Ingerii de serviciu
Cand plini de bune intentii dam un sfat sau oferim un sprijin o facem cu sentimentul ca ajutorul nostru foloseste, salveaza. Ideea de salvare presupune un salvator. In care persoana aflata in dificultate isi pune nadejdile mai mult decat in ea insasi. Crede ca solutia se gaseste la celalalt. Altfel s-ar fi salvat singura, nu-i asa? Da, … de aici incep problemele.
Odata ce s-a convins ca solutia este in terenul salvatorului, isi preda puterea personala in mainile acestuia. Astfel, intentia buna a salvatorului devine un act de incapacitare la adresa celui salvat. In forul lui interior, cel salvat se recunoaste incapabil, infirm.
Primii care au nevoie de ajutorul nostru sunt copiii. Apoi rudele, prietenii, clientii, etc. Oricum, fiecare dintre noi a jucat, la un moment dat, rolul de salvator.
Este important sa stim cum sa livram celorlalti solutia, sfatul, suportul, sprijinul, astfel incat sa le oferim cu adevarat putere.
Superioritatea salvatorului
E greu sa rezisti sentimentului de superioritate cand crezi ca tu detii solutia vietii cuiva. Dar asta ar insemna sa ignori faptul ca fara tine persoana este tot timpul in grija Vietii, in grija lui Dumnezeu. Si ca fara tine viata va gasi o modalitate de a scoate persoana din impas. Tu poti fi, pentru moment, un instrument destul de bun. Daca nu, se va gasi altcineva sau altceva. Nu neglija puterea de imaginatie a Vietii!
Ingamfarea de a crede ca experienta sau invatatura ta detin secretul fericirii altuia este platita cu pretul nefericirii celui manipulat si dependenta de ajutorul tau.
Superioritatea face rau atat salvatorului pervertit la trufie morala cat si celui salvat, impins sa creada ca solutiile lui se afla doar in mana binfacatorului sau. Reducandu-si astfel posibilitatile extraordinare oferite in permanenta de Viata.
Uciderea posibilitatilor
Cand acorzi ajutorul trebuie sa vezi aceasta legatura a persoanei cu Viata insasi, sa-i vezi posibilitatile de salvare cu si fara tine. Sa-i vezi posibilitatile! Nu neputintele.
O mama mi se plangea odata de fiul ei ce se afla intr-un anturaj dubios. Dorea sa il salveze cat nu era prea tarziu. Am rugat-o ca inainte de a face orice gest de salvare sa imi spuna cum vede in prezent viata fiului ei. Un dezastru! a exclamat. Ce vede in viitor? Catastrofe! Fara sa-si dea seama profetea ce era mai rau pentru el, dar pretindea ca il poate salva de calamitatile date ca sigure, desi nu ii vedea nici o posibilitate de salvare (decat prin ea), nici o putere de a se extrage singur sau de a putea sa faca in viata si altceva decat sa intre in probleme.
Cand salvatorul nu vede decat dezastrul in care te afli nu face decat sa te adanceasca si mai mult in drama. Salvatorul trebuie sa vada reusita, POSIBILITATILE, sa te vada inconjurat de posibile piste care te duc spre viitoruri materializabile. Este o profetire a succesului ce se poate realiza chiar daca salvatorul nu mai este acolo.
Cand vezi posibilitatile de salvare pentru cineva, te vindeci de superioritate, de convingerea paguboasa ca doar tu detii cheia salvarii, te vindeci de ideea falsa ca fara tine (fara sfatul, indrumarile, povetele, ocrotirea, grija, bunurile, banii sau iubirea ta) dezastrul este iminent.
Incepi sa vezi ceea ce esti cu adevarat – doar un pasager, care in calatoria sa intinde o mana de ajutor. Cel aflat in dificultate are posibilitatea sa te prinda de mana. Daca nu o face, ii raman intotdeauna si alte posibilitati (si chiar o iesire din situatie aparent mai putin fericita poate conduce, in functie de modul in care a traversat individul lectia sa de viata, catre un final fericit).
Dar daca te vezi singura lui sansa, ii ingradesti viziunea asupra posibilitatilor infinite pe care i le ofera existenta.
Cand un parinte ucide posibilitatile copilului sau – prin griji exagerate, prin prognoze catastrofice – ii creeaza matricea ratarii. La nivel energetic si sufletesc copiii simt aceasta ghilotina si se revolta. La suprafata, actele lor de rebeliune si de nerecunostinta par ilogice. Dar, de fapt, ei protesteaza impotriva uciderii viitorului lor. Nu a viitorului adus de calea (gresita, poate) pe care se afla. Ci a Vietii pe care o au in fata, a posibilitatilor ce pornesc din fiinta lor, posibilitati pe care parintele nu le mai vede sau nu le mai gireaza.
O alta mama imi povestea ca fiul ei era dependent de alcool si de substante ilegale, era deosebit de violent si se ajunsese pana intr-acolo incat toate rudele o somau sa rupa orice fel de legaturi cu el deoarece il vedeau ca iremediabil pierdut. Era distrusa. Astrologic, tanarul avea posibilitati remarcabile de realizare in viata. I-am explicat ce atitudine sa adopte fata de el – am insistat sa lase ca aceste posibilitati remarcabile sa existe in campul copilului ei. Ne-am revazut dupa cinci ani. Mi-a spus ca a facut intocmai cum i-am spus si ca era fericita pentru aceasta. Fiul ei era casatorit, licentiat, avea o afacere si devenise omul descris de harta sa astrala. Posibilitatea s-a materializat pentru ca parintele a crezut in ea pentru ca nu i-a ucis-o asa cum cerea familia.
Uneori este extrem de greu sa te convingi ca mai exista posibilitati de salvare, ca desi gestul de ajutor iti este respins in ceasul al 12-lea, sa admiti ca viata are propriul ei timp si propriile ei variante de succes. Este greu sa vezi drumul salvarii pentru o persoana care pare absenta in propria viata, neinteresata de implinirea vietii sale. Dar este unul din cele mai pretioase daruri de vindecare pe care il poti face: sa vezi mereu vii si accesibile posibilitatile de salvare. Astfel creezi pentru acea persoana legaturi puternice cu o alta varianta a vieti sale. La un moment dat, aceste odgoane o vor trage afara din povestea ei. Daca ajutorul tau direct nu a putut s-o faca, aceasta legare magica la o alta varianta a viitorului sau va lucra in timp.
Asa cum am discutat pe marginea articolului despre Legea Vibratiei, orice intentie/gand/traire/viziune genereaza un camp de influenta. Viziunea posibilitatilor de reusita va crea matricea succesului. Astfel devenim ursitori benefici si ingeri salvatori fara sa ne impunem ajutorul in viziune personala.
Mesianismul ca profesie
In ultimii ani ne-am aflat sub un bombardament mediatic cu privire la dezastrele incalzirii globale, cu privire la decaderea morala, la lipsa perspectivelor pentru civilizatia noastra, referitor la interesele corporatiilor… E clar, trebuie sa fim slavati.
Nici o problema, avem o gramada de salvatori!
Avem autori, indrumatori, invatatori, maestri, propagandisti, traineri, politicieni, moderatori, analisti, specialisti in channeling care ne pot face legatura cu ingeri specializati, cu fiinte astrale capabile de salvari colective. Toti vor sa ne intinda o mana de ajutor. Iar cei care au nevoie de sprijin nu trebuie sa ezite sa o prinda si sa fie recunoscatori pentru asta.
Dar daca toti acesti salvatori ne ucid posibilitatile, sprijinul lor este mai mult un bilet spre dependenta, spre nesiguranta si iluzii. Iar uciderea posibilitatilor incepe cu convingerea lor ca in ceasul al 12-lea doar ajutorul lor profesionist ne mai poate salva. Ca suntem pe marginea prapastiei.
Chiar daca suntem cu adevarat pe marginea prapastiei, un salvator adevarat iti va intinde mana dar va accepta ca exista si posibilitati in afara gestului sau. Si asta se va vedea din seninatatea cu care accepta ca ii respingi sprijinul sau indrumarea.
Daca planeta trebuie cu adevarat salvata, atunci trebuie sa incepem sa vedem pentru ea variante de salvare – cu si fara noi. Pamantul are propiile lui mecanisme de reglare ce functioneaza fara sa ne intrebe daca suntem de acord. Dar acordul nostru poate dirija si accelera procesul.
Daca omenirea trebuie salvata atunci sa incepem cu noi insine, gasind posibilitati de traire a unei vieti implinite apeland in primul rand la propiile resorturi, la sufletul si constiinta noastra.
Daca un semen ne cere sprjinul sa il oferim vazand pentru el posibilitati de salvare si in afara ajutorului nostru.
Concluzie
De fiecare data cand ne oferim sprijinul, sa eliberam persoana ajutata de conditionarile noastre. Cand intindem o mana de ajutor sa intelegem ca o facem si pentru noi – vrand-nevrand ne punem intr-o pozitie de putere.
Si cu atat mai mult, trebuie sa onoram pe cel sprijinit, vazand in el puterea de a face fata situatiei, fie ca ne accepta sau ne respinge sprijinul.
In mod real, nimeni nu are nevoie sa fie salvat de nimic. Viata are grija de asta. Viata creeaza pretextul salvarii, ajutandu-ne sa ne imbogatim sufletul si sa ne accesam Constiinta.
Fiecare este responsabil pentru el insusi, fiecare detine in interiorul sau toate solutiile problemelor sale. Darul pe care ni-l putem face este sa ne ajutam reciproc in recunoastera posibilitatilor.
de Camelia Patrascanuwww.horoscoptv.ro
As dori sa stiu ce realizare profesionala are un tanar nascut in 12 01 1985 Baia Mare ora 11.45.
Doina
Imi pare rau dar timpul extrem de redus nu imi permite sa ofer consiliere personala pe blog. In rarele cazuri cand o fac este pentru ca problema ridicata intra in atentia mai multor cititori ai siteului si poate constitui o dezbatere in care cititorii isi pot gasi raspunsurile. Va rog sa cititi informatiile de la rubrica de consultatii de pe site. Multumesc!
Buna Camelia,
chiar azi te-am revazut cu drag la o emisiune, esti atat de dezinvolta si ai darul asta minunat de a da foile de ceapa la o parte.Anul acesta a fost si este inca foarte greu pentru mine(sagetator 8 dec 1970/ora 5) baietelul meu a fost bolnav si am tras o luna incheiata pricopsindu-ne cu stafilococul auriu in finalsi vreau sa cred ca totul va fi bine , dar de curand m-am trezit cu fiica mea(1 oct.1995/ora 5) ca a dezvoltat o anorexie de care nu stim cum sa scapam si cum sa o ajutam .Te rog, ajuta-ma.Sunt parinte si crede-ma traiesc un cosmar care nu se mai sfarseste.Tot ce fac am impresia ca fac in zadar.E cumplit.
Nu stiu cum, dar acum vad mesajul tau!… Ciudat! Sau acum il vad cu adevarat. Sper ca tu si baietelul tau sunteti bine.
Exista ingerii este ceea ce numim vocea interioara, constiinta sau liberul arbitru. Trebuie doar sa avem puterea si vointa sa o ascultam sa o auzim.Ne jucam cu vorbele fara sa avem in vedere ca fiecare dintre noi avem fiecare starile noastre sufletesti, sentimente, dorinte, nevoi, etc., si daca cineva ne-ar face noua ceva asemanator am fi raniti, dezamagiti, tristi. Dar nu conteaza mai intai ce simte celalalt ci faptul ca l-am pus la punct.Marea majoritate au sufletul gol, adica le lipseste afectiunea, cuvintele de incurajare,timpul acordat pentru celalalt lipseste, darulile cat de simple sau de modeste, de ex. un desen, o floare din gradina etc.Acesti oameni circula cu ,,rezervorul” gol de afectiune, iubire sincera neconditionata care nu asteapta ceva in schimb ci mai degraba prosperitatea celuilalt sau a lor.Ne grabim sa judecam, sa acuzam, sa neglijam si apoi spunem ca noi nu am gresit cu nimic dar vrem respect, iubire, atentie….Lipsa educatiei provine in mare masura din familie, acolo nu mai exista atentia reala asupra a ceea ce este si poate fiecare sunt de mici invatati sa se ascunda pentru o grseala banala sunt imediat sanctionati ca sa nu spun batuti si atunci tac sau mint iar la maturitate le este greu sa mai corecteze acest lucru si ne trezim cu toti intr-o lume pe care uneori ne este de-a dreptul imposibil sa o mai intelegem si sa o mai suportam. In concluzie, ne trebuie mai multa rabdare si o atentie sporita in a acorda un sfat nu tot ceea ce credem noi ca este bine este inteles de catre celalalt asa cum ne dorim, conteza, tonul, privirea, locul in care il oferi.
Va salut, cu tot dragul si fiti propriul vostru inger pazitor,
.
Ce faci insa cand este vorba despre un copil bolnav? Il neglijezi zicand “lasa-l sa sufere, ca daca are zile, scapa el” ? si apoi astepti o autoritate in domeniu sa ti-l ia si sa te decada din drepturile parintesti, nu-i asa?
Multumesc mult pentru acest articol care mi-a demonstrat ceea ce cred că ştiam de mult dar poate nu conştientizam şi anume că îngerii ne veghează.
Sunt îngerii lângă noi …….???Da sunt .Uneori nu realizăm cât ne ajută.Eu am fost la un pas să pier într-un accident rutier ,dar nu stiu ce forţă m-a ridicat de pe asfalt…Eram uşoară ca un fulg, parcă nu mă lovise nimic..Altădată am simţit că un înger m-a protejat când propriul socru încerca să facă actele casei noastre pe numele lui.A apărut cineva care parcă m-a trezit din letargie ,am vazut actul în ultimul moment ,l-am rupt si am scăpat de necaz.Când îmi doream cu ardoare un copil,eram în spital ,urmam un tratament ,a apărut o femeie care vindea candele şi mi-a spus să aleg una .Am ales-o fără să ştiu pe cea cu sfântul MIHAIL ,care e înger.Băiatul pe care l-am născut mai târziu se numeşte MIHAI…nu se putea altfel.
Draga Camelia,
Ai fost -ingerul meu salvator-,de ce spun asta pentru ca trec printr-o perioada foarte dificila.
Am 40 de ani si sunt casatorita de 20,m-am dedicat trup si suflet familiei,am iubit,adorat ,respectat pe sotul meu care intr-o perioada de 4 luni cat a trebuit sa stam despartiti a gasit pe altcineva,cu care se si mutatse,s-a intors,am hotarat sa merg mai departe alaturi de el,insa nu s-a oprit simt asta…..insa nu despre asta am vrut sa ti scriu si mi-as dori mult sa -mi citesti randurile scrise.
