Luna Noua in Pesti : Succesul renuntarii
Pe 4 martie, la finalul zilei, se formeaza Luna Noua in Pesti – efectul de simte din seara de 3 martie pana in dimineata de 6 martie. Avem o singura Luna Noua in Pesti in an, de aceea merita sa luam aminte la mesajul ei.
Pestii simbolizeaza disolutia, neantul, pierderea, abandonarea, predarea. Semnul este pus adesea in relatie cu cele mai profunde experiente umane: credinta si devotiunea religioasa, care fac sa ne predam fara rezerve divinului sau suferinta ce ne pune in fata unei neputinte absolute dincolo de care nu poate fi decat Dumnezeu sau moartea.
Luna Noua ne ofera o lectie pretioasa despre propriile limite, propriile slabiciuni, lasitati, frici. Numai predarea, daruirea totala, dorinta de a-l ajuta pe cel drag, de a ne sacrifica din iubire ne pot vindeca de frica. Si daca nu facem din daruirea noastra o moneda de schimb si ramanem pana la final o expresie a iubirii si a dorintei, lipsita de vanitate, de a ne aduce contributia si a ajuta, de a ne transcende egoul, slabiciunile personalitatii, minusurile de caracter, limitele umanului si deschiderea portilor divinului launtric, atunci reusim sa ne punem in rezonanta cu energia Lunii Noi in Pesti.
Luna Noua ne invata sa facem loc aspectelor de care fugim si ne temem ori de cele care ne dezgusta. Numai acceptand ca si ele sunt la fel de prezente si legitime in acest univers incapator care ne contine si pe noi, numai atunci le vom putea lasa in urma.
Sa privim la toate aspectele de care ne temem sau pe care le respingem. Sa le ACCEPTAM. Sa le lasam sa fie acolo in lumea lor. Vrem pentru noi altceva? Foarte bine, atunci sa cream altceva. Pentru asta nu e nevoie sa respingem, sa ucidem parti din realitate, sa le dezaprobam existenta. Toleranta nu inseamna aprobare. Doar ne va face mai putin revoltati si ucigasi ai realitatii.
Daca vrem ca din realitatea noastra sa dispara boala, saracia, tradarea, barfa, neindurarea, atunci sa le acceptam prezenta. Acceptarea este notarea neutra, constatarea a ceea ce este, fara judecati de valoare (bun sau rau). Acceptarea ne da posibilitatea sa alegem daca mentinem in realitatea noastra aspectele de viata care nu ne fac placere.
Ca sa le accept prezenta, trebuie sa incetez sa ma lupt cu aspectele neplacute si nedorite din viata mea (dar atrase, cumva, de mine). Ca sa nu ma mai lupt trebuie sa imi sesizez limitele si sa observ lucid ca mi le-am atins. Ca nu mai pot trage de ele. Si ca pentru a merge mai departe nu e suficient un nou efort. Ci o schimbare de atitudine. Adica abandonarea vechilor valori. Renuntarea la ele, nu fortarea lor. Renuntarea la modul cum le promovam - este nevoie de renuntarea la incapatanare, insistenta, fortare, obligare, constrangere, suferinta, contorsionare sufleteasca, tortura psihica. Si daca tintele noastre au ajuns sa ne chinuie atat de mult (dau cateva exemple la intamplare: pastrarea relatiei; divortul; schimbarea serviciului; pastrarea cu orice pret a slujbei; mentinerea coonfortului actual; pastrarea prietenilor prin concesii si compromisuri, mentinerea unui regim de viata placut dar nesanatos), inseamna ca oricat par ele de logice, nu sunt bune pentru noi, acum. Pentru ca noi, cei de acum, nu stim sa le atingem decat torturandu-ne. Si pentru ca noi cei de acum nu mai avem aceleasi nevoi ca noi cei de ieri.
Intre 4 si 19 martie , adica intre Luna Noua si Luna Plina sub semnul Pesti, viata ne va indica ce trebuie sa lasam in urma. Ce valori materiale, umane sau convingeri si credinte trebuie sa abandonam. Vine primavara! Haina veche, potrivita pentru vremuri vechi ramane in urma!
Avem doua saptamani de pregatire pentru o noua etapa, un nou salt in viata. Si ce salt! Vom vedea in APRILIE!
Ole!
de Camelia Patrascanuwww.horoscoptv.ro
Draga Camelia, citsc aproape zilnic hoscopul, dar daca doresc sa-ti adresez o intrebare, cum si in ce fel trebuie sa o faac sa primesc si raspunsul de la tine, dar sa nu fie citit de toata lumea. multumesc.
Lasa-mi mesaj personal pe FB la pagina horoscoptv.
Ceea ce ati scris mai sus s-a si intamplat deja…eu sunt taur el peste, dupa cateva luni in care am fost mereu impreuna, intens si cu multe similaritati descoperite intre noi, brusc mi-a zis ca nu mai poate si ca nu iubeste suficient.
Important este ca el intrase cu mine intr-o relatie intr-un moment in care inca era definit de trecut. Nu a avut timp sa stea cu el si sa sa se descopere. desi relatia noastra avea potential foarte bun, similaritati perfecte intre noi si intelegere fizica si psihica perfecta…totusi nu a ajuns niciodata la nivelul pe care l-as fi dorit. Cand a simtit ca totusi eu incep sa vreau mai mult s-a retras…iar recent, dupa o plecare a lui, s-a schimbat fundamental in ceea ce priveste viata, trecutul lui si tot ce l-a deranjat. dar din pacate si in ceea ce priveste relatia cu mine, desi ii facea bine dupa zisele lui.
Intrebarile ce le am in cap sunt multe..legate de cum l-am simtit eu, ca se simtea totusi bine, dar ca niciodata relatia nu a inceput cum trebuie. Ca in timp ajunsesem sa ne simtim unul pe celalalt dincolo de cuvinte…dar poate doar in capul meu? (desi consider ca ma pricep la psihologia oamenilor). Mai sunt sanse in asa caz, mai ales daca 2 oameni sunt foarte similari in ceea ce priveste sensibilitati, asteptari, pasiuni etc
Felicitari, Camelia!Traim vremurile vindecarii! Ne intoarcem Acasa!
Suferinta este data doar de intensitatea rezistentei ce o putem opune.
Acceptare, permitere,incredere totala in propria fiinta si…respiratie! E SIMPLU de greu…
Cami,
Te citesc de ceva timp si pot spune ca te detasezi cu usurinta de ceea ce auzim zilnic.Pe de alta parte echipa care o faci impreuna cu sotul tau este un lucru nemaipomenit si posibilitatea pe care ne-o oferiti venind la cursurile initiate de voi.Eu sunt nascuta in 5.11.1967 si pot spune ca anul trecut a fost unul greu si dezamagitor, la fel ca in 2004-2005.[...]. Un singur lucru pot spune cu siguranta, necazurile m-au facut sa ma dezvolt dpdv spiritual si cred ca asta e cel mai important.Multumim ca existi !
Draga Camelia,te rog lumineazama…ce imi spune Chiron peste chiron natal in pesti???? MULTUMESC. 4 11 1963
Mesajul acesta este pentru Felix! Am schimbat oarece vorbe , undeva prin vara lui 2010, evident, pa mail. Vreau sa va spun ceva si am ratacit adresa de mail. Este posibil sa o regasesc aici pe blog? Multumesc.
