea sa citeasca… nu stiu de ce.
Dna Camelia,
Cred ca am o problema. Atunci knd sunt doar simpla prietena cu un baiat,e totul ok,vorbim si radem mult,dar daca se intampla sa ajung sa tin la el,parca devin muta,nu stiu ce sa ii spun,parca mi se goleste mintea,nu stiu cum sa explic… Puteti sa imi dati cateva sfaturi? ( As putea,va rog, sa va mai povestesc ceva care sa nu fie afisat aici?… )
E criză ,sunt lipsuri, dar mă bucur când băiatul meu de 15 ani îmi spune că fetele se minunează de ochii lui verzi,când violetele din fereastră înfloresc dumnezeiesc, când citesc o carte bună….. E asta fericirea ??? Cred ca da.
Ai dreptate,Ileana!Si eu ma bucur cind fiul meu,tot de 15 ani,imi spune lucruri frumoase si,care imi imbunatatesc starea sufleteasca!Da,cred ca asta ii fericirea,sa vezi cum in”timpurile astea tulburi”,exista mici miracole la tot pasul!Rindunelele care isi spun ceva la ureche pe un fir de curent sau doi batrinei mergind de mina pe strada si sint covinsa ca mai sint multe,multe alte lucruri de zi cu zi care inseamna:FERICIRE!
LILIANA, ÎMI PARE BINE CĂ FERICIREA EXISTĂ ŞI LA TINE….ŞI ÎŢI DORESC SĂ RĂMANĂ MEREU.MULŢUMESC DE MESAJ.
Fericirea este relativa ,ne-o creeam cum putem si cum vrea si dumnezeu.Dar eu cred ca nu trebuie sa ne cramponam de orice esec.de mult credeam ca nu o sa am o familie ,un copil ,dar acum le am .Dezamagita de un iubit care se culca cu prietena mea ce mai buna ,credeam ca viata e rea cu mine .Nu imi dadeam seama ca nu era el alesul ,ca fericirea nu era linga el.Si tot viata ,mi-a scos in cale pe cine trebuia .Si asa fericirea a venit…..Mai tâziu când pierd primul meu copil ,iar mă supar pe viaţă neînţelegându-i rostul.Acum ştiu că dumnezeu avea nevoie de un înger,poate şi eu… Ca să primeşti trebuie să dai vieţii ceva la schimb………şi mai târziu am primit o minune de băiat care înseamnă fericirea absolută pentru mine
felicitari pentru toate lucrurile interesante
Si ce faci cand ajungi la 30 de ani si simti ca timpul parca ti-a luat-o inainte? Au trecut 30 de ani si nu iti dai seama cand, ai fost luat prin surprindere. Te uiti in jurul tau si vezi ca restul au evoluat,fosti colegi de scoala sunt cu un pas sau mai multi inaintea ta. Incerci sa ti pasul dar ti-e greu…te simti neputincios ( parca te roade un pic invidia ). Incerci sa te pui in locul lor si te gandesti ca nu a-i fi instare sa te descurci. Cam asta este varsta la care majoritatea au realizat ceva…fie in cariera,ori pe plan personal:s-au casatorit, unii chiar au copii.Cam asta se intampla in mod normal.
Si ce faci cand ,fara sa vrei ,incepi sa te compari cu altii, sa simti ca ai ramas in urma sa simti ca nu ai realizat nimic. Ba chiar ajungi sa-ti pierzi increderea in tine, tot ce ai de facut devine un stres (mai ales dupa ce ai avut esecuri si la altii vezi reusita). Stresul incepe sa puna stapanire pe tine , gandul ca trebuie sa mergi la lucru (unde ai avut esecuri si putine realizari), nu mai poti sa dormi bine noaptea…ba chiar ti se slabeste si organismul si te imbolnavesti.
Si incepi sa iti invinovatesti “capul prost” ca te baga in belele, ca se gandeste numai la rau. Iti repeti in fiecare zi ca se poate si mai rau, ca esti capabila, ca daca altul poate poti si tu, dar degeaba.
La un momentdat cazi intr-o depresie si singura chestie care te ajuta este sa te uiti ore in sir la serialul tau preferat pe care l-ai mai vazut de cateva ori, dar nu conteaza, te face sa te simti mai bine si sa uiti de ale tale. Acolo poti sa fi una cu personajul principal , care apropo trece peste toate neajunsurile vietii.
Faza cu depresia a fost dupa ce am aflat de moartea fulgeratoare a mamei unei bune prietene (mi-am dat seama ca o sa trec si eu prin asta la un momentdat- o sa-mi pierd parintii, sau pe cineva foarte apropiat si asta poate fi oricand). Femeia avea 50 si ceva de ani, relativ tanara. Mi-am dat seama ca si viata mea se poate sfarsi oricand si apoi m-am gandit care e rostul tuturor framantarilor vietii, constrangerilor, chinului, daca finalitatea e aceesi.
M-a surprins faptul ca prietena mea a reusit sa inteleaga altceva din necazul ce i s-a intamplat, sa traga niste concluzii si anume ca viata e scurta si trebuie traita cu cap si a parut ca reuseste sa se impace cu ideea ca nu o sa-si mai vada mama, chiar mai bine decat mine(care sufeream numai la gandindu-ma cat de dureros poate sa fie).
Apoi m-a obsedat ideea ca vreau copii, cat mai curand (ca doar viata e scurta). Acum insa m-a apucat din nou frica aceea ca nu sunt instare sa ma descurc cu ei. Simt ca nu mi-am gasit echilibrul acela interior de care stiu ca as avea nevoie sa ii pot transmite lucruri bune copilului.
Nu m-am impacat cu mine-nu imi pot gasi fericirea interioara inca. Am momente in care ma simt foarte bine(mai ales in preajma sotului sau a familiei) si am momente in care cad intr-o stare “intunecata” pe care nici eu nu mi-o pot explica. Si imi tot zic in sine ca nu am motive sa fiu atat de nemultumita,mi-e rusine chiar de ceea ce simt,sunt altii care chiar ar avea motive si tot sunt optimisti. De multe ori ma ajuta si cei din jur sa mai alung un pic starea asta.Partea proasta e ca e posibil sa-mi fi indepartat din prieteni cu firea mea “plangacioasa” si pesimista, nu ma pot lauda ca primesc multe telefoane in ultimul tp.
Mi-e teama sa nu-mi indepartez si sotul. Mi-a zis chiar azi ca trebuie sa fac ceva , ca el nu ma poate cara in spate la infinit(la un momentdat o sa ii par o povara-probabil am inceput deja). Nici el nu e o fire puternica,de aceea poate de multe ori il depaseste situatia. El e varsator, eu sunt gemeni.
Am impresia ca m-am invatat sa ma agat de oameni, sa le cer ajutorul, sa astept rezolvarea din partea lor. Imi trebuie un model in viata care sa-mi arate de trebuie sa fac? Imi trebuie o reteta? Exista asa ceva?
AJUTOR!!!
Draga,Annamo!Fericirea interioara(parerea mea personala),ii ca ne-o creem singuri!Sint in strainatate de citiva ani,am trecut printr-un divort aproape urit,am lasat un copil in tara si a fost ceva foarte dureros pentru mine(invatata cu el timp de 10 ani zi de zi).Sint varsatoare si m-am considerat mereu o femeie puternica,dar vazind ca ani trec(merg pe 37) si nerealizind material mai nimic,avind o relatie actuala care nu ii asa cum mi-am dorit-o eu,lucrind intr-un domeniu destul de jos as putea spune,crede-ma ca au fost multi ani in care nu-mi doream decit sa-mi gasesc linistea interioara,sa ma impac cu mine insumi si sa pot merge mai departe(inainte avind si momente in care ma gindeam la sinucidere),dar…in momentul in care m-am hotarit ca vreau sa obtin linistea interioara nu a durat foarte mult si multumesc lui D-zeu am inceput sa o am!Totul tine de tine sa numai vezi lucrurile in negru,cauta ca de fiecare data cind vrei sa incepi sa te plingi de ceva,sa te gindesti la un lucru bun ce ti s-a intimplat in ziua respectiva(ceva trebuie sa fie si bun in viata fiecarui om
)si sa povestesti de fapt acel lucru ,nu doar ceea ce ti s-a intimplat rau!Si asa azi,asa miine vei vedea ca nu v-a mai fi chiar asa greu!Eu cind am ajuns in strainatate ma plingeam intr-una doar de bani,si nu vedeam nimic bun in viata mea,dar incepind sa citesc despre gindirea pozitiva si dorindu-mi foarte mult linistea interioara,acuma apreciez orice,cum scriam in alt mesaj mai sus ,ca acuma vad batrinei pe strada tinindu-se de mina,vad rindunele pe fire de curent,vad altfel lucrurile,mai cu pace ,cu intelegere si crede-ma ca situatia mea materiala nu s-a schimbat cu nimic,dar nu le mai pun asa la suflet ca inainte!Sper din tot sufletul sa-ti gasesti fericirea interioara si crede-ma ,ca si un”Tatal Nostru”spus in fiecare dimineata ajuta foarte mult!Iti doresc tot binele din lume
Multumesc mult pentru sfaturi, Liliana. Voi incerca sa-mi schimb felul in care percep lucrurile. Sper sa reusesc!
Te felicit din tot sufletul ca ai reusit sa treci peste gindirea negativa si ai avut puterea sa reusesti.important e ca sa te simti bine tu cu tine. Sunt si eu o varsatoare ,dar am lasat sa treaca mai mult timp pina sa iau o decizie pt mine si acum e prea tirziu. Te felicit din toata inima.
Nu esti la concurenta cu nimeni. Nu ne nastem egali-(exista in sociologie termenul de “inegalitate de sansa”), nu evoluam egal, deci nu exista un standard sau o regula dupa care sa iti evaluezi fericirea. Este ceva foarte personal si depinde de ceea ce considera fiecare important pentru sine.Totul, acel TOT ideal nu il are nimeni pentru ca nu avem resursele – fizice, mentale , materiale- de a acoperi toate domeniile, deci si fericirea este pe… segmente. Daca ai un pic din fiecare e ok.
)dar face bine la organism, la ten, la psihic. A! Bun, si sunt LEU 
Din punctul meu de vedere eu sunt fericita- am un job multumitor- nu extraordinar platit dar suport un stress mediu, ceea ce este extraordinar in aceste timpuri pe care le traim- plus ca am invatat sa ignor anumite chestii suparatoare; am casa si masa si uneori imi pot face si unele placeri (carti, pantofi, gablonturi) , am timp sa pictez cand sunt in inspiratie, am prieteni si amici a caror companie imi face placere, sotul si copilul sunt bine si sunt sanatoasa ca sa ma bucur de tot- inclusiv de ziua de azi pentru ca e soare si 22 grade in noiembrie(!) si am fost 15 minute la solar. In general sunt acuzata ca sunt neserioas aca sunt: frivola , neserioasa si egoista (citat din maica-mea
Annamo, ti-am scris un mesaj care s-a sters din greseala. O sa incerc sa rezum aici dar nu inainte de a-ti spune ca toate raspunsurile pe care le-ai primit mi se par pretioase si de ajutor.
Sentimentul meu este ca de mult aveai nevoie sa ai mai multa rabdare cu TINE. Rabdare in adevaratul sens, sa te asisti, sa te asculti, sa te veghezi, sa te acomodezi. Probabil ai intrat in panica din cauza ca altii meregeau mai repede? Spre ce? Pe drumul lor. Atunci, pe drumul care era doar al lor, mergeau mai repede fata de cine? SI cine, de pe drumul doar al lui, se simtea in urma fata de cine? Fiecare are “banda” lui , destinul lui. Si in Rai intram singuri, netinuti de mana si dam “socoteala” (e o metafora si sper s-o iei asa) tot singuri, si cu curaj, de viata noastra. Chiar daca ne inspiram din experientele altora, valoros este cum le integram in viata noastra, pe drumul nostru unic de evolutie.