Imi placi ca om de foarte mult timp,am plecat din tara si simteam lipsa emisiunilor vizionate,aici am avut parte de dezamagire ,de tristete ,de durere…..de tradare,iar atunci cand imi era imposibil sa depasesc suferinta ,am citit randurile scrise de tine despre -iertare-
Cum am ajuns sa le citesc,mai intai m-am prabusit la aflarea vestii,apoi am citit ce se putea citii despre infidelitate,despre aventuri,despre amante…..depre razbunare,insa toate astea imi faceau mult rau si nu ma puteam aduna sa merg mai departe,treceam de la o stare la alta….pana intr-o seara cand am decis sa caut pe net ceva despre iertare si atunci am gasit acest site,care m-a ajutat enorm,citesc si incet,incet imi vindec ranile,ma regasesc…
Cele citite m-au ajutat sa ma linistesc,sa-mi schimb comportamentul,atitudinea,viziunea fata de ce traiesc…m-au facut sa nu ma mai afecteye ce-mi spunea obraznica la telefon,am reusit sa o sfidez,(un alt lucru care m-a durut si nu l inteleg nici acum ,cum poti rni o femeie careia i-ai facut rau voit si pe care nu o cunosti,astea m-au depasit total) Cred ca aceasta schimbare a mea i-a dat de gandit si lui,care nu mai vrea sa fie atat de liber…..
Asa am reusit sa ridic de unde cazusem,citind si recitind minunatele tale articole,am inteles ca viata merge mai departe,am si alte motive de bucurie,am un fiu minunat cu care am o relatie minunata si care m-a ajutat enorm cu sfaturile lui,am descoperit in el un mic barbat puternic…..are 19 ani…….si mi doresc nespus sa ramanem o familie ,eu asta simt…..
MULTUMESC CA EXISTI!
Poate in viitor vei scrie ceva si despre suferinta provocata de tradare,am vazut ca toate articolele sunt de fapt niste teme incepute de tine si terminate de atatia oameni minunati,prin comentariile lor, care trec sau au trecut prin ceea ce tu scri…….
Wow!!! Iti multumim mult Ana si bine ai venit si bine te-ai ridicat !!!
Am ascultat peviziunile astrale pentru saptamana viitoare la un post de televiziune. Acolo se spunea sa fiu precauta in zilele de 28, 29 octombire (sunt peste) deoarece este posibil ca vestile proaste sa ma afecteze mai mult decat ar trebui si ca este pozibil sa mi se spuna ca nu mi-am ales momentul potrivit fiind criza – lucru care mi s-a spus deja insa care chiar nu as vrea sa mi se reaminteasca). Problema este ca a ramas pe 28 sau 29 sa sun pe cineva sa imi spuna daca ma angajeaza sau nu. Ma astept sa zica nu, insa ma tem sa nu ma afecteze asa mult incat sa renunt la visul meu. Ma gandesc ca acesta dezamgire sa nu fie ultima picatura care umple paharul.
Probabil ca ar trebui sa nu mai ascult horoscopul respectiv daca sunt asa influentabila.
O zi buna. Iara.
Nu vreau sa vad viata altfel. Nu vreau sa mai fiu singura in lupta pentru implinirea destinului meu. M-am saturat sa aud sfaturi de ce ar trebui sa fac doar pentru ca cei din jurul meu nu vor sa imi fie alaturi si nu stiu cum sa scape de mine. Este asa greu cand toti oamenii din jurul tau iti spun ca ar trebui sa iti vezi lungul nasului, sa te multumesti cu ce ai realizat pana in prezent si sa nu mai aspiri la ceva ce tu nu poti avea.
Ce stiu ei despre ce pot eu? Ce stiu ei daca o sa fac sau nu fata? A reusit cineva in viata fara sa faca sacrificii? A reusit cineva sa isi implineasca un vis dormind 10 ore pe noape, muncind 8 ore pe zi si profitand de toate distractiile oferite de viata?
Mai nou am fost refuzata de catre un angajator pentru un parti-time,care mi-a zis ca am un potential extraordinar si ar fi pacat sa imi irosesc talentul dand cu matura. Eu ii explicam ca imi trebuie banii pentru studii ca sa imi ating adevaratul meu potential iar el imi spune ca nu poate sa imi irosesc un potential pe care pe mine chiar nu ma intereseaza sa il exploatez.
Ce nu inteleg este : Daca am talent la dans ar trebui sa ma fac dansatoare? Daca am talent la scris ar trebui sa ma fac scriitore? Daca am talent la desen ar trebui sa ma fac pisctorita? etc.
Deoarece acest angajator asta imi “zice” (in realitate el imi zice nu vreau sa te platesc, deoarece cu ceva timp in urma m-a invitat cu acelasi potential pe care il am sa muncesc pe gratis pentru el -ca doar este criza si nu isi permite sa angajeze acum cand trebue sa faca disponibilizari). Ai potential fa ceva cu acest potential.
As zice eu ceva pe romaneste dar chiar nu merita.
Poate ca este greseala mea ca imi doresc sa fiu apreciata de oameni care nu sunt dispusi sa ma aprecieze.
O zi buna. Ana
Cand aveam 20 de ani m-am angajat muncitoare necalificata la ferma sericicola Baneasa. Aveam un potentiaaaaaaal…. Dar nu ma interesa sa-l exploatez ci sa traiesc intai, sa imi dau seama ce e cu mine pe lume asta si abia apoi CINE sunt eu pe lumea asta.
Unii au considerat-o o retrogradare a vietii. Eu, o libertate nesperata.
Apoi…. mi-am dat seama de ce vorbeau ceilalti de irosire. Fara sa ma sustina cu ceva. Dupa sentimentul libertatii a aparut nevoia de tel. De rost. Si am inceput sa ma iau in serios. Si sa imi doresc sa ma angajez in locuri mai potrivite cu talentul si aspiratiile mele. (Adica exact ce ti-a spus persoana care, de fapt, dorea sa faca economie pe voluntariatul tau)Mi-a luat 10 ani. S n-am gasit acel jobb. Mi l-am creat.
Concluzie. Cand esti indrumat sa iti onorezi si sa-ti exploatezi potentialul ti se face un bine chiar daca tu nu manaci talent ci paine in momentul ala. Cand te irita o trimitere la plimbare de genul asta merita sa te intrebi ce relatie ai tu cu propriul succes. Pe mine ma enerva sa ma gandesc ca sunt buna la ceva (desi refuzam singura activitatile care nu imi stimulau valoarea). Este posibil sa simti si teama de esec si teama ca depistarea unui talent te va obliga sa faci alte alegeri, nu cele dictate de dispozitia ta si de nevoile urgente/spontane ci de nevoile profunde de implinire. SI asta te obliga sa te iei in serios, sa iti recunosti valoarea, sa nu m ai traiesit la intamplare sau temperamental.
Va multumesc frumos pentru raspuns.
Problema este urmatoarea. Familia mea a incercat sa ma ajute sa ma descopar. Astfel inca de mica am avut parte de diverse experiente. Am fost la balet, dans, literatura, muzica (usoara, canto clasic),scrima, sport, am facut pian, pictura.Astfel in prezent am inclinatii cu precadere spre domenii artistice (muzica, pictura, muzica,grafica).Experientele avute m-au facut sa realizez ca nu doresc sa fac din aceste calitati o meserie. Doresc sa le pastrez doar la nivel de pasiune. Majoritatea persoanelor nu au inclinatii multiple si considera ca daca nu le valorific mi-as irosi potentialul. Multa lume mi-a reprosat ca am renuntat la muzica deoarece ei nu pot sa cante asa cum cant eu si nici nu au calitatiile mele vocale -insa eu asta am simtit. Ma irosesc oare facand altceva! Nu cred. Muzica ca si celelalte inclinatii ale mele reprezinta etape din viata mea.
Daca cineva vrea sa scape de mine deoarece nu vrea sa ma limiteze, este problema sa. Eu nu sunt doar ceea ce am aratat lumii pana acum, si am ajuns datorita experientelor diverse.Mi-am gasit puterea sa merg mai departe in situatii care pe altii i-ar fi daramat. Eu sunt mai mult.Nu cred ca este important cum faci banii (in mod cinstit desigur) ca sa ajungi acolo unde iti doresti.
Lumea nu intelege ca pe mine greutatile ma motiveaza mai mult decat traiul bun. Un job de femeie de servici m-ar motiva mai mult decat un job de grafician deoarece imi pot canaliza energia spre ceea ce imi doresc cu adevarat. Ca femeie de servici nu o sa imi trebuiasca energie suplimentara sa ma perfectionez intr-un domeniu care nu ma intereseaza. Ca grafician ar trebui sa imi dedic tot timpul si energia pentru a ma perfectiona intr-un domeniu care nu ma intereseaza decat pentru ceea ce mi-ar putea oferi in ani din punct de vedere financiar.
Am invatat un lucru din experienta asta :
Nu ii arata niciodata unui barbat ca poti sa faci lucruri pe care el nu poate sa le faca (fa pe proasta). Nu o sa il impresionezi ci mai degraba o sa il sperii. O sa te vada ca pe o amenintare (el vede in tine puterea pe care tu nu vezi).
Nu sunt dispusa sa vad lucrurile altfel, poate asta este si potivul pentru care am ramas pe loc. Ma cramponez in niste tipare vrand sa demonstrez ca se poate si altfel si ca nu trebuie eu sa imi schimb viziunea dupa tiparele lor (ex. din anul 3 te poti angaja la noi dupa ce faci nenumarate practici).
O zi buna. Multumesc pentru raspuns. Ana.
Cei care va indeamna sa va exploatati talentul o fac pt. ca nu inteleg ca pt. dvs. acesta nu inseamna vocatie. Iar eu cred ca raspunsul despre asta vorbeste, despre a descoperi activitatea care te implineste, acel ceva pe care facandu-l, nu simti ca muncesti – esti mereu bucuros si inspirat. Pentru ca, aveti dreptate, poti fi talentat fara ca neaparat sa simti ca esti facut pentru acel ceva.
Poate ca presiunea de-a va indrepta spre o cariera artistica va face acum sa respingeti complet domeniul indreptandu-va spre ceva total opus. Poate ca ganditi ca a fi femeie de serviciu este echivalentul lui a fi proasta, acesta fiind motivul pentru care ati ales sa dati cu matura.
Cand eram copil auzeam deseori spunandu-se “nu fa pe prostul ca ramai asa”. Acum imi dau seama de ce. A crede ca toti barbatii apreciaza femeile proaste, e echivalent cu a crede ca toti barbatii sunt frustrati. Prejudecati, si nimic mai mult…
Fiti smart si eliberati-va de prejudecatile care va limiteaza. Cautati oameni cu o gandire cat mai sanatoasa, evitati-i pe cei cu mintea poluata, altfel si dvs. veti deveni unul din ei si veti face prozeliti.
Da, viata nu inseamna sacrificiu, da, exista oameni cu bani care n-au muncit o ora in viata lor, da, poti castiga mult fara sa muncesti pe branci(eu stiu multi si cred ca stiti si dvs.) si da exista femei blonde, frumoase si destepte(scriem pe blogul uneia dintre ele).
Munca pe branci, nu aduce bogatie, sacrificiul nu aduce intotdeauna rezultatul scontat, uneori dimpotriva, barbatii, ca si femeile dealtfel, nu sunt o categorie pe care s-o poti caracteriza in bloc.
Inlaturati cat mai multe credinte de genul celor de mai sus, purtati-va natural, fiti dvs. insiva si sigur veti intalni tot mai multi oameni care vor aprecia ce sunteti.
Iti multumesc pentru raspuns.
Intradevar ei nu inteleg ca pentru mine exploatarea unora dintre calitatiile mele nu reprezinta vocatie.
De la pasiune, calitati native la profesie este distanta mare. Am incercat sa lucrez in publicitate. Raspunsul a fost. Ai calitati native (am realizat cateva lucrari) insa pentru a lucra la noi trebui sa faci o facultate de profil (chiar daca multi din domeniu nu au o facultate de profil), sa faci scola x (realizata de agenti), sa vi apoi la un fel de practica care nu se plateste (sa muncesti de dimineata pana seara pe gratis ca se arati cat de interesat esti de domeniu), sa te perfectionezi pe parte grafica (ca sa aiba macar ce profita de pe urma ta)si apoi dupa luni de zile de foamete mai vedem. M-am inscris la un program al unei agentii. Am dat niste teste – insa nu au fost incantati ca nu eram dispusa sa vin 3 luni sa muncesc pe gratis de dimineata pana seara. Am fost la ei la o prezentare si pe la ora 23 m-am scuzat spunand ca nu mai pot sa stau deoarece nu am cu ce sa ajung acasa. Nu o sa uit privirea acelei persoane. In seara respectiva au stat pana la 00:30 si toti prezenti isi exprimau aprecierea pe net pentru timpul si atentia acordata lor din partea agentie.
Si multe altele.
Daca cineva creda ca o profesie se poate baza doar pe calitati native, se ineala amarnic. Indiferent ce drum ai alege in viata, important este sa incerci sa fi cel mai bun in ceea ce faci. Nu poti sa te dedici unei meseri atata timp cat sufletul tau este in alta parte.Este ca atunci cand esti intr-o relatie si tu iubesit pe altcineva -dar din diferite motive nu poti fi cu persoana respectiva.
O zi buna. Ana.
Ana, daca te duci la o discutie pentru un post de femeie de servici, nu e intelept sa abordezi subiecte de discutie care l-ar face pe angajator sa emita judecati in legatura cu potentialul tau. De unde stie angajatorul ca tu ai potential? Daca nu e un clarvazator, un initiat, ori ceva de genul asta, informatiile i le-ai dat chiar tu! Daca vorbeai cu el doar despre maturi, curatenie, pasiunea ta pentru munca fizica si detergenti, precum si despre necesiattea banilor in buzunar, sigur acum te apropiai de ziua primului salariu. Sigur ca tu esti o persoana polivalenta, dar poti vorbi despre valentele multiple ale personalitatii tale cand iesi cu un baiat la Ateneu, cu noi, aici pe blog, cu prietena ta la o petrecere in pijama, etc, etc. Cu angajatorul, vorbesti despre cum poti raspunde tu nevoilor lui in schimbul unei suma de bani. Si atat. Chiar daca el e baiat finut si te intreaba de una, de alta…Zambeste calm si spune-i ce vrea el sa auda: ca ai nevoie de bani, iar pentru ei esti dispusa sa faci munca respectiva.
Ai mare dreptate.Probabil ca ar trebui sa analizez mai bine mesajul pe care il transmit.
Sa invat sa pun problema.
Iti multumesc foarte mult.
O zi buna.Ana.
Familia mea a incercat sa ma ajute sa ma descopar. Astfel inca de mica am avut parte de diverse experiente. Am fost la balet, dans, literatura, muzica (usoara, canto clasic),scrima, sport, am facut pian, pictura.
Este posibil sa fi resimtit preocuparea parintilor pentru instructia ta ca o presiune a realizarii: sa dovedesti ca esti buna la ceva sau la mai multe “ceva-uri”. Acum accepti ca ai talente dar ca ele nu dicteaza ce persoana esti si nici nu-ti fura libertatea de a decide sa alegi o profesie/cariera independet de ele. Si ca nu accepti sa fii respectata/ascultata/considerata doar prin prisma talentelor sau a rezultatelor lor.