V-am trimis un mail pe adresa pe care v-am scris.
cand am citit articolul prima data m-am umplut de speranta… dar mi-e k tot degeaba si de data asta. nu mai supoooooooooort,nimic nu merge bine,serviciul nu e bun,bani nu sunt,chiria e scumpa,mama e bolnava si la un pas de a ramane pe drumuri,nimic nu e bine. cateodata mi-as dori sa nu mai fiu si gata.. chiar daca stiu k nu asta e solutia dar nu mai stiu ce sa fac,vreau sa schimb tot si nu pot
in situatia ta am fost anii de zile si nu stiam ce sa mai fac. . Sunt nascuta pe 4 martie si necazurile sau tinut lant timp de cateva decenii pana mi-am ingropat pe rand toata familia .Intr o buna zi mi s-a inbolnavit fetita de cancer si atunci am spus ca trebuie sa pun stop acestei vieti incompatibile cu mine.Au urmat 4 ani de lupta impotriva cancerului moment in care latura spirituala a ajuns la cote maxime ,am inceput sa-l iubasc pe dumnezeu si sa inteleg ce vrea el de la mine.CONCLUZIE; SINGURA SCAPARE ESTE RUGACIUNEA TOT RESTUL VIETII TALE PT CA FACI PARTE DIN SUFLETELE DE LA CARE SE CERE CEVA SI ANUME;MILOSTENIE ,BUNATATE ,RUGACIUNE MULTA ,IUBIRE F MULTA .ACCEPTAREA CELOR DIN JURUL TAU ASA CUM SUNT FARA INVERSUNARE PT A-L SCHIMBA Si lista poate continua .Credinta este singura care te salveaza nimeni si nimic .Daca nu crezi ce zic daruiestei vietii vreo 25 de ani sa te experimenteze si dupa ai sa ajungi tot la concluzia mea numai ca ai pierdut ceva ani din viata .
sunt de acord cu tine, ajungem sa vedem astfel lucrurile, in mod corect, doar in urma unor suferinte imense, care ne aduc sufletul la un anumit nivel al sensibilitatii, ce devine compatibil cu divinitatea!
Te invit la un curs de reiki.
Buna seara,
Citesc horosopul dumneavoastra in feicare zi, este foarte aproape de realitate.
Imi puteti spune daca o sa-mi gasesc curand un job. Data nasterii 25.07.1976 ora 23:50 Bucuresti.
Va multumesc,
Va voi urmari in continuare activitatea cu admiratie si drag…Nu trebuia sa va supar cu problemele mele…Multumesc…oricum…O viata frumoasa va doresc..
Draga Camelia, citesc in fiecare zi horoscopul si este foarte aproape de ceea ce mi se intampla. te-as ruga sa-mi spui daca se poate,ce se va intampla in cazul meu incepand cu luna iulie. Data de nastere este 13 martie 1965.
Multumesc
PREVIZIUNILE DUMNEAVOASTRA S-AU PLIAT CA O MANUSA PENTRU SITUATIA PRIN CARE TREC.NE-AM CUNOSCUT IN IANUARIE2009…CAMI…BRAILA….GER CUMPLIT…15 IANUARIE1969..VA SPUNE CEVA?AR FI BINE SI PENTRU EL SA PLECE,MULT MAI BINE…DAR SE TEME,EVITA,VA ROG ASTEPT UN SFAT,ESTE IMPORTANT…CRED IN DUMNEAVOASTRA DRAGA MEA DOAMNA…ACUM E MOMENTUL SI ASA CE MA TEM SA NU-L RATEZ…S.O.S. AM NEVOIE DE UN SFAT DAT DIN INIMA DUMNEAVOASTRA MARE SI PLINA DE DRAGOSTE…
SI DACA INCERC DIN RASPUTERI SA RUP O RELATIE TOXICA SI SANT AMANATA…CUM SA FAC SA GRABESC LUCRURILE?MOTIVEAZA CA NU ARE UNDE SA SE DUCA,SE VICTIMIZEAZA,VREA SA MA FACA SA MA SIMT VINOVATA,TRAGE DE TIMP..DESI STIE FOARTE BINE CA E TOTUL TERMINAT SI E NEFERICIT ACUM..ASA..CUM SA-L DETERMIN SA CAUTE CU ADEVARAT SA PLECE,CACI SOLUTII SANT…DACA VREA SA LE VADA..SA LE CAUTE..MULTUMESC…VA IUBESC…
Daca incercati “din rasputeri”, problema era rezolvata!
Dar o victima, gaseste mereu un salvator pe care sa-l paraziteze si problema e ca si celui de-al doilea ii place la nebunie, desi in relatia cu altii devine victima. Nu numai el trage de timp ci si dvs., pt. ca, cum spuneam, rolul de salvator maguleste, hraneste orgolii, eu sunt bun, intelegator, pot suporta, il ajut pe amaratul, neputinciosul etc.
Deci nu va amagiti, chiriile au scazut dramatic si locuinte de inchiriat, garla. Si-i puteti da un termen-limita dupa care schimbati yala. Cam asta face o persoana…nu gasesc un termen care sa reflecte starea de constiinta atinsa de cineva care a ajuns in punctul in care nu se mai minte pe sine.
Buna ziua,
Cat adevar este in tot ce ati scris si cat de bine ma regasesc in acest articol.Am ajuns intr-un punct in care nu stiu ce sa fac,sa RENUNT sau sa ACCEPT si sa continui ca si pana acum desi, intradevar ma torturez psihic si sufleteste.Poate ca a trecut prea mult timp si nu mai stiu sau nu mai pot sa i-au o decizie corecta.Sunt intr-o relatie de 10 ani si ca orice fata doresc sa fie finalizata relatia cu un act dar, se pare ca numai eu doresc asta.Oricum,ma chinui de 2 ani sa plec si de fiecare data “el” ma intoarce din drum iar eu cedez, sau mai rau, mai gasesc un motiv sa-mi prelungesc sederea.Oare, am devenit dependenta de el?Acum sunt iar pe punctul de plecare,sper sa am destula forta sa fac pasul asta.Va rog, daca se poate sa-mi dati o “mana de ajutor” ,sa ma indrumati pe drumul care trebuie,sunt nascuta la 13 octombrie 1973 iar el este tot balanta,in 1966.
Va multumesc.
Buna ziua, imi iau inima-n dinti si indraznesc sa va rog sa-mi usurati cautarile, indrumindu-ma spre ce stiti ca mi s-ar potrivi, pentru a contribui si eu, cu priceperea si inclinatiile mele, la indreptarea lumii. Oscilez de o buna bucata de timp intre doua cai dragi inimii mele: a scrie carti pentru copii sau a ma specializa in parapsihologie. Imi este foarte greu sa ma decid si am nevoie de ajutor pentru a scurta drumul catre o decizie, mai ales ca este posibil ca alta sa fie menirea mea. Daca gasiti citeva momente din timpul dumneavoastra sa va aplecati asupra acestei rugaminti, v-as fi recunoscatoare, in stilul meu. Sint nascuta la 3 februarie 1969, intre orele 3 si 5 pm. Va multumesc din suflet si va doresc sa fiti mereu inspirata de lumina si intelepciunea divia!
Buna ziua! Nici nu stiu cum sa incep…problema este ca de ceva vreme,vrand…nevrind am renuntat la tot. Nu stiu ce se intamla,dar nimic nu mai e o.k in viata mea. Totul se blocheaza inaintea mea si toate usile se inchid, e ca si cum in clipa in care decid sa fac ceva se scimba situatia si nu se poate. Nici macar relatia cu fiul meu de 10 ani nu mai este o.k. ,desi avem o relatie speciala. Va rog,va implor spuneti-mi si mie ceva despre acest aspect….sunt nascuta pe 28 -02 -1974,sau macar despre fiul meu…:07-06-2000. Cu admiratie,Viviana.
Draga mea, strict astrologic vorbind, pe harta ta nu se intampla nimic iesit din comun, in asa grad incat sa explice toate aceste dramatice prabusiri de capitole din viata ta.
Dar.