Simt ca avand mai mult arabdare cu tine poti sa iti asculti ritmul interior personal de respiratie, de traire si crestere. Annamo, nu te teme ca risti sa ii dezamagesti pe ceilalti, ca stai prea mult pe loc pentru tine sau ca faci cale intoarsa ori ca ii lasi sa se indeparteze de tine. Nu te gandi la asta caci se vor gandi si ei la asta. Gandeste-te acum la tine. Fara sa iti creezi neaparat un timp pentru asta. Pur si simplu fii constienta de tine in orice clipa. Fara sa iei in dramatic nici un gand si nici o stare. Inregistreaza-le, asa cum se intampla cu peisajul care se reflecta in geamul trenului. Geamul nu retine nimic dar “vede” tot. Asa poti fi acum, luand aminte la tine. Fara s ajudeci sau sa evaluezi. Deocamdata doar constata si accepta (am mai scris despre conceptul de acceptare, aici pe blog)
Aceasta cunoastere de sine iti va da mai multa putere si linsite. Pe care le poti revarsa asupra familiei tale. Unii au venit sa vegheze si natiunii, altii familii, altii pe ei insisi. Niciuna nu e mai importanta ca cealata, fiecare pe banda lui trebuie sa faca lucrurile cat poate mai bine, dand ce este mai nobil si spiritual in el. Calmul, pacea, siguranta si bucuria pe care le simti in inima le poti propaga in jurul tau creand un camp benefic pentru tine si pentru ceilalti. E complesitor de frumos sa faci din existenta ta sursa de inspiratei pentru ceilalti. Iubeste-i pe cei dragi si simte ca iti deschizi inima iubindu-i. Nu regreta nimic. Nu intra in competitie cu nimeni.
Annamo, intotdeauna pe crucile mormintelor a stat scris “sotie/sot-mama/tata-fiica/fiu iubita/iubit. Niciodata pieile de bizon castigate ca zestre, castigurile bancare sau functiile avute.
Sa fii iubita si sa iubesti in bucurie!
Multumesc tuturor pt sfaturi.Cred ca suferinta mea se cheama “sindromul surorii mai mici”.
Cand eram mica eram sora mai rusinoasa, mai tacuta si mai grasuta. Cand meregeam undeva impreuna ma comportam ca “umbra” ei, si totusi ajunsese sa-mi placa, era comod acolo sa fiu umbra.Din cand in cand isi mai aduceau aminte si de mine “si tu nu mai zici nimic?”. Ce puteam sa mai zic, zisese sora-mea tot (balanta vorbareata).
Fara sa vreau intotdeauna m-am comparat cu ea si in sinea mea i-am admirat curajul si reusitele. Asta o vedeam si din reactiile mamei – ma simteam aia mica si prostuta. Sora mea luase premiul I in clasa I, eu luasem II.(e diferenta de 4 ani jumate intre noi si am mers la aceesi scoala generala, am avut chiar aceesi invatatoare la inceput).
Cand a venit timpul sa dau la liceu am vrut sa-mi urmez pasiunea si anume pictura. Din pacate am avut un esec si nu am intrat asa ca am ajuns la acelasi liceu unde invatase sora mea (chimie-biologie). Profa de chimie ii fusese diriginta si isi aducea aminte de ea (ea era buna la chimie, pe cand eu…chiar mi-a zis-o la un moment dat-probabil se astepta sa fim la fel)
Intre timp sora mea intrase la facultate in Tg-Mures.
Ultimii doi ani de liceu am ajuns sa-i fac in Tg-Mures, mai cu voie sau fara voie.Tata vroia ca si eu sa fac aceeasi facultate ca sa nu ma simt mai prejos decat sora-mea.
Cand am terminat liceul , am decis ca vreau sa ma intorc la Bucuresti si sa dau la Biologie. Din pacate nu am intrat. Ca sa nu mai stau un an, am dat la particulara la Medicina. Apoi in anul III ,m-a convins sora mea sa ma mut la Stomatologie “vom face echipa” imi spunea ea.
Observati diferenta:ea a terminat facultate de stat, mie mi-a platit tata particulara.(desi s-a facut scoala si la noi si poate am avut mai multe beneficii decat la stat,tot ma simt diferit)
Acum lucram in acelasi cabinet- rudele merg la ea pt ca sincer oricine ar alege pe ala cu mai multa experienta.
In meseria asta iti trebuie sange rece,altfel te consumi la fiecare pacient,nu ai voie sa fi sensibil asa cum sunt eu.
Oare asta sa fie drumul meu? Sau am deraiat de mai multe ori? Nu a fost visul meu sa ajung aici dar mai multe incercari esuate m-au adus aici. Mi-e greu sa nu ma compar.
E ceva de genul “am intrat in hora , acum trebuie sa joc”.
De multe ori imi vine sa renunt si atunci cei din jur ma intreaba “si ce vrei sa faci altceva?” iar eu nu stiu ce sa le raspund.
Ma bucur cand se termina tura mea, ma bucur cand vine sfarsitul de saptamana, cand imi iau cate o vacanta.
Am avut si satisfactii in meseria asta insa nu simt ca sunt croita pt ea. Parca ar fi doar o etapa in viata mea si apoi urmeaza sa fac altceva.
Sunt constienta ca nu toata lumea ajunge sa faca meseria visata dar totusi nu ar trebui sa beneficiem in viata asta de liberul -arbitru? Chiar trebuie mereu sa joci cum iti canta altii?
Toti avem un sfarsit. Nu e mai bine daca ne indulcim un pic calea pana acolo?
Nu e pacat de darul asta pe care ni l-a dat D-zeu, numit VIATA daca nu stim sa-l folosim?
As vrea sa am curajul sa pot schimba dar mi-e teama de ce zic cei din jur. Poate ca daca as fi coafeza m-as simti mai bine, dar ce ar zice ai mei.:)
Daca ar fi dupa mine as face in fiecare saptamana altceva. Doamne da-mi curajul! Acum ma simt prizoniera…
Cum poti sa fi fericit si sa stai cu ranjetul pe fata daca faci in fiecare zi ceva ce te goleste pe dinauntru?
Am incercat…dar mereu ma intorc de unde am plecat ( si anume, imi vine sa plec in lume, imi vine sa urlu “lasati-ma naibii in pace!!!”)
Aveti multe “teme”, asa ca imi voi permite sa le abordez aleatoriu.
In a cui hora spuneti ca jucati? Este a dvs. sau este a oricui altcuiva? Cine o conduce, mai ales ca la 30 de ani va puneti intrebari importante pe care unii nu si le pun niciodata. Simtiti cu toata fiinta ca aveti nevoie de altceva, dar nu va dati voie sa explorati, sa aflati ce anume v-ar aduce bucurie in viata. Repet, aveti doar 30 de ani, insatisfactia va seaca de energie, indrazniti si schimbati ce aveti nevoie, stiti bine ca sunt oameni care isi gasesc implinirea la dublul varstei dvs. Sunteti “norocoasa” ca ati vazut deja ca drumul dvs. e altul.
Si-atunci se pune intrebarea: ce va impiedica sa-l urmati? Am auzit de lipsa de curaj, asta e un pretext care ascunde altceva la toti oamenii care-l invoca. Dvs. ce ascundeti? Competitia cu sora pe care n-ati castigat-o? Facand medicina, ma indoiesc ca nu stiti ca, competitia intre frati este naturala. Acum depinde ce forme imbraca. Alegerile constiente sau inconstiente pe care le facem, sunt ale noastre. Nimeni nu v-a obligat sa dati la medicina(puteati astepta, dar erati grabita sa nu pierdeti), nimeni nu v-a obligat sa alegeti stomatologia(a fost doar o propunere pe care ati inghitit-o nerumegata), nimeni nu v-a obligat in final sa lucrati in acelasi cabinet. Ce vad eu, e ca ati ales acelasi domeniu pentru ca, comparatia sa fie pertinenta. Cum puteati concura cu ea daca va faceati, sa zicem, astronaut. Vreti s-o invingeti pe terenul ei…
Ce si cui vreti sa demonstrati? Aflati raspunsuri si atunci poate va veti elibera de acest orgoliu, discutati cu sora si familia, spuneti-le ce simtiti in legatura cu asta. Este periculos ca ati extins competitia, ca vi se adancesc complexele, ca ati inceput sa va simtiti “fara timp”.
Cereti ajutor specializat daca simtiti ca depresia e serioasa. Cei din jur va pot sustine dar nu va pot prelua sau rezolva problema. Iesiti din “umbra”, atat de comoda, a celor ce va iubesc. Sau le testati rezistenta?iubirea?loialitatea? Chiar daca va iubesc, poate ca nu sunt dispusi sa se transforme-n carja. Ei vad ca puteti, numai ca va este comod sa va ascundeti dupa ei pentru ca asa ati invatat in copilarie.
Incercati sa vedeti ce v-a lipsit de n-ati crescut pe picioarele dvs., de ce v-ati agatat de sora, cine sau ce v-a lipsit de putere, incredere.
Faptul ca sunteti cu atentia indreptat-n afara n-o sa va ajute sa cresteti intr-atat incat sa va afirmati nevoile reale, ale dvs., nu cele preluate din mediul inconjurator. Desprindeti-va de sora fara sa va temeti ca veti dispare – faptul ca va considerati umbra ei mi-a inspirat ideea, apoi depresia nascuta la moartea mamei prietenei, nefireasca mai ales la varsta dvs. Vedeti ce-a atins acesta disparitie. Poate ca teama de disparitie, o umbra nu exista fara obiectul care-o produce, va tine asa strans legata de sora, vreti sa plecati dar va temeti, vreti sa alegeti altceva dar va e frica ca daca s-ar supara pe dvs. nu v-ar mai sprijini.
Pentru oamenii care ne iubesc, binele nostru, asa cum il intelegem noi, ar trebui sa fie cel mai important lucru. Explicati-le acest lucru si chiar daca nu vor intelege acum, vor pricepe mai tarziu cand veti radia fericire si multumire, chiar coafeza fiind. Si daca nici atunci, e problema lor, nu e treaba dvs. sa-i impliniti pe ei profesional sau altfel, sunt maturi, sa se descurce. Inclusiv sora care are locul intai asigurat in competitie cu dvs. in preajma. Ei nu se gandesc deloc sa va incurajeze – vezi rudele care nu-si fac programare decat la sora, chipurile ca-i mai experimentata – dvs. ce datorie aveti sa le asigurati lor confortul?
Iesiti din tiparul “sora cea mica si neajutorata”, singura va privati de putere gandind asa. Si daca tot ati facut medicina, sigur ati facut psihologie, si-atunci stiti ca v-ar fi de folos psihoterapia. Daca ati ajuns aici, e pacat sa nu va descoperiti, sa va irositi tarandu-va in umbra altora, jucand dupa cum va canta ei.