Daca macar in parte asa au stat lucrurile, ca tanar adult, ai pornit spre un job (pt. care ai date si inclinatie)cu sentimentul ca el nu defineste fiinta ta in totalitate (ceea ce este adevarat), ca nu merita sa iti vinzi viata pentru o slujba (asta daca consderi ca ai o viata in afara slujbei dar unii traiesc foarte bine in interiorul jobului pt ca in afara lui nici nu stiu cine sunt si nici nu-i intereseaza – exista aici si argumente astro).
Practic refuzi sa fii tratata prin intermediul etichetelor. Fie ele talente, calitati. Tu nu esti abilitatea, harul, darul, talentul tau. Esti mai mult decat ele. Asa e. Tu le detii. Faci ce vrei cu ele. Nu te razboiesti cu ele. Doar pentru a da altora o lectie.
A dori sa arati oamenilor ca esti OM dincolo de abilitati (asa cum probabil ar fi fost de dorit sa se prinda la timp si parintii tai intre doua cursuri si meditatii ale tale) a putut face ca pana acum sa ai parte de contexte profesionale in care sefii pareau sa vada doar talentele – existente dar de educat, prea multe deci de neangajat, minunate dar de scolit etc. Si uite asa ai incaput iar pe mana “exploatatorilor” celor ce tin la pregatirea scolara, academica. Exact ca in copilarie. Nu esti bun daca nu esti instruit. Ba sunt bun si n-am nevoie de diplome sa o dovedesc. Sunt bun dar imi pot permite luxul sau sfidarea de a munci sub nivel de dragul libertatii de a nu ma supune conveninetelor.
Stii, parintii anilor ‘50-’60 obisnuiau sa spuna copiilor ca daca nu invata ii vor da la oi sau sa spele WC-uri. Iar mi se parea abusrd sa ameninti un copil cu asa ceva – era atat de bine sa fii independet si sa-ti cumperi ce carti vrei de leafa aia mica, mai ales ca in comunism orice munca era onoranta (mai ales daca esti responsabilul cu hartia igienica – sac!).
Dar cand iti doresti multe carti si sa pleci departe … vrei un alt job. Sau alegi sa iti doresti atat de putine incat nu mai depinzi de nici un job si de nici o “consmumabila”.
Va multumesc pentru raspuns. Ati vorbit despre viata mea ca si cum m-ati fi cunoscut.
Ma pricep la multe lucruri insa la nimic in mod special.
Cred ca a venit timpul sa imi aleg singura ce imi doresc de la viata si sa nu imi mai spuna unul sau altul ce ar trebui sa fac (fa muzica, fa grafica, fa pictura, fa dans).
Eu sunt mai mult de atat. Mult timp am alergat dupa diplome crezand ca asta o sa demonstreze cine sunt, acum am realizat ca nu am nevoie de ele pentru a fi cine sunt.
O zi buna.
Ma recunosc foarte tare in tot ce a postat Ana aici!Suntem cam in aceeasi situatie. Si eu incerc de ceva timp sa-mi gasesc propria-mi cale si refuz sa ma las “inghesuita” in tiparele oamenilor cu minti obtuze care tin neaparat sa ma indrume. Momentan desfasor o activitate care nu are nici o legatura cu pregatirea mea, adica cu ceea ce am studiat in facultate pentru ca am realizat intre timp ca nu ma defineste deloc si nu are nici o legatura cu cine sunt eu in mod profund. Majoritatea celor din jurul meu considera ca ma irosesc, ca sunt intr-un regres total, insa eu simt ca imi dedic acest timp si aceasta libertate pentru a ma descoperi si a-mi afla calea. Prefer sa traiesc in ritmul si in felul meu decat sa iau “retete” de-a gata despre ce inseamna viata si care e sensul pe care ar trebui sa il dam.
In ultimul timp insa, am inceput sa ma intreb daca nu cumva e ceva in neregula cu mine din moment ce toata lumea are senzatia ca sunt intr-un regres total, ca imi lipseste ambitia, telul. Faptul ca nu doresc sa devin top manager, sa am 2 copii, o masina si multe rate la banci, inseamna automat ca viata mea nu are sens?!
Sa ne intelegem, nu sunt o povara pt nimeni si nici nu mi-e frica sa-mi asum responsabilitati, dar pana acum nu am gasit acel ceva pe care sa-l fac cu bucurie si sa simt ca pentru asta sunt aici. Nu vreau doar sa ader la niste convingeri prefabricate despre viata si nici sa-mi stabilesc obiective false.
Si daca nu as vrea nimic de la viata ar fi chiar atat de gresit?!Toata lumea are convingerea ca suntem aici pt a construi ceva, pt a lasa ceva in urma noastra care sa vorbeasca pe mai departe despre noi si despre trecerea noastra pe aici. Si totusi, care e adevarul?!Ce ar trebui sa facem cat suntem aici, sub forma aceasta si, mai ales, cum sa aflam care ne e menirea (fiecare, in mod individual)?!
Traim cu ideea ca am reusit sa ajungem in prezent, cand… o adiere a vantului, o ora tarzie, o persoana, un rasarit, o calatorie cu metroul, trecutul revine in prezent. Suntem in prezent privind spre viitor alaturi de trecut. Este asa ciudat sa fi in prezent si sa nu poti vedea in persoana din fata ta decat chipul unei alte persoane din trecut. Esti constient ca el nu este acea persoana draga care candva te-a ranit, sau nu este acel om caruia ai vrut candva sa ii spui te iubesc, insa ceva trezeste in tine dorinta de a suprapune peste chipul persoanei respective din trecut chipul celui din prezent. Ceva te face sa iti doresti sa rezolvi trecutul prin intermediul prezentului sperand ca asa o sa reusesti sa inchizi cercul.
O zi buna. Olga.
uneori,mai ales in zile grele,simt nevoia sa ma regasesc.sa caut undeva locul de unde pornesc si sa aflu unde am de ajuns.ma caut in mine,dar ca si oricare,mi-e greu sa-mi redescopar greselile.si nu cred ca e intotdeauna benefic.sunt o fire,in genere,optimista.ca personalitate,ai mei spun ca unde intra (cand sunt in toane bune),e primavara. dar toanele bune devin rare,si cu vremea greu de gasit.cand te rupi de ceea ce erai,de ani de munca intr-o directie,de eforturi sa demonstrezi ca si tu poti,cand te trezesti ca faci parte dintr-o lunga lista de asistati social,iar cei care-ti dau pachetul se uita de sus,e greu.incerc sa gasesc noi cai de supravietuire,se trantesc usi in fata mea,si ma gandesc cat timp mai pot gasi calea.dar,si maine e o zi.sa dea domnul sa fie una mai buna ca azi.
Asa e, unii se uita de sus desi conditia lor sufleteasca e jos. Dar nu lasa pe altii sa defineasca cine esti tu si nu te defini prin felul in care ei te privesc prin lentilele lor mici si cetoase.
Tu esti aceeasi si in abundeta si in pauperitate. Pastreaza-ti inima sus, la locul inalt si mandru al pieptului!
e adevarat,nu avem voie sa ne uitam de sus decat atunci cand il
ajutam pe cel de langa noi sa se ridice.din pacate,in lumea
marunta si maruntita de acum cei cazuti devin pres.inca am capul
sus,si inima inca mai bate. e atat de placut cand nu esti singur.
raspunsul a venit intr-un moment mai delicat,si il iau mai mult decat pe un raspuns,ca pe un dar.multumesc si multa pace in suflete.
Draga Camelia,
De cate luni am o colega in biroul alaturat pe care nu o agreez in nici un fel, asa pur si simplu si simt ca sunt foarte stresata din acest motiv.
Eu sunt obisnuita de mai mult de 10 ani singura in birou si acum aceasta schimbare imi rascoleste linistea. Cum sa reactionez?
Nu am invatat lectia pentru ca acum sase ani am mai trecut printr-o situatie asemanatoare – am avut o colega de birou brusc si dintr-o data (asa se intampla lucrurile acestea) si in scurt timp am luat decizia sa plec (unul dintre motivele determinante a fost faptul ca NU MA MAI SIMTEAM CONFORTABIL eu cu mine insumi singura in acel spatiu).Sigur ca dupa 1 an de zile m-am intors in alt spatiu, la acelasi om de afaceri si pana la inceputul acestui an am fost singura. Si brusc ma vad in fata celeasi situatii! Ajutor, nu stiu cum sa gestionez aceasta problema.
Este o persoana caruia ii place puterea!
Cu mare drag!
sau este un semn ca e timpul sa plec sa caut altceva? nu vreau ca motivul pentru care plec sa fie nemultumirea mea si starea interna si psihica foarte urata prin care trec!
draga irina, daca-mi permiti si vrei intr-adevar un sfat sau alta opinie, parerea mea este ca problema nu se afla la celalalt, ci la tine. nu poti fugi toata viata de la un loc de munca la altul, doar pentru ca nu agreeze o persoana pe care imprejurarile te obliga sa o suporti. situatia vine si pe fondul starii tale psihice pe care o recunosti, poate de aici si labilitatea la influentele exterioare. nu trebuie sa uiti nici o clipa ca fiecare are propria personalitate, unora ne place puterea, altora autoritatea, sint unii care se simt bine tachinnindu-i pe cei din jur… dar, atita vreme cit nu incerci sa comunici cu celalalt sau sa ai curajul sa-ti manifesti personalitatea, nu poti cere cuiva sa te inteleaga, pt ca foarte putini oameni mai au rabdare sa treaca dincolo de aparente si sa incerce sa-l cunoasca in mod real pe celalalt. locul de munca este cu atit mai important cu cit ne petrecem trei sferturi de viata la munca. atit cit mai avem un loc de munca. nu cred ca viata ta merita irosita pe astfel de probleme minore, trebuie sa ai grija si de sanatatea ta. Roaga-te si o sa fie bine!
multumesc mult!
Buna. Reactia ta mi se pare normala. Biroul tau reprezinta teritoriul ta. Cand cineva nou se instaleaza nepoftit pe propriul tau teritoriu este normal sa nu iti convina. Ce pasare, animal, etc, ar accepta in cuibul sau un musafir nepoftit.
“Este o persoana caruia ii place puterea!” – incearca sa vezi dincolo de aparente, sa intelegi de ce se poarta asa, incearca sa ii vezi slabiciunile, incearca sa nu te simti o victima.
Nu te purta in stilul sau ci in stilul tau.
O zi buna.
Si dvs. nu va place puterea? In acest caz ce reprezinta respingerea celor care va invadeaza teritoriul pe care il considerati a fi al dvs.? Nenorocirea e ca reprimati acesta nevoia de putere din nu stiu ce motive, n-o recunoasteti si-n final o rupeti la fuga pentru ca, zic eu, confruntarea ar fi prea dureroasa pt. dvs.
Starea proasta pe care o descrieti a aparut inainte sau dupa venirea colegei? Daca a aparut dupa, atunci sansele ca ce v-am scris sa fie adevarat sunt mari. Aveti curaj sa aparati ce considerati a fi dreptul dvs., adica un birou numai pt. dvs. Si incercati sa vedeti ce anume din viata v-a mai fost invadat si n-ati aparat pentru ca n-ati putut(copil) sau n-ati avut curaj din cine stie ce considerente. E posibil ca atunci sa fi fost deposedata de putere si sa fi invatat ca, sau sunteti neputincioasa – vedeti fuga de acum 6 ani si gandul de-a fugi de acum – sau ca puterea nu e buna – o blamati pe colega pt. ca-i place puterea, lucru care poate insemna o proiectie, o condamnati pe ea pentru a nu va condamna pe dvs.
Analizati si daca-i asa, recapatati-va puterea, cea reala si atunci, probabil, nu veti mai fi deranjata sa impatiti biroul cu altcineva. Sau veti negocia exclusivitatea biroului in cazul in care este atat de important pt. dvs., desi eu cred ca e doar un simbol.
Doamna Camelia Patrascanu vroiam sa va intreb:
Tatal meu m-a invatat inca de mica sa daruiesc. Chiar si cand nu aveam bani faceam impreuna cadouri pentru cei dragi, apropiati. Cum ziceam noi – ceva din suflet. Poti sa spun ca in timp mi-am descoperit calitati care le-am considerat daruri de la Dumnezeu si am considerat ca mi-au fost date pentru a aduce bucurie altora. Pictez, lucrez pe parte grafica, imi folosesc creativitate. Nu am facut cursuri si recunosc ca nici nu am citit carti de specialitate. Lucrarile care le-am daruit le-am realizat pe baza calitatiilor native. Cand daruiesc ceva lumea ma intreaba cu ce ma ocup – daca sunt pictorita sau daca lucrez pe parte grafica – raspunsul normal ca este nu. Nu am nici cea mai mica tangenta. Eu nu pot sa spun ca stiu sa pictez, sau ca stiu grafica – insa lucrarile mele spun altceva.
Intrebarea care se pune :Cum sa reusim sa fim ingerii nostrii de servicu?
Cum sa invat sa ma “vand”? Sa ii conving pe oameni ca munca mea ar trebui rasplatita financiar? Degeaba daca am foarte multe calitati, insa nu am dus nici una din aceste calitati intr-un punct maxim.
Cred ca le daruiesc deoarece ma gandesc ca cineva o sa gaseasca ceva in neregula si astfel o sa isi dea seama ca nu am citit nici o carte de specialitate.
Va multumesc. O zi buna.
Cine ati dori sa citeasca in locul dumneavoastra respectivele carti? Se pot imprumuta de la biblioteca – stiu ca sunt scumpe. Efortul de a invata este personal. De ce ar trebui sa vina cineva sa iti spuna ce sa faci daca doresti sa evoluezi sa iti fructifici datul natural?
Ideea era ca am calitati insa nu stiu sa ma pun in valoare.
Nu stiu sa ii fac pe ceilalti sa imi rasplateasca munca financiar. Sa dau un exemplu. Am facut un pliant pentru un ssalon. Patronului i-a placut foarte mult si a vrut sa il cumpere. Problema a fost ca eu nu am stiut cum sa reactionez. Nu stiam cat sa ii cer pe el, sau cum ar trebui sa reactionez, asa ca am zis ca eu nu l-am facut ca sa il vand ci doar pentu ca el sa vada altceva. Normal ca s-a suparat si de atunci nu mai vorbim.
Eu pana acum nu m-am gandit niciodata sa imi vand lucrarile (picturi, parte grafica). Deoarece imi doresc sa pot face a doua facultate (ce nu are legatura cu grafica sau pictura) am nevoie de bani. De aici ideea de a imi vinde lucrarile.
O zi buna. Cata.
Poate ca nu indrazniti sa va fructificati talentul pentru a nu intina memoria tatalui care v-a invatat ca doar sa daruiesti e inaltator.