Schimbari majore trebuiau sa aiba loc de multi ani. Din 2003. Schimbari de relatii personale, de sens in viata, de obiective, de directie a implinirii, de descoperire a vocatiei, de schimbare in cariera. Indiferent in ce context ai fost in perioada 2003-2005 era un timp bun pentru a-ti aseza viata pe baze mai trainice, pe credinte mai profunde, pe un stil de viata mai aproape de inima si constiinta ta.
Acum, toti trecem prin schimbari furtunoase, indiferent ce trenuri am ratat sau in care ne-am urcat in trecut. Toata omenirea isi manifesta mai puternic in prima jumatate a acestui an, nevoia de libertate si curajul de a fi fiecare el insusi. Pentru unii este nevoie de o criza si o mica isterie pentru a putea constientiza cine sunt si ce le trebuie si ce nu le trebuie in viata. Adica un cutit ajuns la os. Un “nu mai pot!” Altii sunt mai constienti de sine si realizeaza inainte de mari drame ce trebuie sa faca cu viata lor si ce trebuie sa schimbe la ei insisi.
Neptun intrat in zodia ta te va ajuta in urmatorii 3-4 ani sa te conectezi puternic la propriul tau suflet si sa te lasi inspirata de intuitie, de ghidul interior, in tot ce faci. Aici vorbesc de sensibilitate perceptiva, de talent si vocatie ce te ghideaza spre acele activitatile cu adevarat productive pentru tine.
La bani te vei gandi si in urmatoarele luni si e bine ca se intampla asa. Astfel vei afla ca cele mai bune si prospere munci sunt cele facute din pasiune si placere si nu cele din obligatie.
Ce iti place sa faci din placere? Pentru ce ai talent? Ce vocatie ai? Care crezi ca e menirea ta pe lume? Ce contributie vrei si poti sa aduci oamenilor prin prezenta si activitatile tale?
Ai vreo indemanare artistica ce poate deveni ocupatie lucrativa?
Ai o sensibilitate anume care dezvoltata te poate ajuta in activitatea profesionala?
Neptun in Pesti te ghideaza in urmatorii ani sa fii mai atenta la sufletul si constiinta ta. La ce iti place si ai talent sa faci. Ai puterea de a-ti creea un viitor mai bun daca traiesti in acord cu marile legi universale: legea iubirii neconditionate, a atractiei si rezonantei, legea daruirii, legea bucuriei.
Daca de acum inainte cand te uiti la tine si in jurul tau vezi mai mult nefericire si dezastre si asta te compleseste iti lasi doar 2 cai de ales:
- fie te implici si ajuti cum poti si asta iti da de fapt tarie sa rezisti tu in viata ta si sa fii apoi de folos altora – si astfel sa treci peste greutati
- fie te lasi coplesita, confuza, si sa ceri mereu un ajutor altora adaugandu-te dramei lumii
Dar daca de acum inainte cand te uiti in jurul tau vezi cine esti tu de fapt (ce vrei tu sa realizezi, ce mesaj ai de adus semenilor, vezi ce este in inima ta:talente, pasiuni, forta de a trai, dorinta de arata cu curaj celor din jur cine esti cu adevarat, dorinta de a ajuta pe altii si de a-ti creste drept si in bucurie copilul etc) si vezi realitatea din jur asa cum este ea, fara sa pretinzi vietii sa fie altfel, atunci ai sansa sa iti descoperi puterea interioara prin acceptare senina a ceea ce este in viata ta acum si imputernicire personala de a fi in viata omul inzestrat care te-ai nascut si capabil sa-si manifeste inzestrarile. Si viata iti va aduce toate sansele la picioare. Pentru ca i le ceri cu putere si credinta ca atunci cand rezonezi cu binele din lume si cu prosperitatea acestea se vor crea in viata ta.
Apropo, cand vine vremea sa renunti la tot sau cand te abandoneaza tot ce era candva sigur si bun in viata ta inseamna ca a sosit vremea unei mari schimbari in care lucrurile candva utile in viata ta nu isi vor mai avea rostul.
Noua ta viata va fi pe cu totul alte coordonate. Inclusiv greografice.
Super,super ,avem maxima nevoie de toate aceste indicii ptr moralul nostru toti ar trebui sa te auda,te iubesc draga Camelia.
… zambesc. RENUNTARE, ABANDONARE… asta mi s-a intamplat. Ma tortura psihic prezenta cuiva la job. Azi am fost concediata. In loc sa sufar (cum ma asteptam) si sa ma lupt sa-mi pastrez job-ul, am simtit o liniste… o pace interioara fantastica. Era exact starea pe care o cautam si n-o gaseam, pt ca ma luptam sa pastrez ceea ce nu era de pastrat. Ceea ce a fost si mai si, a fost ca la jumatate de ora, cineva (dintr-un cu totul alt domeniu decat cel din care am fost “zburata”), m-a sunat sa-mi propuna un job nou. Iar am zambit…
Multumesc, Camelia, pt ca m-ai facut sa inteleg!
Daca mereu ar putea fi cineva sa ne poata avertiza…. Am inceput de mai bine de un an un proces de abandonare a vechilor valori. Nu pot spune ca e usor dar rezultatele merita..Asa ca sunt foarte pregatita pentru orice. Multumesc ca exist si ca existi!
fff frumos .numai ca tu ai uitat sa spui ca si copii tai sunt o parte din vechile valori.tu aire nuntat si la copii si la nepoti,doar pt ati trai tu viata la 52 de ani.frumos mama.frumos.ai cu ce sa te lauzi
Chiar are, daca are nepoti, atunci “si-a facut datoria” fata de dvs., iar fata de nepoti, n-are niciuna – acolo e treaba dvs. Daca va lipseste intelegerea fata de mama dvs., inseamna ca nu v-ati maturizat, ca o vreti numai pt. dvs., ca nu sunteti de acord ca ei sa-i fie bine.
Cat timp o veti judeca, veti avea probleme. Este om, inainte de-a fi mama, ori din rolul asta nu iese indiferent ce-ar face de acum incolo. Iar faptul ca vrea sa se bucure de viata si face lucruri care ies din tiparul dvs. de gandire, este o lectie buna pt. dvs. Aveti o mama destepta, incercati sa invatati de la ea. Lasati rasfatul, gasiti o modalitate de-a va iubi mama si maturizati-va pentru copiii dvs. Exista o mare posibilitate ca mai tarziu, ei sa va judece exact cum faceti dvs. cu mama.
Cand esti deranjat de fericirea oamenilor din jurul tau, zic eu ca esti in mare pericol. Cu cat esti inconjurat de mai multi oameni fericiri si impliniti, cu atat sansele tale de-a deveni asemeni lor, cresc. Plus ca starea ta de bine este influentata de starea de bine a celor din jur. Este in natura lucrurilor sa fie asa. Priviti in jur si veti intelege.
domnule felix,dumneavoastra o cunoasteti personal?? nu cred.dc ati fi cunoscut-o personal nu mi-ati fi dat replica. acea datorie fata de copilul tau presupune sa il dai afara din casa in care locuieste impreuna cu familia lui doar pt ati aduce tu iubitul acolo?datoria de parinte presupune sa te folosesti de banii copiilor tai? sa nu fi prezenta la momentele importante din viata copiilor tai(nunta ,botez)?explicati-mi dumneavoastra asta numiti dvs ca si-a facut datoria sau asta numiti ca e desteapta
Problemele cu mama dvs. n-o sa le rezolvati pe acest site.
Si daca aveti deja o familie, asta inseamna ca v-ati separat de familia de bastina sau ar fi trebuit s-o faceti. Dar supararea dvs. tocmai de aici vine, ca mama a cerut aceasta separare, “dandu-va afara” si refacandu-si viata cu un alt barbat. Nu v-a cerut binecuvantarea sau nu i-ati dat-o? Nu conteaza, glumeam, n-avea de ce sa v-o ceara!