Buna seara tuturor,
O bucurie imensa ca am gasit acest site. Vroiam sa povestesc cuiva ( va dati seama ce saraca sunt daca nu am cui sa povestesc?). Trec printr-un impas. Ma intreb daca e ceva in neregula cu mine si nu gasesc raspunsul. Am avut o copilarie fara lipsuri materiale. Nu pot reprosa nimic parintilor mei. Am o fiica de 24 de ani si se pare ca si relatia mea cu ea trece printr-o faza pe care nu mi-am dorit-o. Am crescut-o singura de cand avea 4 ani (eu aveam 23). Lipsita de experienta am educat-o cum m-am priceput mai bine. Am trecut si peste o perioada traumatizanta provocata de un cancer. Acum 5 ani fiica mea a decis sa plece in strainatate (avea doar 19 ani). Nu am vrut sa ma opun deciziei ei deoarece consider ca fiecare are viata lui si ca nu am dreptul sa intervin in hotararile ei. problema a devenit grava deoarece ea a inceput sa slabeasca desi analizele erau bune. Pe scurt: diagnostic *anorexie nervoasa*. Atunci am crezut ca pot sa o ajut si am hotarat sa plec in strainatate dupa ea (fara ca ea sa realizeze motivul deoarece in mandria ei de Taur nu va recunoaste niciodata ca ar avea nevoie de ajutorul cuiva).Deci de cativa ani traiesc in strainatate. Viata mea s-a schimbat dar *sufletul pereche* intarzie sa apara. La un moment dat am facut o vizita unui psiholog . Concluzia lui a fost ca este uimit ca sunt intreaga la cap avand in vedere toate cele intamplate in viata mea. Singura chestie ar fi rezolvare unei probleme din trecut (problema pe care as vrea sa o identific si apoi sa incerc sa si o rezolv) .Rezumat: cu copilul meu …relatia lasa de dorit; viata sentimentala….aproape zero;din punct de vedere al sanatati….sunt ceva probleme , cred eu, datorate felului meu de a fi (nu sunt probleme grave deocamdata si pot si tinute sub control, dar nu pot fi ignorate). Uneori ma gandesc serios ca e ceva in neregula cu mine. As vrea sa rezolv problemele. As vrea sa ma iubesc mai mult pe mine. As vrea sa ma gandesc mai mult la mine si apoi la altii. Totdeauna ajut pe cine pot, cum pot (sau macar incerc). Deci….? Ce trebuie sa schimb? Astept sfaturi, comentarii,pareri,etc. Multumesc anticipat
Pai psihoterapeutul are dreptate: sunteti o supravietuitoare!…ca multi altii:)
In functie de resursele dvs., puteti aborda mai multe modalitati de-a identifica si vindeca problemele pe care banuiti ca le-ati avea. Uneori, daca ne gandim bine, chiar putem pune degetul pe “problema”, alteori este bine ascunsa. Poate fi o trauma care a lasat urme dar pe care n-ati resimtit-o ca atare. Din ce povestiti, chiar daca a dvs. copilarie a fost “normala”, nu puteti spune ca ulterior ati dus o viata lina. E posibil sa fi adunat de-a lungul anilor neimpliniri care pur si simplu v-au stors de resurse. Pana la urma, daca doar dam, ajungem la un moment dat la fundul sacului, iar dvs. va faceti o descriere de salvator. Inteleg ca doriti sa va ajutati copilul, in primul rand, dar daca dvs. sunteti lipsita de resurse, n-o sa reusiti decat sa-i transmiteti starea dvs. de rau, si-atunci poate ca inconstient ea se apara, de unde si relatia nesatisfacatoare. Nu stiu, doar imi dau cu parerea.
Anorexia, spune Hellinger in “Un val, un ocean”, este legata de tata, respectiv de lipsa lui. Multe mame care-si cresc singure copilul, il resping pe tatal acestuia si-l obliga cumva si pe el sa-l respinga, ori jumatate din ce reprezinta copilul vine de la tata. Cititi cartea, poate va spune ceva. Pe langa terapie – si tipul potrivit trebuie sa-l gasiti dvs. – ale carei rezultate sunt de durata, puteti incerca metoda constelatiilor familiale. Chiar daca efectul unei constelatii se poate intinde pe luni sau chiar ani, lucrurile incep sa se miste aproape imediat si efctele sunt observabile in scurt timp. Nu stiu in ce tara va gasiti, dar puteti cauta informatii pe internet despre aceste constelatii. In plus, cititi si participati la seminarii care va pot ajuta sa va faceti o idee asupra directiei pe care s-o urmati. In mod sigur, daca va preocupa vindecarea dvs. si implicit a copilului dvs., veti gasi ce va intereseaza. Si veti constata ca, daca lucrurile se misca la dvs., se va imbunatati si situatia fiicei(si nu e indicat sa faceti presiuni asupra ei, impunandu-i metodele dvs., isi va gasi singura drumul, doar aveti incredere). Succes!
Nu te vezi cum trebuie,sau mai bine zis nu vrei sa vezi cu adevarat cine esti …Cum sa spui ca nu ai realizat nimic ,cand ai terminat o facultate,ai o meserie frumoasa ,un sot ,o familie?????Ai facut in scurt timp cat nu ar face altii intr-o viata !Pretuieste-te mai mult! Esti un om valoros. Mult noroc si sa fi fericita!!!!!
fericirea este o stare.o stare generala.porneste de la inima si se intoarce acolo.diferenta dintre bine si fericire e durata trairii.ma intalnesc cu prieteni si cunostinte si ,banal,ii intreb:”ce mai faci?cum esti?”"sunt bine.”nimeni nu-mi spune ca e fericit.nici eu nu spun.suntem multumiti sau nu. dar fericiti?intr-o seara m-am simtit mizerabil.femeilor li se intampla cu motiv sau fara,dar destul de des inainte de ciclu.si cum eram singura acasa am plans in voie.apoi m-am oprit.si ca orice femeie adevarata am inceput sa rationez:de ce?barbat bun am,copii sanatosi si frumosi am,nu am boli cronice,si atunci?e,acum e acum.nu am bani.dar asta ni se-ntampla la mai multi.nu am un serviciu,cariera,etc..e,si asta tot pe oameni umbla.unde sunt eu?aici mi-a fost greu.candva pictam.candva aveam grija de mine.candva eu eram prioritatea nr.1.de atunci nu s-au schimbat f.multe.doar ca am inceput sa-mi cer drepturile in casa,si in lume.nu cei dragi ma judecau.eu ma vedeam prin ochii celor care nu ma vedeau.a fi fericit tot o notiune ramane,dar sunt ceva mai senina.daca ceea ce simt cand vin duminica dimineata copii in pat langa noi se cheama fericire,atunci fii binecuvantat doamne,sunt fericita.daca ceea ce simt cand o vad pe mama e fericire,atunci sunt fericita.iubesc,am prieteni,am o familie adevarata.de rest…ce e val,ca valul trece.poate ca ar trebui sa cautam mai adanc in noi.sa vedem ce avem,ce am pierdut si inca mai pierdem.sa luptam cu adevarat pentru ceea ce trebuie luptat.m-am lasat tarata in dispute,in invidii marunte,in ambitii fara sens si am pierdut.o slujba,bani,etc.dar era sa pierd mult mai mult.familia. oamenii care nu ma mai cunosteau.m-a oprit la timp omul meu. si de atunci,treptat,ma regasesc.dar cati au norocul unui om langa ei? si atunci poate ca noi trebuie sa fim alaturi.nu ne putem face fericiti.dar putem invata unii de la altii cum sa facem sa nu fim nefericiti.e primul pas.restul vin …
Multi au “norocul unui om langa ei” doar ca, de multe ori, refuzam sa-l vedem. Orbiti de ce spuneati, ambitii, conflicte, invidii, nu primim mana care ni se intinde.
Inainte de-a citi ce-ati scris, ma simteam bine, dupa, ma simt si mai bine. Este si asta o forma de fericire. Foarte frumos!
multumesc.daca o secunda am reusit asta (sa creez un sentiment),
inseamna ca n-am murit.si nici n-am trait in van.multumesc.
Daca va minimalizati existenta, si ceilalti o vor face. Nu uitati o clipa ca sunteti – la propriu – centrul universului dvs. Acordati-va importanta sanatoasa a ceeace sunteti, cel mai important personaj pentru dvs., si al doilea ca importanta pentru alti cativa din viata dvs. Asta pentru ca eu sunt de parere ca fiecare ar trebui sa ocupe totusi, locul intai in viata lui, in cea mai mare parte a timpului.
Evident ca-i influentati pe ceilalti, ce spuneti si faceti naste sentimente si-i ampreteaza pe cei apropiati.
Pierderea slujbei este frustranta si uneori de-a dreptul traumatizanta, daca te identifici cu ea. Ca orice pierdere, e important s-o jeliti in felul dvs., sa va varsati naduful, sa va eliberati de resentimente. Astfel, responsabilitate pentru intamplare se va instala natural.
Iar dupa, puteti mai usor aborda situatia dintr-un alt unghi: poate fi o pauza pentru reevaluare, un ragaz pentru schimbare, o oportunitate pentru evolutie…nu stiu, doar de dvs. depinde ce semnificatie ii acordati.
A muri, in schimb, odata cu pierderea, presupune ca identificarea a fost atat de mare ca dvs. nu mai insemnati si altceva. Ori din ce scrieti rezulta ca sunteti multe alte lucruri, extrem de importante. Regasiti-va individulitatea si atunci veti “simti” cat de importanta sunteti. Si daca dvs. va veti considera asa, la fel va vor percepe si ceilalti.
multumesc.raspunsul vine intr-un moment in care m-am saturat sa-mi ling ranile si ma gandesc sa o iau de la capat.la 40 de ani nu este usor.iar ceea ce vreau sa fac cere rabdare,ambitie,puterea de a invata lucruri cu totul noi.sunt un berbec asa ca dupa ce dau cu cerbicea o sa vad ce iese. inca o data,multumesc.sunt clipe (chiar mai lungi cu timpul) cand este nevoie sa fii ascultat.
Camelia ai un blog foarte educativ si luminos
camelia,esti o binecuvantare pentru cei ce te cunosc
Monica draga, nu te iubesti suficient, desi parerea mea este ca meriti cu prisosinta acest lucru, esti in Gemeni, si stiu ca femeile din Gemeni sunt firi puternice, incearca sa depasesti situatia cu multa lucididitate(nu-ti lipseste), si sa privesti atenta , mult mai atenta in jurul tau;In treacat fie spus, barbatii din Taur, sunt afemeiati, nu e vina lor asa sunt ei construiti, asa ca fii convinsa, situatia se va repeta din partea lui, iar tu vei fii intotdeauna nesigura si nefericita, in privinta lui;Nu ai timp sa stai si astepti, nefericita un om care nu stie ce vrea, si care nu te pretuieste; Si ascendentul lui spune acelasi lucru despre el: un barbat dornic de aventura, care atunci cand e sigur de “prada lui”, o paraseste satisfacut, si pleaca spre alta!Traieste Monica, nu ai voie sa obosesti!
Bine, recunosc. Sunt irealista. Acum intrebarea mea este:
Ma ajuta cu ceva ca sa imi implinesc visul? Va zic eu ca nu.
Ma ajuta poate sa renunt la acest vis, sa ma complac cu viata pe care o am, nimic mai mult.
Da, nu am bani, da familia nu ma poate sustine, da nu am cum sa ma intretin, sa imi platesc facultatea cat si sa merg la servici. Da, am dat anul acesta la facultate, insa nu am putut achita prima transa a taxei. Sincera si realista.
As vrea sa ma stranga la pieptul lui, sa ma sarute, sa ma respecte, sa ma sustina, sa ma iubeasca – insa el nu ma vrea in viata lui. Nu am decat sa accept, ca eu nu fac parte din visul lui.
Ma ajuta cu ceva sa neg ce simt, ce vreau? Sa fi realist nu inseamna oare a te complace intr-o viata care nu este a ta?
eu am terminat facultatea la 40 de ani si am fost colega de facultate cu fica mea iar fiul meu a fost un an mai mic ca noi si a terminat si el,asa ca ai rabdare si bucurate de ce ai acum cit e mai tarziu o sa fie mai bine si nici cu ,,el” nu te grabi ca eu am facut copii la 16 si la 18 ani si n-am ramas cu tatal lor,ar fi fost groaznic pt mine,nici vorba sa-mi implinesc visele as fi regresat asa ca ai rabdare ca vine si vremea ta iar intre timp fa ceva care sa iti placa,picteaza,fa fotografie,invata limbi straine sau croitorie sa-ti faci ceva care sa iti placa si nu te descuraja daca nu-ti iese din prima nimanui nu i-a iesit totul de la inceput,asteptam vesti bune
Daca visul dvs. e sa faceti o facultate puteti da la stat. Puteti obtine diverse burse care adunate, fac aproape cat salariul minim pe economie. Nu e mult dar suficient sa va intretineti. In plus, puteti da meditatii pentru a mai castiga ceva bani.
Cat despre cel care nu va vrea, gasiti-va o ocupatie care sa va placa si-n scurt timp va deveni o amintire. Odata ce ati acceptat ca nu aveti drum comun – cel putin deocamdata – va oferiti sansa de-a intalni pe altcineva cu care sa visati impreuna.
A fi realist nu e nici bine nici rau. Dar nu confundati realismul cu renuntarea.
A fi realist inseamna ca iti urmaresti telul folosindu-te de ce ai la indemana in acest moment, cautand solutii cat mai avantajoase pentru a-l atinge.
A te complace intr-o situatie care nu-ti place, zic eu ca inseamna sa renunti la ce esti si ce vrei. De asta e bine ca mai intai sa afli ce vrei cu adevarat, ce te reprezinta. Pentru ca se poate sa te trezesti ai facut o facultate care te-a pregatit – in cel mai bun caz – pentru o meserie care nu-ti spune nimic sau ca ai ajuns intr-o relatie numai pentru ca erai insetata de iubire. Si s-ar putea sa constati ca celalat nu poate sa-ti astampere setea. Si-atunci, ce te faci?