Daruiesti in limita disponibilitatii, atunci cand dai mai mult decat ai si poti, inseamna ca sau te epuizezi sau te indatorezi, asta insemnand sa-ti pui viitorul in pericol.
Credeti ca v-a fost daruit acest talent conditionat, doar pentru a-l face cadou mai departe? Nici vorba, Dumnezeu nu-i atat de meschin, iti da si atat, ce faci cu harul, e alegerea ta. De ce doar altii au dreptul sa se bucure de talentul meu? Care-i ratiunea faptului ca va privati de dreptul de-a va fructifica darul si, ce mi se pare mai grav, de posibilitatea de-al dezvolta? Asa cum spuneti, sunteti lipsita de resursele necesare studiului dar nu transformati in bani creatiile pentru a va asigura respectivele resurse. Pentru ca, pretextati dvs., nu puteti cere bani ca nu aveti studii, si-uite-asa sa-nchis cercul.
Nu va mai cramponati de tot soiul de false credinte, ca daca n-ati studiat lucrarile nu sunt valoroase, piata este reglata de cerere si oferta, daca plac, nu conteza studiile facute, poate ca harul le compenseaza. Gasiti o modalitate de-a va evalua munca, importanta e disponibilitatea consumatorului de arta de-a plati pretul. Poate ca transmiteti ceva ce vibreaza in ochiul privitorului pentru care el este dispus sa platesca. Aveti curaj si promovati-va, daca intr-adevar credeti in talentul dvs., cu sau fara studii.
Indrazniti sa cereti bani pe arta, e o imensa eroare credinta ca pentru frumos si spiritualitate nu trebuie sa platesti. Dimpotriva, asta le face si mai valoroase; gratis fiind nu asigura un trai decent celor ce le promoveaza, acestia fiind nevoiti sa se orienteze spre activitati mai profitabile, o dubla pierdere rezultand de aici.
Sa-ti cunosti vocatia si sa n-o traiesti – cand altii o cauta o viata fara s-o gaseasca – agatandu-te de tot soiul de credinte nu are nicio scuza decat poate o frica. Identificati frica si exploatati-va talentul si castigul va fi al tuturor. Atunci va veti permite sa daruiti mai mult si din toata inima.
Felix iti multumesc pentru raspuns.
Trecutul ne influenteaza de multe ori mai multe de cat am crede. Suntem un rezuntat, o suma a trecerii anilor si inplicit a experientelor noastre.
O zi buna. Andra.
Am cateva dileme :
1) Unde trebuie sa se opreasca actiunea unui inger de serviciu? Sa zicem ca esti asistent social si intalnesti un copil al strazii bolnav. Il ajuti sa se faca bine, insa ulterior lasi viata sa ii hotarasca soarta sau te implici incercand sa ii gasesti o familie adecvata (astfel esti responsabil pentru soarta sa). Ce ne indreptateste pe noi sa hotaram soarta (orice actiune exercitata de noi modifica sirul vietii) unei fiinte (animal, om).
2) Este normal ca seful nostru sa tipe la noi, sa ne jicneasca, sa se poarte urat cu noi, iar noi sa il suportam?
Eu lucrez la o firma destul de mare, unde foarte rar am intalnit oameni asa. Este adevarat ca poate si pozitia mea in firma (stat devenit semi privat) nu este una de conducere.
Inca de anul trecut am incercat sa imi schimb domeniu de activitate si sa lucrez la o firma mica 100% privat. Aici situatia statea altfel – seful tipa mai mereu, se purta urat cu mine (fara sa fi facut ceva rau), ma trata ca pe un sclav pe plantatie. Mergea pe ideea – tu ai nevoie de mine eu nu, asa ca ma port cu tine cum imi vine, si daca nu iti convine te dau afara.
3) Am fost ieri cu un animalut la veterinar. Era a doua oara cand mergeam la doctorul respectiv. Datorita presiunilor care se fac asupra mea privind vindecarea lui (din partea oamenilor care vor sa se vindeca daca se poate intr-o zi si sa nu trebuiasca sa dea nici un ban)cat si a problemelor financiare privind tratamentul – l-am intrebat pe doctor inca o data daca exista sanse sa se remedieze problema pe care o are. A inceput sa tipe la mine si sa imi zica ca el mi-a spus data trecuta si ca mi-a scris si in fisa, si ca el nu are timp sa repete, ca afara asteapta atata lume, si ca eu trebuie sa ii castig increderea ca ascult ceea ce imi zice si ca nu vorbeste la pereti. In momentul ala simteam ca daca i-as fi spus ce simt a doua oara nu ne-ar mai fi primit. Simt ca daca spun ceva nu o sa ne mai primeasca.
Ar trebui sa indur sa fiu tratata urat de dragul animalului (el trebuie sa mearga mai departe cu tratamentul iar la alt cabinet ne-ar lua mult mai multi bani si cum bine stim fiecare doctor cu tratamentul sau).
Va multumesc. O zi buna.Cara
1. In viata pe care noi oamenii am construit-o de-a lungul timpului am creat roluri intr-o piesa. In aceasta piesa tu esti cel ce ajuta copilul de pe strada pentru ca apoi sa il redea strazii. In aceasta piesa poti compune noi roluri. In universul mental ai toata libertatea de a crea prin gandire noi “nise” ale realitatii. Dar pentru asta trebuie sa inveti sa creezi folosind gandul. Adica, de exemplu, sa creezi posibilitatea sa ajuti in continuare acel copil. Ba chiar sa creezi prozeliti si sa atragi si pe altii in acest joc. Asa cum s-a intamplat de “ziua curateniei” sau cu teledoanele. Dar trebuei sa afli inainte daca intr-adevar ai forta sa faci asta si daca asta este calea ta.
Dar poti sa procedezi si altfel. Sa ajuti, sa redai straziii si sa faci din gestul tau un gest profetic, ursitor. Intalnirile dintre oameni nu sunt intamplatoare. Ceva invizibil se transmite de la unul la altul – harul sufletului. Daca tu vrei ca acel copil sa gaseasca drumul salvarii, fa ce ai de facut pentru el si VEZI SALVAREA! Nu o dori pentru el, doar. Simte-o! Asta insaemana sa o plantezi in viata lui. Am intalnit oameni care imi spuneau – am mana norocoasa si va ofer acest obiect cu toata deschiderea si veti vedea ca va functiona bine, va va merge bine. Si asa era! Oamenii sunt constienti de acest dar al deschiderii sufletului lor. Un suflet deschis lasa energia sa curga si permit vietii sa intevina salvator. Un om atins de iubirea ta (ne-patetica si ne-disperata) va fi calauzit de increderea ta in salvarea lui si drumurile i se vor deschide. Poti simti din toata inima asta? Nu speranta intr-un bine – pentru ca astfel omori posibilitatea din viitor, te indoiesti de ea. Pur si simplu vezi, simti, traiesti POSIBILITATEA? Acesta este un foarte inalt nivel de creatie in care mintea si sufletul se contopesc ursind o noua realitate.
2. Nu e normal ca cineva sa tipe la altcineva. Dar asta se intampla adesea. Ai 2 variante.
a) Reactionezi - temperamental si dai replica, te enervezi
– rational, oferi un raspuns menit sa reduca impactul sau daunele agresiunii si nu doar un raspuns reflex, automat, al senzitivitatii si sensibilitatii
b) Actionezi – raspunsul vine din tine si nu din gestul celuilalt care cere replica; Actiunea este gestul dictat de constiinta mea cu prilejul unui stimul. Reactia este actiunea provocata de personalitate/temperament. Ca ciocanelul in genunchi.
Nimeni nu trebuie sa se supuna agresiunii. Pentru ca va crea un nou agresor. Sunt destui. Exista mai multe forme de a nu te supune.
- Sa nu poti pleca dar sa nu te simti victima, eventual sa intelegi trauma ori slabiciunea agresorului – ca detinutii politici in inchisorile comuniste care se simteau liberi sub bastoane si se rugau pentru agresori (rugaciunea pentru celalat era o forma de libertate interioara si nu un narcotic religios).
- Sau sa nu te supui plecand, despartindu-te de agresor nu doar fizic ci si sufleteste (altfel vei continua sa te simtit agresat de amintirea, rusinea si nepuntinta celor traite).
Dar daca traiesti cu o teama generala, difuza de agresiune, este posibil sa atragi situatii in care esti agresata chiar si de persoane care nu obisnuiesc sa faca asta semenilor lor. Si merita sa te intrebi ce face sa provoci asta la oameni.
3. Ca si in cazul copilului, ajuta necuvantatoare dar nu le caina. Le furi sansa salvarii. Nu condamna fiintele din jurul tau la a fi victime permanente, nevazand pentru ele posibilitatea de iesire din labirint. Ajuta fara patetism.
Daca te temi de agresiune o vei atrage in viata ta sub o forma sau alta. Si in actiunea de a te apara vei ajunge sa agresezi la randul tau.
Va multumesc frumos pentru raspuns.
1) Eu nu am incredere in oameni, cred ca sunt neseriosi, ca nu sunt capabili sa isi asume o responsabilitare,astfel probabil ca as atrage numai persoane de genul asta.
2)Am trecut prin multe experiente de genul asta care am crezut ca nu o sa lase urme asa adanci. Am constientizat impactul lor abia anul acesa, in urma unei colaborari de anul trecut – cand seful meu tipa la mine, m-a jicnit in nenumarate randuri prin atitudinea si vorbele sale. Am incercat sa ramanem in relatii amiabile insa jignirile au continuat. Am rupt legatura cu acesta si recunosc ca aceasta colaborare a lasat urme adanci in sufletul meu.
Cand eram mica profesoara de pian ma lovea cu degetele de clape, ma jicnea, tipa la mine. Multi ani am suportat abuzurile sale pana am hotarat sa merg la director sa il rog sa imi schimbe profesoara. M-a intrebat de ce, si am inceput sa plang.L-am rugat sa ma mute la o profesoara calma cu multa rabdare. Ulterior am fost mutata la o profesoara minunata. Ulterior profesoara de canto tipa la mine si ma ameninta ca ma bate. In timpul unei ore de canto o colega astepta pe cineva astfel a auzit cum se purta cu mine. Fara sa stie ca este vorba de mine a venit in clasa si a inceput sa o defaimeze pe profesoara. Atunci am inteles ca nu mi se parea mine. Si multe alte experiente. Cand vine vorba de un barbat agresor asociez agresivitatea lui verbala si fizica cu iubirea, afectiunea.
3) Incerc sa nu imi doresc sa ma razbun, insa de cand am mers la cabinet numai la asta ma gandesc.
Va multumesc pentru raspuns. Sustinerea dumneavoastra conteaza foarte mult pentru noi.
Am reust sa inteleg de ce medicul veterinar a tipat la mine, am reusit sa nu mai fiu suparata pe el si sa nu ma mai consider o victima.
Un om cand tipa devine constient ca isi pierde puterea pe care credea ca o are. In cazul acesta puterea de a-i face pe oameni sa asculte ceea ce dansul sune.
O zi buna. Cara.
Asa e! Bravo! Si multumim de impartasire.
Se mai spune si asa: cine are o iesire violenta tradaeaza o durere, o frica sau nesiguranta.
In cazul doctorului tau, teama ca nu este respectat sau ascultat, ca nu ii este recunoscuta autoritatea si astfel ca i se contesta puterea de a s eimpuen is a fi luat in considerare ca specialist.
Cred ca oamenii reactioneaza /raspund si in functie de structura lor temperamentala, in functie de stresul acumulat si desigur de educatie. E greu sa fii tot timpul atent si echilibrat- ar fi de dorit, dar practic nu cred sa nu fi facut uneori cate o “nefacuta”.
Eu lucrez intr-un cabinet medical- pe partea de informatica – nu am pregatire medicala ci practic de asistent social (da, am facut o astfel de facultate pe care dupa ce am absolvit-o am realizat ca nu o pot practica din nenumarate motive pe care nu le enumar aici) si recunosc ca unii pacienti imi trezesc cele mai adanci si primitive porniri criminale
Exemplu: pacienta 73 ani pe ajutor social- nu a muncit niciodata pentru a beneficia de pensie – reumatica- solicita cam tot a 3-a zi servicii medicale, inclusiv internari care practic nu se justifica ci sunt o metoda de supravietuire pentru ca ii asigura caldura si hrana regulata – toate astea insemnanad fonduri la care ea nu a contribuit dar de care doreste sa beneficieze in virtutea solidaritatii sociale. Actualele norme medicale prevad posibilitatea de a consulta si acorda servicii medicale decontate de CAS la 20 de pacienti asigurati /zi -cca 15 minute de pacient. Eu nu contest ca ea nu este bolnava dar la 73 de ani reumatismul este o realitate a “n” persoane. Femeia este agresiva verbal si isi cere “drepturile ” si ca ea sunt inca nenumarati care omit insa faptul ca “drepturile” vin la pachet cu OBLIGATIILE pe care insa nimeni nu le baga in seama. Si acum intreb cum sa ma simt solidara si umana cu astfel de indivizi exasperanti? Si de obicei acest gen de comportament il au pesoane care nu au facut nimic pentru societate, comunitate, progres.
A! pentru d-na Cara: principiul de baza al asistentei sociale este ajutorul, fiecare fiind insa responsabil pentru viata lui. Ca asistent social ii poti arata persoanei in nevoie solutiile (ceea ce un psiholog nu are voie sa faca) dar alegerea si desigur responsabilitatea este a pesoanei in cauza. Pesistenta in greseala/prostie este curenta ceea ce face ca un procent enorm al muncii de asistent social sa fie in van.
Legat de sanatate si contributia noastra. Lucrez de la 19 ani cu carte de munca. Zilele trecute ma durea maseaua ca mai aveam putin si ma urcam pe pereti. Ca sa pot lua antibiotic imi trebuia reteta. Fiind vineri seara descurcate cum poti. Daca as fi putut sa merg la medicul de familie trebuia sa platesc 10 ron pentru ca nu am programare si doar asa primeam o reteta. Sa nu spunem ca toate pastilele le plateam integral.
Cand te doare ceva problema ta pare cea mai importanta. Cand vine vorba de ce este corect si ce nu este corect fiecare are adevarul sau.
In ceea ce o priveste pe doamna respectiva – ar putea sa sufere in tacere la gandul ca ea nu are drepturi pentru ca nu a lucrat, etc, cau poate cere ajutor acceptand ca lucrurile din trecut nu pot fi schimbate. Nu toti ne gandim la tinerete cum o sa ne descurcam la batranete.
Daca ai incerca sa vezi dincolo de aparente, poate ai reusi sa o intelegi.
O zi buna.
Asta cu suferinta in tacere este de 100 de puncte.Se vede ca nu aveti tangenta cu anumite categorii sociale.Da ma refer inclusiv la tiganii care nu au vazut munca de aproape niciodata dar vor drepturi. Nu simt nevoia sa fiu solidara cu ei – asta sunt.