A sta cu parintii, poate fi comod dar sigur nu-i sanatos – si mama dvs. v-a transmis clar acest lucru. Cred sincer ca-i dreptul ei sa stea cu cine vrea in casa ei.
Cat despre participarea la evenimente, sigur ca-i regretabil ca nu v-a sustinut, dar daca v-a crescut cum se cuvine pana pe la 20 de ani, atunci si-a facut datoria. Atat a putut/vrut ea sa va dea, pana atunci a putut s-o faca. A-i cere sa va sustina emotional sau in oricare alt plan dupa acesta varsta, se numeste pretentie. Parintii nu-s la dispozitia copiilor, cum gresit isi imagineaza unii si nici invers. Si puteti si dvs. sa veniti in intampinarea ei pentru a reinnoda relatia. Sa fie doar mama cauza acestei rupturi? Ganditi si din perspectiva ei, luati in calcul toate datele si poate o sa gasiti si o farama de bunavointa care poate ca va creste cu timpul. Si luati in calcul ca relatia prosta cu mama va va afecta in special pe dvs. Ea pare sa se fi impacat cu situatia, dar dvs. o s-o carati cu dvs. sub forma resentimentului, urii, furiei… Si n-o sa va priasca deloc.
Iar desteapta e numai si pt. faptul ca-i discreta. Repet, aveti ce invata de la ea.
va ami spun inca odata…nu o cunoasteti personal.a facut foarte multe rele.legat de locuitul impreuna…nu am locuit impreunaera o proprietate a ei care a apartinut bunicilor.si care acestia la randul lor mi-au dat-o mie dar fara acte.intr-o zi m-am trezit cu yala schimbata cand eu eram la munca.aceasta femeie nu are scrupule…a fost data afara de la locul de munca…eu nu am ce invata de la ea.nu mi-as lasa familia sa se chinuie si eu sa vand tot sa ma distrez cu barbatii
vreau sa o fac sa ii fie rusine de ceea ce a facut si nu cred ca este in masura sa dea sfaturi altora.minte cu nerusinare
A-ti dori comuniune familiala si sustinere parinteasca e legitim.
A pretinde, a dicta ca parintele sa aiba un anumit comportament este un abuz.
Literatura si bunele invataminte ne spun ca parintii isi iubesc copiii si se sacrifica adesea pentru binele lor. Dar invataturile, adesea utopice, nu ne spun care parinti fac asta si cu ce costuri la nivelul karmei familiale se sacrifica ei pentru copii – ca poate ar trebui uneori sa amine sacrificiul.
Parintii sunt oameni in primul rand, cu bune si rele, cu calitati si defecte. A face copii nu te umple deodata de virtuti chiar daca iubirea pentru bebelusul tau iti inmoaie inima si iti deschide sufletul. O vreme. Daca copilul vine pe fondul unor dorinte personale de realizare ce se vad obligate sa fie reprimate pe timpul cresterii copilului, mai tarziu, parintele va dori sa recupereze uitarea de sine. Uneori, recuperarea este haotica, cu multe exagerari. Dar, la nivel energetic repune parintele si relatia sa karmica cu copilul intr-un nou echilibru – vindecarea frustrarilor parintelui elibereaza copilul de povara regretelor acestuia, pe care copilul trebuie sa le duca in spate.
Nu toti adultii isi pot asuma pana la capat responsabilitatile de parinti. Ei insisi fiind copii cu rani nevindecate si tanjiri reprimate.
Iar parintii care fac din cresterea copiilor o virtute plina de sacrificii acceptate si reprimari benevole se pot confrunta mai tarziu cu nerecunostinta copiilor sau cu o atentie zgarcita din partea lor, ce nu le da sentimentul comuniunii familiale si al afectiunii intoarse pe deplin.
Da, adesea parintii ne pun in situatii delicate. Legaturile parinte-copil sunt extrem de puternice si de adanci, ranindu-ne adesea. Nu ne invata nimeni sa fim parinti buni si copii buni. Invatam singuri. Din greseli si suferinte, adesea.
Multi ani am pretins parintilor mei sa fie buni parinti. Am pretins ani la rand sa ne trateze altfel, pe mine si fratii mei. Au fost ani grei in care nu intelegeam de ce se poarta cu noi atat de dur. Aceasta tortura sufleteasca a “dece-ului” m-a oprit sa-i accept si sa-i iubesc cu adevarat. Uneori imi treceau ganduri de-a dreptul violente si razbunatoare prin cap. Lupta cu ei mi-a inchis inima si prin asta mi-a alterat relatiile cu semenii. Am atras, in consecinta, persoane care, intr-un fel sau altul, repetau tiparul neacceptarii, atat de exersat cu parintiii mei: oameni care imi ofereau o iubire sau o atentie ciuntita de critici, episoade de respingere. Eu insami ajunsesem sa cred ca nimeni nu imi va cunoaste cu adevarat sufletul si ca acesta este un adevar cu care trebuie sa ma obisnuiesc. Aceasta acceptare mi-a inseninat inima si m-a ajutat sa simt altfel relatiile cu semenii, sa ma privesc pe mine mai binevoitor. Astfel, alti oameni, cu alte suflete, au inceput sa intre in viata mea. Primul a fost sotul meu. Si daca destinul meu era sa fac copii atunci altfel de copii as fi atras pe acest fond al schimbarii mele sufletesti.
Problemele pe care ni le fac paritnii ne dau prilejul sa privim dincolo de aparente. Si sa alegem ce facem cu oamenii care ne infirma principiile de iubire, dedicare, respect, comuniune etc. Ce facem cu ei cand viata ni-i aduce in prag sau in casa? Ce facem cand viata ne spune: iata, exista si astfel de oameni, uneori foarte aproape de tine si chiar din sangele tau. Cum aplici iubirea si intelegerea, ia sa te vad? Ce model karma, ce tipar energetic-familial creezi pentru copii tai? De respingere si ura, de pretindere si impunere, de acceptare si detasare? De putere personala si afrimare a puterii de auto-sustinere? De dialog si empatie? De distantare si uitare?
Mereu, cel ranit, cel lovit, victima are mereu cea mai puternica dorinta de vindecare a lui si a situatiei. Pare nedrept dar victima e cea mai motivata sa faca saltul de constiinta, sa fie mai buna, mai iubitoare, mai inteleapta si prin asta ma capabila sa depaseasca cu bine situatia.
As vrea sa mai adaug ceva ce-am invatat si eu, cam tarziu, din pacate. A nu-ti respecta mama, a nu o accepta, a o detesta, critica, denigra etc, exact ce faceti dvs., inseamna a face aceleasi lucruri cu VIATA. Viata vine de la parinti iar relatiile pe care le ai cu ei isi pun amprenta asupra vietii tale. A fi impacat cu parintii, a-i iubi asa cum sun, cu bune si rele, inseamna ca iubesti viata, si asta-ti da o putere uriasa.
Toate astea nu inseamna ca trebuie sa fii de acord cu ce fac ei, sa-i aprobi neconditionat, nicidecum. Poti sa fii in dezacord cu cineva si totusi sa-i respecti alegerile, modul de viata, e treaba lui, te poti delimita de asta. A-i blama pe oameni pentru alegerile facute, presupune ca ai o minte inchisa, ca nu poti accepta decat ce intra in modelul tau, ori asta-i o limitare ingrozitoare, inseamna ca nu esti de acord cu diversitatea vietii.
M-a amuzat si intristat in acelasi timp, acuza: “se distreaza cu barbati”! Ce va faceati daca se distra cu femei? Ca sa nu mai zic ca fiind casatorita, deci nu v-ati calugarit, va distrati si dvs. cu un barbat, nu?