Uneori, in mod ironic, ‘a avea’ poate genera un efect sporitor al nefericirii. Atunci ce te faci ? …….zice Camelia aici, ” A incerca sa recuperezi ce ai pierdut nu te ajuta cu nimic – ar insemna sa cauti mereu trecutul ratat (in speranta corectarii sale) in viitorul spre care te indrepti. Solutia este sa traiesti viata care vine cu ceea ce esti acum – puterea, bucuria si increderea eliberarii.”
Bine zis, dar este un exercitiu care cere energii a caror sursa nu o poti afla singur. Voi telefona pentru coaching, cu asemenea har, sunt sigura ca ma poti ajuta sa depistez ‘incarcatorul’ si ma poti ghida catre bransamentul cu cei mai multi volti
da camelia ai dreptate in tot ce ai scris in blogul tau despre fericire. eu sunt destul de matura ca sa inteleg si sa simt asta. fericirea e numai in noi. cel mai greu e sa te impaci tu cu tine insuti, sa-ti faci ordine in viata si in suflet. aspiratiile prea mari materiale ne fac vesnic nefericiti. fiecare trebuie sa se cunoasca si sa se incadreze in cat poate. dar asta e asa greu intr-o lume atat de materiala si pusa pe inavutire. e bine sa te inconjori de prieteni si oameni buni cu suflet bun. sa inveti si sa furi ceva de la ei. e mult de vorbit, dar fiecare are dreptul sa invete, sa inteleaga si sa se cunoasca mai bine. FERICIREA E NUMAI IN NOI! CU DRAGOSTE DELIA
Draga Felix,
Nu pot spune decit WOW!Ceea ce a pornit de la o simpla discutie,s-a transformat in ceva mult mai personal.Dupa cum am mai spus,cataloghezi oamenii innainte sa-i cunosti cu adevarat.Nu stiu ce meserie ai,dar cred ca ar trebui sa te faci psiholog.Caci se pare ca ai raspuns pentru toate.Nu cred ca esti tu cel mai in masura sa-mi dea sfaturi de viata.Mie sau altcuiva.Fiecare situatie,fiecare om e diferit.Se pare ca tu asta nu vrei sa vezi.Faptul ca-mi spui ca daca furi o paine,nu e nimic rau.Atunci asta imi spune totul despre tine.Asta imi da de inteles ca oricind te-ai folosi de oameni,ai fura,ai minti,doar pentru faptul ca trebuie sa supravietuiesti.Si mai rau,ca nu e nici o rusine sa faci asa ceva.Si nu stiu care din noi e moralist si rigid?????Si nu cred ca ti-am cerut in special tie sfatul.Din cite stiu Dnei.Camelia Patrascanu i-a fost adresat acel articol scris de mine.Dar dupa cum am spus apreciez si criticile si sfaturile.Dar se pare ca tu ai mers cam departe.Imi stiu si singura problemele,suferintele,ce am de facut sau ce nu trebuie facut.Dupa cum am spus,a fost doar o simpla discutie.Cind o sa treci prin situatiile de viata prin care am trect eu,atunci poti sa-mi dai sfaturi.Moralist?Se pare ca tu la majoritatea celor care au scris pe blog, le tii morala,precum tu stii raspunsurile la toate problemele altora.Bravo tie!Sper ca sa fii destul de fericit in moralitatea ta.
Monica, iti cer iertare anticipat pentru ca indraznesc sa-ti dau si eu un sfat. Fa un copy-paste la tot ce ti-a scris Felix, precum si la mesajele tale, si fa-ti un document Word. Salveaza-l in computerul personal si pe 6 stick-ri. E aur curat! Tipareste pe o hartie si reciteste din cand in cand. Daca acum nu intelegi ce vrea el sa-ti spuna, asta e, inca nu intelegi. Va veni vremea cand o sa intelegi. Peste un an, peste 3 peste 10. Hai, moralitate usoara!
Inca un articol scris de Camelia menit sa ne constientizeze despre cat de mult rau ne facem cu mana noastra atunci cand ne invartim in cercul vicios al suferintelor cauzate de egoismul nostru.
Ma bucur sa citesc de fiecare data asemenea articole care-mi alina si-mi hranesc sufletul.
Toate cele bune va doresc!
Bine v-am gasit din nou!
E interesant de observat cat de incrancenati suntem si cat de mult traim in propria noastra bula de sapun, sau “realitate”.Da, primul instinct cand citesti articolul inspirat al dnei Camelia este sa iti pui pe tapet problemele personale, dar nu vedeti oameni buni cat de stramte au devenit hainele astea pe care le imbracam cu obstinatie zi de zi?
Relatii sociale deplorabile, bani insuficienti, vina aruncata pe altii sau mai rau doar pe noi, toate acestea arata ca nu mai suntem capabili sa gasim acea forta motrice din interiorul nostru.Cui am dat puterea , de-a dreptul divina pe care am primit-o la nastere?Ce am facut cu fiintele acelea sublime, cu copiii din noi-fara teama, fara prejudecati, fara iluzii sau asteptari.Va propun un exercitiu.Aduceti-va aminte cum erati pe la 3 sau 4 ani-atunci va interesa cati banuti aveati in buzunar, sau ca trotineta voastra era mai mica sau ieftina, ca erati mai prost imbracati decat ceilalti copii?
Nu cred, si poate merita sa va aduceti aminte atunci cand sunteti pe cale sa va stirbiti UNICITATEA(lingusind seful, fiind victime, criticand regimul politic) de fiinta aceea mica, dar in acelasi timp imensa care erati in prima copilarie.
La 3-4 ani nu aveam nevoie de 40 de milioane ca sa imi platesc facultatea, nu se uita angajatorul la mine din cap pana in picioare sa vada de unde imi cumpar hainele sau daca am greutatea potrivita, nu imi cautam inca un job fata de cel cu norma intreaga, nu aveam nici o responsabilitate.
O zi buna. Cara.
Ar fi mult prea simplu sa reducem totul la circumstantele exterioare.Nimeni nu a zis ca trebuie sa vietuim de-a pururi in tinutul lui Peter Pan-ar fi absurd sa ne agatam de trecut si sa spunem-am nevoie de n lucruri pe care sa mi le procure altii.E vorba de cu totul altceva, de o nuanta pe care nu ai sesizat-o.Nici la mine viata nu e roz bombon(nu vreau sa intru in detalii), dar ceea ce conteaza este cum privesti tu viata, care este atitudinea ta.Poti sa alegi sa consideri ca viata este o jungla si ca totul e extrem de greu(facultate, sefi samd) si iti garantez ca intr-adevar toti din jur se vor comporta ca niste fiare(prin rezonanta, bineinteles), sau sa iti spui;Aleg sa am incredere ca totul se rezolva.E facil sa fii credincios cant totul merge ok, adevarata provocare apare cand totul pare ca se naruie si complica infinit de mult.
nici mie nu mi se pare asta un raspuns,nu ne putem intoarce la 3-4 ani nici nu prea avem amitiri de la varsta aia si oricum parintii ne imbracau cu ce se gasea atunci fata de alti copii care erau mai bine imbracati pt ca parintii lor erau mai bogati din diferite motive si oricum parintii cu bani nu isi duc copii in acelesi loc cu copiii cu parinti fara bani,mi se pare irelevanta comparatia
Am putea totusi sa ne intoarcem la varsta cand credeam in vise, cand lucrurile nu ni se parea imposibile, cand lumea parea a noastra, cand nu puneam atat de mult accent pe lumea materiala, cand nu ne pasa de ce zic altii, cand nu ne lasam coplesiti de orice vorba, cand vedeam partea buna din orice, cand stiam sa ne bucuram de viata si nu ne lasam coplesiti.
Acum totul se rezuma la bani. Insa imi aduc aminte de un material despre un om care a demonstrat ca se poate trei fara bani. Insa noi nu dorim sa traim, noi vrem ca ceilalti sa ne vada bine, sa avem un job bine platit, sa castigam si mai multi bani, sa avem haine de firma, sa ne permitem concedii in strainatate, etc.
Sa ne gandim atunci ce vrem.
Vrem bani sau sa traim?
Apoi putem raspunde la intrebarea – Ce inseamna pentru noi fericirea?
O zi buna.
Ce inseamna pt mine fericirea(dupa 40 de ani de izbit cu capul de pragul de sus)?
Sa imi gasesc acel sambure interior, neglijat de muulta vreme, sa imi recuperez fatetele pe care mi le-am pierdut pe drumul intortocheat al evolutiei personale si sa descopar potirul Graalului si anume ca nu era necesara calatoria exterioara, ci totul consta in: BAZEAZA-TE DOAR PE TINE!
Atunci cand nu mai astepti nimic de la ceilalti, orice gest cat de marunt pe care oamenii din jur il fac ti se va parea un dar neobisnuit.
Poate parea generala aceasta notiune -gaseste samburele interior, dar e doar un cumul de cunostinte pe care le aplici in viata de zi cu zi.Cele functionale le pastrezi, iar pe celelalte le trimiti pur si simplu in Recycle Bin.Nu are sens sa mergi cu toate vechiturile dupa tine.Sa iti dau un exemplu;
1.Intotdeauna stiu ca scenariile concepute de mine in anumite ocazii nu sunt reale-pt ca existenta e atat de sublim si parsiv de diversa incat nu vrea in nici un chip sa se incadreze in limite stramte.
2.Ca sa pot izbuti intr-o sarcina, ma opresc, respir , constientizez si ma adun-nimic inceput hei-rup-ist nu merge ok.
3.Cer ajutorul fiintelor de lumina(in cazul meu ingerii).
Ti-ar fi de mare ajutor un psiholog. Am impresia ca in loc sa incerci sa nu mai gresesti, sa accepti acele lucruri ce nu mai pot fi schimbate iti gasesti scuze.
Mergi mai departe, trecutul nu poate fi schimbat, renunta la regrete, astfel o sa lasi viitorul sa isi faca loc.
O zi buna.AndraP.
Desi in avertizarea dnei Camelia apare iminenta unui conflict pentru Capricorni astazi, risc si iti raspund multumindu-ti pentru sfat .Nu vad ce legatura are mersul meu la psiholog cu definitia fericirii, dar asta e.Orice notiune poate cunoaste mii de interpretari si am indraznit doar sa imi dezvalui un mod de a gandi si de a actiona.Si da, sunt membra a unui grup condus de un psiholog-asta nu inseamna ca in acceptiunea romaneasca sunt nebuna de legat.
Ma deranjeaza doar ca ne dorim comunicare de calitate, in care sa indraznim sa spunem ce nu putem spune oricui si rezultatul este recomandarea:Du-te si te controleaza…
Daca mergi la psiholog nu inseamna ca esti dus cu capul, asta este doar mentalitatea romaneasca limitata. Recomandarile mele sunt rezultatul concluziilor care au rezultat in urma comentariului tau. Simt ca sunt anumite lucruri ce fac parte din trecutul tau pe care inca nu le-ai rezolvat (nu te-ai inpacat cu acele lucruri ce nu le poti schimba).
Lasa trecutul sa fie trecut (nu te mai lasa colesita de el)si traieste in prezent! O zi buna.
Va rog sa imi pemiteti sa-mi exprim parerea.In acest articol,Camelia a subliniat cateva idei,de care daca tinem cont,vom vedea ca viata ne daruieste mult.Oare ne intrebam in fiecare zi daca noi ne acceptam asa cum suntem,daca ne iubim in primul rand pe noi si apoi sa daruim din suflet:un zambet,o vorba buna,sa vedem cand cineva are nevoie de ajutor…..banii sunt relativi si sunt necesari pentru a supravietui,insa fericirea vine din sufletul nostru.Poate daca am multumi in fiecare clipa ca suntem in stare sa ne deplasam,sa vedem,sa auzim…sa intelegem ca suntem bogati avand toate simturile in stare de functionare,am fi fericiti ca ceea ce Univarsul ne daruieste,noi putem primi pentru a darui mai departe vietii…Doar cand pierdem ceva,intelegem cat de mult pretuia!Si eu sunt om si am gandit de multe ori ca nu este corect sa primesc lovituri fizic si psihic,sa fiu accidentata si sa nu mai pot merge cateva luni,sa imi fie mai putin usor sa platesc facturi si sa pun mancare pe masa cpoiilor mei…Acum stiu ca sunt norocoasa ca oamenii sunt buni si imi daruiesc din ceea ce au invatat,stiu sa multumesc pentru orice situatie din viata si mai ales traiesc in prezent(fara sa ma gandesc la ce a fost sau la ce va fi)cu multa fericire.
