Luna Plina marca Rac are cel mai lung efect si cel mai puternic impact energetic in 2016 !

luna plina in rac
Scris de Camelia Patrascanu
15 Iul 2016, 12:26 PM

Sharing

Facebooktwittergoogle_plusredditpinteresttumblrmail

In noaptea de 19 spre 20 iulie putem admira pe cer o Luna Plina frumoasa, calda si promitatoare de abundenta.

Aspectul astrologic perfect de Luna Plina se formeaza la 20 iulie ora 1:30 dar vom simti puternic efectul ei inca din noaptea de 17 iulie si pana pe 22 iulie la pranz. Este Luna Plina cu cel mai lung efect si cel mai puternic impact energetic. Si asta pentru ca aspectul prinde Soarele intre doua zodii (trecem din perioada Racului in cea a Leului – 22 iulie la pranz) si isi intinde influenta pe aproape o saptamana.

Este momentul in care nevoia de siguranta si certitudini se manifesta cel mai puternic. Vrem sa contam pe ceva cu adevarat stabil, real si persistent. Ca pe aceasta baza sa ne putem cladi viata, sa ne construim un destin, sa ne simtim suficient de in siguranta pentru a ne putea fixa teluri implinitoare.

Asa ca trebuie sa ne verificam certitudinile. Sa verificam aspectele cele mai solide pe care ne sprijinim acum viata.

Familia este cea care ne ofera fundament si ancorare sau ea este fragila si nu reprezinta pentru noi nici un scop major si nici o implinire adevarata? Banii pe care ii castigam acum si situatia pe care o avem reprezinta o certitudine si ne ofera siguranta in timp sau sunt doar o multumire de moment?
Relatiile sunt ancora noastra si baza pe care ne sprijinim in viata? Sanatatea reprezinta cea mai mare avere dar si cel mai inalt obiectiv pentru noi? Studiile sunt cumva fundamentul de la care pornim pentru a ne cladi cariera?

Ne devine limpede ca fundamentul existentei il reprezinta, pentru multi dintre noi, propriile calitati, trasaturi de succes, abilitati, atuuri. Adica propria valoare. Daca ceilalti ne pot abandona, harurile cu care am fost inzestrati nu ne vor parasi niciodata. Numai noi le putem trada (adica ne putem trada) daca nu ne cunoastem, nu credem in noi sau nu ne traim si nu ne perfectionam atuurile. Daca nu ne recunoastem inzestrarile si le lasam sa se risipeasca.

La aceasta Luna Plina suntem mai interesati de siguranta (materiala, afectiva, financiara, relationala). Aceasta nevoie ne face sa punem mai serios intrebarea: si eu acum ce fac, pe ce ma bazez? Intodeauna raspunsul va fi o trasatura identitara, o abilitate care ne reprezinta, o calitate fundamentala, ce ne exprima caracterul si temperamentul mai mult decat convingerile, traditiile de familie asimilate, modelele cultivate.

De aceea, Luna Plina sub zodia Rac ne trimite in cel mai adanc si stabil punct din fiinta noastra, acolo unde stim cu siguranta ca stapanim (pentru ca asa ne-am nascut) anumite calitati. Calitati care deja ne dau imaginea drumului nostru in viata (e limpede ca daca ne plac cifrele drumul este spre stiintele exacte mai curand decat spre pictura, care poate ramane un hobby). Important, pentru multi dintre noi, este sa identificam trasaturile de siguranta si natura noastra profunda. Nu suntem obligati sa ne rezumam la ele, dar e cel mai usor sa pornim in viata de pe baza lor pentru ca ne descriu deja un traseu sigur si predictibil pe care il putem gestiona, sau sa ne intoarcem la ele cand variante hazardate de realizare in viata esueaza si avem nevoie de un teren pe care l-am cultivat.

Daca de la echinoctiul de primavara (21 martie) si pana acum, la solstitiul de vara (21 iunie), am muncit crezand in noi si ne-am „lipit” de viziunea si scopurile cu adevarat reprezentative pentru noi, atunci aceasta Luna Plina ne arata locul cel mai inalt pe care il putem ocupa acum in viata noastra: in familie (conditie materiala si implinire afectiva), la munca (functie si putere cuvenite), in societate (respect si influenta). Dar si scopul cel mai corect pentru evolutia noastra, inteles lucid in urma unei realiste evaluari a potentialului personal.

Dupa echinoctiul de toamna (23 septembrie) viata noastra va depinde mai mult de altii si de ecoul pe care il au actiunile noastre in vietile altora: relatii, parteneriate, colectivitati sustinatoare, prieteni, contexte sociale, politici economice nationale. Acum depinde de calitatile noastre si de felul cum vrem sa le folosim pentru atingerea unui scop de siguranta.