Redevenind la subiect, viata dvs. nu pare prea buna, din ce scrieti. Aveti probleme materiale, sunteti plina de resentimente si furie si cum spuneam mai sus, pana nu faceti pace cu mama, dar nu asa de suprafata, ci profund, sa simtiti recunostinta pentru viata pe care v-a dat-o cu fiecare celula a fiintei dvs., n-o sa va gasiti linistea. Daca credeti ca sunt vorbe, faceti o cercetare printre oamenii pe care-i cunoasteti si-si detesta parintii si cei care-si iubesc parintii la modul autentic. Si vedeti diferenta.
Draga Dia,
Inainte de toate,te imbratisez cu drag! Si pe mama ta de asemenea.
Chiar asta vrei??? Sa o faci sa se rusineze, sa se simta vinovata pana la sfarsitul vietii ca nu a fost o mama buna, ca nu te-a iubit asa cum meritai, ca tu, ca mama, nu ai face ce a facut ea….si asa mai departe… Dar ce vei obtine cu asta? Iti pierzi energia si timpul si iubirea.
Copii invata din exemplu, chiar daca le ascundem tot, ei stiu totttt. Ai putea sa-i intrebi si pe ei , ce parere au. Asculta-i, observa-i cu atentie ,vei fi uimita de raspunsurile lor.(eu ador sa vorbesc cu fratiorul meu de 12 ani acum, verisoara mea de 5 ani, sa ii intreb despre tot; imi dau niste raspunsuri atat de profunde si mature) Daca nu esti inteleapta acum, povestea se va repeta si in locul mamei tale vei fi chiar tu. Nu lasa sa se ajunga pana acolo.
Mama ta se simte bine , in schimb tu , nu numai ca iti faci tie rau, dar iti ranesti copilasii si familia -care simte tot, fara sa fie necesar sa vorbesti neaparat.
Eu cred ca, din moment ce nu te poti distanta de mama ta, mental sau fizic, si din moment ce ii acorzi atata atentie, si te necajesti si esti nefericita …de fapt o implori sa te iubeasca (macar putin),sa-ti fie alaturi, sa isi manifeste si fata de tine afectiunea, nu numai catre partenerul ei. Te simti abandonata si neiubita si substituita , nu-i asa Dia? Am intalnit si eu sentimentul asta.
Ei bine, noi , cei care ne-am apucat sa comentam aici, vorbim din experienta, avem experienta noptilor nedormite si chinuite
Din fericire, am avut dintotdeauna capacitatea de a ma pune in locul celuilalt. Asa ca, ma puneam des in locul mamei si al tatalui meu. Reuseam astfel sa ii inteleg, chiar daca dureau enorm nebuniile lor.
Am renuntat sa vorbesc cu mama de vreo luna si ceva. O iubesc mult de tot EXACT ASA CUM ESTE, insa prezenta ei imi face rau, ma anuleaza, simt energia pe care o emana si e dificil sa-i stau prin preajma. E atat de nemultumita de mine,de ea, de tot ce o inconjoara, ma critica atat de mult si nu direct ci ma barfeste rudelor,prietenilor de familie, e dezamagita de ceea ce am realizat si ca nu i-am indeplinit visul de mama, acela de A Fi Cineva si de a avea un Rost pe lume.
Ei bine, sunt un Nimeni/Nimic,aparent. Dar macar am un nume, pot fi identificata usor si se scrie cu majuscula
)
si eram iubita pentru calitatile mele, pentru actiunile mele, pentru realizarile/rezultatele mele…e si asta o iubire,cred. desi o prefer pe cea neconditionata si zambitoare. 
Recunosc ca nu am inregistrat Succese…desi uneori mama a fost f mandra de mine.(-la ce foloseste asta, habar nu am)… atunci cand parea ca, drumul meu duce undeva. Aveam cu ce, cum s-ar spune
… dar si mama are de ales intre a iubi acest Nimeni/Nimic sau a nu ma iubi…nu ma afecteaza absolut deloc. Ma iubesc eu suficient.
Ceea ce pastrez viu in memoria mea sunt momentele noastre magnifice,conversatiile noastre sublime…dar ce spui de imbratisarea mamei? E incomparabila, trebuie sa admitem.:)
Acum, de pilda, cand practic m-am oprit…sa ma uit si eu atent la ce e de facut, mama nu m-a sustinut. tata ma intreaba : Cand pleci????:)…parintii numesc asta grija.:) Wow..si privirea lor acuzatoare si deceptionata e ..Wow…te simti nasol ca existi.
Asta e. 
Dar cum nimic nu e definitiv….hai sa zambim, hai sa iubim…de aproape sau de departe…e totuna.
Te iubesc mami, te iubesc tati, Dei, Ale si Cami si pe voi, pe Toti, creatii divine va iubesc muult!
Cu mult drag,
Nimeni/Nimic.
va multumesc din suflet ca ati incercat sa imi dati cate un sfat ,sa intrati putin in pielea mea si sa vedeti situatia din mai multe unghiuri.tin sa multumesc in special doamnelor care cu siguranta privesc altfel lucrurile decat domnul felix.poate datorita faptului ca si dansele sunt mame la randul lor.cat despre dl felix nici nu stiu ce sa ii mai spun sa il fac sa inteleaga ca nu este nici pe departe pe subiect.experienta dansului nu seamana deloc cu a mea.nu a inteles situatia deloc.eu nu am spus ca nu o accept pe mama.O ACCEPT. este mama mea.dar ma doare ceea ce face.si am incercat si incerc sa ii scriu pe acest site si pe multe alte site-uri in speranta ca poate asa intelege ca nu imi place ce face cu viata ei.noi am fost odata o familie foarte fericita.parintii mei au fost mereu alaturi de noi ,de mine si de fratele meu .toate pana intr-o zi cand mama a hotarat sa plece impreuna cu un alt barbat.noi eram in facultate si ne era foarte greu sa il vedem trist pe tata de cate ori veneam acasa.in timp ce el se chinuia sa ne tina in facultate(sa ne faca mancare ,sa ne spele lucruri, sa avem totul pregatit cand venim acasa) mama mea se distra fara macar sa ne dea un telefon de sarbatori.pana la divortul parintilor mei ,bunicii din partea mamei reusisera sa stranga cate ceva pentru mine si fratele meu.o garsoniera in centru orasului,un apartament ,o casa , “ceva ” banuti in banca si “ceva” bijuterii din aur pentru fiecare plus ce mai aveau si parintii nostri…un apartament si o masina.un singur lucru nu au stiut bunicii ca dupa moartea lor, mama va deveni unic mostenitor pe tot ce au cumparat pentru noi.si la cateva luni dupa moartea bunicului mama devenea libera(divortata) si cu totul pe numele ei.imediat a inceput sa vand, sa cheltuie bani si sa se distreze.la ora actuala a vandut tot. a mai ramas un singur apartament in care locuieste ea.noi am aflat de la divesrse cunostinte.nici macar nu a vrut sa recunoasca in fata noastra.cand ramane fara bani ne cauta sa vada ce mai facem iar cand vinde si are bani nici nu vrea sa auda de noi.acum 4 luni am nascut al 2-lea copil,o fetita minunata si mi-as fi dorit sa o vada si mama mea.am incercat la o luna sa ma duc la ea impreuna cu copii mei…intotdeauna ma refuza.nu are timp de noi.sotul meu este alaturi de mine si incearca mereu sa ma faca sa trec peste aceasta situatie.e foarte greu sa fii mireasa si mama ta sa spuna ca nu are nici o treaba cu nunta ta si cu tine.e greu sa devii mama si sa nu ai aproape pe propria mama.nu aveam nevoie decat de caldura ei sufleteasca si de sfaturile ei.nu am nevoie de altceva de la ea.am reusit sa fac ceva in viata si fara ea.(nu am probleme materiale asa cum crede domnul felix….a fost greu sa o iau de la zero,dar acum sunt bine.inca odata dovediti ca nu ati inteles )sunt multe de spus ,poate ca daca as sta zile intregi sa spun de ce sunt atat de revoltata pe mama mea, poate ca nu ar fii deajuns……
inca odata va multumesc din suflet pentru sfaturile dumneacoastra .