Cu multa iubire si multumire,va imbratisez!
ANITA
Cum sa iti indeplinesti destinul daca nu ai bani si indiferent cat de mult ti-ai dori sa muncesti usiile raman inchise in fata ta?
O zi buna.Cara.
FERICIREA E UN LUCRU MARUNT..E O ARIPA CARE VIBREAZA..FERICIREA E UN LUCRU ..MIC..UN PITIC CE DANSEAZA
cei aia fericire?cum arata?ca eu nu am intilnito nici odata de mic copil am fost trista si probabil ca asa voi muri nefericita pina la virsta asta de 34ani nu am gasito si ce/ am so gasesc deacum incolo nici gind fericirea este un cuvint prea mare pentu mine
Nu stiu daca ati urmarit filmul “Totul despre sex”. La un moment dat, cele patru se intreaba cu ce frecventa sunt fericite si raspunsul a trei dintre ele este ca al nostru al tuturor: nu-mi aduc aminte, rareori, cand am obtinut nu-s ce prostie etc. Si tineti cont, sunt femei de succces cu multi bani, ai zice ca nu le lipseste nimic. Singura, Charlotte, spune: “nu in fiecare clipa dar in fiecare zi, sunt fericita in fiecare zi”. Nu va lasati inselata de numele filmului si aparenta lui superficialitate, filmul este un elogiu adus prieteniei si dialogurile sunt inteligente, pline de umor si, nu rareori, pilduitoare.
Ati putea fi fericita uitandu-va la acest film. Nu pe toata durata lui, poate o secventa o replica care sa va aduca zambetul pe buze. Asta e primul lucru pe care ar trebui sa-l invete oamenii tristi, sa zambeasca.Acum depinde cum v-ati definit fericirea; daca dvs. credeti ca este o stare fantastica si inaccesibila, asa o sa si ramana. Dar majoritatea oamenilor care se definesc ca fiind fericiti, sunt fericiti din nimic, gasesc bucurie in infinit de multe lucruri. Fericirea e accesibila oricui, nu costa nimic si e nelimitata. Numai sa vrei s-o vezi si e acolo.
Cunosc bine pe cineva care, ca si dvs. a fost un copil trist si timid iar mai tarziu un adolescent si un tanar nefericit. Asta pentru ca asa vazuse in jurul lui, i se parea firesc, nu intelegea cum altii sunt veseli si bucurosi, i se pareau superficiali si prosti. Si pana pe la 36 de ani, a dus-o asa creand in jurul lui situatii care sa-i confirme ca viata e trista si nedreapta. Numai ca, si-a agravat atat de tare situatia ca la un moment dat n-a mai putut suporta si s-a hotarat sa se caute. Pana atunci, bietul prost, crezuse ca lumea e de vina pentru trairile lui. Dar l-a fulgerat ideea ca problema ar putea fi la el. Si asa a inceput sa se vindece de nefericire, care evident, il facea sa se simta superior si profund. Acum rade de cat de prost a putut fi irosind ani pretiosi. Acum se uita si la alte filme decat cele “rusesti” si uneori rade cu lacrimi la scene care alt’dat l-ar fi umplut de dispret. E fericit cand isi priveste nepoata dormind si uneori i se taie respiratia la vederea unui peisaj. Desi nefericirea nu-i da pace, ca de, cu obisnuinta nu-i de joaca, este fericit tot mai des si, ce-i mai important, stie ca numai de el depinde sa se simta asa.
Credeti ca-s vorbe? Incercati ca tot nu aveti nimic de pierdut. Nefericirea, tristetea sunt tot acolo, daca o sa va fie dor de ele. Pentru ca, pe langa obisnuinta de-a lancezi intr-o anume stare si dificultatea de-a iesi din ea, nefericirea are si ea avantajele ei.
Asa ca nu va amagiti gandind ca fericirea nu va e permisa, e asa pentru ca asta vreti dvs.
Eu intru pe acest blog pentru ca lectura articolelor imi aduce o mare bucurie. Desi sunt lucruri pe care le stiu, le-am citit, sunt foarte frumos exprimate. Fericirea, bucuria, veselia, sunt stari ce pot fi cultivate. Cu cat exersezi mai mult, cu atat devine mai usor.
Ce sa va urez? Sa incercati, macar, sa renuntati la tristete.
Felix, as dori mult, daca sunteti de acord, sa va pot scrie pe mailul personal. Nu va voi deranja mult, nu sunt pregatita pentru o dezbatere colectiva.
Acel “cineva” sunteti chiar Dvs! Nu va cunosc,dar va impartasesc opiniile.Pot spune ca si eu m-am vindecat singura de nefericire, am realizat ca totul depinde de mine,de felul in care privesc lucrurile.Au fost perioade in care nu m-am putut bucura de viata,au fost greutati,esecuri peste care am trecut cu multa suferinta.Dar intotdeauna mi-am spus ca dupa nori apare soarele si pe strada mea.Fata de unii poate am avut o viata grea,dar fata de altii cu siguranta am o viata minunata! Depinde la ce si la cine ne raportam si de cat de sus fixam stacheta.
Se pare ca am uitat anumite cuvinte in propozitia “In primul”.Vroiam sa spun “In primul rand voi nu aveti idee cum sunt romanii aici in America”.Scuze!
Eu va multumesc mult pentru incurajari si critici,deasemenea.Imi e foarte greu sa va explic in cuvinte despre situatia mea.In primul rand aveti idee cum sunt romanii aici in America.Daca cineva vine in Romania si spune ca e foarte bine,si ca au o viata nemaipomenita,sa stiti ca mint.Aici trebuie sa te feresti in primul rand de umbra ta si apoi de romani.De aici faptul ca daca te vad pe tine ca esti mai fericit ca ei,imediat fac tot posibilul sa te faca si pe tine nefericit.Nu sunt dependenta de rau!Dar aici doar speranta te tine in viata!Speranta ca poti gasi pe cineva cu care sa imparti o prietenie,sa-ti imparti viata.Cind am venit in America,cineva mi-a spus ca “America o sa te schimbe enorm de mult”.La inceput nu am stiut despre ce e vorba,dar apoi,cu anii,am intilnit romani care chiar daca a tot ce le trebuie-casa,masini,bani-sunt atit de nefericiti in sufletul lor,incit nu mai stiu ce e o vorba buna,un ajutor dat cuiva,un sprijin,o prietenie.Dupa toate experientele astea destul de dureroase pe care le-am avut aici,am descoperit ca eu sunt mult mai fericita decit ei-chiar daca sunt singura-pentru ca eu nu sunt prefacuta ca ei si nu ma folosesc de oameni ca ei.La mine,tot ce spun,fac sau simt e ADEVARAT.Pe mine asta ma omoara–cum pot fi oamenii asa de prefacuti si asa de rai!!Si ideea ca eu ma incred foarte repede in oameni si tot timpul cred ca toti sunt ca mine.Dar adevarul ma loveste de fiecare data in fata!Eu pe mine sunt suparata!Am avut in viata o gramada de dezamagiri.Icepind cu mama mea care m-a parasit la 2 ani,apoi tata care s-a casatorit si am avut mama vitega si am fost Cenusareasa in casa multi ani de zile cind m-au data afara din casa lor si a trebuit sa iau viata in piept singura.Si indiferent cit de greu mi-a fost am trecut cu bine peste toate!Deci sunt obisnuita cu astfel de oameni,dar tot nu-mi explic cum pot fi asa!Trecind prin tot raul asta din viata mea,am reusit si sunt tare mandra de mine.Am o casa a mea,pe care a facut-o singura,am tot ce-mi trebuie.Dar singurul lucru care mi-a lipsit este o familie.Si acum ,dupa ce am realizat ceea ce am vrut in viata,singurul lucru pe care il vreau e o FAMILIE a mea.Iar de aici,povestea mea cu acest barbat.Dupa cum spuneam,speranta te tine in viata.Si tot timpul am sperat ca o sa se hotarasca-da sau nu.Dar de aici si pina la a isi nega pina cind si cuvintele,si faptele,tot,pentru mine e greu de inteles.Nu il vreau innapoi,pentru ca a reusit sa calce in picioare toate sentimentele pe care le-am avut pentru el.Deci in sufletul meu nu mai e loc pentru el.Dar nici macar nu a fost detul de barbat sa-mi spuna in fata!Eu atita ii doresc,sa aiba si el parte de acelasi tratament din partea altcuiva.Si ultima problema,nu ma consider victima.Din contra sunt fericita ca s-a terminat,pentru ca merit ceva mult mai bun.Inca o data va multumesc pentru mesaje!!
Inteleg ca dvs. cereti oamenilor sa va semene, adica sa fie sinceri, empatici, curajosi. Pai, o sa aveti mult de suferit daca nu acceptati diversitatea semenilor.
Recunoscandu-le oamenilor dreptul de-a fi cum aleg ei sa fie, va acordati dvs. libertatea de-a fi orice. In schimb dvs. va inghesuti intr-un tipar si toti cei care nu-l respecta sunt damnati. Inclusiv dvs. Adica daca o minciuna va salveaza viata, n-o s-o spuneti pt. ca v-ati definit o persoana sincera? Daca sunt in pricol sa mor de foame nu iau o paine ca eu nu fur? Sa fim seriosi! Oamenii care nu recunosc ca pot fi oricum si face orice, n-au nicio sansa sa evolueze. Pentru ca nu-si acorda posibilitatea sa aleaga.
In sfarsit, e mult de discutat, dar acolo in State exista multe posibilitati de dezvoltare personala. Puteti participa la astfel de semiarii care va vor ajuta sa va priviti dintr-o perspectiva mai ampla. Si daca nu sunteti convinsa, va mai recomand o carte, “Secretul umbrei” de Debbie Ford.
Dar pentru asta trebuie sa fiti dispusa la introspectie si din cate citesc, nu pareti pregatita. Terapia asta e dureroasa si pana cand cineva nu hotaraste ca vrea sa se vindece, o sa tot gasesca vinovati pentru nefericirea lui, esecurile lui, neamplinirile lui.
Hai sa-ti spun ceva.Eu nu am facut nici unul din lucrurile pe care le-ai spus acolo,dar totusi am reusit in viata.Ca sa reusesti nu trebuie neapart sa minti,sa fii necinstit,sa folosesti oamenii.A fost o perioada in care nu am avut ce minca si totusi nu am furat.Si inca ceva,nu incerca sa critici sau sa pui o eticheta pe cineva pina nu cunosti cu adevarat aceea persoana.Sunt sigura ca nici tu nu esti perfect.Dar cine sunt eu sa te judec?Eu nu incerc sa schimb pe nimeni si nu cer ca lumea sa fie ca mine.Doar ma intreb cum poate fi lumea asa.
Din cite vad pe acest blog,raspunsurile tale sunt foarte critice.Poate ca tu nu ai trect prin asa ceva si ai impresia ca e foarte usor,din spusele tale.E mai usor sa aratam cu degetul pe cineva,decit sa ne vedem pe noi.Parerea mea e ca trebuie sa te vezi pe tine in primul rand si apoi sa critici pe altii.Retine,atunci cind aratam cu degetul pe cineva,celelalte patru degete se indreapta spre noi.
Doamna draga, cum spuneam, daca nu esti pregatit, omori mesagerul! Faptul ca postarile mele vi se par critice imi intareste convingerea ca cereti sfaturi doar ca sa NU le urmati. Parca asa-mi amintesc, ca ati inceput, cerand sugestii.