Nu e nicio rusine sa urmarim siguranta personala. Poate unora nu li se pare prea ambitios, dar acum nu este momentul hazardarilor, al riscurilor inutile, al confuziei de sine sau al copierii obediente a unor modele. Ci al intelegerii propriei naturi si propriilor nevoi de stabilitate si putere. Da, avem nevoie de raspunsuri sigure, de trasee verificate, de anticipari realiste ale consecintelor, de relatii temeinice.

Si fiecare dintre noi isi va gasi punctul specific de maxima securitate, din care porneste spre cucerirea propriului varf: virtutile pe care conteaza, slabiciunile pe care si le cunoaste si le stapaneste, valorile pe care se bazeaza, sufletul pe care si l-a calit, oamenii pe care i-a verificat in timp, scopurile compatibile cu fiinta sa, confortul necesar evolutiei sale.

BERBECII sa tinteasca o pozitie de putere si influenta (la munca sau in familie) castigata pe merit, prin calitatile profesionale probate in fata superiorilor. Rezultatele profesionale vor fi argumentele lor in disputele cu sefii. Sunt siguri de ei si pot parea sfidatori prin asta. Ce au cladit pana acum le asigura stabilitatea si puterea si de asta se vor agata, obligandu-i pe ceilalti sa le recunoasca rezultatele.

TAURII sa se bazeze pe cunostintele acumulate si diplomele obtinute. Asta le da acum posibilitatea sa isi foloseasca in scop banesc informatiile dar si relatiile cu persoane influente si protective (tranzactii, negocieri financiare). Si in afaceri patrimoniale ii ajuta informatiile pe care le detin. Pot valorifica un bun din patrimoniul familiei.

GEMENII sa-si aprecieze banii, economiile, afacerile si bunurile detinute. Sanatatea personala este si ea un bun pe care acum il apreciaza enorm, devenind mai interesati ca oricand sa isi mentina vigoarea ori sa-si recapete vitalitatea. De aceea se orienteaza catre un orar de viata care le permite sa fie mai grijulii cu propriul corp, distantandu-se de persoanele negative si cultivand relatiile benefice sub aspect financiar si intelectual.

RACII sa invete sa conteze pe ei insisi, sa se ghideze dupa propriile nevoi si imbolduri si sa-si compuna propriul set de valori si credinte, renuntand la asimilatii si modele distorsionante. Isi iau ca reper propriul suflet si propria constiinta. Acestea ii vor ghida spre succes. Cu alte cuvinte, nu mai vor sa se tradeze pe ei insisi si actioneaza cum cred de cuviinta in viata lor, indiferent ce spun altii. Asta le va da putere si siguranta mai mari in afaceri.

LEII sa se bazeze pe munca lor si pe aducerea activitatii profesionale pe o linie deplin controlabila. Sunt atat de absorbiti de propriile proiecte incat trateaza mai neglijent obligatiile de familie. Sau se resemneaza mai repede ca isi dezamagesc rudele. Munca, facuta constiincios, le aduce un venit onorabil constant, stabilitate profesionala si le da un sentiment placut de autoritate si adecvare sociala. Siguranta lor vine din puterea de a nu se lasa distrasi de nimic de la ordinea vietii lor.

FECIOARELE sunt apreciate public pentru talentele lor si a venit momentul sa accepte laudele care li se aduc, sa fie mai deschise la propunerile si invitatiile primite tocmai pentru ca le sunt apreciate calitatile. Sociabilitatea si grupul de sustinatori (printre ei si membrii familiei) reprezinta marele lor atuu. Isi stapanesc foarte bine resursele (abilitati, inclinatii, trasaturile puternice de caracter, cunostintele acumulate) si au un autocontrol foarte bun si de aceea nu risca sa se mai dezamageasca ezitand in fata sanselor. Astfel, inchid un lung pasaj de nesiguranta si esecuri.

BALANTELE fac bine sa se bizuie pe cariera si statut. Fie trag pentru a ajunge sus, fie apreciaza ca au facut bine cand s-au zbatut sa se realizeze si acum trebuie sa se mentina in varf. In niciun caz nu trebuie sa se plictiseasca, sa renunte sau forteze o schimbare. Functia le aduce autoritate si siguranta meritate deplin si pe care le onoreaza cu demnitate. Pur si simplu trebuie sa se bucure de pozitia pe care o au, fara plangeri ca se putea mai mult sau ca meritau ceva mai grozav. Este un platou in evolutia lor, un timp al multumirii de sine si al odihnei.