Si eu lucrez de 26 de ani- in sanatate – port ochelari de 30 de ani,fiul meu poarta si el ochelari de la varsta de 3 ani- acum avand 23- pe care ii platesc integral- inclusiv consultatiile si medicatia aferenta care nu se compenseaza. Stomatologul il achitam tot la pret plin. Restul medicamentelor pe care le folosesc – din fericire nu foarte multe- de regula paracetamol, picaturi de nas, algocalmin sunt tot pe bani. Deci ma indoiesc ca as fi privilegiata in vreun fel si cotizez la fondul si eu si sotul de o viata.
Corina, doamna in varsta vine si va cere ajutorul. Tipa dupa ajutor! Va abordeaza asa agresiv pentru ca nu mai are nimic de pierdut. Poate te deranjeaza faptul ca nu poti sa o ajuti, nu pentru ca nu vrei, ci pentru ca nu ai disponibilitatea emotionala de a o face: esti spectatorul indiferent al unei tragedii umane, si o parte ascunsa din tine nu se poate ierta pentru indiferenta si impietrirea inimii tale. Judecatile tale vizavi de meritul doamnei de a trai, sunt o pseudoscuza pentru ca ti-ai pierdut umanitatea si compasiunea.
Nu ma refeream la dreptul de a trai- care este intrinsec ci la drepturi in general. Si ca toti cei care cititi ati sarit peste pasajul cu obligatiile.
Egoismul si instinctul de supravietuire sunt mai puternice decat umanitatea-citez din Cara- evident problema personala este mai importanta. Urmaresc nenumarate blog-uri, site-uri-in care persoane ca dumneavoastra isi exprima parerea si desigur isi expun fata plina de compasiune. As fi curioasa cum sunt in realitate-pentru ca daca majoritatea oamenilor sunt niste buni crestini plini de grija aproapelui nu imi explic de unde atunci lipsa de armonie si fetele crispate pe care le vad zilnic pe strada si numarul enorm de depresivi care folosesc lunar medicamente pe reteta verde. Umanitatea mea contrabalansata de cerebral.
Ma pot vedea ca pe o “resursa” si nu am nici o problema pentru ca realitatea cuprinde si elementul contabilicesc. Sunt intr-un fel resursa si in familie doar ca relatiile sunt si de factura sentimentala. Nu putem trai din idei si vise. Acestea ne pot anima, dar oricum o intorci ai nevoie de resurse pentru ca altfel totul ramane la nivelul de bune intentii si in cazurile la care ma refer eu nu sunt suficiente o vorba buna sau un sfat. Recunosc ca nu imi permit sa fiu sentimentala in relatiile de serviciu. In plus relatiile interumane sunt subiective, deci argumentatia se poate referi de fapt la cazuri punctuale. Exista un motto foarte frumos la romanul “Vin ploile”- citat din Erich Maria Remarque- rezum: “Iti plac nemtii?- Nu. Iti plac americanii? Nu. etc etc Atunci cine iti place? Raspunsul a fost :prietenii mei” Si cred ca acest motto ilustreaza acel subiectivism la care ma refeream
Multa munca pare a se risipi cum spuneti. Dar nu puteti sti cum acesta uriasa munca, poate salva un suflet. Si, am auzit undeva, ca daca salvezi unul singur, si este de ajuns, te poti considera implinit.
Sistemele sunt imperfecte, pe alocuri de-a dreptul nefunctionale tocmai pentru ca ele sunt puse la punct tot de oameni, cum ii omu’ si sistemu’.
Din acest motiv e bine sa ne alegem profesia, slujba, activitatea din care ne castigam existenta, cat mai aproape de sufletul nostru. Sau macar una care nu necesita vocatie. Pentru ca, dupa cum ati remarcat, sunt profesii care cer calitati deosebite de care nu toti dispunem, cea de asistent social reclamand in special empatie, compasiune, o intelegere profunda a naturii umane care nu e la-ndemana oricui.
Cum sa poti ajuta pe cineva cand nu-i recunosti nici macar drepturile pe care i le acorda acest nenorocit sistemu? Daca nu suntem atenti ne transformam in alt fel de nazisti, Adica daca-i batran si bolnav, la fabrica de biscuiti verzi cu el! Pai, cum zicea Simon, unde-i umanitatea ce face diferenta?
Probabil nu-i intamplator faptul ca n-ati ajuns sa profesati, n-ar fi fost benefic pentru nici una din parti.
Am ales sa nu profesez.Aveti dreptate- nu ar fi fost benefic pt nimeni.
si daca tot sunteti umani, inimosi si plini de valori crestinesti nu dati cu pietre in mine- acceptati-ma asa cum sunt- diferita ca opinie. Eventual incercati sa ma convingeti…
As ridica inca o problema- daca tot ati vorbit despre salvarea sufletului. Cati preoti cunoasteti care isi fac munca din vocatie, care fac caritate in adevaratul sens al cuvantului. Sper ca stiti ca nici un preot nu face slujba de inmormantare daca nu platesti- si nu il intereseaza daca ai sau nu bani- cunosc cazul concret al cuiva care a fost refuzat de 3 preoti pentru ca nu avea bani-au facut vecinii cheta pentru a aduna suma necesara.
Eu nu vorbesc aici despre salvarea prin intermediul bisericii care, dupa mine, este o institutie hidoasa pentru ca perverteste chiar esenta existentei ei. Cand va dispare notiunea de religie, omenirea va inregistra un salt urias.
Ma refer la ajutorul pe care un om il poate da unui alt om intr-un moment crucial al vietii acestuia din urma, prin asta schimbandu-i cursul vietii, “salvandu-l”. Ori asistentul social e de profesie salvator si ma gandesc la cei care mai au si vocatie – asta da meserie.
Reactiile au aparut pt. ca dvs. ne povestiti despre un om care cere ajutor sistemului, ajutor pe care i-l contestati din considerente contabilicesti, ca n-a contribuit… Hm, sistemul i-a permis atunci sa nu contribuie, dupa cum ii permite acum sa-l foloseasca. Femeia are dreptul legal in timp ce dvs. ii contestati dreptul moral, ori legea nu-i totdeauna morala si viceversa. Asta-i esenta ajutorului social, il primesc cei fara resurse, nu-i un fond acumulat pe care-l consumi. Spre deosebire de asigurarile de sanatate care-s alta mancare de peste, discutie inutila, daca are ajutor social are si asigurare de sanatate, deci are dreptul s-o foloseasca. Daca abuzeaza, tot sistemul ii permite s-o faca si mirarea mea vine din faptul ca dvs., care spuneti ca lucrati de atat timp, nu sesizati cat e de defectuos.
“Pietrele” cu care v-am “lovit” au aceeasi densitate cu cele pe care le-ati ridicat dvs. Un schimb de idei poate fi dur, asta nu inseamna ca nu poate da rezultate surprinzatoare. Depinde de deschiderea adversarilor.
Cat despre diferente, ce sa zic, sunteti partinitoare, vreti sa fiti diferita dar nu le recunoasteti si altora dreptul de-a fi diferiti, tiganii spre ex. Pentru ca dvs. condamnati diferentele culturale, de mentalitate, de conceptii de viata.
Ori asta incerc eu sa apar, asta cred eu ca este, printre altele, umanitatea: recunoasterea dreptului oamenilor de-a fi diferiti. Asta zic eu ca e si farmecul acestei lumi, diversitatea. Evident, atata timp cat e respectata, ca toti suntem putin narcisisti si cred ca pe toti ne-a sedus la un moment dat ideea de-a trai intr-o lume de indivizi care sa ne semene picatura. Pana cand ne-am imaginat grozavia.
Despre cat de minunati suntem in afara spatiului virtual, poate ca nu suntem, dar tanjim, tindem sa devenim, facem ceva, gandim si exersam scriind despre asta. Si a doua zi, cand iesi in lume si te lovesti de realitate, te strafulgera gandul ca poti fi minunat asa ca-n scrierile tale si incerci sa aplici, acolo afara, in jungla. Si jungla se imblanzeste si-ti raspunde dupa cum o tratezi. Incercati!
Corina, tu vezi omul ca pe o “resursa umana” nu ca pe o fiinta, ca pe o scanteie divina. Asta e teoria spalatorilor de creiere, iar ea prinde! Incearca sa te vezi si pe tine ca pe o “resursa”. Iti place ce vezi?
Camelia , ai foarte multa dreptate. Eu am primit o lecti asemanatoare. Era in 1995 si pe stazile Bucurestiului la stpuri o multime de cersetori. La un stop se apropie de masina mea o femeie. Eu ii intind 5 lei ( erau bani buni pe vremea aceea) si ii spun ‘ Ai grija sa nu-i bei” Femeia se uita la mine si imi spune ca nu-i ia daca eu ii pun conditii. Am ramas perplexa, stopul se muta pe verde si eu stau consternata cu masinile din spatele meu claxonindu-ma. I-am raspuns sa ia banii nu -i voi mai pune nici o conditie. Am ramas ginditoare ca un om din strada mi-a dat o asa lectie. Cind dai ceva nu pune conditii Dai or nu dai. Au trecut atitia ani dar nu voi uita aceasta lectie. Cu mdrag tuturor celor ce inteleg lectiile pe care viata ni le da.
Tare!
super tare !!!!!
Sfatul sau ajutorul trebuie dat numai atunci cind iti este cerut? Si este mai bine sa intrebi atunci: Cum VREI TU sa te ajut eu?. Pun intrebarile acestea pentru ca eu am cazut in capcana ajutorului dat, oferit, fara sa-mi fie cerut. Ajutor, sfat, parere etc. Si am fost considerata la indemina si disponibila iar mai apoi buna de folosit numai pentru asta. Incet, incet, nu am mai stiut cum sa fac si am cazut in extrema cealalta. Am spun NU la tot. Nu-I bine nici asa. In plus, cind ofeream ajutor sau sfat, eram privita ori cu suspiciune ori ca fiind aroganta. “asta se da desteapta!” sau. “cine e asta de se crede atotstiutoare?. Asa ca eu acum, nu mai stiu cum e bine sa procedez. Multumesc.
Elegant ar fi sa ne dam cu parerea doar la cerere si numai daca avem ceva de spus. Asa se cade, asa fac oamenii intelepti, echilibrati, manierati – dar cine mai e asa in zilele noastre, cand toti le stim pe toate si suntem avizi de-a arata asta.
Cand iti dai cu parerea fara ca cineva sa-ti fi cerut asta, adica mai tot timpul te trezesti vorbind, inseamna de regula ca ai nevoie de atentie, vrei sa fii si tu bagat in seama, sa fii important, sa-ti pui amprenta pe devenirea celuilalt. Asta trebuie sa-ti dea de gandit.
Se poate insa ca rezolvarea sa fie atat de evidenta incat sa nu te poti abtine sa n-o livrezi, mai ales ca-ti pare incredibil ca celalalt n-o vede. Sau entuziasmul pentru o solutie sa te faca nerabdator s-o impartasesti celui in cauza. In plus, nu se stie niciodata cum o parere oarecare se poate transforma in solutia magica.
Cand treci in extrema cealalta, nu mai raspunzi nici cand esti intrebat, inseamna ca ai fost intimidat de respingerea celor care te considera atoatestiutor. De ce sa nu dai un sfat cand ti se cere, mai ales atunci cand crezi ca ai ceva de spus?
Sfaturile sunt respinse si atunci cand sunt cerute, in cele mai multe cazuri asa se intampla, pentru ca, de regula, oamenii cer sfaturi din motive diverse, nesiguranta, confirmare, ipocrizie etc. Unii fac un obicei de-a cere parerea celor din jur pentru orice fleac, evident fara sa-i intereseze si raspunsul. Nimeni nu urmeaza sfaturi care sunt in dezacord cu opinia lor asupra problemei.
Eu cred ca trebuie sa faci ce simti, daca simti ca parerea ta l-ar ajuta, spune-i, chiar daca ti-o cere, chiar daca nu. Iar cand simti nevoia sa dai sfaturi in nestire, trebuie sa stii de ce-o faci. Pentru ca se spune ca de sfaturile pe care simtim nevoia sa le dam altora, noi insine avem mare nevoie.
Verificati si-o sa vedeti ca acele sfaturi care nu-ti dau pace, de fapt sunt lucruri pe care vrei sa le shimbi la tine.
Impresionant Felix,nu stiu cati ani ai,dar imi place cum gandesti si cum vezi lucrurile,bineinteles din punctul tau de vedere!Corect,sincer,fair-play,nonsalant-calitati pe care le intalnesti tot mai rar in ziua de azi la barbatii din jurul nostru!
Eu sant consternata si profund uimita ca nu reusesc sa descopar deloc in ultimul timp,franturi,farame,urme,de ceea ce inseamna ONOARE,CORECTITUDINE,CUVANT DAT….!Oamenii s-au transformat radical si numai experientele si contactul de zi de zi ma conduc la aceasta concluzie si….la o mar dezamagire!….Desi as vrea uneori sa nu IMI dau dreptate,sa ma contrazic pe mine insumi si as fi mai mult decat fericita daca as avea si argumente forte,de aici,aproape de mine si din jurul meu!
Zilele trecute am trait o experienta plina de invataminte. Timp de cateva zile m-am aflat in preajma unor persoane a caror limba nu o cunosteam. Mereu aveam nevoie de un interpret. Asa ca a trebuit sa tac, sa “ascult” gesturile celorlalti, sa urmaresc expresii faciale, atitudini, sa simt prezenta celor din jur. Sau sa tac si sa nu ma implic, sa nu ma bag in vorba (vai, ocupatia mea preferata) sa nu am neaparat o parere despre ce se discuta la masa, sa imi vad de ale mele, sa fiu o prezenta suportiva si atat, sa fiu gazda si sa urmaresc ca cei din jur sa se simta bine prin simpla mea prezenta.
Discutiile acelor zile mi-ar fi opferit destule ocazii sa imi spun parerea, sa dezbat. Dar necunoasterea limbii m-a obligat sa traiesc si situatia in care las lucrurile sa curga fara sa intervin si fara teama ca fara implicarea mea ele ies mai rau. Am invatat sa las sa fie, sa curga. Si sa-mi fie bine asa – eu cea mereu implicata, mereu urmarind un inteles, un mesaj.
Cu siguranta ca orice interventie a cuiva aduce o schimbare in energia contextului dar asta nu inseamna ca este una mai buna. Apoi, am aplicat exact ce scriam in articol – sa vad mereu deznodamantul bun indiferent de ce se intampla. Au fost multe momente in care o vorba inteleasa ar fi scutit efort si ar fi schimbat cursul unor evenimente sau ar fi determinat alte gesturi – de exemplu ar fi ajutat sa nu gatesc ciuperci otravite. Dar cateva s-au strecurat in mancare. Dar cand lasi lucrurile sa fie, fara teama, urmarind totusi atent si deschis, increzator, ce se intampla in jurul tau, solutia vine pe un alt traseu. Greseala a fost descoperita la timp, toata lumea s-a amuzat si a rasuflat usurata. Evenimentul ne-a apropiat mai mult si ne-a facut mai atenti unii la altii, dincolo de cuvinte.