Altfel nu mi-as fi permis sa va recomand lecturi si vizionari. Ce spuneti dvs. in ultimele 2 postari n-are nicio legatura cu ce-am scris eu: ati interpretat complet eronat. Eu doar am incercat sa va-mpartasesc din experienta mea; persoanele care nu se confrunta cu probleme(pe care si le si recunosc) nu citesc si nu vizioneaza ce v-am recomandat(poate cei pe care-i ajuta in profesie) pentru ca ei n-au nevoie, ei stiu ce le face bine sau rau. Daca le merge prost relatia, pleaca, daca au o slujba unde nu le e bine, isi cauta alta, daca nu se simt bine intr-un loc, il schimba…Ei sunt sanatosi, aleg mereu ce le face bine, sunt acei oameni numiti de noi – cei bolnavi – pragmatici, egoisti, nesimtiti, cei care cad mereu in picioare, se refac uluitor de repede dupa traume etc. Asta nu inseamna ca ei nu sunt afectati. Sunt, si unii au probleme reale.
Va dau un exemplu: prietenei celei mai bune prietene, i-a fost ucis copilul de 22 de ani. Infricosator, nu? Parca problemele pe care le citesc eu pe aici, palesc, devin “de fite”. Sau nu? Nu, si aveti dreptate daca raspundeti asa. Durerea mea provocata de despartirea de X e a mea, reala, o simt, pe cand a celuilalt nu ma intereseaza. Si e normal, cum am putea trai preluand durerea intregului mapamond.
Deci, dvs. sunteti cea care lasati durerea sa va copleseasca pentru un fapt atat de banal in acesta lume, o despartire. Cum ne raportam la un eveniment din viata noastra, e problema noastra, a nimanui altcuiva. Sunt oameni care dupa o despartire sunt fericiti. altii furiosi, altii nepasatori, si altii isi ucid partenerul. Cum se face ca acelasi lucru e trait atat de diferit de oameni diferiti si chiar de acelasi om la momente diferite? Explicatia e ca noi generam sentimentul, nu persoana pe care dam vina.
In cazul dvs. banuiesc ca retraiti abandonul care v-a marcat copilaria. Aveti o rana care nu se va vindeca de la sine. Faptul ca va doriti familia pe care n-ati avut-o niciodata, ca ii considerati insensibili pe cei din jur, ca deveniti furioasa cand cineva va sfatuieste sa tratati problema in loc sa va mangaie pe cap, ar trebui sa va dea de gandit.
Dar ca sa intelegeti asta, trebuie sa va vindecati. Interpretarile si agresivitatea, victimizarea si incercarea de-ai invinovati pe ceilalti pentru starea dvs. nu va ajuta. Singurii care zic eu ca sunt de vina pentru copilul suferind din dvs. sunt parintii care v-au abandonat. Dati-i acelui copil sansa sa devina adult si sa se poarte ca atare, sa-si asume responsabilitatea vietii lui. Nu-mi spuneti ca asta faceti dandu-mi exemplu reusita dvs. materiala sau integritatea morala. NU are nicio, dar nicio, legatura! Parintii au fost de vina ca nu v-au protejat, ca au permis sa fiti ranita cand nu stiati sa va aparati. Dar asta li se intampla multora dintre noi. Parintii isi ranesc copii pentru ca nici ei nu stiu mare lucru, si ei au suportat acelasi tratament. Dar mai tarziu, nu mai avem scuza asta. Ajungem adulti si trebuie sa ne traim viata cat mai bine cu putinta. Unii reusesc mai bine, altii mai putin bine, altii deloc. Si aici intervine alegerea. Daca alegeti sa va victimizati in continuare mirandu-va ca oamenii sunt diferiti, alegerea va apartie. Daca alegeti sa interpretati ca atac un sfat gratuit(primit la cerere) in loc sa aveti curiozitatea sa vedeti unde va duce, alegerea va apartine. Dar asta insemna doar ca nu vreti sa va vindecati. Vreti doar sa fiti compatimita, deci formulati corect cererea. Nu cereti sfaturi, cereti compasiune.
Cat despre restul acuzelor, eroare! Tot ce va scriu este trait, simtit, exprimentat. Numai ca eu am avut curaj sa cer ajutor. Si sa multumesc celor care mi l-au oferit. Si am investit: timp, bani, efort. Am perseverat, am investigat si in final am gasit calea. Si n-a fost simplu, cum gresit ti-ai dat seama, mi-a luat ani. Si nu e simplu nici sa stii mereu ca pe acolo trebuie sa pasesti sau pe unde sa te intorci cand te ratacesti.
Si inca ceva, tot din proprie experienta: oamenii rigizi, moralistii, isi fac viata urata si searbada.
Iar cei care fura o paine ca sa nu moara de foame, nu sunt hoti, sunt oameni inteligenti care pretuiesc viata mai mult decat o eticheta. Si ma indoiesc ca cineva apreciaza o astfel de, nici nu stiu cum s-o numesc… Cinste? Nu cred, n-ar fi cinstit fata de viata!
Eu ma opresc aici nu inainte de-a va ura sa faceti acele alegeri care sa va faca fericita. Sau sa fiti fericita cu alegerile pe care le faceti.
Felix imi place tare mult modul in care pui problema chiar daca esti cateodata putin critic si ironic…ai un umor fin, esti foarte realist si totusi nu esti pesimist. Asta apropo de ceea ce spunea cinvea aici ca esti foarte critic.
!
Citesc cu interes raspunsurile tale
Cum spuneam, un ceva, postarile mele spre ex., nasc in oameni reactii dintre cele mai diverse. Doamna in cauza e plina de furie, dvs. amuzata, altii indiferenti etc. Firesc ca ceva-ul acela sa ne spuna lucruri diferite in functie de ce atinge in noi. Ingrijorator este cand ne trezeste furia oarba sau suferinta sfasietoare. Iar noi in loc sa ne intrebam de ce un sentiment atat de dsproportionat si-a facut aparitia, ii dam curs si ii facem loc in viata noastra, scotandu-l vinovat pe factorul declansator.
Asa si cu critica. Intentia mea nu este de-a critica pe cineva ci de-al face pe subiect sa priveasca intamplarea din alt unghi. Poate ca nu gasesc cea mai buna formulare, dar e doar un forum. In plus, cand ceri sfaturi, zic eu ca trebuie sa fii pregatit sa primesti tot felul de sugestii.
Oricum, ma bucur sa gasesc oameni cu care sunt pe aceeasi lungime de unda.
Multumesc pentru apreciere!
CEA MAI BUNA APARARE,E ATACUL!!
Ma bucur ca sunt si astfel de oameni , ca tine, Felix , se vede din cele relatate anterior ca ai reusit sa sublimezi si sa transformi toate energiile joase , le-ai spiritualizat si le-ai adus la un nivel pe care cei mai multi dintre noi nu l-am atins! M-ar incanta sa continui sa-ti exprimi dorinta de a ajuta persoanele care au nevoie de experientele tale , ca si de cele ale celorlati care posteaza aici!Avem nevoie sa ne ghidam , la un moment dat din experientele traite de altii!
D-na Camelia , articolul este de fapt aproape un curs de initiere si aprofundare a starii de fericire . Sunteti “the best”!
da, teoretic, cam toata lumea ce acceseaza un site de genul asta, ar trebui sa fie cam pe aceeasi lungime de unda, altfel …. nu vad rostul ….. dar teoria se vede bine nu este totuna cu practica …
deci …. 
un singur articol si o multitudine de abordari pe marginea lui ! interesant, cel putin ptr. mine ! si cum polemica esta mama progresului, putem spera la mai bine ! 
felicitari si din partea mea 
Draga doamna Camelia prin acest articol ata de reusit in a lua atitudine corespunzatoare pentru fericirea starii noastre launtrice a fericirii Sinelui ma determina sa va adresez si eu multumirile mele de recunostiinta pentru aceasta hrana vie a cunoasterii atat de necesara. am mare nevoie de supotul spiritual in a mi pastra echilibrul in continuare dupa decesul sotului meu acum 3 ani. in prezent sunt intr-o prietenie frumoasa si mi doresc ca fiecare moment al intalnirii noastre sa fie unic prin respect si frumusete. articolele d-voastra ma ajuta sa gasesc in continuare aceea forta launtrica de care am atata nevoie in aceste vremuri grele ale vietii. cu mult respect,Camelia
Draga doamna CAMELIA, multumesc mult pentru ceea ce realizati. Nu stiu cum de se intampla, dar de foarte multe ori ceea ce citesc pe sytul dvs. parca este scris tocmai pentru mine si cred ca sunt in asentimentul multora care gasesc in ceea ce ne spuneti, exact ceea ce le trebuie. Va doresc numai bine, dvs. si tuturor celor care au avut norocul sa va descopere!
Va multumesc doamna CAMELIA din tot sufletul cu tot respectul.IULIA.
Draga Monica,
Camelia a punctat in articolul sau exact ce a ce iti lipseste si tie.
Si eu sunt in aceiasi situatie cu tine.Investitia mea sentimentala si materiala au fost duse la maxim.De ce ? pentru ca am intrat in relatia asta cu tot sufletul, gandul si fapta!Dar am dat peste cineva care nu a apreciat acest lucru, a ajuns sa i sa para normal ,iar eu sa fiu un” bun al lui.
Aventurile sunt cele care-l fac foarte fericit.
Si zodia il ajuta in acest sens!
Este Peste, cu un dualism foarte dezvoltat, un orgoliu si o incapatanare duse la maxim!Sunt in situatia de a ma decide daca voi merge mai departe sau nu.
Este ff greu,dupa 5 ani, dar , daca ma gandesc bine, am cel mai mare ajutor -
pe Dumnezeu , pe care l-am rugat sa ma ajute.Poate eu nu voi gasi calea, poate mi-o va arata el, sunt sigura ca in toata viata mea a fost mereu linga mine, pentru asta ii multumesc zilnic.
Sper ca iti vei gasi fericirea interioara,eu la fel, sa nu mai pozam in victime!Am eu o vorba : “nu a murit mama barbatilor”, nu se termina lumea cu ei.
Si daca tot am scris aceste randuri am o intrebare pentru Camelia :
- eu sunt nascuta in 20.05.1956 – nu -mi cunosc ascendentul( as dori cateva lamuri)
- partenerul – 06.03.1955 ( la fel)
Poate ma poti ajuta cu cateva lucruri despre noi , pe care eu chiar nu le stiu.Am mai primit si din alte parti informatii dar nu cred ca m-au lamurit.
Cu multumiri,
Hildegard ,Brasov
buna acum 7 ani am venit si eu in bucuresti crezind ca aici imi voi gasi fericirea ratind prima casatorie care a esuat prin batai jicniri si taate alea am gasit pe cineva aici care sunt si la ora actuala dar na fost sa fie asa in tocmai este mai rau am gasit un infemeiat ma jicneste si mai rau bamai mult cind se supara ma da afara si ma jicneste cu fosta lui sotie spunindumi ca ia era mult mai gospodina camine ba mai mult sta pe chaturi nopti intregi chiar si de fata cu mine se iubeste cu femeile virtual le alinta si spune ca nu este insurat va dati seama cum ma simt eu?UN GUNOI in fata lui si tot el imi spune mie ca sunt bagaboanta dar eu nu stiu decit servici si acasa ori ce iasi spune el nu ma crede mam jurat chiar si pe copilul meu dar nu ma crede va rog din suflet cne imi poate da si mie niste sfaturi pentru ca ar fi bine venite pentru mine sa stiu ce sa fac cu viata mea mai ales ca el dupa atita timp nu sea uitat fosta sotie mere aduce vorba de ea va mltumesc orce sfat conteaza ptr mine
V-ati gandit sa va despartiti? Cate umilinte mai aveti de gand sa indurati? De ce permiteti un astfel de tratament? Daca va simtit “un gunoi”, veti atrage oameni care va vor trata ca atare, sotii dvs. fiind un exemplu. Pana nu va schimbati mentalitatea de victima veti intalni abuzatori de genul celui langa care traiti.
Exista ceva mai valoros decat linistea si demnitatea dvs.?
Fugi mancand pamantul! Asta nu e barbaat, e caine. S-a casatorit ca sa aiba cine-i face mancare, cine-i spala si… cam atat!. Noi, femeile, vrem sa simtim ca suntem pretuite, iubite, respectate, ori tu ce simti? Nu te mai umili Ionela! Conteaza oare? I-ati copilul si fugi ca vei sfarsi rau in relatia asta. Multa putere sa iti dea Dumnezeu si nu uita – nimeni si nimic nu merita lacrimile tale!
te rog sa corectezi cuvantul “indentitatea”, eu te consider o minune si nu-l vreau gresit in text acest cuvant.