SCORPIONII au ambitii mari si atuul lor este minutioasa planificare si tenacitatea. Sa nu se lase dezarmati de conjuncturi si sa insiste. Pot reusi cu un proiect indelung pregatit sau abandonat candva si resuscitat acum. Relatiile sunt si ele un capital pe care il folosesc (mai ales in probleme administrative). Proiectele indelung calculate vor aduce bani pe o perioada lunga de timp, chiar daca nu multi de la inceput, cum contau ei. Trebuie sa-si cunoasca bine publicul sau clientela ca sa poata veni in intampinarea lor.

SAGETATORII sa conteze pe bunurile lor. Isi gestioneaza atent averea si inteleg ca nu mai este timp pentru risipa sau pierderi (nici de sanatate, de energie, timp, nervi sau bani). Vor atat de mult sa isi conserve puterea si viata incat nu vor accepta (in profesie dar si in familie) decat sarcinile usoare, placute si onorante. Pe care vor sti sa le faca si profitabile. Castiga din pozitie si onoruri. Dar pe care nu le vaneaza daca ii costa prea multa sudoare sau trebuie sa le intretina cu eforturi.

CAPRICORNII sa aprecieze cel mai mult relatiile apropiate si mai ales relatia conjugala. Inima partenerului este punctul lor de stabilitate. Daca nu au unul inteleg, in sfarsit, ca singuratatea nu mai e o optiune si trebuie sa lase cariera pe locul doi. Departarea ii face mai indragostiti si mai dornici sa se intoarca pe pajistea iubirii. De aceea, planurile lor se pot schimba. Calatoriile (profesionale sau pentru studii) sunt respinse daca ii indeparteaza prea mult de iubire. Sunt in stare sa treaca si peste diferente mari de credinte si valori de dragul relatiei, si asta este revolutionar pentru ei.

VARSATORII sa se bazeze pe experienta profesionala dar si pe echipa cu care lucreaza. Mediul confortabil de lucru, orarul echilibrat, operatiunile ritmice si perfect stapanite le dau acum stabilitate, coerenta si prin asta putere. Au nevoie acum de ritm si predictibilitate in munca. Nu e stilul lor dar acest pasaj ii ajuta sa se stabilizeze profesional. Si chiar sa isi reechilibreze sanatatea prin cresterea coerentei in viata lor. Asta inseamna ca visurile (inclusiv cele de fast financiar) sa devina mai rezonabile. Important este ca muncesc dedicat, ordonat si cu placere si ca munca le este foarte apreciata. Restul… va veni de la sine.

PESTII sa caute stabilitatea prin familie. Copiii sunt cei care le dau sens si putere. Unii si-i doresc si se pregatesc pentru rolul de parinti, altii sunt deja dar inteleg la un nivel mai profund care le sunt responsabilitatile. Si asta este un salt urias, sa accepte si responsabilitati care le displac, de dragul familiei. Sa preia sarcini mai mari decat au crezut ca vor putea duce, fara a pretinde mereu sa le imparta cu partenerul sau cu altii. Descoperirea sensului responsabilitatii de dragul copiilor/proiectelor de suflet este atuul lor.

Camelia Patrascanu

Facebooktwittergoogle_plusredditpinteresttumblrmail
Tags: , , ,

Comentarii

*

  1. Buzila Mihaela

    Complimente la toata echipa.Va citesc saptamanal postarile Mihaela

  2. Traian Badea

    Foarte documentat materialul. Felicitări producătorului !!!

  3. Roșca Silvana

    Felicitări!
    Aveam mare nevoie de o persoană avizată si profesionistă, de la care am ce învăța.
    Mulțumesc.

  4. Carmen Patroiescu

    Multumesc frumos!

  5. Mihaela

    Multumim pentru ”sfaturi”! Imi place cum scrii, cum te exprimi. Poate ti s-a intamplat si tie, si altora, sa citesti un articol, o carte, o informatie si limba romana ”sa nu sune bine”. Reusesti sa transmiti clar catre cititor informatia, ideea si emotia. Totusi, putina atentie, cel putin la acest articol, la redactare. Este vorba doar de mici neatentii, din cauza grabei de a scrie si a nu pierde sirul gandurilor. Nu e semnificativ, nu scade valoarea articolului, insa e pacat. Talentul tau va fi apreciat mai mult. Sa-mi ierti indrazneala si fii convinsa ca admiratia mea exista in continuare. Oricum, ma bucur ca ai iesit din carapace si transmiti tuturor din cunostintele si experienta ta. Succes in continuare!