Este adevarat, o vorba poate cladi un suflet. Ca si tacerea. Sau o stragere de mana. De aceea avem constiinta, pentru a aprecia corect cand e nevoie de una si cand de alta. Cand ne conectam la armonie pur si simplu vom sti cand e vremea gestului, cand a privirii, cand a vorbei si cand a tacerii sau a plecarii.
ingerii pot fi si murdari…..
straina intr-un loc ,te simti norocoasa cand cineva ,se ofera sa te ajute….;te simti datoare sa raspunzi ajutorului, facand daruri ,etc….Dar intr-o zi, ai o banuiala ca de fapt platesti o data si jumatate painea luata de ea in drum spre tine…ca platesti de doua ori fructele luate “pentru ca tot sunt in piata”,mergem impreuna la piata si ce conteaza ca in acelasi cos punem amandoua si doar eu platesc ….si tot asa.Ai grija sa povestesti ca din intamplare, la o cafea impreuna cu ’saritoarea ” prietena, cum te-a suparat ,ieri o situatie, aproape de neinteles pentru tine ,o colega de serviciu care sub pretextul ca te ajuta luandu-ti pranzul si l-a platit si pe al ei din banii mei si mi-a spus DE CE NU I-AI SPUS /EU I-AS FI SPUS ASTA … …dar M-A AJUT,m-a scutit de drumul pana la restaurant ……MI-A FOST RUSINE DE RUSINEA EI, eu trebuia sa fiu cea datoare….. Ma intreb de ce nu a spus ,trebuie sa platesti si tu benzina nu sa dubleze preturile cand imi facea socoteala cumparaturilor ????
Nu mi-a fost deajuns……..am chemat un “meserias’,A evaluat materialele necesare .s-a oferit sa le cumpere ,am cerut factura si surpriza erau o data si jumatate ,dupa lucrare le-a pus in geanta,fara o vorba si a cerut banii .I-am spus caa s dori ca marterialele ramase sa le utilizeze la o alta lucrare in casa si surpriza , mi-a spus ca nu am mai ramas nimic…..materialel ramse erau mai mult decat 1/2 din suma ceruta pe manopera…….
Ajung sa ma intreb Camelia, daca eu sunt normala ,ca am asteptari ,daca normal este asa ca ea …sa faca astfel de lucruri sub NUMELE DE AJUTOR
,CA EI SUNT BUNI SI SARITORI ……..De ce nu a putut sa spuna ,draga ma duc eu sa-ti iau haina de la curatatorie ,dar platesti si tu benzina…..ca nu am drum acolo …..dar sa -mi creasca pretul de la curatatorie cu cel pentru 5l de benzina cand curatatoria e la 2 km de noi???????ca fiind de fapt costul curatatoriei Sau meseriasul sa-mi fi spus D-na au ramas aceste materiale as dori sa le iau eu ,mie imi trebuiesc ,puteti sa le scadeti din manopera…sigur nu le-as fi scazut………dar ..eu sunt nebun ca nu-s ca ei ,ei sunt nebuni ca nu-s ca mine…..???????si uite asa a murit …..o relatie ,m-a scarbit asa d emult incat …numai vreau sa vad ,nu mai vreu sa aud pe cineva spunand te ajut eu ……………..cat mai am de trait…..Mereu m-am ajutat singura si toti m-au privit ca o ciudata …..acum am vrut sa fiu si eu ca ei ,sa intru in grup ,sa ….si mi-e mila si mi-e jale de timpul pe care l-am pierdut cand credeam ca exista ajutor …………..
REVIN DE AZI INNAINTE LA MOTTO-UL MEU DE O VIATA :AJUTA-TE SINGUR MEREU IN VIATA ,NU LASA PE NIMENI SA TE UMILEASCA ,SUB UMBRELA LUI ‘TE AJUT EU ‘
Toata ziua m-am gandit unde am gresit …cum m-am lasat orbita de sinceritatea si ajutorul dezinteresat,am platiti acest ajutor ,care s-a dovedit a fi un furt prin omisiune ………sau poate ca ea are dreptate……e ajutor?!Te ascultam azi si-mi faceam ordine in relatii …….cine si de ce trebuie sa mai ramna langa mine…Oare gresesc ,oare chiar trebuie sa rup definitiv legatura?cum sa ma manifest???mi-e jena de cei car ene stiau prietene ,ce sa le spun?pentru ca pana ieri eram mereu impreuna si acum ????
Cunoasteti oameni care acorda ajutor total dezinteresat? Eu nu stiu, iar daca exista s-or numi sfinti dar si cum sfintii sunt tot oameni… Toti ne alegem cu ceva in urma ajutorului dat, dar absolut toti, si de multe ori faptul ca “te achiti” material de ajutorul primit, este cea mai buna cale de-a scapa de datoria, care pentru cei mai multi dintre noi, se converteste in datorie morala iar subconstientul face el cumva s-o plateasca in cele din urma.
Sigur ca definim ca inselatorie faptul ca mesterul ne fura materialele, dar asta se intampla pentru ca nu avem o cultura a negocierii, nu stabilim clar termenii unei afaceri, mare sau mica, orice lucrare e o afacere. Mergem de regula pe principiul “las’ ca ne-ntelegem noi”. Si sfarsim prin a nu ne intelege pentru ca fiecare are asteptari diferite si cand nu sunt acordate, ajungem in astfel de situatii care ne umplu viata de neincredere si frustrare.
Si cu prietena e la fel, poate dvs. aveti bani si ea timp si i se pare ca va ajutati reciproc. Nu e tocmai corecta ciuguleala ei dar poate vreodata i-ati dat de inteles ca timpul e pentru dvs. mai pretios decat banii, in plus, nu toti ne ghidam viata dupa aceleasi principii morale. Unii sunt ciugulitori de profesie si cunosc oameni care sunt amuzati si se lasa cu placere ciuguliti. Pana la o limita pe care tot ei si-o stabilesc.
E posibil ca prietenei nici sa nu-i treaca prin cap ca dvs. aveti astfel de trairi, mai ales ca nu ati protestat niciodata. Oamenii isi definesc diferit notiunea de prietenie, si nu numai. Ori in relatiile dintre noi, nu operam cu definitii din DEX. De asta e bine sa cadem de acord asupra intelesului pe care il dam fiecare acestor termeni, daca nu de la inceputul relatiei, atunci pe parcurs. Astfel vom sti cum stam si la ce ne asteptam de la celalalt iar dezamagirile vor fi mult mai mici decat atunci cand consideram a fi implicite anumite lucruri. Iar intr-o relatie, ramai cat timp te simti bine, altfel de ce ai continua ceva ce nu-ti prieste?
merci ,ai intuit corect,privitor la timp>toata viata mea ,de pana acum,m-am ajutat singura,nu am crezut in ajutorul “dezinteresat’si nu cred nici azi…….Recunosc ca am picat in jocul asta pentru ca am vrut sa fac pe plac unei cunostinte comune …… cu meseriasul am “gresit”pentru ca era prieten de familie cu prietena mea…….avea recomandari…..si in cazul asta negociezi nenegociind…….Ma bucur ca mi s-a umplut paharul de jocului de a ‘eu nu intelg ce faci tu…poate daca iti tot dau palme morale pricepi…….’ma simtem vinovata daca as fi disparut la primul clopotel….am tot asteptat pote totusi spunandu-i cate ceva isi va analiza faptele……dar ea anliza pe oricine doar pe ea care facea la fel nu……Mi s-a sfarrsit timpul pentru jocul asta……Ma simt bine in pielea mea ,cand eu ma ajut pe mine si pe alti de pot si cand pot ….Nu-mi place sa fac compromisuri care imi darama valorile …cu riscurile inerente.
Daca as fi eu cititorul ,si nu scriitorul
,as fi raspuns la fel ca tine……cel putin ultimile doua fraze sunt ceea ce eu fac zilnic….prin natura meseriei ..mi-ar face placere sa putem comunica uneori …functie de timpul disponibil……ca sa ramanem in “tema”
Cand nu spui oamenilor ce gandesti, cand nu ii contrazici cand ei iti toarna o gogoasa si nu clarifici costurile reale ale oricarui schimb, ti se intampla lucrurile despre care povestesti. Transmiti mesajul nonverbal: “nu ma intereseaza cat ma costa, dau oricat doar sa ma placi”. Probabil ti-e frica de discutia in contadictoriu, de negociere si de transarea exacta a limitelor pentru ca acestea ar fi pentru tine semnificatorii pierderii simpatiei semenilor. Vrei sa fii iubita, dar in subconstient stii (vezi de unde, cine ti-a spus in copilarie si in ce context) ca nu meriti asta. Iarta-mi duritatea.
merci,de raspuns
dar am senzatia ca ai incurcat raspunsurile ,sau poate ca ai citit selectiv,nu ce am scris eu ci, ceea ce ai vrut tu sa crezi ca am scris…….nu e o placere sa fii partenerul meu de negociere ……….dar dupa prima greseala greseala , eu cred ca fiecare om merita o a doua sansa…si gata…..
o seara frumoasa in continuare
Lilianab, daca te-a deranjat raspunsul meu (asa cum anticipam, vezi scuzele mele de la sfarsit), inseamna ca el a tins un punct sensibil pe care tu il ignori; te prefaci ca el nu exista. reciteste ce ti-am scris si gandeste-te cand vei avea un moment de liniste.
dragul meu, drag de trei ori drag ,nu m-a deranjat nimic ,din ce ai spus tu ,ci din ceea ce nu ai inteles…..dragul meu drag ,am marea problema de a spune mereu ce gandesc,de a face ce vreau si de a-mi asuma riscul de a ma ridica si pleca din locul unde nu ma simt bine .Ma iubesc suficient si contrar asteptarilor ,chiar daca suna egoist-eu cu mine nu ma plictisesc,am invata ca eu sunt cel mai bun prieten al meu ,cel mai de nadejde.Iar daca nu spun ceva care sa creeze disconfort ,este pt ca ma gandesc cat ar putea sa-l doara/jeneze pe cel de langa mine,mai bine in acest caz incet dar sigur dispar eu din decor.Cred ,ca nu am fost pregatiti, nici unul din noi doi,sa-l intelgem pe celalalt …in acest caz ,zic .Cu drag …
Cel mai greu e sa spui “nu” intr-un mod care sa nu bruschezi dar sa fii luat in serios. Asa cum a spus si Felix- exista “ciugulitori” de profesie, de regula cu mult tupeu si care odata inalturati de la “sursa” ajung chiar sa spuna si rautati,barfe etc- pentru ca sunt si veninosi. La polul opus ciugulitorului este “fraierul”- si asta e de fapt insultator- cand cel folosit isi da seama de lipsa de consideratie cu care a fost tratat.
dar asta intra la “pierderi in lupta”- o spun eu care chiar am un instinct super combinat cu o doza sanatoasa de egoism si umor rautacios 
Presupun ca nu toti poseda instinctul/capacitatea de a depista acesti indivizi din prima- si cred ca multi dintre noi au mai luat si cate o “teapa”
Personal eu am alergie si la categoria: “tu ai si eu nu”-invidiosii.
Sfat: casca ochii, daca nu vei casca portofelul- lumea e facuta din lei si gaini;)
A! si o chestie draguta pe care am auzit-o acum fff multi ani de la o cunostinta – faza era intr-un magazin, cauta ceva de imbracat si verifica mai ceva ca CTC-ul produsul- la care vanzatoarea exasperata o intreaba daca cumpara sau nu si raspunsul a fost de 100 de puncte: “am venit sa cumpar, nu sa fac vanzare”.
ca sa vezi.
PS: De verificat si bonurile pentru orice cumparatura care implica mai mult de 5-6 produse – aproape patita de vreo 3 ori la Carefour- scuza fiind mereu scanerele care nu recunosc codul din prima
minunat ,eu nu m i-am verificat niciodata bonurile fie de al cumparaturile mele fie de la ceea ce altcineva a cumparat pentru mine…..si poate nici pe ea ,daca nu ar fi fost vorba de un produs banal si al carui pret il stiu si copii ……Si nu, nu mi-e greu, sa spun NU ….dar nu din prima incercare ,poate a gresit omul ,poate …a doua ,insa nu mai este urmata si de a treia .
o seara buna
.;te simti datoare…..
De aici incepe totul.
De ce te simti datoare cand cineva face un gest de ajutor sau simpatie fata de tine?
De ce nu sti sa primesti aceste gesturi si te repezi sa te simti datoare? De ce nu lasi omul sa vezi ce simte/vrea prin acel gest?
Nu te mai focusa pe tine, pe ce crezi ca este inadecvat la tine, pe teama ca nu esti politicoasa destul, recunoscatoare destul (vei vedea ca poti fi apreciata pentru ce esti tu cu adevarat si ca nu trebuie sa te conformezi mereu asteptarilor celorlalti sau pretentiilor lor). Focuseaza-te pe cel de langa tine – ce vrea de fapt, ce simte, din ce atitudine/convingere iti adreseaza un gest?
Camelia
doar atat pot spune ,ai inteles si intuit-pentru ca ai vazut dincolo de cuvintele scrise ,gandul nerostit, foarte corect totul !
Felicitari …..ca de fiecare data si acum e o placere sa primesc mesaje de la tine ….
Aporpo ,de experienta ta cu ne stiutul limbii ,mi s-a intamplat ,saptamna trecuta ,sa trebuiasca sa traiesc trei zile intr-o tara a carei limba nu o stiu ,fara TV ,telefon si radio,sa vad doar oameni ,sa citesc chipuri si sa intelg gesturi si a fost o frumoasa lectie ca uneori cuvintele sunt de prisos………………………..
Mi-ar face o mare placere sa ne vedem intr-o buna zi …cand va veni timpul pentru asta, desigur…cu drag si cu multumiri pentru tot….
Am revenit la servici dupa trei saptamani de concediu de odihna. Am crezut ca aceste trei saptamani o sa imi ofere acel colac de salvare pe care il caut de mult. Adevarul este ca lucrurile nu au stat asa. Speram sa pot sa imi mai gasesc un job part time, care imi oferea posibilitatea sa imi pot indeplini visul anul viitor.
Acum m-am intors la un loc de munca pe care il urasc. Il urasc deoarece imi aduce aminte in fiecare zi de faptul ca nu am fost capabila si nu ma simt capabila sa imi implinesc destinul. Culmea este ca am luptat foarte mult ca sa ajung in prezent. Atunci nu aveam nimic iar acum as renunta la acest asa zis tot si as face acele lucruri care mi le doream de mult sa le fac. Problema este ca in ciuda faptului ca am evoluat nu am reusit sa schimb ceea ce ma tinea in loc si acum 10 ani . (situatia financiara).