Multumesc mult Camelia,ai exprimat atat de bine ceea ce poti face pentru a fi fericit!
Am convingerea ca viata mi-a daruit atat de mult,incat acum pot intelege ca ceea ce am primit, m-a ajutat sa pot simti ca sunt fericita.Multumesc tuturor pentru ca am invatat sa iubesc:sa ma accept si sa ma iubesc…pentru a putea iubi tot ceea ce ma inconjoara,tot ceea ce este viata.Doar cand am inteles cu adevarat ca sunt responsabila de ceea ce traiesc,am putut iubi oamenii si evenimentele,ce m-au ranit atat fizic cat si psihic.
Suntem parte din Dumnezeu si avem puterea de simti,de a iubi si de a darui.
Cu iubire si recunostinta tuturor,ANITA !
Cred ca fericirea nu este o stare continua. Uneori sunt fericita, uneori nu, uneori nici nu stiu cum sunt..doar..exist. Aceleasi lucruri care ma fac uneori fericita imi sunt alta data indiferente. Privind retroactiv vad cat de mult s-au schimbat opiniile mele, dorintele mele.
mi-ar fi mai bine si mai usor sa iau viata asa cum este daca as avea la sfarsitul zilei “o bucatica de zahar”
Oricum
Este foarte adevarat ce ai scris in articol. este de asemenea foarte important ca, atunci cand suntem nefericiti, sa constientizam ca ne aflam pe o anumita frecventa, pe o anumita vibratie.
Facand aceasta constientizare, si dorindu-ne sa schimbam aceasta stare de fapt, luand aceasta decizie, deja ceva in jurul nostru se shimba, deja ne aflam pe o alta frecventa.
ramanand mai mult timp aici, cultivand aceasta noua stare care iradiaza in jur, incepem, incet – incet sa atragem stari, situatii, oameni de aceeasi vibratie cu noi.
Deci, sa fim optimisti si sa avem incredere! O zi frumoasa tuturor!
Multumesc Camelia! Te imbratisez cu toata dragostea!
Draga Elena,scumpa mea , tu chiar crezi ca aia este fericirea absoluta ca ai un iubit si traiesti cu el,adica ai a viata sexuala? ? ? Nicidecum draguta,sa nu crezi asa ceva.Tot timpul vrei sa ai frica in san ca ai ramas gravida si ce vei face, esti oare pregatita pt.asa ceva ???? Chiar daca parintii ar fi deacord,…ca banuiesc…nu ai vrea sa faci un avort…ai fi condamnat pe viata,asa sa sti ca D-zeu tare rau te-ar pedepsi.Du-te scumpa la duhovnicul tau,spovedeste-te si spune-i lui ce probleme ai si indeplineste-ti canonul pe care ti-l da,nu este pedeapsa canonul ci un ir,medicament exact ce-ti trebuie pt.sufletelul tau.Discuta un pic cu mama daca zici ca iti acorda f.multa afectiune si sa vezi ca incet se rezolva problema ta fara sa-ti dai seama si vei fi f.fericita.Cauta sa faci fericit(a) pe altii cu mici atentii ale tale,mici cadouri,un zambet la momentul oportun,un sfat bun,si ai sa vezi ca vei primi multumirea aceea interioara pe care nu ai,crede-ma te rog. Nu rade de mine,primeste ca atare si sa vezi cu timpul imi vei trimite multumiri sau cel putin vei spune ”da a avut dreptate si ce bine ca am procedat asa ”!Incearca sa faci scurte rugaciuni care iti plac tie, si repeta tot timpul in gandul tau:Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine pacatoasa!Nu te va lasa sa ratacesti niciodata in viata!Doamne,Ajuta inimii mele sa Te doreasca,Dorindu-Te sa Te caute,Cautandu-Te sa Te gaseasca, Gasindu-Te sa Te iubeasca ,Iubindu-Te sa incetez a mai pacatui.In numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.Amin. Iti doresc mult succes, Doamne Ajuta !
f interesant ce a-ti scris D-voastra
Flor, si f. f. interesant raspunsul d-voastra
)))) SUPER !!!! AVETI SIMTUL UMORULUI F. BINE DEZVOLTAT 
))) fara nici o atingere, da pe mine chiar m-a binedispus FELICITARI
Foarte bun articolul! Multumesc, Camelia! Iata, pe scurt, si povestea mea. Din 2001 pana in 2009 mi-a mers din ce in ce mai prost. Nu mi se realiza nici o dorinta, m-am despartit de persoana iubita, mi-am pierdut ambii parinti(dupa ani de suferinta si durere de pe urma cancerului), lipsuri materiale, frica,….totul culminand cu paralizia mea in 2009. In toata aceasta perioada am citit astfel de carti, iar cei din jur mi-au dat sfaturile ce se pot citi in articol. Degeba! La mine nu a mers atunci. La mine a mers doar dupa ce am pierdut aproape tot. Dupa ce m-am ridicat singura din pat si am ajuns singura la toaleta, am inteles ce dar am primit. Acum, de cate ori ma mai pierd, imi amintesc momentul cand am inceput iar sa traiesc, lumina pe care am castigat-o atunci.
Foarte bun articolul,dar e f greu sa lupti cu tine insusi.Am aproape 20 de ani si consider k sunt foarte nefericita ,k nu imi gasesc linistea sufleteasca si fericirea,desi am parte de multe lucruri,nu am lipsuri,am niste parinti extraordinar kre mi-au oferit aproape totul,mai ales afectiune.Dar degeaba,ma simt foarte rau,am stari de frica,simt k nu mai suport.Sunt complexata de faptul k la varsta asta sunt virgina,pe langa alte fete de varsta mea kre sunt fericite,cu iubiti,isi traiesc altfel viata.Daca puteti sa imi dati un sfat,chiar mi=ar facea placere.Va multumesc si bafta tuturor.
Draga mea,ma bucur imens sa aud ca la aceasta varsta,in aceste vremuri,mai exista fete virgine.Spune-mi si mie ce este atat de rau in a fi virgina? Cine iti spune ca a fi cu un baiat in relatii totale este intr-adevar o fericire maxima,iti spun eu ca nu spune adevarul. IUBIRILE ETERNE SUNT IUBIRILE NEIMPLINITE FIZIC ! PENTRU TOATE VINE O VREME,DAR NU GRABI TIMPUL SI TRAIESTE FERICIREA CLIPEI,BUCURIA UNEI FLORI,A UNUI ZAMBET,A UNEI ATINGERI. Astea sunt fericiri vesnice,care iti vor fi de mare ajutor in clipele grele din viata,crede-ma.Am aproape 60 de ani,asa ca stiu ce spun. SA FII SANATOASA SI SA GASESTI FERICIREA IMENSA DIN SUFLETUL TAU! SA-TI TRAIASCA PARINTII ! Fa sport,orice,asta iti invioreaza si mintea si trupul,iti consuma energia .AJUTA-TI PARINTII LA DIVERSE TREBURI,FII PRIETENA CU MAMA TA,ETC.
La varsta asta poti face o mie de lucruri care sa-ti abata atentia de la marea problema. Dar daca totusi a ajuns sa te obsedeze, rezolv-o!
Ideal ar fi sa te-ndragostesti. Evident de cineva care la randul lui sa-ti raspunda. Atunci problema se rezolva de la sine.
Iar daca nu se intampla, cel putin cauta pe cineva care sa-ti placa, sa te atraga. Altfel, vei schimba nefericirea virginitatii cu nefericirea de-a fi facut sex doar de-a scapa de ea.
Oricum, nu te stradui prea tare! Poate nu esti pregatita, poate exista un blocaj daca-ti doresti si totusi nu se intampla. Stii ca se spune ca daca discipolul e pregatit, maestrul apare.
Vorbeste cu cineva care te poate indruma in mod real. Forumurile nu rezolva probleme de genul complexelor si dupa umila mea parere, au legatura(complexele, adica) cu imaginea de sine pe care n-o rezolvi scapand de virginitate.
Elena, virginitatea este supraevaluata in cultura noastra, iar voi, cei foarte tineri, simtind acest lucru, vreti sa scapati de ea cu orice pret, cand de fapt vreti sa scapati de sabloanele de gandire si de conditionarile lumii asupra careia deschideti ochii. Daca tu crezi ca a fi virgina este o pacoste, scapa de virginitate, se rezolva usor si repede, dar e o chestie ireversibila, si ca o ironie a sortii, s-ar putea sa intalnesti mai tarziu parteneri care valorizeaza virginitatea. Sufletul tau este insetat de iubire, dornic de relationare calda si autentica, asa cum este orice om la 20 de ani, dar si la 50, si la 80. Fetele ofera sex asteptand in schimb iubire, intimitate, caldura. E o asteptare nerealista, generatoare de dezamagire. Baietii cauta sex si daca gasesc sunt multumiti pe moment si-si vad de viata. Drumul e invers, de la o relatie plina de iubire se ajunge firesc, natural, la sex. Asa ca bucura-te de statutul tau actual, nu te compara cu alte fete, ca nu stii ce e in sufletul lor de fapt, relationeaza sincer, deschis cu oameni de toate felurile, si bucura-te de frumusetea umana. Va veni si vremea cand vei lega o relatie frumoasa, si atunci lucrurile vor evolua normal si firesc.
PS. Tot ce am scris am scris presupunand ca virginitatea ta e o situatie de conjunctura, adica asa s-a intamplat, ca asa au curs lucrurile. Situatia se schimba insa daca ti-ai propus tu sua ti-au impus altii sa fii asa.
Sublim articol,si tema abordata,ne ajuta sa ne inteleptim,sa ne vindecam sufletele,sa intelegem ca fericirea nu o gasim decat in noi,sa fugim de rolul de victima ,sa ivatam lectia vointei,a darzeniei.eu sunt fecioara,si incerc din rasputeri sa imi asum un rol de invingatoare,parasind in acest mod rolul de victina,ranile sufletului raman,poate timpul le va mai estompa,acest articol vine sa me ajute in a lua decizile necesare pentru a trai in armonie cu noi insine,multumim pe aceasta cale Doamnei Camelia. recunosc ca-i foarte greu ,dar suferinta dusa la extreme nu ne ajuta la nimic ,asa incat aleg sa fiu fericita,sper sa reusesc.
Draga Monica,
eu cred ca orice suferinta, si mai ales in dragoste, ne este data cu un anumit scop…cu scopul de a trage invataminte, de a alege partea plina a paharului, de a ne cunoaste si recunoaste pe noi insine in relatia cu celalalt ! Se spune ca nu trebuie sa asteptam nimic de la calalalt, nici in bine , nici in rau…noi suntem responsabili de gandurile si de faptele noastre, nu de ale altora…iti inteleg foarte bine suferinta..dar tu esti unica si speciala, asa cum suntem fiecare dintre noi! Creeaza-ti spatiu pentru o noua experienta, cu curaj si cu zambetul pe buze si fii sigura ca aceasta isi va face aparitia la momentul potrivit ! Succes! Cornelia
a fi fericit, este o decizie!asa cred eu!decizie care tine in totalitate de echilibrul nostru interior!de felul in care stim sa ne gasim linistea interioara!este vorba de starea noastra de spirit!in plan fizic, stiu ca in momentul in care suntem fericiti,hormonal vorbind, sunt secretate endorfinele, care sunt hormoni ai fericirii! si ne hranesc atat in plan fizic cat si spiritual! de asemenea, viata mi-a demonstrat, ca pentru a fi impacati cu noi insine, credinta joaca un rol extraordinar si minunat in viata noastra, mai precis rugaciunea!articolul dv. este extraordinar si tin sa va multumesc mult!in concluzie,pentru a fi fericiti, depinde in mare masura de noi insine, pentru ca, este si un rezultat al gandurilor si actiunilor noastre!dv. ce parere aveti?va sarut si va urez mult succes in tot ceeace faceti pentru noi!caty ordeanu-tulcea-06.08. 10
Salut , Mona, eu te rog sa te linistesti, sa te bucuri de cei din jur, de viata ta , am trecut si eu prin asa ceva, si incet incet am uitat totul am reluat viata asa cum este ea, lui nu-i vine sa creada ca am depasit momentul a crezut ca voi suferii pana la adanci batraneti dupa el DAR NU…a fost asa nu te mai gandi , ocupati timpul cu altceva , ceva nou pentru tine , aerobic ,dans ,tenis ,timpul liber ocupal cu ceva pentru sufletul tau, mai ales daca nu esti inconjurata de foarte multi prieteni.NU DEZARMA NU TE LASA PRADA DECEPTIEI SI STARII IN CARE ESTI LUPTA CU TINE, DUMNEZEU ESTE ALATURI DE TINE CEREI AJUTORUL .Succes
Fericirea este darul vietii pe care l traim evoluind .Si cred ca NEPTUN, astrologic vorbind ,este responsabil cu fericirea sau nefericirea noastra.Echilibrul dintre vis si realitate ne construieste fericirea.Pasii spre ea..trebuie traiti si simtiti.Acesti pasi inseamna viata de fiecare zi. puterea de a indura , sacrifica si a privi si simti cu inima.