Diana, spui mai sus: ”noi am fost odata o familie foarte fericita.parintii mei au fost mereu alaturi de noi ,de mine si de fratele meu .toate pana intr-o zi cand mama a hotarat sa plece impreuna cu un alt barbat.” Din frazare, rezulta ca atribui fericirea pe care ai trait-o tu altei persoane: mamei tale. Nimeni nu pleaca de bine si de fericire. Daca mama ta ar fi fost fericita si implinita, ramanea sa-si traiasca fericirea si implinirea. Esti tributara modelului cultural patriarhal care defineste femeia ca sluga barbatului si familiei si o minte ca asta ii este vocatia si implinira. Se intampla deseori (mereu?) femeilor care cred in ce li se spuna ca dupa o viata de conformism, sa descopere imensa minciuna. Mama ta probabil s-a trezit si a inteles, dar a ramas pana voi, copii, ati crescut. Asa fac toate animalele, isi abandoneaza puii ajunsi la maturitate, iar omul si mai ales femela speciei are de invatat de la animale. Si tu ai multe de invatat de la mama ta, daca acum nu intelegi, odata cu trecerea timpului si cu diversificarea experientei tale de viata, vei intelege.
Am inteles exact ce ati transmis dvs. Nu eu am afirmat ca familia o duce greu, ca vreti sa va faceti mama de rusine si nici n-am judecat-o eu pe mama dvs. Dvs. ati facut toate astea, numai ca, unii vor sa fie menajati, in timp ce ei dau cu barda, in mama, in cazul de fata!
Vor ca ceilalti sa aiba intelegere fata de ei, sa se poarte cu manusi, in timp ce lor nici nu le trece prin minte ca fac acelasi lucru. Da, e drept, ceilalti v-au menajat, eu nu. Si asta nu pentru ca n-am inteles ci pentru ca ati fost violenta fata de mama dvs.(si pentru ca oamenii sunt diferiti si uneori, menajamentele nu trezesc) care, cum corect am presupus, si-a facut datoria fata de dvs., probabil sacrificandu-si fericirea cat timp erati copii neajutorati. V-a parasit cand erati suficient de mari sa va descurcati, in facultate fiind iti poti spala si gati singur.
Nu prea inteleg eu, dar evident iar EU am probleme de intelegere, cum o acceptati cand o criticati in mod public, incercand s-o faceti de rusine(si nereusind, evident, lucru care va supara, si-atunci scrieti si mai multe acuze) si blamand-o pentru ca face ce crede EA ca e bine pentru ea.
Asa cum nu acceptati ce-a devenit mama dvs., schimbarea modului ei de viata, asa nu acceptati nici punctul meu de vedere transant. Am inteles exact care este durerea dvs., dar furia care o acopera n-o sa va ajute niciodata sa faceti progrese. Ne spuneti ce-a facut mama, va victimizati adica, pentru a atrage simpatie, dar nu suflati o vorba despre cum ati tratat-o dvs. pe mama, atunci cand ea si-a schimbat stilul de viata, v-a abandonat, in viziunea dvs. – repet, la o varsta cand va puteati descurca singura.
Daca n-o sa mai mizati pe mitul ca parintii sunt obligati pana la moarte sa se sacrifice pentru copiii lor, daca o veti accepta pe mama la modul autentic(se pare ca aveti dificultati in a intelege ce inseamna sa accepti un om in integralitatea lui, dar nu-i bai, toti avem o astfel de dificultate, dar putem invata, cu bunavointa doar), cu tot ce reprezinta ea, inclusiv, partea de femeie care se distreaza cu barbati, inclusiv partea de cheltuitoare a averii care-i apartine de drept, laturi pe care si le-o fi reprimat tocmai pentru a va aduce pe dvs. si frate la varsta la care un om poate fi independent. V-ati gandit la asta? Nu, pentru ca sunteti mult prea preocupata s-o criticati, lucru care nu va place cand altcineva il face cu dvs. Deci, ce tie nu-ti place, altuia nu-i face, si e foarte sanatos sa tineti cont, cat mai des cu putinta, de acest lucru. Respingeti critica si asta poate fi uneori bine, alteori nu e altceva decat refuzul de-a vedea adevarul. Nu ca m-as erija eu in cunoscatoare a adevarului, dar exprim un punct de vedere pe care poate ar fi bine sa-l analizati cum se cuvine, inainte de-al respinge. Oricum, si ceilalti v-au spus acelasi lucru numai ca au facut-o la modul general, nu vi s-au adresat direct. Asta doare, caci devine personal, va vizeaza direct, iar sitatia e cat se poate de personala, nu discutam aici concepte generale, cel putin nu intr+o postare ce preyinta o problema personala.
Ideea e, ca cu cat o sa intarziati procesul de-a va deschide inima fata de mama dvs. criticand-o, cu atat va va fi mai greu sa recuperati, cu atat va faceti mai mult rau. Simtiti ca aveti nevoie de ea, dar nevoia este a unui copil neajutorat nu a adultului ce are la randul lui copii. Poate ca asta respinge mama dvs., sa relationeze cu copilul rasfatat care pretinde. Adresati-i-va din pozitia adultului care accepta ca nu mai e copil si ca mama lui are dreptul sa-si faca viata care-i trece prin cap, chiar daca e la extrem fata de ce cunoasteti si accepta modelul dvs. Daca nu stiti cum, puteti invata, rugati pe cineva sa va ajute. Dar fiti sincera in demersul dvs. si faceti-o cu dragoste, altfel, de pe pozitia pe care va situati acum, n-aveti nicio sansa de izbanda. Ganditi-va ca poate si dvs. ati ranit-o pe mama dvs. cumva, ca poate are si ea, ascuns adanc pe undeva, un sentiment de vinovatie.
Si inca ceva, lasati deoparte atitudinea asta de superioritate morala, spune cineva cu care sunt intru totul de acord, ca nu suntem mai buni si mai destepti decat parintii nostri, chiar daca avem mai multe facultati, un IQ mai mare, slujbe sau functii, adunam averi si ni se pare ca i-am depasit. Chiar de-i asa, ei sunt ceva mai mult pentru ca ne-au dat viata si asta face sa fie…cumva inainte, cum si noi suntem pentru copiii nostri. Nu va imaginati ca dvs. veti fi impecabila pt. copiii dvs. pt. ca s-ar putea sa aveti surprize, v-am mai scris. Posibil ca dvs. sa considerati peste 20-30 de ani ca ati facut totul pentru ei iar ei sa va judece, totusi, cum si mama dvs. poate considera ca a facut totul si nu merita un astfel de tratament din partea dvs. Si pe buna dreptate.
Iesiti din capcana judecarii mamei si viata va deveni mai frumoasa pt. dvs., va veti putea bucura neconditionat de ea. Dupa cum vedeti, aveti nevoie de binecuvantarea mamei, dar cat timp nu veti merge spre ea cu o smerita acceptare a fiintei ei, ea va va respinge, pentru ca va duceti la lupta, sunteti vindicativa, pretindeti sa va iubeasca neconditionat orice i-ati face, ori, cum spune Camelia, parintii sunt oameni intai, sunt diferiti si vad acesta functie diferit.
Nu-mi raspundeti ca nu inteleg, ca situatia dvs. e diferita si speciala, pentru ca va spun de pe-acum ca inteleg, ca situatia dvs. nu e speciala nici pe departe, ca dvs. aveti nevoie de timp sa integrati toate aceste lucruri si ca depinde numai de dvs. daca o veti face sau nu. Eu am depasit faza in care daca cineva nu este de-acord cu mine, dau vina pe el, il acuz ca-i prost si nu pricepe, ma uit mai degraba la ce-am transmis eu, poate ca totusi n-am transmis ce trebuie si, mai ales, n-am verificat daca la celalalt a ajuns mesaju pe care am vrut eu sa-l transmit.