Atunci credeam ca ura mea pentru acest loc o sa dispara odata ce o sa ajung sa am un statut (sa imi finalizez studiile). Doar ca il urasc si mai mult, si uneori sper sa ma dea afara, astfel sa pot sa imi aleg singura ce imi doresc sa fac. Insa ma trezesc la realitate si ajung sa ma rog (interior) sa ma mai tina la gandul ca nu as putea sa ma descurc (depind si altii de acesti bani, nu am nevoie numai eu de ei) fara cele 15 milioane pe care le primesc lunar.
Simt ca ma sufoc intr-o viata care nu este a mea. Am crezut ca o sa ma obisnuisc, am crezut ca timpul o sa anestezieze visele, dorintele mele, insa pe zi ce trece sunt din ce in ce mai trista.
Buna Andra,
Daca te ajuta cu ceva, sa stii ca nu esti singura in situatia asta… Multi dintre noi avem vise pe care nu le putem implini din cauza situatiei financiare precare, mai ales cand mai avem si alte persoane in intretinere. Multi dintre noi ducem o viata dubla: una imaginara in care totul este roz si cea reala care nu ne satisface deloc, dar asta este… Capul sus, mergem inainte si poate vreodata ajungem sa traim asa cum visam acum.
Mult succes!!!
O zi buna!!!
“Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se-mplineasca” Va este cunscut, bineinteles, si se regaseste in multe limbi ale pamantului exprimat diferit, dar cu exact acelasi sens. Si nu este doar o vorba, este lege, din cate am remarcat eu.
Ce vreau sa spun, este ca nu trebuie sa lasati astfel de ganduri-dorinte sa-si faca de cap. Mai devreme sau mai tarziu, sub o forma sau alta, dorinta vi se va-mplini si s-ar putea ca rezultataul sa nu va placa deloc. Am avut o prietena care era nefericita in casnicia ei de ceva vreme, imi spunea intr-un decembrie ca “tu stii cat de mult mi-am dorit o familie, un copil, dar nu mai pot, as vrea sa plec departe sa fiu singura, sa nu mai stiu nimic”. N-avea motive “palpabile”, era doar neimplinita iar asta nu-i motiv serios in cultura noastra:(. In martie anul urmator a murit intr-un accident de masina. Cumva, i s-au implinit dorintele…
V-am povestit asta pentru a constientiza puterea gandului si pentru ca, pentru mine moartea ei a fost un soc si o revelatie. Toti stim astfel de povesti din viata nostra sau a celor din jur. Numai ca nu le acordam atentie, le numim accident, intamplare, coincidenta sau, si mai rau, destin. Daca nu ma-nsel, chiar dvs. ati scris o poveste despre trei colege.
Daca ne gandim bine, o sa observam ca suntem ce ne-am dorit sa fim si avem ce ne-am dorit sa avem. Asa ca, nu va doriti sa fiti data afara, doriti-va o slujba care sa vi se potriveasca, care sa va multumeasca si incepeti s-o cautati. Daca va urati slujba s-ar putea ca si urmatoarea sa fie la fel sau mai rau. Concentrati-va pe ce vreti nu pe ce nu vreti. Educati-va gandirea chiar daca la inceput o sa vi se para greu. Chiar daca va ia ani, merita!
Va doresc sa gasiti puterea de-a va face viata frumoasa.
Va multumesc pentru raspuns.
Problema este referitor la ce asteptari avem noi referitor la o anumita experienta, dorinta. Eu am crezut ca odata ce o sa imi termin studiile o sa am un anumit statut astfel o sa fiu respectata de cei din jur cat si o sa castig mai bine. Toate acestea am crezut ca o sa ma faca fericita, insa am realizat ca tot ce am facut eu as fi dorit sa faca tatal meu, deoarece cred ca lui ii placea aici si chiar daca nu i-ar fi placut ar fi gasit o cale sa plece in alta parte.
Acum este randul meu sa imi traiesc propria mea viata si sa imi accept si sa imi depasesc neputintele.
Cred ca ai mare dreptate – trebuie sa gasesc puterea sa imi urmez drumul in viata ci nu sa fiu lasa si sa ii determin pe altii sa imi hotarasca soarta, deoarece s-ar putea sa ma reintalnesc cu sitatia respectiva.
Va multumesc pentru raspuns. Este asa important sa ai din cand in cand un inger de servici.
O zi buna.
Felix,cata dreptate in vorbele tale ,spun asta pentru ca eu de-a lungul vietii mele am ,sa zic vazut ?sa zic trait?sa zic simtit?,nu stiu cum ar fi mai potrivit , asta! Tot ce am gandit ,la un moment dar ,mai devreme sau mai tarziu mi s-a implinit.PUTEREA GANDULUI este mare si daca nu stim sa o canalizam e si GREA. Am sa dau un singur exemplu ,…cand fiul meu trebuia sa-si aleaga .un drum in viata ,la intrarea in liceu ,propunand un liceu ,am spus ceva referitor la viitoarea locatie unde va trebui sa-si exercite meseria ……si la momentul hotarat de soarta sa-si exercite meseria a fost “trimis’exact in acel loc …..Numeam asta cand nu stiam -intuitie ,azi stiu ca doar gandul meu ,puternic si curat …a fost .cand zic CURAT zic un gand care nu doreste binele meu ,construit pe nefericirea altora ….
Eu recunosc ca am o intreaga prisaca,nu doar un stup , de ganduri cand e vorba de mine personal ,de viata mea .Ma lupt de ceva ani ,sa pot sa am tot mai putine si mai focalizate …mi se intampla asta doar ,cand am un proiect nou in cariera ……..dar imi doresc aceeasi focalizare a gandurilor si pentru mine personal ,pentru viata mea …..sa glumesc zicand ca “poate incercand sa fac un proiect nou din viata mea” se va intampla?sau poate ma ajuti tu, Felix sau tu Camelia ,sa-mi lamuresc de ce in cazul carierei mi-e usor sa pot ,iar in cazul personal nu?????
Poate pt. ca nu aveti o “prisaca de proiecte” de gestionat? In cate proiecte ne putem imprastia fara riscul de-a esua? Pe cate va puteti concentra, 2, 3, maxim? La 3 deja trebuie sa stabiliti care-i prioritar. Asta plecand de la presupunerea ca sunteti implicata direct, lucrati la ele nu doar tineti evidenta lor si a stadiului in care-au ajuns.
Un gand, o dorinta este ca si un proiect. Daca nu-i acorzi atentia ta, daca nu lucrezi la el, daca nu-l hranesti, moare. Ori de unde atata energie sa cresti si sa materializezi o prisaca.
Cariera este proiectul dvs. nr. 1. Care-i definitia carieristului, a familistului, ca nu degeaba au aparut termenii. Sunt cei centrati aproape exclusiv pe acel domeniu al vietii lor. Si contrar tendintei oamenilor de-a separa lucrurile, slujba este foarte personala, este parte integranta a vietii noastre. Carieristii isi petrec acolo cea mai mare parte a timpului, investesc maxim de resurse, sunt dedicati slujbei si obiectivul lor e de-a creste continuu acel plan; cum sa crezi ca nu-i personal, cum sa spui ca nu-i viata. Uita ca mai exista si alte planuri ale vietii lor iar cand se trezesc, sunt nemultumiti de directia pe care acestea au luat-o.
S-au ofilit, s-au imbolnavit, au murit sau pur si simplu au evoluat surprinzator. Se mira cineva ca daca adormi la volan, masina o ia razna?
Se mira cineva cand neglijezi o relatie si ea se destrama, cand ignori un copil si el creste cum poate?
Tot ce exista in jurul nostru are nevoie de atentie, de grija, de afectiune. Daca alegem sa hranim doar un domeniu al vietii noastre, acela se va dezvolta, eclipsandu-le pe celelalte. Gasiti energie sa hraniti si “partea personala” a vietii dvs., stabiliti ce este important acolo, transformati-l in proiect si tratati-l ca atare.
Foarte interesant aticolul dar si discutiile ce au urmat. Sincer mi-au schimbat starea care era una proasta si nu in ultimul rand mi-am reevaluat singura comportamentul fata de copilul meu. Am incercat sa citesc diverse carti despre aceasta ‘minunata meserie’ de parinte si am invatat multe dar recunosc ca aceste discutii mi-au pus noi semne de intrebare. Copilul meu are 10 ani si am incercat de mic sa-l cresc cat mai independent. Este un copil foarte bun si ascultator chiar daca mai face si el nazdravanii aferente varstei. Niciodata nu este prea tarziu pentru a invata cum sa ma ma comport eu dar si tatal lui care se implica activ in educatia lui.
Multumesc Cameliei si dumneavoastra tuturor pentru aceste “bucati” de viata.
aquarius
Teoretic, ideea din articolul Cameliei este corecta si de dorit. Dar ce te faci atunci cind nu ai timp sa astepti ca cel drag sa-si dea seama ca la o problema sint mai multe posibilitati din care poate sa aleaga. Sau ca nu intotdeauna este buna aceeasi solutie. Sau pur si simplu nu mai ai timp sa-l astepti sa ia o decizie, mai ales ca nu-l afecteaza doar pe el.
Nu astept musai un raspuns, dar mai sint situatii in care cineva tot asteapta de la altii solutii, salvarea miraculoasa. Si niciodata nu este multumit de ajutorul primit, dar continua sa ceara. Chiar se simte ofensat daca, subtil, il refuzi. Cum sa te comporti cu astfel de oameni?
Daca le acordati sprijin si va atinge faptul ca “sunt nemultumiti” de ce primesc, zic eu ca va manipuleaza tocmai prin aceasta atitudine. Adica sunt nemultumit tocmai ca celalalt sa simta ca nu-i capabil sa acorde un sprijin de “calitate” astfel incat nu numai ca data viitore nu va-ndrazni sa ma refuze dar chiar se va simti dator sa ma ajute avand in vedere ca nu s-a descurcat prea bine ultima oara…
Si daca se simte ofensat ce? Fiecare da ce vrea, cat vrea, cand vrea.
De ce va simtiti obligat sa raspundeti mereu si de ce va temeti de un refuz transant? Nu subtil, tare si raspicat! Aveti dreptul de a refuza, folositi-l!
Multumesc pentru raspuns si incurajare. Imi place sa raspund solicitarilor celor din jur, nu ma nemultumeste faptul ca isi exprima insatisfactia, ci ma nedumereste ca imi cer in continuare ajutorul. Semnalam doar un fapt de viata. In rest, cred ca fiecare ar trebui, in primul rind, sa priveasca in sine si sa faca ce poate cu ce are, iar daca nu este multumit sa ceara ajutor de la Cel de sus, doar El ne poate cu adevarat ajuta, pe fiecare in parte.
Probabil sunt genul celor care isi plang de mila sau se victimizeaza dar continua sa repete aceleasi tipare de viata care le aduc insatisfactii. Plus ca unii sunt vesnic nemultumiti.
Concluzie: sa se mai ajute si singuri 
Ca de obicei, sunt încântată de ce aflu aici. Mă face să-mi observ mai bine calităţile şi defectele şi mă determină să ies din cerc! Mulţumesc din suflet!
Iubita si stimanata doamna Camelia,
te rog frumos din tot sufletul meu daca se oate sa si afisezi cea ce prezinti la horoscop zilnic, saptamanal si lunar pentru ca nu se aude sonorul intotdeauna.
Multumeasc foarte mult.
Va imbratisez pe tine si toata echipa ta!
Nilgun,
Se afiseaza de aproape un an. In prima pagina, la horoscoapele zilnic, saptamanal si lunar, gasesti doua butoane: “video” si “text”. Daca vei apasa pe butonul “text” vei putea citi horoscoapele. Ele sunt transcrise de o colega de-a noastra, care lucreaza in acest sens de aproape un an. Cand apare butonul “urmator” fie video, fie text, e semn ca poti viziona/citi urmatorul horoscop. Indrazneste si apasa pe butoane ! Succes !
Ovidiu Patrascanu
Foarte frumos si folositor articol! Multumim Camelia
multumesc ,camelia!intotdeauna am sarit si oricum mi s-a cerut ajutorul,dar instinctiv,am procedat cum ai scris in articol. le-am ridicat moralul fiind eu convinsa ca asa va fi. asa am procedat si cu ai mei copii,le-am insuflet curajul de a deveni “indepedenti” inca de mici.sunt realizati,razbatatori si niciodata nu ma amestec in deciziile lor doar daca imi cere sfatul…uneori imi propuneam sa nu ma mai “amestec” cand sunt solicitata,dar cand ii vedeam cum pleaca de increzatori,dupa ce discutam,am continuat si continui atunci cand sunt solicitata…banuiesc ca optimismul meu ca viata ne rezerva si lucruri minunate ii molipseste si ca mai devreme sau mai tarziu d-zeu le va oferi solutia cea buna
zilnic citesc cu nerabdare horoscopul tau
cameli,astrograme personalizate nu faci?
Minunat articol,camelia!
Si fiul meu a gresit.Dar stiu un lucru. CAUZA greselilor lui se afla aici. acasa. in familie. Sufletul lui a strigat! dar noi am continuat cu aceleasi greseli.. Acasa nu inseamna patru pereti, o lingura de mancare si un sfat.. Asta primesc si copiii institutionalizati. ,,Acasa” ar trebui sa cuprinda toata caldura si dragostea din lume,locul unde iti gasesti linistea si sprijinul, locul unde iti cresc aripile si de unde increzator iti iei zborul catre viitor..
Insa ca mama, am privit in sufletul lui si i-am simtit esenta. SI STIU CA VA FI BINE!!! Si mai stiu ca toate greselile lui nu au fost decat ,,copilarii” specifice varstei, intamplari care l-au ajutat sa creasca si sa-si formeze propriile convingeri.
Numai bine,tuturor!!!
Si mii de multumiri Camelia!!! Fiecare articol al tau ma face sa privesc mai adanc sufletul meu si a celor di jur!..
si eu fac aceeasi greseala, incerc sa o ajut pe fiica mea, dar es incepe sa ma santajeze, stiind ca nu pot rezista, si o ajut in continuare desi ar trebui sa se descurce singura, avand deja familia ei, Multumesc de sfat
Incredibil articolul.E drept ca poti oferi ajutor si sa nu fie ceea ce trebuie.Multumesc mult pentru articolele Dumneavoastra!O seara buna!
Am avut o zi incarcata dar mi-ai inseninat-o. M-am incarcat cu energie pozitiva si intelepciune, bine spus-inger binecuvantat de Dumnezeu! Am timpul limitat si nu-mi permit sa aloc prea multe minute in prezent lecturii, insa “fur” cum pot crampeie pe care, ca si acum, simt ca mi le-a trimis Cel-de-Sus. Daca nu e prea putin, MULTUMESC! Toata dragostea pe care ti-o port ti-o trimit cu aceste randuri.
Doamna Camelia,
Va multumim pentru sfaturi.
Super articolul, m-am regasit in el. Mama mea mereu ne-a ajutat ca mai apoi sa ne arunce in fata esecurile. Imi recunosc greselile si nu reprosez nimanui nimic. Doar constat si am o amaraciune in suflet. In final am invatat sa tac.