Camelia, articolul tau este frumos si cald , o picatura vie in aceste vremuri grele!
De cele mai multe ori cand imi este greu (sufar pentru un baiat, nu reusesc sa ajung acolo unde imi doresc) imi zic ca nu trebuie sa pun prea mult la suflet deoarece mai devreme sau mai tarziu o sa treaca, ci asa este. Probabil ca suferinta respectiva ne este data cu un scop. Poate sa ne maturizam, poate sa intelegem acele lucruri pe care nu le intelege, etc.
Astfel cred ca avem de ales – sa ne pierdem viata sprand ca o sa putem schimba acele lucruri pe care nu putem sa le schimbam sau sa mergem mai departe si sa lasam loc in sufletul nostru acelor lucruri care merita cu adevarat.
Este greu sa te descotorosesti de corvoada trecutului insa odata ce reusesti devi liber, astfel lasi loc in inima ta acelor lucruri ce merita cu adevarat.
Mai devreme sau mai tarziu acea suferinta pasionala trece, depinde doar de noi daca ii permitem sa ne acapareze sau nu viata.
Un articol reusit.
O zi buna. Iara.
E o placere sa-ti citesc articolele.Este f bine ceea ce faci pt oameni.Nu stiu cati pot sa-si deschida mintea si sa asculte.
Excelent articol, felicitari pentru ce faceti! Incerc, ma “lupt” cu multi in jurul meu sa-i fac sa se ridice de acolo de jos si sa poata vedea dincolo de valul nefericirii… Cu cei cu care intru in rezonanta imi place sa cred ca reusesc sa-i mai dezmortesc din amorteala in care cateodata se complac, insa totul tine de formarea omului, de dorinta lui de a se autoeduca, de a evolua… Am invatat, in timp, intuitiv, sa fac multe din cele enumerate mai sus, in special desprinderea de jos si panoramarea vietii, vazand astfel “viata facand parte dintr-un plan mai mare”. Cred si eu ca sunt modele de urmat. Cateodata ma “incarc” cu muzica, aceea care imi place cel mult insa mai descopar din cand in cand si alta care “ma inalta”. Mult succes tuturor!
E foarte usor de zis si greu de facut!!Ceea ce ati scris in acest articol,este foarte adevarat.Dar ce faci intr-o situatie ca a mea.Am avut o relatie cu cineva,la inceput am locuit impreuna,apoi eu am decis ca e mai bine sa ma mut,pentru ca ne-am grabit luind decizia sa locuim impreuna.Apoi aproape un an de zile,ne intilneam,ne vedeam cind si cind,fara prea multe obligatii,el spunindu-mi tot timpul ca e foarte legat sufleteste de mine,dar ca nu se poate decide.Apoi el era cu altcineva,ca dupa un timp sa se intoarca la mine.Asta s-a intimplat odata.Si a plecat in vacanta in Romania si nu am mai tinut legatura vreo 3 luni.Apoi a revenit la mine(timp in care el avea o relatie la distanta cu alta fata).Eu cind am aflat nu am acceptat,dar pe de alta parte el mi-a spus ca atunci cind e cu mine isi da seama ca nu are sentimente destul de puternice pentru cealalta.Ca la mine a gasit tot ce cauta el intr-o femeie si ca atunci cind e cu mine e “EL”,dar la fel ca nu stie ce vrea,ca nu e pregatit.Si multe altele.Atunci eu m-am retras si i-am dat de inteles ca il las pe el sa isi gaseasca singur raspunsul.Apoi in ziua cind am implinit un an de cind ne-am cunoscut,i-am trimis un e-mail.Ca apoi sa ma sune si sa-mi spuna ca sa nu-l mai caut,sa nu-i mai trimit mesaje ca el e cu fata aia si eu ii stric relatia cu ea.Pe moment am zis ca innebunesc!Pentru ca el a fost cel care ma cauta de fiecare data,el a spus cuvintele alea mari si frumoase despre noi.Deci intr-o secunda totul a disparut!Si-a negat orice cuvint spus,orice a facut!Iar eu de 4 luni de zie nu-mi mai revin.Constientizez ca nu m-ar face foarte fericita,cu atita nesiguranta,dar totusi nimic si nimeni nu ma fericita!Mintea mea sta tot acolo,la ultimele cuvinte pe care mi le-a spus si cum a putut sa nege totul intr-o secunda!Am incercat tot felul de “remedii” dar nimic nu merge.Poate pentru moment,gasesc ceva care sa ma faca fericita,dar se pare ca nu e de ajuns.Dar inca o data,sunt constienta ca nici el nu ma poate face fericita!Am ajuns ca nu mai stiu ce vreau!Si ce e cel mai rau,nu mai pot avea incredere in nimeni!Si sunt convinsa ca daca iar se va intoarce la mine,nu as mai putea sa am o relatie cu el.Nici de prietenie,nici de nimic.Pentru ca nu mai am incredere in ceea ce spune,in ceea ce face!!Si daca incredere nu mai e,nimic nu mai poate fi,pentru mine.Si atunci ma intreb ce mai vreau,ce astept de la el??Ma aflu in strainatate acum si nu pot sa zic ca imi lipseste ceva.Am exact ceea ce vreau,ce imi trebuie,dar totusi nimic nu ma poate face fericita!Iar mintea mea tot acolo la el e.Si am obosit!!!! Nu stiu daca va ajuta cu ceva dar eu sunt Gemeni(ascendent in Rom rac si aici in America pesti) si el e Taur(ascendent leu si berbec].Ce sfat imi puteti da?
Draga Monica,
O experienta similara am avut si eu,pina intr-o zi cind am descoperit o carte care explica cum ca toate lucrurile din viata noastra noi le cream. Dintr-o data am devenit constienta ca cei cu care interectionam erau o reflexie a subconstientului meu. Am inceput sa lucrez in aceasta directie mi-am schimbat viata nu am mai acordat atentie lucrurilor care imi provocau suferinta si astfel am descoperit ca suferinta venea din ego-ul meu ranit.
Deci, gandurile noastre devin cuvinte, cuvintele devin fapte, faptele fomeaza caracterul,iar caracterul ne creaza destinul.
Invata sa te accepti si sa te iubesti pe tine insuti asa cum esti si vei descoperi fericirea care pleaca din interiorul tau.
Pace,lumina si iubire dincolo de orice intelegere.
draga Haniel ,i-mi poti dezvalui titlul cartii care te-a facut sa intelegi toate aceste lucruri ,te rog ?
O carte care iti poate fi de folos este: “Puterea extraordinara a subconstientului” – Joseph Murphy(daca imi amintesc bine) si “Conversatii cu Dumnezeu” – Neal Donald Walsh.
Pentru Camelia am doar cuvinte de lauda. Ma bucur ca am ajuns sa citesc acest blog.
draga monica, citeste inca si inca o data articolul cu multa atentie, ai toate raspunsurile acolo ! VEZI PARAGRAFELE CU VICTIMIZAREA ! deci, nu ramine prizoniera in situatie si mai ales nu te victimiza ! TRAIESTE PREZENTUL ! lasa in pace trecutul pe care nu-l putem schimba ! dar putem face sa arate prezentul si viitorul altfel ! oricui i se poate intimpla asta in viata, nu putem da vina in exterior ( pe altii ) pentru ceea ce se intimpla in INTERIORUL NOSTRU ! suferim noi, dam vina pe altii ! este chiar ILOGIC daca ne gindim ca TOTUL se intimpla cu noi. altii nu au nici o treaba sunt bine merci, deci problema e la noi nu la ei ! pleaca de la premiza asta si vei fi fericita cu oricine sau singura ! daca nu schimbi optica radical si imediat vei fi nefericita in orice situatie: singura sau alaturi de altcineva. nu astepta fericirea din exterior ptr. ca ea este o STARE INTERIOARA ! asta e de inteles ! si doar singura te poti ajuta, nimeni, oricit de binevoitor ar fi nu poate face asta in locul tau. gindeste logic si vei intelege.
Monica, asuma-ti responsabilitatea vieti tale: traiesti consecintele alegerilor tale din trecut. Si apoi mergi mai departe.
Sa va tratati! Pozitionati-va undeva in afara dvs. si priviti de acolo, cat mai detasat cu putinta. Ganditi ca toate astea se intampla alcuiva, un strain fata de care nu aveti niciun fel de sentiment.
Si daca reusiti sa va “separati” de durerea care va incetoseaza luciditatea, veti realiza nefirescul situatiei. Veti vedea ca acel “strain” e doar un masochist care cauta, si evident gaseste, modalitati de-a suferi. Chiar dvs. spuneti ca: “Am exact ceea ce vreau, ce imi trebuie”. Cum ramane atunci cu nefericirea pe care v-o provocati, agatandu-va de un om pe care-l inzestrati cu capacitatea de-a va controla starea de bine?
Zic eu ca acesta iubire, sau cum ii spuneti, este un produs al dependentei de rau, si cand spun asta, o fac in cunostinta de cauza. Cititi ce ati scris cu detasarea “strainului” de care v-am vorbit si o sa fiti uimita de schimbarea de perspectiva.
Si ca sa va vindecati, nu zic ca va fi usor sau repede, dar numai de dvs. depinde, cititi! Cititi tot ce gasiti despre dependenta de persoane, parinti, copii, iubiti pe care, cei mai multi dintre noi, o numesc dragoste. Puteti incepe prin a citi si viziona tot ce contine acest site, e o introducere f. buna; sau cautati cartea “Femei care iubesc prea mult”.
In continuare vor apare din ce in ce mai multe scrieri care sa va ajute sa intelegeti ca nu omul acela sau situatia creata inclusiv de dvs. va provoaca suferinta, ci sunt doar harna pentru raul pe care-l intretineti.
Draga Felix,
multumim pentru cartile recomandate, le voi cauta si le voi citi in mod sigur…
sunt convinsa ca vor fi utile fiecaruia dintre noi…cu cat cunoastem mai multe despre noi insine, cu cat reusim sa ne rezolvam propriile probleme pozitionandu-ne undeva in afara, ca si cum problema respectiva ar fi a altuia, nu a noastra, cu atat vom avea sanse mai mari de reusita si astfel ne vom capata mai curand libertatea interioara la care aspiram fiecare dintre noi…este intr-adevar un tip de terapie care merge in cele mai diverse situatii…
este evident ca vorbesti in cunostinta de cauza!
iti doresc succes in toate !
Cornelia
parerea mea e ca el e cel de plans pt ca o sa persiste in asemenea comportament oscilant in care isi face rau iar tu incepi deja sa iesi de sub influenta lui prin faptul ca incepi sa iti pui intrebari la care nu o sa gasesti raspunsuri pe moment dar o sa vina si raspunsurile si sa stii ca,daca nu ai intalnit omul potrivit nu e din cauza ca el nu exista ci nu a aparut inca dar va aparea si ai sa-l recunosti sufletul tau il va recunoaste nu te ingrijora si ai sa gasesti si oamenii potriviti cu care sa comunici si sa fii pe acceasi lungime de unda ai putina rabdare si fi atenta la tot ce vine in viata ta si pt el roaga-te sa se vindece de comfuzia in care traieste,sa nu mai faca victime ca tine si sa-si gaseasca pe cineva sa fie fericit in felul lui si tu sa-l gasesti pe cel cu care sa fi intradevar fericita chiar daca acum crezi ca numai el ar putea sa te faca fericita,el are o problema nu tu,asteptam vesti bune
Multumesc!