Si cei ce-si judeca parintii, judeca totul in jur, pentru ca-n capul lor ruleaza acelasi film. Schimbati pelicula!
Incepeti prin a nu va mai victimiza, incercati sa intelegeti conceptul – mama dvs. v-a dat tot ce aveati nevoie pana la varsta la care ati avut nevoie, pentru a deveni un adult responsabil. Lasati amaraciunea pierderii mostenirii bunicilor, mostenirea era a mamei, oricine stie, si daca nu stie, afla foarte usor, ca pe parinti ii mostenesc doar copiii. Chiar credeti ca bunicii nu stiau asta? Cei ce vor intr-adevar sa-si dezmosteneasca copiii o fac la modul serios.
Consider subiectul epuizat, deci nu-mi raspundeti. Daca ati inteles ce-am vrut sa transmit nici nu veti considera necesar, veti face ce-i de facut.
Interesanta poveste,Diana.
Sa-ti traiasca copilasii, sa ai parte numai de bucurii, sa incerci sa fi un OM BUN.. si nu uita nu avem voie sa ne judecam parintii… este MAMA ta….
Draga mea Diana,
Imagineaza-ti ca zambesc si pun in randurile mele catre tine toata dragostea. Nu sunt mama, sunt destul de tanaro-batrana
….hai sa-ti povestesc ceva. 
Daca imi vei citi commenturile din trecut, unde domnea Disperarea, Neputinta, dorinta de a Schimba lumea, de a Salva…vei observa ca Andreea de atunci, atat de straina de mine astazi, era doar o Andreea din miile de Andreea ce locuiesc in mine. Si am invatat s-o iubesc si pe ea,s-o accept, caci era cea mai ranita, neinteleasa, neacceptata, singura, cea mai suferinda dintre toate.
(daca ar fi fost dupa mine as fi dormit in cabinetul psihologului, clar!) 
Am fost o singura data la psiholog, caci financiar, nu imi permiteam mai mult si programarea era pt mama mea, care a decis cu 30 min inainte ,ca nu e nebuna si ca nu mai vrea sa mearga.
Vedeam totul ca pe o tragedie si , ma revolta ca nimeni nu lua atitudine, pana cand am inteles ca tocmai a Nu lua atitudine e cel mai potrivit. Am inteles asta cel mai bine cand am intalnit-o pe Cami, la cursul de Relatii Fericite (si nu exista zi in care sa nu zambesc, in care sa nu ii multumesc mental pentru darul ei): ”Lasa-i pe oameni sa fie cum aleg ei sa fie. Permite oamenilor sa fie. Nu incerca sa le corectezi viziune decat daca iti cer asta. Ia-ti povata si uita!”
Paulo Coelho, spunea : ”Daca trecutul nu te multumeste, uita-l pe loc. Alcatuieste-ti o noua viata in care sa crezi. Nu te impiedica de frustrarile din trecut.”
Vorbind cu psihologul, a facut urmatoarea remarca: ”esti o norocoasa pt ca ai avut intotdeauna langa tine un parinte prezent, cand nu a fost mama, a fost tata, nu ati fost complet abandonati” si eu in gand spuneam: ”CEEEE??????? CUMMMM? OARE NU MA ASCULTA, nu vede ce se-ntampla? Cum adica??? Cineva e pe cale sa moara pt ca nu luam atitudine si eu acum tre sa ma consider norocoasa????”
Ei bine, da. Eram/ Sunt norocoasa. dar diferenta e ca Nu puteam sa vad asta atunci!!! invinovateam, tipam, plangeam, tanjeam…asa era Andreea de atunci.
Apoi am inteles ca, oricat de nepotrivite sunt atitudinile, comportamentul oamenilor , al parintilor, al fratilor nostri, NU e treaba noastra sa-i schimbam. E decizia lor. Lasa-i sa traiasca viata lor, asa cum considera ei mai bine, sa guste din toate nebuniile, sa fie LIBERI sa decida pentru ei, sa-si invete lectiile, ii ajuti doar atunci cand Ei cer ajutorul, nu mai devreme, nu mai tarziu…. si cel mai important II IUBESTI!!! indiferent ce.
Mi-ar placea sa vezi totul ca pe un Dar.
Mama ta a decis sa traiasca o viata in care sa nu te includa….dar Candva ati fost o Familie Fericita….Pastreaza asta doar…Uita ca nu a fost acolo, cand ti-ar fi placut. Si….priveste-i …pe toti ceilalti care Au fost acolo, care te iubesc, care sunt si azi Aici si te iubesc.
Mama ta a vandut tot si te-a cautat doar cand dadea de necazuri….iubeste-o asa, …….poti sa nu-i mai deschizi usa daca te intristeaza gestul sau. Priveste ce mult bine ti-a facut alegerea sa: te-ai descoperit, ai vazut ca poti depasi orice situatie, ca poti s-o iei de la zero si sa te pui pe picioare, ca poti sa fii orice. Nu cred o secunda ca e vorba despre mostenire, sau bani. Nu cred si gata.
Cred ca e vorba despre copilul neajutorat, ranit … si despre cum explicam copilului din noi de ce mama nu l-a iubit profund si pana la capat, de ce mama a ales sa plece, de ce mama nu a fost fericita. De ce nu a fost fericita?…si de ce nu si-a dat seama inainte. De ce mama nu l-a invatat sa accepte ca uneori, parintii ne stau alaturi doar pana cand Datoria ia sfarsit, si gata cu Sacrificiul.
Ne stau alaturi doar din Datorie. Cum suna asta? Parintii sunt scuzati pentru ca ne dau viata si apoi ne fac un tabel cu Reguli , cu Drepturi si Obligatii, (-ale lor) societatea imbratiseaza toate astea si apoi, intr-o zi se trezesc si dispar. Lor le este permis tot. Copii trebuie sa taca, sa isi onoreze parintii, sa accepte tot dar mai ales fraza des intalnita a parintilor catre copii:”Fa asta pentru ca asa spun eu si taci!”
Pana la urma, imi spune si mie cineva de ce facem copii?? Din iubire , evident / aparent nu.
Iubirea nu inseamna sa sacrifici parti din tine.
Adultul din noi poate sa inteleaga. Dar copilul???
E mai simplu sa nu te gandesti la asta. Sa spui: ”Bine, bine, a trecut, sunt adult acum, o inteleg perfect pe mama si ii multumesc sincer.” Raspunsul e : ”De aia. Ca sa ma iluminez, descopar, maturizez. Sa imi intre bine in minte ca fericirea adevarata nu are cauza, ca doar eu ma pot iubi cum nimeni nu poate”
E mai usor sa respingem inca o data copilul din noi. Cat dureaza sa vindecam copilul ranit, neacceptat, lovit, ascuns undeva in fiinta noastra, intr-un colt intunecat, cu un plasture pe gura?
Si din nou dam cel mai stiintific raspuns: Depinde!!!
Oprah are o definitie a iertarii extrem de frumoasa si inspiratoare (si probata): ” Iertarea inseamna sa renunti la speranta ca trecutul ar fi putut fi diferit! ”… si mai cred sincer ca: Uneori Binele poate lua forma Raului, dar tot Bine ramane si face parte din planul creat de EL pentru omenire.
Draga Diana, povestea ta e speciala, tu esti speciala si mama ta e la fel de speciala.
Povestile noastre, ale tuturor, sunt speciale. Suntem valorosi. CONTAM!!!!!