Acum eu am o fata careia ii doresc tot binele. Este doar clasa a V-a, ma straduiesc sa ii insuflu curaj, dar este sensibila si timida. Nu as vrea sa aiba nici un complex, sa aiba spiritul liber, sa fie deschisa spre comunicare cu toti oamenii din jur, dar ma tem ca nu stiu sa o fac.
Cred ca trebuie sa citesc si eu niste carti, pentru a putea fi o mama mai buna.
f.binevenit articolul.Si eu am o fetita f.cooperanta, de 9ani.Problema e boala cronica(diab. zah.tip I)care creaza o dependenta a ei de noi ,parintii.Nu vrem sa intarim aceasta dependenta dar nu putem sa-i acordam libertatea totala in administrarea tratamentului(insulina)de teama unei greseli majore care sa aduca probleme poate imposibil de corectat.Multumim
Un articol foarte bun. Incerc de ceva vreme sa inteleg lucrurile astea. Dar cum putem actina atunci cand parintii nostri ne creaza o matrice nefavorabila? Mama mea nu a fost de acord cu baiatul cu care sunt acum doar pentru ca nu are o situatie materiala extraordina. Este un om normal. Singurele ei cuvinte, atunci cand am intrebat-o de ce nu este de acord, au fost: “Nu te vad avand o viata buna langa el. Nu vei avea o viata buna langa el.” A trecut ceva timp de atunci, eu sunt tot langa el, in ciuda problemelor cu familia, doar ca la fiecare problema pe care o am in relatie imi aduc aminte de cuvintele mamei. Parca ma urmaresc. Am incercat sa-i explic mamei mele ca ar fi bine sa ne doreasca binele, in loc sa gandeasca negativ, parca asteptand problemele, dar ea nu crede ca legea atractiei si toate lucruriile astea chiar functioneza.
Oare cum putem proceda atunci cand parintii nostri ne doresc/creaza, fara intentie, un viitor nefavorabil pentru noi?
Am citit toate articolele si pot sa spun sa simt caldura si lumina dumneavoastra peste sufletul meu. va multumesc
Intotdeauna a fost considerata un bun sfatuitor…Sunt prima alegere a prietenilor mei atunci cand au nevoie de o mana de ajutor…Implinirea pe care o simt e imensa…citind articoloul tau incep sa ma indoiesc ca le fac un bine..
De ce?
Daca ajutorul tau le da putere si nu ii conditioneaza cu nimic e foarte bine. Asta spun si in articol.
Dar ma gandesc la parintii sau profesorii care ofera sprijin convinsi ca doar calea indicata de ei e posibila sau de succes, la parintii care isi vad in viitor mereu copilul ratand si nu reusind.
Ajutorul meu le oferta o solutie, nu o multitudine de posibilitati…daca sunt mereu raspunsul la intrebare cum o sa isi mai dezvolte ei abilitatea de a alege, de a construi alte variante poate chiar mai bune decat ceea ce le sugerez…
Le faceti bine – altfel nu ati fi prima alegere.
Va faceti bine – altfel nu v-ati simti implinita.
Cat timp schimbul e reciproc avantajos, echilibrul se pastreaza. Cand se va rupe, veti sti, va veti simti epuizata, iritata, nemultumita in acest rol.
Atunci inseamna ca se hranesc cu energia dvs. fara sa va ofere nimic in schimb. Sau pur si simplu rolul si-a implinit menirea.
Iar pentru ei, nu e cazul sa va faceti griji. Daca dintr-o infinitate de posibilitati va aleg pe dvs., sigur stiu ce fac. Cred ca, cu exceptia copiilor(desi cred ca li se aplica si lor), restul suntem pe cont propriu in alegerile pe care le facem.
“Ingeri salvatori”, dupa mine, sunt peste tot in jur, depinde de noi pe care il alegem.
Preferatul meu e “salvatorul salvat”, rol pe care il subestimam marea noastra majoritate, din pacate.
DELICIOS!
Articolul acesta a venit exact in momentul potrivit.Vreau sa cred ca si eu pot schimba la mine ptr. ca simt nevoia sa schimb ceva ,deoarece abia de 3 zile parca am iesit un pic din depresia care ma macina de ceva vreme, simt ca nu mai am nici un rost, plangeam zilnic, voiam sa fiu doar singura si ma simt nefericita. Dar prin comparatie m-am gandit ca alte persoane si-ar dori sa fie in locul meu. Ce imi recomandati??????
Uau…Superarticol!!
Aceasta abordare tocmai penetra invelisul simturilor mele si trecuse la faza rumegarii de catre ratiune si, iata, ai venit tu, cu confirmarea.
Am si eu acum convingerea acestor lucruri, si-ti multumesc pentru asta!
In calitate de mama, in primul rand, am invatat o noua lectie extrem de importanta.
De asemenea, atat ca salvator cat si ca cel care are nevoie de ajutor, a cunoaste aceste lucruri reprezinta un real folos.
Multumim Camelia!
ABSOLUT SUPERB!
Excelenta abordare, ca de obicei, problemele privite din toate unghiurile!
Tot ce spui aici , Camelia este adevarat, dar lumea in care traim nu are timp si constiinta sa asculte si sa puna in practica unele lucruri, ajungand sa se distruga in cele din urma.
Si tu esti un INGER DE SERVICIU in afara profesiei , pe care o ai, si asta este foarte frumos.
Toate cele bune.
Buna ziua,draga Camelia!
Articolul este minunat, dar solutiile?
Asemeni doamnei despre care vorbesti in articol, am si eu un fiu ce se afla intr-un anturaj dubios.
Anul trecut a intrat la facultate cu nota 10 la mate si 9 la fizica. Nu stiu ce l-a determinat, dar nu a frecventat cursurile(mai ales seminariile) si ne-am trezit dupa sesiunea de vara ca nu v-a fi admis in anul II. Toata vara nu i-a pasat de nimic, doar mare, petreceri, etc. Ziua dormea, iar noaptea umbla… unde? nu stiu. A urmat sesiunea de toamna cand, cu chiu cu vai, am reusit sa-l determinam sa citeasca cateceva, doar pana cand si-a luat o parte dintre examene, cat sa-si adune minimul de puncte pt a trece in anul II. Nu-i pasa de nimic vrea doar bani, masini, distractie etc. Daca l-am intrebat ce vrea sa faca mai departe sa-si continue facultatea, sa se angajeze spune: NU STIU la varsta de 22 de ani, cand alti baieti de seama lui sunt intretinatori de familie. Ce posibilitati de salvare avem???
Astept raspunsul d-voastra.
Multumesc frumos!
O zi placuta!
E greu sa spui ce vrei cand inca nu stii CINE esti. Mai intai trebuie sa existe CINEVA, o persoana bine definita, ca din aceasta persoana sa apara dorinta, scopul, intentia. Copilul tau inca nu stie cine este. Si cred ca este speriat de asta. A intrat in varsta experientelor adulte inainte de a-si da seama ce e cu el. Acum trebuie sa le faca pe amandoua deodata. Cine il ajuta sa afle cine este?
Voi, parintii ii puneti deja intrebari despre ce vrea sa faca sarind peste etapa “cine sunt eu?”
Vorbiti-i de calitatile lui si nu despre pretentiile voastre de a si le manifesta. Ajutati-l sa inteleaga ca nu il iubiti conditionat doar pentru calitati ci pentru ce este EL.
Ajutati-l sa inteleaga consecintele alegerilro lui de acum : prieteni, stil de viata etc. Si ajutati-l sa-si asume consecintele alegerilor. Ininate de a-l critica sau condamna pentru stilul lui de viata trebuie sa analizati cum si l-a ales, ce l-a impins aici. Tineretea sau pofta nebuna de distractie nu sunt raspunsuri.
Va recomand urmatoarele carti de citit inainte de a purt ao discutie importanta cu el.
1. Parinti fericiti, Profesori fascinanti – Augusto Cury; editura For You
2. Adevarata educatie pentru o viata implinita – Marshall Rosenberg; editura Elena Francisc (si toate cartile acestui autor aparute la noi)
3. Gaseste ajutor in tine insuti. Foloseste intreaga putere creatoare a mintii tale – Jose Silva; ed. ESP SYSTEM
4. Alegeri care iti schimba viata – Urban Hal
Si orice carte cu titlu ce va inspira, din colectia “motivational” a editurilor sau a librariilor on-line.
Pentru a invata cum sa vorbiti cu copilul vostru, inspirandu-l si nu infricosandu-l, constientizandu-l si nu criticandu-l, ambitionandu-l si nu provocandu-l, e bine sa cautati un consilier in autocunoastere si dezvoltare personala: psiholog, consilier motivational ori trainer NLP.
” Ajutati-l sa inteleaga ca nu il iubiti conditionat doar pentru calitati ci pentru ce este EL.”
Acest tip de iubire este tot din categoria celor “conditionate”.
Un copil trebuie iubit si atit.Fara justificari,fara conditionarea relatiei afective de reciprocitate.
Nu contest pregatirea unui psiholog,a consilierului sau a trainerului,dar ce putem face in situatiile in care,cunoastem”diagnosticul”,dar nu avem bani pentru a urma tratamentul?
Eu cred ca este foarte important sa facem efortul de a le oferi copiilor nostri posibilitati multiple astfel incit,ei sa aleaga singuri ceea ce li potriveste.In fond,nu putem face abstractie de mostenirea genetica.
Putin sport,putin desen,putina muzica,o limba straina,citeva ore suplimentare de matematica sau fizica,citeva romane de citit,citeva activitati mestesugaresti si in final,cred ca nu va fi prea greu sa intuim care va fi drumul pe care va porni in viata.
Imi pare rau,dar eu nu cred in metode de genul celor prezentate,bazate pe modele,stirnirea ambitiilor,constientizare.
Un copil nu stie ce este constiinta decit atunci cind ajunge la maturitate,dar stie ce il face fericit,stie ce si-ar dori si nu are.Eu cred ca este important sa le fim alaturi,dar sa le lasam libertatea de a alege.
Fiecare parinte isi iubeste copilul in felul lui, dar aici nu-i vorba de cum il iubim, ci de faptul ca oferindu-i “multiple posibilitati” el nu a ales decat distractia, adica: sa stea pe strazi noaptea si sa doarma ziua, sa se plimbe cu masina si bani, tot timpul bani… Nu se preocupa nici macar de de singura lui obligatie – FACULTATEA. Nu pot merge eu in locul lui la cursuri sau examene. Cand vine vorba de scoala nu vrea sa mai vorbeasca cu nimeni.i-am lasat libertatea de a alege la ce facultate sa mearga, iar acum…a ajuns in imposibilitatea de a merge mai departe. Care este alegerea lui…de a sta pe strazi si atat?
Eugenia, tu spui asa : “Un copil nu stie ce este constiinta decit atunci cind ajunge la maturitate…”
Viki are un copil de 22 de ani, copilul ei este deja un om matur.
Buna ziua,draga Camelia!
Sa stii ca ti-am urmat sfatul. Am comandat deja una dintre cartile recomandate de tine.
MULTUMESC inca o data!
Daca ai timp, as mai avea o rugaminte: astrologic, ce posibilitati de realizare are in viata? Este nascut in data de 22.07.1988.
MULTUMESC mult pentru timpul acordat!!!
Viky,
Atat timp cat tu oferi suportul material fiului tau fara conditii si fara restrictii, e normal ca el sa foloseasca la maxim tot ce are. Cum spune inspirat, ca intotdeauna Camelia, el experimenteaza. Si experimenteaza la maxim. Daca tu ii oferi neconditionat casa, masa, haine si bani de buzunar, fii pregatita sa ii accepti neconditionat comportamentul.
MULTUMESC pentru raspunsurile d-voastra.
SIMON,
Am incercat sa-i punem si unele conditii, dar nu a mers datorita bunicilor (fiind singurul nepot): i-am propus o ora rezonabila la care sa se intoarca acasa daca nu mai intra,dar bunica la primit la ea, nu i-am dat masina, dar bunica i-a dat-o pe a ei, nu i-am dat bani de buzunar, iar bunica a spus ca nu ne iubim copilul si i-a dat ea… mai conditioneaza-l daca poti.
Viky, spui ca ai incercat… Stii ce inseamna “incerc”? In cerc…Incercand doar mergi in cerc, nu ajungi nicaieri. In loc sa incerci, fa ceva! Iesi din cerc!
Ce ar trebui sa fac?
Concret! Da-mi un sfat.
BUNICA NU VA TRAIIIII O VESNICIE , PREGATITI-VA LA REREEDUCARE, ACCEPTARE, TRANSMITETII MULTA ENERGIE POZITIVA…..SI SA NU UITATI DE CORDONUL OMBILICAL………EL FAPTIC SE TAIE IN MATERNITATE,NU?
DAR PSIHIC EL SE TAIE, DOAR CAND TRECE IN NEEFINTA UNUL DINTRE PARINTI,
COPILUL SIMTE TOT CE II TRANSMITE-TI.
DECI MULTA ENERGIE POZITIVA !!!!!SI PRECIS ATI RAMAS REPETENT LA SCOALA PARINTILOR
SA AUZIM DE BINE
Viky, nu ai spus nimic despre felul in care se comporta fiul tau si despre relatia voastra cu el de dinainte de intrarea la facultate.
totusi, ma gandesc, de ce nu-i spui ca-i intelegi nevoia de distractie si ca esti bucuroasa ca el e fericit? si ca esti alaturi de el in tot ce hotaraste. si atat, pentru o perioada.
apoi vezi cum reactioneaza timp de o luna, sa zicem. dar, in acest timp tu chiar fii fericita pentru el. si intreaba-l cum te-ai distrat, pe unde ai mai fost, etc.
asta inseamna sa incepi sa construiesti o relatie bazata pe incredere. daca tu ai incredere in ce face el, va avea si el in ce-i vei spune tu.
iar bunica actioneaza impotriva ta (sau mai degraba in ciuda ta) ca si tine, impotriva fiului tau. nu sunt relatii bazate pe iubire neconditionata parinte-copil de nici o parte.
repet, cred ca e f importanta relatia ta si a tatalui cu el cand era adolescent, cel putin..
ATUNCI CIND PARINTII INCEP SA-SI PUNA INTREBARI DESPRE COMPORTAMENTUL COPIILOR,S-AR PUTEA,CA IN FELUL ACESTA,COPIII SA DEA CEL PUTIN O LECTIE PARINTILOR ! TREBUIE SA INVATATI, SA STUDIATI, APOI SA APLICATI METODE PINA ATUNCI NECUNOSCUTE. ASTA INSEAMNA EVOLUTIE SI DEZVOLTARE PERSONALA; LECTIE DATA DE PROPRII COPII ! V-ATI GINDIT VREODATA CA IN ACEST FEL COPIII VA OBLIGA SA EVOLUATI SPIRITUAL ? SI CA CEI CARE PRIMESC ASA ZISA LECTIE SUNTETI CHIAR DUMNEAVOASTRA; PARINTII ?!! MULT SUCCES !!