Te imbratisez cu drag.
draga andreea,
iti multumesc din suflet pt intelegere.am citit cu mare atentie ceea ce ai scis si sincer iti multumesc pentru sfaturile pe care mi le-ai dat.
poate ca da,e vorba de copilul din mine ,cel care nu a apucat sa spuna si el un “de ce?”sau poate mai multi.cred ca fiecare din noi isi doreste ca parintii lui sa ramana mereu impreuna. sa stii ca exista acolo unde spui si tu ca te duci acasa la parintii tai.
cand am spus ca am fost o familie fericita m-am referit la fiecare dintre noi.iar parintii mei si-au tarit viata din plin,tatal meu o rasfata pe mama de fiecare data cand avea ocazia.de multe ori cred ca a plecat de prea mult bine.nu stiu cate femei traiesc asa cum a trait ea alaturi de tata.acum stiu ca e nefericita…..dar nu vrea sa recunosca…in fine am decis sa mai spun nimic de ea.
asta era mica paranteza pentru a da un raspuns unor persoane.
inca odata iti multumesc ca existi si ca imi esti alaturi.iti multumesc pentru toate aceste randuri pe care mi le-ai scis.le multumesc totusi si celorlalti pentru parerile lor.
D-na Camelia,va multumesc tare mult pentru avertizarile facute.Intradevar simt ca trebuie sa renunt sa mai astept aprecieri din partea cuiva pentru care am facut mult bine.Nu-mi pare rau de ceea ce am facut,a fost frumos si bine pentru multi oameni,dar simt ca prezenta mea este stinghera.Am in Pesti casa a 7-a natala si tot acolo pe Saturn retrograd la 11 grade,iar la 18 grade Pesti pe Chiron retrograd,eu fiind balanta.Este o greseala daca ma retrag?
O Balanta nu poate renunta la legaturile cu oamenii – ea reprezinta tocmai semnul legaturilor cu semenii. Nici singuratatea nu este lectia ei.
Dar Saturn vrea sa va vorbeasca de rezerva, precautie, prevenire. Sa tineti cont de cine si ce sunt oamenii cand va relationati cu ei. Sa le oferiti cunoasterea si iubirea dvs. cu siguranta, cunoastere de sine si cumpatare.
Dar cum sa-i dai omului in masura potrivita pentru el daca nu il cunosti cu adevarat?
Si daca ii cunosti masura, cum sa te mai supere nerecunostinta, gesturile sau ignoranta lui?
Nu trebuie sa menajati slabiciunile oamenilor de langa dvs. ci doar sa tineti cont de ele. Ca atunci cand unui copil mic nu ii ceri sa alerge cu mare viteza ci iti adaptezi cerintele la posibilitatile lui. Si apoi ii lasi libertatea de a alege daca alearga sau nu.
Aveti libertatea de a alege langa cine vrei sa stati in viata asta.
Poate o vreme e bine sa va retrageti, sa fiti mai discreta, sa va adunati. Dar puteti sa o faceti fara dezamagire si fara a-i pedepsi pe altii, fara a le oferi o lectie de morala si demnitate? Poate sa nu fie retragerea dvs. o sfidare ori o semetire?
Mimi, va imbratisez cu drag!
D-na Camelia,va multumesc pentru raspuns.Aveti mare dreptate.Iubesc oamenii si n-as putea rani pe cineva.
Multa fericire va doresc!
Buna ziua!
Va urmaresc cu mare placere de fiecare data,a devenit chiar un refugiu faptul ca va pot scrie…Eu sunt sagetator si nu o data, am avut incredere foarte multa in oameni si am fost ranita crunt..cred ca de aceea m-am inchis in mine si-am construit in jurul meu zuduri prin care cu greu se poate patrunde…
Ultima data, mi s-a intamplat cu un prieten f. bun, in care am avut incredere deplina..nu stiu, a venit asa, de la sine, de cum ne-am vazut prima data am simtit ca pot avea incredere deplina in el..si s-a intamplat din nou..i-am oferit totul,neconditionat, fara sa cer si fara sa astept numic in schimb..am primit in schimb multa durere si dezamagire..o suferinta fara margini..m-a ranit atat de tare, incat la un moment dat am avut senzatia ca-i face placere sa raneasca…fara mila..
Dupa astfel de experienta, cum sa mai ai incredere in oameni??
Crina, problema cu increderea apare atunci cand o oferim persoanei si nu omului. Omul are mai multe persoane – sau personaje, cum vrei: indragostitul, afaceristul, lenesul, certareata, neincrezatoarea etc. De unul din aceste personaje ne indragostim si acestuia ii oferim increderea si inima noastra. Adesea ne oprim la personajul de care ne-am indragostit fara sa vedem fiinta in ansamblul ei, cu bune si rele. Adevarat, ansamblul e adesea bine ascuns, din dorinta de a fi mereu cuceriti de ceea ce ne-a placut pentru ca admiratia naostra da energie, da valoare, face omul sa se simta o persoana mai buna , mai merituoasa. Dar cand iubim e de datoria noastra sa vedem omul. Altfel iubim doar personajul, masca. Iar masca, intotdeauna este un fals, sau un incomplet.
Apreciez continutul prezentat, pregatirea in domeniu si in egala masura carisma si abilitatile de comunicare care dezvaluie ca predominanta inteligenta lingvistica
Simt asta … vreau si incerc sa imi accept toate fricile,conditionarile si neputintele ..stiu ca schimbarea este un element permanent ..accept iubirea in viata mea
d-na Camelia as avea si eu o mare rugaminte la d-voastra.va dau datele mele
personale,si imi puteti trimite horoscopul meu zilnic dupa aceste date?v-as
fi recunoscatoare.datele sunt.10/06.1956/ora 15,30 ;localitatea Draganesti,jud.Galati.Va multumesc anticipat,si astept cu nerabdare raspunsul d-voastra.
Draga mea, chiar nu stiam dc ma simt ciudat…nu stiu ce vreau…incotro sa ma duc…astazi am primit linkul acestui site si pe aceasta cale multumesc prietenei mele Ralucuta…poate k nu a fost intamlator…Multumesc mult!Doamne ajuta! cu speranta ca poate intr un sfarsit sa mi dau seama pe ce cale sa merg!Succes tuturor nu numai pestisorilor
In primul rand as dori sa multumesc lucrurilor pentru care suntem datori cu prezenta dvs printre noi,pentru ajutorul dvs in intelegerea fiintei noastre si buna conduita a energiilor ce ne inconjoara bune sau rele.
Am indraznit sa scriu acest mesaj deoarece perioada pe care o descrieti dvs in prezumtia facuta este in proportie de 100% cu realitatea pe care o traiesc de ceva timp.Urmaresc cu mare interes toate materialele oferite de dvs pe blog,site si tv.Astept cu nerabdare un deznodamant fericit al acestei perioade,dealtfel ca mai toti cei care se afla in aceste conjucturi descrise de dvs.Sunt constient de faptul ca trebuie facut ceva in acest sens si acel ceva va veni cumva din rezultatul experientei din perioada descrisa.
Doresc sa inchei aici si nu in ultimul rand sa va multumesc inca o data pentru indelunga rabdare si atentie a lucrurilor ce ne inconjoara..mult succes in continuare!
Camelia, imi place atat de mult cum scrii, imi dai putere sa merg mai departe…Multumesc mult.
Pacat ca doamna Patrascanu nu raspunde pe blogurile ei. Ma intreb atunci de ce le`a mai facut? Oricum ii multumim pentru atentionati:)
VĂ MULŢUMESC DE AVERTIZARE, DUMNEZEU SĂ NE MAI AJUTE CU DISCERNĂMÂNT ŞI CURAJ. APOI… S-AUZIM DE BINE!
Parca e facut special pt.mine.Am incredere totala in acest horoscop.MULTUMESC!
Te ador!:*